România va prezida cea de-a 54-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială (CSocD), care va avea ca principală temă ”Regândirea și consolidarea dezvoltării sociale în...
Universitatea de Vest Timișoara (UVT) i-a acordat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa fostului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, în cadrul unei ceremonii...
Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii care interzice fumatul în spaţiile publice. Legea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români asupra riscului de infecție cu Zika (ZIKV) în 28 de țări și recomandă celor care au călătorit recent în aceste...
Echipajul navei amiral a Gărzii de Coastă “Ștefan cel Mare” a salvat 119 migranți care navigau în derivă pe o barcă gonflabilă de mici dimensiuni, în...
Statele membre UE au aprobat marți, 19 ianuarie, propunerea Comisiei Europene de a investi 217 milioane de euro în 15 proiectele transeuropene din domeniul infrastructurii energetice....
Șeful Delegației României la APCE, Ionuț Stroe a susținut în plenul Consiliului Europei inițiativa țării noastre în parteneriat cu Spania de a se înființa un tribunal...
Raportul MCV confirmă că justiția este independentă și profesionistă, dar că actuala clasă politică nu este pregătită să accepte o justiție independentă și profesionistă, este de...
Comisia Europeană propune, în contextul problemelor semnalate la grupurile auto Volkswagen şi Renault, modificarea procedurilor de omologare a vehiculelor la nivelul Uniunii Europene şi crearea unui...
Comisia Europeană critică, în raportul intermediar al Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), faptul că Parlamentul României a îngreunat lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, refuzând...