Cancelarul Angela Merkel îl contrazice pe președintele Donald Trump: Aşa-zisul Stat Islamic nu este învins. El se transformă într-o forţă de război asimetric

Gruparea teroristă Stat Islamic este departe de a fi înfrântă, a apreciat vineri cancelarul german Angela Merkel în discursul său susținut la inaugurarea noului sediu al serviciului german de informații externe (BND), afimație care pare a fi menită să-l contazică pe președintele american Donald Trump, care a anunțat victoria asupra grupării jihadiste, informează Reuters, citat de Agerpres.

”Aşa-zisul Stat Islamic a fost din fericire lăsat fără teritoriu, dar din nefericire asta nu înseamnă că Statul Islamic a dispărut. El se transformă într-o forţă de război asimetric. Iar aceasta, bineînţeles, este o ameninţare”, a spus Merkel.

Cancelarul a afirmat că monitorizarea evenimentelor din Siria este una din priorităţile BND, alături de urmărirea ameninţărilor informatice şi a ştirilor false menite să influenţeze alegerile democratice.

Miercuri, liderul de la Casa Albă a susținut că se așteaptă ca săptămâna viitoare să se anunțe oficial recucerirea de către coaliția internțională a ultimelor teritorii controlate de jihadiști în Siria, Trump anunțând încă din luna decembrie, prin intermediul unei postări pe Twitter, a anului recut că gruparea teroristă Stat Islamic a fost învinsă.

Preşedintele Statelor Unite intenţionează să retragă trupele americane din Siria până la sfârşitul lui aprilie. Intenţiile sale au alarmat aliaţii europeni, care se tem de revenirea islamiştilor, în absenţa unui plan de pace credibil care să pună capăt războiului civil.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare