Brexit: Președintele Consiliului European reacționează la discursul premierului Theresa May și critică poziția dură adoptată de Marea Britanie la summitul UE de la Salzburg

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că “rămâne convins că un compromis bun pentru toţi privind ieşirea Marii Britanii este în continuare posibil”, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.

Donald Tusk i-a răspuns astfel premierul britanic, Theresa May, care, într-un discurs anterior la Londra, a acuzat UE că se află la originea “impasului” din negocierile referitoare la Brexit.

Premierul britanic Theresa May a cerut vineri Uniunii Europene să vină cu o alternativă la propunerile Londrei privind Brexitul, pentru a se putea ieşi din impasul în care au ajuns negocierile.

“Poziţia Marii Britanii prezentată chiar înaintea şi în cursul reuniunii de la Salzburg a fost surprinzător de dură şi, de fapt, fără compromisuri”, a explicat Tusk.

“În privinţa chestiunii irlandeze sau regulilor cooperării economice, propunerile Marii Britanii trebuie să fie reanalizate şi negociate din nou”, a reafirmat Donald Tusk, cum deja se exprimase cu o zi înainte în Austria.

Încercând să tempereze situaţia, preşedintele Consiliului European a subliniat că spune “aceste cuvinte în calitate de prieten apropiat al Marii Britanii şi sincer admirator al premierului Theresa May”.

La summitul european informal desfăşurat miercuri şi joi la Salzburg, liderii europeni au respins propunerile Londrei cuprinse în „Planul de la Chequers” şi i-au cerut premierului britanic să înainteze noi propuneri privind acele două capitole.

Urmăriți și VIDEO Donald Tusk: „Momentul adevărului” va fi la Consiliul European din octombrie în privința Brexitului. Theresa May: „Divizarea Marii Britanii este de neacceptat”

Joi, cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE, reuniţi la Salzburg (Austria) pentru un summit neoficial, au lansat un apel prim-ministrului Theresa May să îşi revadă propunerile pentru a finaliza negocierile asupra Brexitului, intrate în faza decisivă, dar în continuare blocate de problema irlandeză.

Liderii UE au convenit la summitul informal de la Salzburg că sunt necesare progrese substanţiale cu privire la Brexit până în octombrie, după ce s-a discutat despre un posibil summit final cu privire la Brexit în noiembrie. Ei au respins propunerile Londrei privind frontiera irlandeză şi relaţiile economice post-Brexit, invocând faptul că acceptarea acestor propuneri ar afecta integritatea pieţei unice europene.

Data la care Marea Britanie va ieşi oficial din UE este 29 martie 2019.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.