Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Căile ferate europene, noi norme de reducere a costurilor și procedurilor în direcția eficientizării și stimulării competitivității sectorului feroviar

Published

on

© European Union, 2018/Source: EC - Audiovisual Service

Începând de sâmbătă, 31 octombrie, sectorul feroviar european beneficiază de noi proceduri armonizate de reducere a costurilor și a sarcinilor administrative. Aceste norme noi completează cel de-al patrulea pachet feroviar, o serie de măsuri menite să sporească eficiența și competitivitatea căilor ferate europene, informează un comunicat

Ziua de mâine marchează un moment important pentru sectorul feroviar european — e termenul de transpunere a directivelor privind siguranța feroviară și interoperabilitatea. Punerea în aplicare completă a celui de-al patrulea pachet feroviar la nivelul întregii UE este esențială pentru stimularea transportului feroviar. Prin urmare, contez pe statele membre care nu l-au transpus încă să facă tot ce le stă în putință pentru a îndeplini această obligație în foarte scurt timp. Punerea în aplicare a pilonului său tehnic va simplifica în mod semnificativ procedurile și va reduce costurile suportate de întreprinderile feroviare care își desfășoară activitatea în întreaga Europă. Facem ca transportul feroviar să fie mai eficient, mai sigur, mai accesibil și, prin urmare, mai competitiv în raport cu alte moduri de transport. Acesta constituie un pas important în direcția decarbonizării sectorului european al transporturilor și in ceea ce privește sporirea atractivității transportului feroviar în întâmpinarea anului 2021 — Anul european al căilor ferate”, a declarat Adina Vălean, comisar pentru mobilitate și transport.

Noile norme vor contribui la interoperabilitate, fiabilitate și capacitate de rețea sporite în sectorul feroviar european. De exemplu, noile procese simplificate vor genera mai multă competitivitate și inovare în acest sector, facilitând funcționarea companiilor feroviare și a operatorilor sau vânzarea de tehnologii inovatoare în mai multe state membre. În plus, pachetul prevede că Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA) va juca un rol mai important, devenind, începând cu 31 octombrie, organismul unic european de certificare pentru vehiculele feroviare și operatorii de trafic feroviar.

În cadrul noului său rol, agenția va fi responsabilă cu autorizarea vehiculelor, certificarea în materie de siguranță, precum și cu aprobările pentru proiectele terestre legate de Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) din toate statele membre.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a lansat noul său angajament privind consumul verde, primele întreprinderi angajându-se să adopte măsuri concrete în vederea creșterii sustenabilității

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a lansat luni noul său angajament privind consumul verde, prima inițiativă prezentată în cadrul Noii agende privind consumatorii.

Angajamentul privind consumul verde face parte din Pactul climatic european, care este o inițiativă la nivelul UE prin care cetățenii, comunitățile și organizațiile sunt invitate să participe la acțiuni în domeniul climei și să construiască o Europă mai verde.

Prin semnăturile lor, întreprinderile promit să își accelereze contribuția la o tranziție verde. Angajamentele au fost elaborate în cadrul unui efort comun al Comisiei și al întreprinderilor.

Potrivit unui comunicat al Executivului european, scopul lor este de a accelera contribuția întreprinderilor la o redresare economică durabilă și de a consolida încrederea consumatorilor în performanța de mediu a întreprinderilor și a produselor.

Colruyt GroupDecathlonLEGO Group, L’Oréal și Renewd sunt primele întreprinderi inovatoare care participă la acest proiect-pilot. Funcționarea angajamentelor privind consumul verde va fi evaluată peste un an, înainte de a se lua următoarele măsuri.

Angajamentul privind consumul verde se bazează pe un set de cinci angajamente principale.

Pentru a participa, întreprinderile trebuie să se angajeze să adopte măsuri ambițioase pentru a-și îmbunătăți impactul asupra mediului și pentru a-i ajuta pe consumatori să facă achiziții mai durabile.

Întreprinderile trebuie să ia măsuri concrete în cel puțin trei dintre cele cinci domenii de angajament și trebuie să dovedească progresele înregistrate cu ajutorul unor date pe care, ulterior, să le facă publice.

Fiecare întreprindere care își asumă angajamente va colabora cu Comisia în deplină transparență pentru a se asigura că progresele sunt fiabile și verificabile. Cele cinci domenii principale de angajament sunt următoarele:

  1. calcularea amprentei de carbon a întreprinderii, inclusiv a lanțului său de aprovizionare, utilizând metodologia de calcul sau sistemul de management de mediu care au fost elaborate de Comisie, și instituirea unor procese adecvate de diligență necesare pentru a realiza reduceri ale amprentei în concordanță cu obiectivele Acordului de la Paris;
  2. calcularea amprentei de carbon a anumitor produse emblematice ale întreprinderii, utilizând metodologia aprobată de Comisie, și realizarea anumitor reduceri ale amprentei pentru produsele selectate și comunicarea către publicul larg a progreselor înregistrate;
  3. creșterea vânzărilor de produse sau servicii durabile în cadrul vânzărilor totale ale întreprinderii sau ale părții sale de activitate selectate;
  4. angajarea unei părți din cheltuielile aferente relațiilor publice corporative pentru promovarea practicilor durabile, în concordanță cu punerea în aplicare de către Comisie a politicilor și a acțiunilor Pactului verde european;
  5. asigurarea faptului că informațiile furnizate consumatorilor cu privire la amprentele de carbon ale întreprinderii și ale produselor sunt ușor de accesat, precise și clare și actualizarea acestor informații în urma oricăror reduceri sau creșteri ale amprentei de carbon.

Inițiativa Angajamentul privind consumul verde se axează pe produsele nealimentare și este complementară Codului de conduită care se va lansa mâine, 26 ianuarie, ca parte a strategiei De la fermă la consumator. Codul de conduită va reuni părțile interesate din sistemul alimentar pentru a-și asuma angajamente în ceea ce privește practicile comerciale și de comercializare responsabile. 

Orice întreprindere din sectoarele nealimentare, precum și întreprinderile din sectorul comerțului cu amănuntul care vând atât produse alimentare, cât și nealimentare interesate să adere la angajamentul verde pot contacta Comisia Europeană înainte de sfârșitul lunii martie 2021.

Această fază-pilot inițială a angajamentului privind consumul verde va fi finalizată până în ianuarie 2022.

Înainte de a se lua următoarele măsuri, în consultare cu întreprinderile participante, cu organizațiile relevante ale consumatorilor și cu alte părți interesate, se va efectua o evaluare a funcționării angajamentului.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, mesaj în memoria victimelor Holocaustului: Avem datoria de a nu uita vreodată

Published

on

© audiovisual.ec.europa.eu

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj de comemorare cu ocazia celei de-a 76-a aniversare a eliberării lagărului de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau, unde milioane de femei, bărbați și copii evrei, precum și sute de mii de romi, au fost uciși în timpul Holocaustului.

„Avem datoria de a nu uita vreodată. Întrucât siturile memoriale s-au închis din cauza pandemiei, iar numărul supraviețuitorilor este în scădere, trebuie să găsim noi modalități de a ne aminti. Pe măsură ce miturile conspiraționiste se răspândesc pe platformele de comunicare socială, trebuie să educăm tânăra noastră generație împotriva antisemitismului. Europa prosperă atunci când comunitatea sa evreiască și alte minorități pot trăi în pace și armonie”, a transmis von der Leyen.

De asemenea, președinta Executivului a menționat că în cursul acestui an, Comisia va prezenta o strategie privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești în Europa, se mai arată în comunicat.


Comisia va prezenta în 2021 o strategie privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, pentru a sprijini țările UE și societatea civilă în lupta lor împotriva antisemitismului. Comemorarea Holocaustului va continua să fie un pilon esențial al eforturilor pentru a ne asigura că istoria noastră nu va fi niciodată uitată.

Un cadru legislativ european asigură protecția împotriva violenței, discriminării și a manifestărilor de ostilitate motivate de antisemitism și incriminează negarea și denaturarea Holocaustului în întreaga Europa.

În 2005, Rezoluția privind comemorarea Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite a desemnat data de 27 ianuarie ca zi internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. La 27 ianuarie 1945, forțele aliate au eliberat lagărul de concentrare și de exterminare Auschwitz-Birkenau.

Rezoluția îndeamnă toate națiunile membre ale ONU să cinstească memoria victimelor Holocaustului și să încurajeze dezvoltarea de programe educaționale privind istoria Holocaustului, pentru a preveni viitoare acte de genocid. Aceasta solicită conservarea activă a siturilor Holocaustului care au servit drept lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forțată și închisori.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, pledoarie pentru relația UE-SUA la Forumul de la Davos: Nu este un semn de slăbiciune să ne întindem mâna și să ne ajutăm reciproc, ci un semnal de forță

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut o nouă pledoarie, în spațiul virtual al Forumului Economic Mondial de la Davos, pentru cooperare transatlantică între Uniunea Europeană și Statele Unite intrate sub frâiele administrației Joe Biden.

Șefa executivului european a făcut apel la unitate transatlantică, vorbind despre cooperare în domenii precum schimbările climatice și reglementarea spațiului digital și evocând discursul inaugural al lui Joe Biden, care a promis repararea alianțelor din care SUA fac parte, menționând că administrația sa va fi “judecată prin modul cum rezolvăm crizele în cascadă din epoca noastră”.

Provocările la adresa democrației noastre, pandemia, schimbările climatice – în discursul său de inaugurare președintele Joe Biden a vorbit atât de bine despre o cascadă de crize. Și într-adevăr, ne confruntăm cu un set remarcabil de provocări. Dar le putem depăși dacă lucrăm împreună“, a spus ea, într-un discurs susținut online la Forumul de la Davos.

 

“Asta trebuie să învățăm cu toții din nou după patru ani lungi”, a continuat ea, făcând trimitere voalată la complicata relația transatlantică din perioada lui Donald Trump, cu care von der Leyen s-a întâlnit pentru prima și singura dată la Forumul Economic Mondial de anul trecut.

Nu este un semn de slăbiciune să ne întindem mâna și să ne ajutăm reciproc, ci un semnal de forță“, a completat von der Leyen, la o zi distanță după ce președintele chinez Xi Jinping a atenționat, pe scena virtuală de la Davos, cu privire la un Război Rece, lăsând senzația unei temeri a Beijingului privind unitatea occidentală într-o decuplare și regândire a lanțurilor globale de producție.

În discursul său, președintele Comisiei Europene a salutat revenirea SUA în Acordul climatic de la Paris, insistând asupra faptului că a fost unul dintre primele decrete semnate de Biden după instalarea sa în Biroul Oval.

De asemenea, Ursula von der Leyen a subliniat că “democrația și valorile fac parte din ADN-ul” Europei și a invitat SUA să se alăture inițiativelor legislative ale Uniunii Europene privind domeniul digital pe care le-a descris drept “noul nostru manual de reguli pentru piața noastră digitală”. O invitație similară a fost făcută și de comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton, la scurt timp după violențele fără precedent de la Capitoliul SUA și incitarea la insurecție de care este acuzat fostul președinte Donald Trump.

“Vrem să stabilim clar că companiile de internet își asumă responsabilitatea pentru modul în care diseminează, promovează și elimină conținutul. Oricât de tentant ar fi fost ca Twitter să închidă contul președintelui Trump, o astfel de interferență gravă cu libertatea de exprimare nu ar trebui să se bazeze doar pe regulile companiei. Trebuie să existe un cadru de legi pentru astfel de decizii de anvergură. Acesta este motivul pentru care Comisia a lansat în decembrie Actul legislativ privind serviciile digitale și Actul privind piața unică digitală. (…) Vreau să-i invit pe prietenii noștri din SUA să se alăture inițiativelor noastre. Împreună, am putea crea un manual de reguli pentru economia digitală, care este valabil la nivel mondial: de la protecția datelor și confidențialitate la securitatea infrastructurii critice. Un corp de reguli bazat pe valorile noastre: drepturile omului și pluralismul, incluziunea și protecția vieții private. Europa este pregătită”, a spus ea, pe larg.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Dacian Cioloș25 mins ago

Dacian Cioloș, întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cei doi au discutat despre consolidarea legăturilor România-SUA și despre importanța strategică a securității la Marea Neagră

Dragoș Pîslaru50 mins ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a prezentat Comisiei de Muncă a Senatului Directiva Europeană pe Salariul Minim și implicațiile ei pentru România

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European: Ultimii ani au afectat relația cu SUA. Donald Trump a vorbit mai mult cu Coreea de Nord decât cu Europa

U.E.2 hours ago

Germania este în favoarea restricțiilor asupra exporturilor de vaccinuri produse în UE: Nu este vorba de UE pe primul loc. Trebuie să ne asigurăm că există o distribuţie echitabilă

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Corina Crețu3 hours ago

Corina Crețu a pledat, în Parlamentul European, pentru durabilitatea investițiilor prin fondurile europene: Comisia Europeană ar trebui să asiste statele membre

COMUNICATE DE PRESĂ4 hours ago

Lansarea proiectului european Team2Share – Integrated Training & Teaching for Learning further aiming Knowledge Sharing Across Generations”

ENGLISH4 hours ago

Launch of the European Project Team2Share: Integrated Training & Teaching for Learning further aiming Knowledge Sharing Across Generations

U.E.4 hours ago

Giuseppe Conte a demisionat din fruntea guvernului italian

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană a lansat noul său angajament privind consumul verde, primele întreprinderi angajându-se să adopte măsuri concrete în vederea creșterii sustenabilității

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac6 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE6 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac1 week ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă1 month ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

Advertisement
Advertisement

Trending