Connect with us

INTERNAȚIONAL

Casa Albă anunță pozițiile cu care Donald Trump merge la summitul NATO și la cel cu Vladimir Putin. SUA nu mai vor să fie exploatate financiar de către aliați și nu vor recunoaște anexarea Crimeei

Published

on

La summitul NATO de la Bruxelles și la întrevederea pe care urmează să o aibă cu omologul rus Vladimir Putin, președintele SUA Donald Trump va transmite că Statele Unite nu sunt dispuse să fie exploatate financiar de către aliați și că Washington-ul nu va recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.

FOTO: Flickr/NATO

Ceea ce va face preşedintele va fi să meargă la aceste întâlniri cu mentalitatea de a proteja poporul american, de a fi alături de partenerii şi aliaţii noştri – dar, aşa cum a mai spus de multe ori, America este considerată adesea puşculiţa lumii. Iar asta trebuie să înceteze“, a declarat marţi presei Hogan Gidley, purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit Agerpres.

Clarificările Casei Albe privind mesajul cu care Donald Trump va merge la summitul aliat exprimă menținerea unei poziții ferme pe care liderul american a avut-o încă din cursa electorală pentru alegerea sa ca președinte. Donald Trump a profitat inclusiv de întrevederea simbolică cu aliații europeni – din 25 mai 2017  cu ocazia inaugurării noului sediu al NATO, când i-a criticat pentru faptul că nu își sporesc contribuțiile financiare pentru apărarea colectivă.

Presa a speculat zilele trecute că liderul de la Casa Albă a trimis o scrisoare de avertismente către 9 țări aliate, inclusiv Germania, în care le solicită să își păstreze angajamentul de a-şi creşte cheltuielile militare

Urmăriți și Discurs dojenitor al lui Donald Trump la adresa aliaților din NATO: ”23 de state din cele 28 de țări membre încă nu plătesc. Doi la sută este un prag minim având în vedere cu ce ne confruntăm astăzi”. Reacțiile liderilor aliați (FOTO&VIDEO)

Statele NATO au decis în cadrul summitului din Țara Galilor din anul 2014 să pună capăt tăierilor bugetare în dimensiunea apărării și să reia creșterea cheltuielilor militare până la atingerea a 2% din PIB pentru Apărare, având ca orizont de timp anul 2024. Opt dintre cei 29 de membri NATO îşi vor respecta acest angajament în 2018 – Statele Unite, Regatul Unit, Grecia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia şi România. Luna trecută, în marja reuniunii miniștrilor Apărării din țările NATO, secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat al patrulea an consecutiv de creștere a cheltuielilor militare în țările europene și Canada.

Donald Trump nu va recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia

În ceea ce privește primul summit al lui Donald Trump cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a reafirmat şi poziţia preşedintelui american înaintea summitului cu liderul de la Kremlin, din 16 iunie.

Nu recunoaştem deloc încercările Rusiei de a anexa Crimeea“, a spus Gidley, conform sursei menționate.

FOTO: en.kremlin.ru

Anterior, Sarah Huckabee Sanders, un alt purtător de cuvânt al Casei Albe, a precizat că Statele Unite nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, iar sancţiunile referitoare la intervenţia militară a Moscovei în Ucraina nu vor fi eliminate până când regiunea nu este restituită Kievului.

Preşedintele american sugerase vineri că recunoaşterea de către SUA a anexării peninsulei Crimeea și ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei ar putea fi un subiect al întrevederii sale cu omologul său rus. Ulterior, Kremlinul a dezmințit acest fapt, precizând că peninsula Crimeea nu va constitui subiect de discuţie între Putin și Trump și subliniind că peninsula este „o parte inalienabilă a Rusiei”.

Donald Trump și Vladimir Putin vor participa pe 16 iulie, la Helsinki, la primul lor summit bilateral de la instalarea președintelui american în funcție. Reuniunea va avea loc la câteva zile după ce Donald Trump va participa la summitul NATO de la Bruxelles din 11-12 iulie, acolo unde liderii euro-atlantici sunt așteptați să agreeze noi măsuri pentru contracarea agresiunilor, inclusiv cea provenită dinspre Est prin anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Studenții români se pot înscrie în programul bursier ”Fulbright Student” pentru a studia în SUA în anul academic 2021-2022

Published

on

© Fulbright-Facebook

Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse Fulbright Student pentru anul academic 2021-2022. Candidaturile pot fi depuse online până la 11 mai 2020.

Bursele ”Fulbright Student” se adresează absolvenților, masteranzilor, studenților aflați în an final, dar și doctoranzilor români de la toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice.

Mai multe detalii despre Fulbright Student Award se găsesc aici.

© Fulbright-Facebook

Pentru a aplica la acest program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să aibă cetățenie română, să dețină diplomă de licență/ să fie în ultimul an la studii de licență, master sau doctorat și să cunoască limba engleză la un nivel avansat. Programul are o durată de un an academic (9 luni, începând cu luna august a anului 2021).

Persoanele care doresc să aplice la acest program trebuie să completeze formularul de înscriere, în cadrul căruia vor include trei scrisori de recomandare din partea unor profesori sau specialiști recunoscuți în România sau în străinătate, precum și varianta scanată a diplomei de licență/masterat/doctorat, însoțită de traducerea acesteia. Toate aceste documente trebuie trimise până la 11 mai 2020.

Câștigătorii competiției Fulbright Student Award vor beneficia de următoarele facilități: transport gratuit, plata taxelor de studiu în limita bugetului stabilit, cărți și alte materiale de studiu, asigurare medicală și o bursă pentru anul academic 2021-2022.

Continue Reading

NEWS

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă (Cartel ALFA)

Published

on

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

În România, doar unul din cinci lucrători beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă, atrage atenția CNS ”Cartel ALFA”.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, ”acoperirea prin contracte colective a scăzut în 22 din cele 27 de state membre ale UE din 2000, ca urmare a politicilor deliberate implementate de statele membre și avizate de Comisia Europeană, deseori din cauza unei idei greșite că nivelurile ridicate ale negocierii colective ar avea un impact negativ asupra economiei.”

Citiți și:
Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA: Contractul Colectiv de Muncă este un instrument de blocare a dumpingului social, la care România este sursă principală în Europa

Astfel, milioane de lucrători sunt perdanți din cauză că statele membre ale Uniunii Europene nu reușesc să protejeze negocierile colective, mai spune sursa precizată anterior. 

În comunicatul amintit mai sus este precizat că cea mai mare scădere a procentului de lucrători acoperiți de prevederile unui contract colectiv a fost în România (de la 100%, procent înregistrat în perioada 2000-2002, la 23%, în intervalul 2016-2018), Grecia (de la 100% la 25%) și Bulgaria (de la 56% la 23%), potrivit datelor de la Universitatea din Amsterdam.

Există, de asemenea, o discrepanță în ceea ce privește acoperirea între țările din Uniunii Europeană: doar 7% din lucrători beneficiind de negocieri colective în Lituania, comparativ cu 98% în Austria.

© Confederatia Nationala Sindicala ”Cartel ALFA”/ Facebook

Avertismentul privind aceste statistici apare în contextul în care Comisia Europeană a lansat în luna ianuarie a acestui an o consultare cu privire la salariile minime juste.

Confederația Europeană a Sindicatelor, din care face parte și Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA” consideră că inițiativa Comisiei pentru stabilirea de salarii minime juste este o ocazie care trebuie utilizată pentru a proteja negocierile colective în cazul în care acoperirea prin contracte colective este deja ridicată și să le extindă în țările unde negocierile colective sunt la un nivel scăzut, pentru a reduce inegalitățile, pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și a crește productivitatea.

”Creșterea salariilor minime naționale este minimul necesar pentru a menține oamenii deasupra pragului sărăciei, dar negocierea colectivă este cea mai bună metodă de a permite lucrătorilor să primească în mod real salarii echitabile, precum și de a oferi condiții bune pentru lucrătorii atipici. Eșecul statelor membre de a acționa pentru a promova dreptul lucrătorilor și capacitatea de negociere colectivă ține salariile jos. Negocierea colectivă scăzută înseamnă și salarii minime mai mici: salarii minime corecte pot fi create doar acolo unde piața muncii include sisteme de negociere colectivă eficiente și care asigură un proces adecvat de acoperire.”, a precizat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor, Esther Lynch.

Aceasta a salutat ”faptul că Comisia Europeană a recunoscut că negocierile colective sunt esențiale pentru o economie echitabilă”.

”Acum este logic ca aceasta să promoveze negocierile colective, în special în cazul în care numărul de lucrători acoperit de contracte colective este redus. Acest lucru poate începe cu cerința ca cele 2 trilioane de euro (14% din PIB) pe an care reprezintă cheltuielile publice pentru servicii, lucrări și achiziții să meargă către firme care au un contract de negociere colectivă.”, a completat secretarul general adjunct al Confederației Europene a Sindicatelor.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București, primit de Majestatea Sa Margareta la Palatul Elisabeta

Published

on

© romaniaregala.ro

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la București, a fost primit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta, potrivit comunicatului familiei regale.

De asemenea, la întâlnire a participat Alteța Sa Regală Principele Radu.

Custodele Coroanei și Principele Radu au purtat cu ambasadorul SUA la București un dialog pe teme legate de cooperarea româno-americană în domeniul economiei și educației, științelor și artelor, precum și despre acțiunile și contribuția României în plan internațional.

România și Statele Unite ale Americii au stabilit relații diplomatice acum  140 de ani, la 14 iunie 1880, în vremea Principelui Suveran Carol I și a Președintelui Rutherford B. Hayes.

Familia Regală reamintește că Regele Mihai a primit la Palatul Elisabeta trimișii Statelor Unite ale Americii în anii 1944-1947.

În timpul întrevederii, Majestatea Sa Margareta a ținut să arate ambasadorului Zuckerman încăperile istorice ale palatului, cu precădere Biroul Regal, Salonul Alb și Sala Regilor unde, s-au defășurat întâlniri care au marcat destinul României în secolul XX.


Adrian Zuckerman a fost confirmat  la 21 noimebrie de Senatul american în funcția de ambasador în România, avocatul propus de președintele Statelor Unite Donald Trump pentru această funcție devenind astfel cel l-a succedat pe Hans Klemm.

Adrian Zuckerman, de profesie avocat, a fost admis în Baroul din New York în 1984, şi partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Acesta a ocupat în trecut funcția de co-președinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

În plus, acesta a fost, de asemenea, și judecător în cadrul Real Estate Board – New York. Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending