Nouă lideri europeni solicită ca prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului să fie reinterpretate pentru a facilita expulzarea migranților care comit infracțiuni, informează Politico Europe.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins prea mult domeniul de aplicare a Convenției, susțin semnatarii unei declarații scrise inițiată de premierul italian Giorgia Meloni și de premierul danez Mette Frederiksen.

Italia și Danemarca doresc ”să deschidă o dezbatere politică asupra unor convenții europene la care suntem afiliați și asupra capacității acestor convenții, la câteva decenii după ce au fost scrise, de a aborda marile probleme ale timpului nostru, începând tocmai cu fenomenul migrației”, a declarat Meloni joi seara.

Liderii din Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia au semnat, de asemenea, documentul.

Țările solicită Curții pentru Drepturile Omului să le acorde o mai mare libertate de a decide când să expulzeze cetățenii străini care comit infracțiuni și să țină evidența celor care nu pot fi expulzați. De asemenea, țările doresc ca exploatarea migranților de către statele ostile să fie abordată.

Lituania, de exemplu, a depus la începutul acestei săptămâni o plângere împotriva Belarus la Curtea Internațională de Justiție pentru că a alimentat discordia politică în UE prin facilitarea trecerii ilegale a frontierelor.

La începutul lunii martie, Comisia Europeană a propus instituirea unui sistem european comun pentru deportarea migranților fără drept de ședere în UE, care cuprinde proceduri mai rapide, mai simple și mai eficiente în întreaga UE.

Noile norme comune includ:

• Un sistem cu adevărat european sub forma unui regulament cu proceduri comune pentru emiterea deciziilor de returnare și un ordin european de returnare care urmează să fie emis de statele membre. Cu 27 de sisteme diferite în prezent, acest lucru va limita fragmentarea la nivelul Uniunii.
• Recunoașterea reciprocă a deciziilor de returnare va permite unui stat membru să recunoască și să execute direct o decizie de returnare emisă de un alt stat membru fără a fi nevoit să înceapă un nou proces. Până la 1 iulie 2027, la un an după intrarea în vigoare a Pactului privind migrația și azilul, Comisia va examina dacă statele membre au instituit mecanisme adecvate pentru a procesa în mod eficient ordinele europene de returnare și va adopta o decizie de punere în aplicare care va face obligatorie recunoașterea și executarea unei decizii de returnare emise de un alt stat membru.
• Norme clare privind returnarea forțată, stimulând în același timp returnarea voluntară: Returnările forțate vor fi obligatorii atunci când o persoană care se află ilegal pe teritoriul UE nu cooperează, fuge într-un alt stat membru, nu părăsește UE până la termenul stabilit pentru plecarea voluntară sau reprezintă un risc pentru securitate. Această abordare stimulează returnarea voluntară în termenele stabilite pentru plecarea din UE.
• Obligații mai stricte pentru persoanele care se întorc, în echilibru cu garanții clare: Obligații explicite de a coopera cu autoritățile naționale pe parcursul întregii proceduri de returnare. Acestea sunt completate de consecințe clare în caz de necooperare, cum ar fi reducerea sau refuzul alocațiilor sau confiscarea documentelor de călătorie. În același timp, vor fi consolidate stimulentele pentru cooperare, inclusiv sprijinul pentru întoarcerea voluntară.
• Garanții solide pe parcursul întregului proces de returnare: Toate măsurile legate de returnare trebuie puse în aplicare cu respectarea deplină a standardelor fundamentale și internaționale privind drepturile omului. Acest lucru este asigurat prin proceduri clare, cum ar fi dreptul la recurs, sprijin pentru persoanele vulnerabile, garanții solide pentru minori și familii și respectarea principiului nereturnării.
• Norme mai stricte pentru limitarea abuzurilor și gestionarea evadărilor: Statele membre vor fi dotate cu norme consolidate pentru localizarea persoanelor returnate, cu posibilitatea de a solicita o garanție financiară, raportarea periodică sau reședința într-un loc desemnat de autoritățile naționale. Noile norme stabilesc condiții clare de detenție în cazul în care există riscul de fugă, precum și alternative la detenție. Detenția poate ajunge până la 24 de luni, față de 18 luni în prezent. În plus, efectul suspensiv al deciziilor de returnare nu va mai fi automat, cu excepția cazului în care există probleme legate de principiul nereturnării.
• Norme specifice pentru persoanele care prezintă riscuri de securitate: Statele membre vor trebui să verifice din timp dacă o persoană prezintă un risc de securitate. Odată identificate, aceste persoane vor face obiectul unor norme stricte, inclusiv returnarea forțată obligatorie, interdicții de intrare mai lungi, motive de detenție separate. Detenția poate fi prelungită dincolo de termenul normal de 24 de luni la ordinul unui judecător.
• Readmisia ca parte a procesului de returnare: Pentru a reduce decalajul dintre o decizie de returnare și returnarea efectivă într-o țară terță, noile norme stabilesc o procedură comună pentru a garanta că o decizie de returnare este urmată în mod sistematic de o cerere de readmisie. De asemenea, acestea permit transferul de date către țări terțe în scopul readmisiei.
• Centre de returnare: Statele membre au solicitat soluții inovatoare pentru gestionarea migrației. Prezenta propunere introduce posibilitatea legală de returnare într-o țară terță a persoanelor care se află în situație de ședere ilegală în UE și care au primit o decizie finală de returnare, pe baza unui acord sau a unei înțelegeri încheiate bilateral sau la nivelul UE. Un astfel de acord sau aranjament poate fi încheiat cu o țară terță care respectă standardele și principiile internaționale privind drepturile omului în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv principiul nereturnării. Familiile cu minori și minorii neînsoțiți sunt excluși, iar punerea în aplicare a unor astfel de acorduri sau înțelegeri trebuie să facă obiectul monitorizării.

Opt țări membre ale Uniunii Europene au solicitat joi, într-o declarație comună, consolidarea măsurilor pentru a întări pregătirea în fața amenințărilor militare, hibride, teroriste și infracționale, anunță EFE, citat de Agerpres.

În textul semnat de miniștrii de interne, pregătire civilă și reziliență din Belgia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda și Suedia, difuzat de surse diplomatice, este menționată ”urgența imediată” de a asigura o UE ”pregătită și rezilientă”.

Declarația mai amintește, în egală măsură, interferența și alte ”întreruperi” cauzate de dezastre naturale sau provocate de om, ”în contextul evenimentelor geopolitice și climatologice”, și reliefează importanța menținerii unei abordări care să implice ”întreaga societate”.

Țările semnatare recunosc că pregătirile în astfel de situații nu fac parte din instrumentarul Uniunii Europene, ci sunt responsabilități ale statelor membre, dar subliniază modificarea caracterului crizelor, care au devenit ”din ce în ce mai transfrontaliere și intersectoriale”, fiind caracterizate de o complexitate ridicată, fapt ce reclamă o coordonare la nivel european.

”Ritmul acțiunilor noastre”, spun semnatarii, ”ar trebui să se alinieze cu urgența provocărilor pe care le avem în față”.

Cele opt țări se angajează să coopereze pentru o abordare multidisciplinară coordonată, ”dezvoltând și implementând o agendă comună de coaliție”.

Astfel, își vor concentra eforturile, spun ele, pe ”împuternicirea cetățenilor” ca esență a pregătirii și a rezilienței, printr-o abordare intersectorială, care vizează toate pericolele existente și ”reunește o gamă largă de instrumente destinate să avertizeze, să protejeze și să ducă la conștientizare”.

La începutul lunii mai, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a punctat că Europa trebuie să aibă capacitatea de a se apăra nu doar împotriva amenințărilor militare clasice, ci și împotriva celor clasice, printr-o abordare cuprinzătoare, de tip 360 de grade.

De altfel, Comisia Europeană a oferit cetățenilor o serie de orientări care să îi ajute pe aceștia să facă față amenințărilor emergente, prezentând o strategie în acest sens.

Concret, strategia include 30 de acțiuni-cheie și un plan de acțiune detaliat pentru promovarea obiectivelor Uniunii pregătirii, precum și dezvoltarea unei „culturi a pregătirii prin concepție” în toate politicile UE.

Prin urmare, strategia se axează pe o abordare integrată a tuturor riscurilor, o abordare la nivelul întregii administrații, care reunește toți actorii relevanți, la toate nivelurile de guvernare (local, regional, național și UE) și o abordare la nivelul întregii societăți, care reunește cetățenii, comunitățile locale și societatea civilă, întreprinderile și partenerii sociali, precum și comunitățile științifice și academice.