Românii care lucrează în străinătate trimit din ce în ce mai puţine cadouri şi bani celor rămaşi în ţară. Cei de acasă au primit anul acesta...
Conform unui sondaj Eurobarometru publicat luni, 16 decembrie, 58% dintre europeni sunt mulțumiți de serviciile de transport feroviar din țara lor. Totuși, relativ puțini europeni călătoresc...
Presedintele Traian Basescu i-a transmis un mesaj de felicitare cancelarului german Angela Merkel, realeasa marti in functie, pentru un al treilea mandat, seful statului exprimandu-si bucuria...
Proiectul de lege privind amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse a fost retrimis luni din plenul Camerei la Comisia juridică, cu termen până pe data...
Peste 35% dintre românii din mediul urban vor să se mute definitiv în altă ţară, în viitorul apropiat, potrivit unui studiu Daedalus, notează Mediafax. Românii ocupă...
Fostul ministru francez de Interne Claude Guéant a fost reţinut de către poliţie în cadrul unei anchete asupra unor prime în numerar, în perioada 2002-2004, pe...
Comisia pentru libertăți civile (LIBE) a adoptat astăzi noile reguli prin care autoritățile naționale vor putea urmări, pune sub sechestru, gestiona și confisca mai ușor bunurile...
Vânzările de automobile noi Dacia în Uniunea Europeană au crescut cu 31,1% în luna noiembrie, la 24.600 unităţi, iar cota de piaţă a companiei a urcat...
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean participă, marţi, la Bruxelles, la reuniunea CAG, unul dintre principalele subiecte vizând pregătirea Consiliului European din 19-20 decembrie, care va avea...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul de numire a liberalului Gigel Ştirbu (foto) titular la Ministerul Culturii, după revocarea din funcţie a lui Daniel Barbu,...