Comisia Europeană a transmis, luni, că este pregătită pentru toate posibilitățile” și că „toate opțiunile rămân pe masă”, într-o reacție la amenințările președintelui american Donald Trump cu introducerea unor noi taxe vamale asupra produselor europene, în contextul amenzii record de aproape trei miliarde de euro impuse companiei Google, informează EFE, preluat de Agerpres.
„Ca în orice circumstanță, Comisia Europeană este pregătită pentru toate posibilitățile și toate opțiunile rămân pe masă”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului european, Olof Scholz, întrebat de jurnaliști cu privire la reacția Washingtonului după ce Bruxelles-ul a sancționat Google cu 2,95 miliarde de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața publicității online.
Trump a amenințat pe rețeaua Truth Social că va declanșa o procedură în baza Secțiunii 301 din Legea Comerțului din 1974, care permite impunerea de taxe vamale sau alte represalii comerciale împotriva statelor acuzate că aplică politici discriminatorii împotriva companiilor americane. Totuși, Bruxelles-ul a refuzat să comenteze suplimentar, apreciind că deocamdată scenariul rămâne „ipotetic”.
Amenda aplicată Google este a doua cea mai mare din istoria Comisiei Europene pentru abuz de poziție dominantă, după sancțiunea de peste patru miliarde de euro pentru sistemul Android. În urma unor investigații care au durat patru ani, executivul european consideră că situația ar putea fi remediată doar prin vânzarea unei părți din activitatea de publicitate online, dar compania are la dispoziție 60 de zile pentru a propune alternative.
Luna trecută, Trump avertizase că va impune taxe împotriva statelor care aplică reglementări considerate „discriminatorii” pentru giganții tehnologici americani, inclusiv Regulamentul european privind Serviciile Digitale (DSA). Potrivit Reuters, administrația americană analizează chiar și sancțiuni împotriva UE sau a oficialilor responsabili de aplicarea legislației.
Aceste tensiuni apar la scurt timp după încheierea unei înțelegeri comerciale între Trump și Ursula von der Leyen, prin care UE a evitat taxe vamale de 30% asupra exporturilor sale către SUA. Concesiile făcute de partea europeană includ acceptarea unor tarife vamale de 15% pentru majoritatea produselor europene exportate în SUA (și 50% pentru oțel și aluminiu), achiziția de produse energetice americane în valoare de 750 miliarde de dolari, investiții suplimentare de 600 miliarde de dolari în SUA și extinderea achizițiilor de echipamente militare americane.
În acest context, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a explicat că menținerea sprijinului american pentru securitatea Europei și pentru Ucraina a cântărit greu în decizia de a evita escaladarea unui conflict comercial. „De aceea (…) noi am ales diplomația în locul escaladării. Am oferit spațiu dialogului, am ales reținerea pentru că suntem responsabili”, a declarat Costa.




