Connect with us

U.E.

Ziua și votul privind Brexit: Parlamentarii britanici resping ca ”Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere”

Published

on

Membrii Parlamentului britanic au respins miercuri o retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord, la capătul a trei voturi succesive în care parlamentarii de la Londra au votat în favoarea unei moțiuni prin care au exclus scenariul unui ”no deal Brexit”.

Moțiunea a obținut 321 pentru și 278 împotrivă, determinând o majoritate de 43 de voturi.

Vorbind imediat după vot, premierul Theresa May a declarat că în cazul în care deputații nu vor vota în curând o înțelegere privind Brexit, va trebui să caute o extindere de lungă durată, ceea ce ar însemna că Marea Britanie trebuie să participe la alegerile europene.

Anterior, membrii Camerei Comunelor au votat un amendament prin care resping ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere și fără un cadru privind viitoarea relație, la o zi distanță după ce Parlamentul de la Londra a respins, din nou, acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. De asemenea, parlamentarii britanici au respins un alt amendament care propunea o extindere limitată a articolului 50, de la 29 martie la 22 mai, cu o zi înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

”Theresa May a fost învinsă cu patru voturi, deoarece deputații au susținut amendamentul Spelman, care exclude un Brexit fără acord, cu 312 de voturi pentru și 308 împotrivă”, a scris The Guardian după votul privind primul amendament.

© Screenshot/ The Guardian

Amendamentul Spelman, denumit astfel după numele parlamentarului Caroline Spelman care l-a propus, nu este unul obligatoriu din punct de vedere juridic, mai notează sursa citată.

Pe de altă parte, amendamentul de compromis denumit Malthouse și care propunea o extindere limitată a articolului 50 de la 29 martie la 22 mai a fost respins cu 374 de voturi la 164, o majoritate de 210 voturi. 

Extinderea termenului până la data de 22 mai a fost propusă pentru a evita participarea Marii Britanii la alegerile pentru Parlamentul European, programate pentru perioada 23-26 mai. De altfel, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că în cazul în care nu va părăsi Uniunea Europeană până la data de 23 mai, ziua în care încep alegerile pentru Parlamentul European, Marea Britanie va trebui să organizeze un scrutin în cadrul alegerilor europene.

După votul de miercuri din Camera Comunelor prin care a fost respinsă ieşirea din UE fără un acord pe 29 martie, joi va urma un vot pentru o ”extindere” a perioadei de negociere prevăzute de articolului 50 din Tratatul UE dincolo de această dată.

Membrii Parlamentului britanic au respins marți, din nou, acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, într-o nouă înfrângere politică pentru premierul Theresa May care vine cu aproximativ două săptămâni înainte de 29 martie, termenul stabilit pentru retragerea din Uniune în urma activării articolului 50 la 29 martie 2017.

391 de parlamentari au votat împotrivă, iar 242 pentru, o majoritate de 149 de voturi ce reprezintă a patra cea mai dură înfrângere din istorie pentru guvernul britanic în Parlament. Prima rămâne cea privind votul din luna ianuarie a acestui an, tot referitor la Brexit.

La votul din ianuarie, 432 de parlamentari au votat împotriva acordului privind Brexit negociat de cabinetul lui May, 202 dintre aceștia exprimându-și susținerea.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Adina Vălean

Eurodeputatul PNL/PPE Adina Vălean: Articolul 13 al Directivei privind dreptul de autor limitează inovația și antreprenoriatul

Published

on

Europarlamentarul PNL/PPE Adina Vălean, președintă a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European, a votat, azi, împotriva Directivei privind drepturile de autor pe piața unică digitală, pentru că aceasta limitează dreptul la liberă exprimare și inovația, potrivit comunicatului transmis către CaleaEuropeana.ro.

Adoptată marți, 26 martie, de Parlamentul European, cu 348 de voturi pentru și 274 împotrivă, Directiva obligă platformele de conținut să verifice licențierea conținutului de orice natură (text, video, imagini sau audio) încărcat online, ceea ce va duce, după opinia a numeroși experți, la așa-numita filtrare obligatorie. Platformele vor avea tendința de a exclude imaginile sau textul dacă autorul încărcării nu furnizează dovada explicită că se află în posesia drepturilor de autor, lucru care descurajează drastic creativitatea utilizatorului de internet.

“Încă de la începutul negocierilor pentru această directivă controversată am fost împotriva articolului 13, acum redenumit 17, care duce la filtrarea obligatorie a conținutului”, explică Adina Vălean. “Acest articol limitează radical modul de funcționare a Internetului, gândit de fondatorii lui ca o rețea colaborativă care permite schimbul liber de idei și informații, fiindcă obligă orice platformă comercială să monitorizeze și să filtreze tot conținutul înainte de a-l publica online.”

Conform textului de lege, platformele de conținut sunt responsabile de respectarea drepturilor de autor în cazul tuturor materialelor încărcate de utilizatori. Excepție fac numai cele care îndeplinesc simultan următoarele trei condiții: o cifră de afaceri mai mică de 10 milioane de euro, o perioadă de funcționare mai scurtă de trei ani și un total de mai puțin de cinci milioane de utilizatori.

“Excepția foarte prescriptivă descurajează apariția de noi initiative, proiecte si companii”, adaugă Adina Vălean. “Cu alte cuvinte, limitează antreprenoriatul și inovația în Uniunea Europeană, două dintre prioritățile mele în acest mandat. Această Directivă va duce la mai puține investiții și la un dezavantaj competitiv, pe piața globală, pentru antreprenorii europeni”, precizează Adina Vălean.

Europarlamentarul PNL Adina Vălean este în prezent președintă a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European, din partea grupului Partidului Popular European. Este membru al Parlamentului European de la intrarea României în UE, în 2007, și a ocupat funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. A fost inclusă de “Politico” pe Lista celor 40 de membri ai Parlamentului European care contează. Adina Vălean, co-lider al delegației române din grupul PPE, a fost aleasă ”Europarlamentarul Anului 2015” la categoria Energie.

Mai multe detalii despre activitatea eurodeputatului PNL Adina Vălean puteți regăsi aici.

 

Continue Reading

CHINA

Liderii europeni sprijină implicarea Uniunii Europene în inițiativa Chinei pentru un nou ”drum al mătăsii”, care să presupună ”o agendă comună”

Published

on

Importanți lideri europeni sprijină implicarea Uniunii Europene și a membrilor săi în inițiativa Chinei privind ”noul drum al mătăsii”, însă o astfel de implicare necesită o ”agendă comună”, informează marți DPA, citat de Agerpres.

După întâlnirea de la Palatul Elysee dintre președintele Chinei Xi Jinping și președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liderul francez a declarat că implicarea în proiectul comun de infrastructură al Chinei și Europei, precum și cu alte zone din Asia, va avea nevoie de ”o agendă comună” care să includă angajamente privind climatul, sănătatea și politicile educaționale, dar și o ”agendă de stabilitate financiară pentru toate țările terțe implicate în această inițiativă”.


Noul ,,Drum al Mătăsii” implică o serie de finanțări chineze pentru proiecte majore de infrastructură din întreaga lume, în încercarea de a accelera intrarea mărfurilor chinezești pe piețele globale.

”Aş dori ca investiţiile să nu fie exclusiv chineze, ci şi să aducă beneficiu europenilor, beneficiu ţărilor de tranzit”, a declarat, la rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cel care la 9 aprilie va fi una dintre gazdele summitului UE-China.

”Noi, ca europeni, dorim să jucăm un rol activ (n.r. în această inițiativă)”, a declarat Merkel după întrevedere, informează Reuters.

”Franţa şi alte ţări din lume sunt binevenite în construcţia acestei iniţiative”, a spus Xi după discuţiile cvadrilaterale la care a participat şi Angela Merkel, potrivit căreia, chiar dacă mai sunt îngrijorări în ceea ce priveşte reciprocitatea, iniţiativa a permis ”o foarte, foarte bună reflecţie asupra modului în care noi depindem unul de celălalt”.


Miza reuniunii de marţi, desfășurată înainte de viitorul summit UE-China, programat pentru 9 aprilie, ce va avea loc la Bruxelles, a fost una cu caracter ambivalent pentru continetul european: de a se poziţiona în faţa Chinei ca un interlocutor credibil în încercarea de a o convinge să-şi canalizeze ambiţiile economice şi diplomatice spre regulile multilateralismului, iar, pe de altă parte, să încerce să unifice o Europă divizată în faţa apetitului Beijingului, pe care Comisia Europeană îl califică drept ”un rival sistemic”.

De altfel, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a oferit asigurări marți că termenul ”rival sistemic” atribuit Chinei este un compliment. ”Da, este adevărat: suntem parteneri strategici, suntem competitori interesaţi în performanţa celuilalt şi suntem rivali. Am aflat că în unele cercuri chineze expresia potrivit căreia noi am fi rivalii Chinei nu este plăcută. Este un compliment”, a spus Juncker.

Intenția Europei de a avea o poziție comună cu privire la China a devenit din în ce în mai dificil de pus în practică după ce sâmbătă Italia, membru al G7, a devenit primul stat occidental important care susține inițiativa Beijingului pentru un nou ”Drum al Mătăsii”.

Apropierea dintre cele două state a alarmat aliații europeni ai Italiei, aceștia considerând că este o eroare strategică ce îi va conferi Chinei și mai multă influență strategică și geopolitică.

O dovadă că Uniunea Europeană dorește să înăsprească condițiile privind accesul întreprinderilor chineze stă în faptul că Bruxelles-ul este pe cale să introducă un sistem de monitorizare a investițiilor străine, în special a celor care au un impact asupra infrastructurii și tehnologiei strategice. De asemenea, Uniunea Europeană a cerut liderilor statelor membre să sprijine planul de a limita accesul la licitațiile publice.

Continue Reading

#RO2019EU

Abordare constructivă cu rezultate tangibile a Președinției României la Consiliul UE, înaintea reuniunii informale a ECOFIN de la București: Acord politic cu PE pe 9 dosare din domeniul Uniunii Piețelor de Capital

Published

on

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Mihai-Eleodor Mandreș, a prezentat astăzi, în ședința Comitetului Economic și Financiar al Uniunii Europene (EFC), principalele teme care vor fi dezbătute la reuniunea informală de a Consiliului UE pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) care va avea loc la București, în perioada 5-6 aprilie a.c.. Agenda reuniunii informale include discuții despre viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, prioritățile în domeniul finanțelor în următorul ciclu instituțional, drumul de urmat pentru Uniunea Piețelor de Capital, impozitarea în domeniul muncii, rolul impozitării în asigurarea creșterii economice, pregătirea reuniunilor FMI și G20 de la Washington din 11-14 aprilie 2019, informează un comunicat al Președinției Consiliului.

Pe agenda EFC au figurat și alte teme, precum rezultatele ultimei reuniuni a Comitetului pentru Servicii Financiare, raportul președintelui Comitetului pentru Politici Economice (EPC) privind specificitățile de țară legate de output-gap, pregătirea reuniunii anuale a BERD, din mai 2019, de la Sarajevo.

Secretarul de stat Mihai-Eleodor Mandreș a subliniat în intervenția sa progresele substanțiale făcute pe perioada Președinției române a Consiliului UE în domeniul Uniunii Piețelor de Capital.

,,Am reușit să obținem în cele aproape 3 luni de mandat acord politic cu Parlamentul European pe 9 dosare din domeniul Uniunii Piețelor de Capital, iar pe alte 4 continuă negocierile. Vreau să le mulțumesc tuturor părților implicate pentru ritmul intens în care au lucrat, această abordare constructivă având rezultate tangibile”, a declarat demnitarul român.

La baza discuției din EFC a stat Comunicarea Comisiei Europene din 15 martie 2019, intitulată ”Uniunea Piețelor de Capital: progrese în crearea Uniunii piețelor de capital pentru o Uniune Economică și Monetară mai puternică”.

Comitetul Economic și Financiar are rolul de a promova coordonarea politicilor statelor membre necesare pentru funcționarea pieței interne, contribuind la pregătirea lucrărilor Consiliului UE sau prezentând periodic rapoarte Consiliului UE și Comisiei Europene în privința situației economice și financiare a statelor membre. EFC este format din înalți funcționari ai ministerelor de finanțe și ai băncilor centrale naționale, precum și ai Băncii Centrale Europene și ai Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending