NEWS
Bugetul pe 2015 a fost adoptat
Published
10 years agoon

Duminică, la ora 10.25, legea bugetului pentru anul 2015 a fost adoptată, cu 339 de voturi şi 141 de voturi împotrivă, de către plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, informează Realitatea.net.
Parlamentarii şi-au exprimat votul în privinţa proiectului legii bugetului prin ridicarea mâinii.
Bugetul pentru anul 2015 este fundamentat pe o creștere de 2,5%, o inflație medie de 2,2% și o rată a șomajului de 5,1%. Produsul intern brut este estimat la 709,681 milioane de lei.
Veniturile bugetului general consolidat pentru 2015 însumează 31,9% din PIB, cheltuielile – 33,7% din PIB, iar deficitul bugetar pe cash este de 1,83% din PIB și de 1,2% din PIB pe metodologia europeană ESA.
Cheltuielile destinate investițiilor în 2015 însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, reprezentând aproximativ 6,3% în PIB și o pondere în total cheltuieli bugetare de 18,7%, mai mult cu 3,2 cu puncte procentuale față de anul 2014.
Potrivit raportului Comisiilor de buget-finanțe însușit de plenul reunit al Parlamentului, cele 54 de amendamente admise la proiectul legii bugetului de stat pe 2015 totalizează sume suplimentare de 572,751 de milioane de lei (aproape 130 de milioane de euro) și au ca sursă de finanțare bugetul de Acțiuni Generale ale Ministerului Finanțelor Publice, care a fost diminuat corespunzător față de forma inițială a documentului.
În ceea ce privește bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2015, acesta este mai mare cu 5,08% raportat la 2014, fiind prevăzute toate sumele necesare pentru plata pensiilor majorate cu 5% și creșterea pensiilor sociale de la 350 de lei la 400 de lei.
Proiectul de buget a fost aprobat de Executiv în ședința din 12 decembrie.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei a finalizat vineri dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, stabilind ca votul final să fie dat ulterior.
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, sâmbătă, articolele proiectului de buget de asigurări sociale de stat pe 2015, urmând ca votul final să se dea duminică, împreună cu votul la proiectul de buget de stat.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a spus că este un buget mai mare cu 5,08% faţă de cel de anul trecut şi asigură îndeplinirea tuturor angajamentelor luate de Guvern, inclusiv pensiile mărite cu 5% pentru cei 5.433.000 de pensionari.
Ea a adăugat că bugetul prevede şi majorarea pensiilor sociale şi implementarea deciziei Curţii Constituţionale privind recalcularea pensiilor pentru 250.000 de pensionari pentru 10 luni. „Bugetul cuprinde şi sumele suplimentare, astfel încât să putem asigura transferul către pilonul II de pensii”, a precizat Plumb.
Rovana Plumb a mai spus că bugetul de şomaj prevede o scădere cu 4,99%, deoarece a preconizat pentru 2015 o rată a şomajului de 5,1%, faţă de 5,3% cât a fost în 2014 şi reducerea cu 20.000 a numărului de şomeri, de la 485.000 la 465.000.
Potrivit lui Plumb, bugetul de şomaj asigură în mod clar plata şomajului şi asigurarea de programe pentru creşterea ocupării locurilor de muncă în rândul tinerilor şi al persoanelor peste 45 de ani.
PNL a anunţat că nu va vota proiectul de buget de asigurări sociale, deputatul PNL Cristina Pocora apreciind că este „un buget al sărăciei, cu spatele la viitor”. Totodată, PNL anunță că va contesta la Curtea Constituționala legea bugetului de stat pe 2015.
„Grupul PNL nu va vota acest buget, care ne spune că în 2015 Guverul va avea un buget consolidat al sărăciei, cu spatele la viitor. Se cârpeşte în continuare, se dau câţiva lei în plus şi viaţa oamenilor va fi tot mai grea”, a spus Pocora.
.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
SUA, în top 4 parteneri comerciali ai României: Ministrul Economiei va colabora cu ambasadoarea Kavalec pentru intensificarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă pentru români
Bogdan Ivan: Dezvoltarea industriei apărării este o prioritate națională. Am format un grup de lucru pentru a duce mai departe parteneriatul cu reprezentanții din industrie
Premierul Marcel Ciolacu anunță că atragerea investițiilor străine reprezintă o prioritate pentru acest an: Săptămâna viitoare, voi discuta cu șefii unor mari fonduri de investiții americane
UE este pregătită să colaboreze cu SUA pentru a consolida securitatea economică în fața amenințării concurențiale reprezentate de China, afirmă comisarul european pentru comerț
Marco Rubio a avut o convorbire cordială cu omologul său privind cooperarea SUA-Danemarca după ce Trump a creat panică la Copenhaga prin cererea sa „agresivă” de a prelua controlul Groenlandei
România, promovată la târgurile internaționale de turism de la Madrid și Paris/Spania și Franța, locurile 6 și 8 în clasamentul țărilor de origine pentru turiștii străini în 2024

de Dan Cărbunaru
Societatea poate funcționa cu administratori ai serviciilor publice, dar nu se poate dezvolta fără lideri. Legitimarea și confirmarea calității de lideri nu cred că se rezumă la accederea într-o funcție de conducere, indiferent de înălțimea acesteia.
Puțin evident în perioade de liniște, acest aspect dureros iese în evidență când vremurile fierb. Când indivizii nu mai văd sensul, iar societatea nu poate oferi răspunsuri la întrebările sau strigătele de nemulțumire ale oamenilor. Portavocea, amplificatoarele, instrumentalizările pe care diverși actori le pot introduce desenează, cu tușe groase, tabloul unei crize de Leadership.
Simpla schimbare de fețe, nume, interfețe nu ne va rezolva această problemă. Dacă schimbarea gărzilor politice se rezumă la rotația cadrelor, dacă se schimbă doar administratorii treburilor publice, fără să lase loc de manifestare liderilor, aceste frământări vor fi fost degeaba.
Lăsați-l pe Mesia în Biblie și în sufletele credincioșilor, dar aduceți lideri care să conducă societatea noastră cu inspirație, voință, viziune și determinare, pentru a ne proteja cetățenii, granițele și economia.
Deja nu mai este suficient să cântați, dragi politicieni, după partitura euroatlantică, care de multe ori pare că vă cam deranjează. Inima României occidentale bate neregulat, respirăm greu și a dezamăgire. Dincolo de război hibrid, interferențe străine, algoritmi de tiktok, ne-am îmbolnăvit, împreună, votați și votanți, de auto-suficiență. Treziți-vă și voi, că românii s-au trezit și nu le place ce văd.
Din fericire, nu e totul pierdut. Nu încă.
NEWS
Președinții Poloniei, SUA și Comisiei Europene, pe primele trei locuri în topul liderilor străini în care ucrainenii au cea mai mare încredere. Maia Sandu se clasează pe locul șase
Published
2 years agoon
January 11, 2023By
Teodora Ion
Președintele Republici Moldova, Maia Sandu, s-a clasat pe locul șase în topul celor mai de încredere lideri străini în rândul ucrainenilor, cu 50,4% de opinii favorabile, conform unui sondaj realizat de centrul de analize de la Kiev, New Europe Center, anunță Radio Chișinău, citat de Agerpres.
Pe prima poziție în acest clasament se situează președintele Poloniei, Andrzej Duda, cu aproape 87% de aprecieri favorabile, acesta fiind urmat de preşedintele american Joe Biden cu 79% şi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu 73%.
6/7) ДОВІРА ДО ЛІДЕРІВ. Серед міжнародних лідерів українці найбільше довіряють @AndrzejDuda (87%), @POTUS (79%) та @vonderleyen (73%), а найменше – Владіміру Путіну (97%), Олександру Лукашенку (94%) та Сі Цзіньпіню ( 73%). pic.twitter.com/1TwYionYaK
— New Europe Center (@NEC_Ukraine) January 10, 2023
Locul al patrulea este ocupat de premierul britanic, Rishi Sunak, care se bucură de o încredere de 64% în rândul ucrainenilor, în vreme ce pe cea de-a cincea poziție se află președintele Consiliului European, Charles Michel, care a acumulat 51% încredere. Top zece este închis de președintele francez, Emmanuel Macron, cu un scor de aproape 44%, la distanță de cancelarul german, Olaf Scholz, care o urmează îndeaproape pe Maia Sandu, cu 49,2%.
De cealaltă parte, majoritatea ucrainenilor nu au încrederea pentru al doilea an la rând în președinții rus și belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukaşenko, într-un procent de 97% şi respectiv 94% dintre intervievaţi.
În topul neîncrederii se mai regăsesc preşedintele Chinei, Xi Jinping (73%) şi prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban (69%).
INTERNAȚIONAL
Germania și Norvegia au convenit să coopereze în producerea de energie regenerabilă pentru a ”consolida securitatea energetică”
Published
2 years agoon
January 6, 2023By
Teodora Ion
Norvegia și Germania au convenit joi, la Oslo, să stabilească un ”parteneriat strategic privind clima, energia regenerabilă și industria ecologică”, obiectivul general fiind acela de a duce la îndeplinire prevederile Acordului de la Paris, ”de a crea noi industrii și locuri de muncă ecologice și de a consolida securitatea energetică și economia circulară”.
”Este o perioadă plină de provocări în Europa din cauza războiului din Ucraina. În mijlocul crizei energetice, vedem cât de importantă este Norvegia ca furnizor de încredere al gazului în Europa, dar vedem şi cât de esenţial este faptul să facem mai repede schimbarea către energia regenerabilă”, a spus premierul norvegian Jonas Gahr Store în prezența ministrului german al economiei Robert Habeck, conform Agerpres.
Parteneriatul stabilit între cele două părți acoperă domenii precum: politici climatice, hidrogen, energie regenerabilă/ energie eoliană offshore, emisii negative, materii prime și materiale prelucrate și baterii, industria maritimă/ transport maritim ecologic, microelectronică, conform unui comunicat al executivului de la Oslo.
Norway and Germany agree on a strategic partnership in the areas of #climate, #renewableenergies and green industry in a joint declaration. Our common goal is to advance the decarbonization of the economy: https://t.co/tGRK2zv496 pic.twitter.com/rV3LRnoetY
— Bundesministerium für Wirtschaft und Klimaschutz (@BMWK) January 5, 2023
Norvegia și Germania și-au exprimat ”intenția de a menține un dialog periodic cu privire la principalele evoluții politice relevante pentru parteneriat”.
Acest dialog periodic include evoluții atât la nivel național, cât și la nivelul UE și la nivel mondial, cele două părți angajându-se să contribuie la ”buna funcționare și la reziliența lanțurilor de aprovizionare în cadrul domeniului de aplicare a parteneriatului”.
Pentru a facilita acest lucru, va fi organizată o reuniune anuală la nivel înalt pentru a oferi o direcție strategică parteneriatului, care va fi dezvoltat în continuare în cadrul unui schimb continuu cu asociațiile de afaceri, partenerii sociali și alte părți interesate relevante din ambele țări.
În egală măsură, cele două state au convenit asupra unui program de lucru cu acțiuni concrete pentru a duce la îndeplinire obiectivele convenite:
- Politici climatice
Cele două părți vor face periodic schimb de opinii cu privire la evoluțiile actuale ale politicii naționale și europene în domeniul climei. Mai mult, va exista un schimb de experiență cu privire la cele mai bune practici, precum și la provocările din cadrele de politică în domeniul climei, cu scopul de a învăța unii de la alții.
- Hidrogen
Va exista o declarație comună separată privind hidrogenul, care va include etapele convenite. Acestea vor fi urmărite cu intenția de a asigura furnizarea de hidrogen din Norvegia către Germania.
- Energie regenerabilă / Eoliană offshore
Cele două părți vor să își continue cooperarea în domeniul energiei regenerabile – în special al energiei eoliene offshore. Acestea se vor baza pe eforturile existente de dezvoltare a energiei eoliene offshore, inclusiv a infrastructurii de rețea offshore, cu posibilitatea viitoare de a dezvolta proiecte de cooperare hibride, în cadrul cooperării energetice în Marea Nordului și prin intermediul formatelor bilaterale.
- Emisii negative / CCS
Norvegia va informa cu privire la posibilitățile de captare, transport și stocare pe termen lung a CO2 în platforma continentală norvegiană.
Cele două părți vor extinde cooperarea în cadrul Grupului operativ pentru bazinul Mării Nordului. În timpul președinției norvegiene din 2023, vom stabili un nou program de lucru ambițios, care ar putea include elaborarea de orientări pentru circulația transfrontalieră a CO2.
Statele vor discuta diverse opțiuni pentru infrastructura de CO2 și lanțurile valorice, inclusiv o conductă de CO2 din Germania până în Norvegia.
Germania va continua să joace un rol activ în dezvoltarea unui cadru uniform pentru certificarea eliminării carbonului în UE, care este, de asemenea, susținut de Norvegia.
- Materii prime și materiale prelucrate și baterii
Părțile își vor intensifica cooperarea în domeniul materiilor prime și al lanțurilor valorice strategice conexe, profitând de interesele strategice comune și vizând consolidarea rețelelor industriale.
Pentru a promova intensificarea schimburilor comerciale și a cooperării, părțile vor organiza un atelier de afaceri pentru actorii din lanțurile valorice relevante pentru tranziția industrială ecologică din ambele țări. Subiectele relevante pentru tranziția industrială norvegiană și germană sunt procesele de producție neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și cu consum intensiv de energie, cum ar fi oțelul, metalele de bază, aluminiul și siliciul, producția de materii prime pentru baterii (anod și catod) și fabricarea de baterii pentru vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei, precum și materii prime esențiale pentru tehnologiile verzi.
Părțile vor menține un dialog strâns cu privire la participarea norvegiană la proiecte relevante și complementare la IPCEI pentru baterii ”EuBatIn” coordonat de Germania. Părțile vor investiga împreună posibilitățile de finanțare privind materiile prime și materialele prelucrate relevante pentru Legea privind materiile prime critice.
Părțile vor discuta provocările și oportunitățile în acest context și vor face schimb de informații legate de Legea privind reducerea inflației (IRA), precum și de orice evoluții conexe, inclusiv la nivelul UE.
- Industria maritimă / Transport maritim ecologic
Părțile vor intensifica dialogul strâns pentru a investiga și a coopera în ceea ce privește inițiativele față de OMI și alte arene relevante în vederea consolidării acțiunilor de transport maritim ecologic, în special în ceea ce privește eliminarea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din transportul maritim.
- Microelectronică
Părțile vor explora posibilitățile de intensificare a cooperării în domeniul microelectronicii ca tehnologie-cheie pentru transformarea digitală și ecologică. Aceasta include potențialul de aprofundare a cooperării între producătorii de semiconductori cu sediul în Germania și capacitățile de dezvoltare și cercetare ale Norvegiei în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor de mediu, precum și dezvoltarea afacerilor și parteneriate ulterioare în domeniul dezvoltării și fabricării de cipuri.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

MSC 2025 | Olaf Scholz prezice că Germania va excepta investițiile militare de la “frâna datoriei” din Constituție: “Un război în mijlocul Europei este o urgență”

Cătălin Predoiu, reacție la criticile lui Vance de la München: România trebuie să explice mai bine anularea alegerilor. Diplomația noastră va găsi cele mai bune mijloace

MSC 2025 | “A venit vremea creării forțelor armate ale Europei”, afirmă Zelenski: Unii pot fi frustrați de Bruxelles, dar alternativa este Moscova, care va diviza Europa

MSC 2025 | Scholz răspunde diatribelor lui Vance: Apărarea libertății și democrației împotriva fascismului este fundamentul relației transatlantice. “Niciodată fascismul” este misiunea istorică a Germaniei

MSC 2025 | Macron anunță accelerarea procesului către o Europă mai suverană, care va ajuta Ucraina în negocierile de pace dacă Trump îl convinge pe Putin

“Vin americanii!”. De ce discursul lui J.D. Vance la München nu este vânt în pânzele anti-occidentalilor din România

MSC 2025 | Ursula von der Leyen propune activarea clauzei de exceptare pentru ca statele UE să majoreze investițiile militare: Este momentul să mutăm munții

MSC 2025 | De la München, Ursula von der Leyen îl avertizează pe Trump că “o Ucraină eșuată ar slăbi și Europa și SUA”

MSC 2025 | “Nu vreau să rămân în istorie drept cel care l-a ajutat pe Putin să îmi ocupe țara”, îi transmite Zelenski lui Trump, având alături senatori republicani și democrați

Ilie Bolojan, după discursul lui Vance la München: România rămâne un aliat de încredere pentru o UE coezivă, un NATO puternic și un parteneriat transatlantic solid

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Ilie Bolojan asigură că România este o “țară puternic ancorată pe drumul său european” în primul mesaj de la Cotroceni: Vom avea alegeri corecte și transparente

Eurodeputatul Virgil Popescu pledează pentru o piață unică a energiei pentru o Europă competitivă: Este vital să creștem producția de energie la nivelul UE

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul de președinte: “Să aveți grijă de România. Dumnezeu să binecuvânteze România”

Înainte de împlinirea a 48 de ani de la cutremurul din 1977, Gabriela Firea solicită fonduri europene suplimentare și prevenție reală pentru a proteja românii de consecințele unui viitor cutremur major

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, pledează pentru ”dialog și soluții pragmatice” care să contribuie la reconstruirea colaborării între UE și Regatul Unit: Putem asigura un viitor comun mai bun

Eurodeputatul Virgil Popescu subliniază importanța de a finaliza interconectarea rețelelor de energie electrică pentru o consolidare uniformă a competitivității în UE

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD: Avem nevoie să ne apărăm și să ne respectăm condiția de țară a UE, a NATO, a parteneriatului strategic cu Statele Unite

Guvernul a adoptat Bugetul pentru 2025. Ministrul Tánczos Barna: Prin acest buget, punem bazele unei noi viziuni prin care rezolvăm probleme structurale și consolidăm creșterea economică cu ajutorul fondurilor UE

Premierul Belgiei, discurs la Universitatea Harvard din SUA: Rusia a intervenit în alegerile din România, denunțăm asta!

Giganții europeni mută în cursa tehnologică globală: Vodafone a efectuat primul apel video în spațiu din lume dintr-o zonă fără acoperire, folosind un smartphone și sateliți comerciali
Trending
- CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ5 days ago
“Multipolarizare”: Maga Carta și abdicarea lui Trump de la Pax Americana, furtună polară în Europa, China în pole-position și Rusia țarului (raportul Conferinței de Securitate de la München)
- NATO1 day ago
NATO, îngrijorată de arta necurată prin care Rusia măsluiește alegerile din România: “Operațiunea Rusiei în România, o campanie îndelung pregătită pentru a afecta în secret scrutinul”
- EDITORIALE5 days ago
O scurtă cronologie a epocii Klaus Iohannis la cârma României
- ROMÂNIA2 days ago
Prima întâlnire a României cu administrația Trump, la München: Emil Hurezeanu și Richard Grenell, trimisul special al lui Trump, au discutat despre subiectele de interes comun România-SUA
- ROMÂNIA1 day ago
Ilie Bolojan îl numește pe Cristian Diaconescu consilier prezidențial pentru securitate națională și șef al Cancelariei președintelui