Obiectivul Europei este crearea unei uniuni politice, cu o supraveghere mai puternică, a declarat, luni, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adăugând că cea mai mare economie europeană...
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că diferendul reclamat de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională este între Preşedinţie şi Parlament, iar judecătorii Curţii pot doar...
Nu dorința lui Victor Ponta de ajunge la Bruxelles, ci trasarea câmpului puterii simbolice se află în spatele disputei între Palatele Victoria și Cotroceni privind reprezentarea...
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constuţională privind soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi guvern, cu privire la reprezentarea României la Curtea...
Cele 27 de state membre ale UE s-au pus de acord ca rolul de supraveghere a sectorului bancar european să revină Băncii Centrale Europene (BCE), aşa...
Premierul italian, Mario Monti, a avertizat asupra consecinţelor “apocaliptice” ale unei greşeli la summitul liderilor europeni de săptămâna viitoare. Liderul italian se va întâlni cu Angela...
Comisia Europeana a confirmat, vineri dimineata, lista delegatiei Romaniei la Consiliul European, fiind vorba de lista trimisa de Ministerul de Externe, care il are in...
Presedintele Traian Basescu ar putea fi prezent la Bruxelles in 28 iunie, pentru participarea la reuniunea liderilor Partidului Popular European, care precede, ca de obicei, Consiliul...
Ministerul de Externe a transmis, miercuri, la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe...
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax, la finalul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu, că singurul lucru stabilit cu şeful statului privind nivelul de reprezentare a...