Premierul Marcel Ciolacu, prezent la deschiderea celei mai mari expoziții din regiunea Mării Negre dedicată industriei de apărare, a reiterat sprijinul Guvernului pentru revitalizarea industriei naționale de apărare.
„În contextul conflictului sângeros din Ucraina, revitalizarea industriei naționale de apărare a devenit o prioritate a guvernului pe care îl conduc. De altfel, nu există stat european care să nu facă eforturi majore pentru a investi masiv în acest domeniu strategic. România nu-și permite să facă greșelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase în viață erau amenințate cu faliment”, a transmis șeful Executivului în discursul său susținut în această dimineață.
Potrivit premierului, majoritatea unităților industriei de apărare lucrează în trei schimburi, fac angajări fără precedent și derulează proiecte de retehnologizare, unele cu bani europeni: „Una dintre explicații o reprezintă, cu siguranță, parteneriatul strâns dintre miniștrii apărării și economiei – și îi felicit pe Angel Tîlvăr și Radu Oprea pentru că au înțeles că doar lucrând împreună, industria națională de apărare poate avea un viitor solid. Și dați-mi voie să îi aplaud din toată inima pe cei doi colegi ai mei din Guvernul României.”
De asemenea, acesta a precizat că astăzi există perspectiva ca industria românească de apărare să aducă, în scurtă vreme, contracte impresionante și să ruleze în economie miliarde de euro, dezvoltând zeci şi sute de alte companii furnizoare pe orizontală: „Cel mai bun exemplu este faptul că, astăzi, la acest eveniment se vor semna înțelegeri comerciale cu importanți parteneri internaționali. Uzina Mecanică din Cugir va produce arme și armament cu tehnologie NATO, alături de o companie germană.”
„Vom face investiții majore în România, pentru a dezvolta unități noi și moderne, iar faptul că am obținut, în premieră, o finanțare de 50 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru fabrica de pulberi dezvoltată împreună cu RAI Metal, arată că în acest domeniu se muncește într-un ritm nou”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.
„Știu că domnul ministru Radu Oprea pregătește un alt proiect ambițios privind drona românească. Mi-aș dori, sincer, ca la ediția de anul viitor să vedem un stand dedicat acestui proiect. Ar fi un semnal clar și puternic că industria noastră de apărare a început să zboare, nu la figurat, ci la propriu”, a conchis prim-ministrul României.




