Carte de condoleanțe deschisă la Ambasada Franței. Măsurile de securitate au fost sporite la instituțiile franceze din România

O carte de condoleanțe va fi deschisă vineri la Ambasada Franței la București, începându cu orele 13.00. Măsurile de securitate la instituțiile oficiale franceze din România au fost sporite, conform misiunii diplomatice, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

FOTO: CaleaEuropeana.ro/ Boerse Place, locul unde mii de persoane comemorează victimele atentatelor din 22 martie 2016
FOTO: CaleaEuropeana.ro/ Boerse Place, locul unde mii de persoane comemorează victimele atentatelor din 22 martie 2016

 “Ambasada Franței în România le mulțumește tuturor celor care și-au exprimat, de ieri seară, condoleanțele și sprijinul pentru națiunea franceză, după atentatele teroriste care au avut loc la Nisa, pe 14 iulie“, conform mențiunilor din comunicat.

Drapelele franceze de pe teritoriul României au fost coborâte. Au fost adoptate măsuri de securitate suplimentare, ca urmare a mobilizării autorităților române, în jurul instituțiilor oficiale franceze din România. “Ambasada Franței vrea să mulțumească în mod special autorităților române pentru promptitudinea reacției lor și pentru disponibilitatea lor“, menționează, în comunicat, oficialii misiunii diplomatice la București.

Cartea de condoleanțe va putea fi semnată de cei care doresc în fața Ambasadei Franței în România. Aceasta va fi la dispoziția doritorilor în intervalul orar 9.00 -20.00. A fost deschis, de asemena, un registru online pe site-ul reprezentanței Franței în România unde au fost publicate mesaje trimise de autorități române, misiuni diplomatice și cetățeni. Persoanele care doresc acest lucru își pot trimite mesajele pe adresa: presse.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr.

Citiți și UPDATE: Atac de Ziua Naţională a Franței: 84 de morți și peste 100 de răniți. Premierul Manuel Valls a anunțat trei zile de doliu național

Atac de Ziua Națională a Franței. Liderii lumii transmit mesaje de condoleanțe și solidaritate

Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora României), înregistrându-se 84 de morți și 100 de răniți, dintre care 18 se află în stare critică. Șoferul camionului care a izbit mulțimea a fost împușcat. Președintele francez, François Hollande, a anunțat prelungirea cu trei luni a stării de urgență, care urma să fie ridicată la 26 iulie.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare