Connect with us

EDITORIALE

Câteva tendințe euro-atlantice de urmărit în 2021: Anul rezilienței, vindecării și reînnoirii pentru Uniunea Europeană, NATO și relația transatlantică

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

Punctele culminante și deznodământul lui 2020 par să ne îndrepte la prudență în a opera cu previziuni strategice, anticipări de momente astrale și dimensiuni prospective pentru anul 2021. A opera cu astfel de instrumente analitice generează provocare fără margini dacă privim fie și numai pentru o clipă peste pragul dintre decenii pe care l-am trecut în noaptea dintre 31 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021. Primele ceasuri ale lui 2021 ne desprind de o decadă în ale cărui ultime clipe (vezi retrospectiva aici). am cauterizat și cele mai adânci răni produse unității transatlantice și europene, și deci ordinii internaționale – Brexit-ul și încheierea scurtei epoci prezidențiale numite Donald Trump -, însă producerea lor sunt doar o parte din tabloul anului ce a trimis deceniul al doilea al secolului al-XXI-lea la plimbare.

Două evenimente notabile de la care am relatat în debutul anului trecut – Conferința de Securitate de la München din 14-16 februarie și Consiliul European extraordinar din 20 februarie – erau influențate de două teme majore. Prima era “dezoccidentalizarea” ordinii internaționale și a Occidentului în sine, dominând teama unei rupturi epocale transatlantice și iminența unei unei curse pentru supremație între superputeri. Cea de-a doua viza negocierile privind bugetul multianual al UE. La niciunul dintre acestea, pandemia de COVID-19 nu avea activat nici măcar semnalul de “avertizare timpurie”, deși primele cazuri confirmate cu noul coronavirus apăruseră în Franța. Eșecul din acele zile din cadrul negocierilor privind bugetul UE genera frustrare, însă amânarea era privită ca un joc politic de transfer al acestor tratative sub auspiciile președinției germane ce debuta la 1 iulie. Aparent, un calcul cinic de putere. În realitatea profundă, un eșec care s-a dovedit util când pandemia ne-a oprit pe loc viețile și economiile și a fost necesară regândirea bugetului multianual și prelungirea acestui printr-un fond de redresare fără precedent în termeni de solidaritate europeană și care în luna februarie ar fi fost de neînchipuit. Însă, epuizarea care a caracterizat anul ce tocmai s-a încheiat, în mare parte determinată de o pandemie fără precedent în ultimul veac, a avut un singur antonim pe care ne-am putut baza noi – cetățeni, societăți, instituții, state și organizații -, și anume reziliența. Pe aceasta s-au construit marile europene răspunsuri la criză, solidaritatea și coeziunea europeană la care și România a participat activ sau arta compromisului “in extremis” între statele membre și instituțiile UE orchestrată magistral de președinția germană a Consiliului UE, ultima cu Angela Merkel la cârmă.

Tocmai de aceea, evenimentele finalului de an, suficiente cât pentru o retrospectivă – alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA, angajamentul cuprinzător și solidar european la criza pandemică sau acordul post-Brexit – , ne conferă o fereastră de oportunitate pentru a construi ceea ce este necesar supraviețuirii și pre-eminenței Occidentului politic în noua cursă globală pentru supremație: reziliența.

Așadar, sub dimensiune prospectivă, cred că o serie de tendințe majore vor domina agenda europeană și transatlantică, deci și a politicii externe a României, în primul an al noului deceniu, iar toate vor sta sub semnul rezilienței noastre occidentale ca metodă de vindecare și reînnoire.

Pandemia – Ar fi nesăbuit să o ignorăm, mai ales că de această dată ne putem aștepta la o abordare mai concertată transatlantică, iar subiectele de interes major pot viza reformarea Organizației Mondiale a Sănătății, finanțarea cercetării pentru vaccinuri, un tratat internațional privind pandemiile propus de Uniunea Europeană, restructurarea procesului global de producție și refacerea lanțurilor de aprovizionare cu valoare strategică pentru a reduce dependența de actori terți care nu împărtășesc același sistem valoric și pentru a consolida piața unică.

© NATO

Concomitența viziunilor privind viitorul NATO și UE – Două teme separate vor trezi dezbateri puternice legate de viitorul Occidentului: lansarea Conferinței privind Viitorul Europei și recomandările secretarului general al NATO privind un nou Concept Strategic al Alianței. Concomitența lor ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru a armoniza și clarifica dileme conceptuale precum “suveranitatea sau autonomia strategică europeană”, dar și pentru a întări cooperarea dintre cele două organizații.

În mod distinct, cele două teme vor trebui să răspundă și unor provocări separate.

Conferința privind Viitorul Europei, amânată din cauza pandemiei, va reaprinde dezbateri referitoare la regula unanimității în procedura de vot, Europa cu mai multe viteze. Și, în cele din urmă, va fi amendarea sau nu a tratatelor existente scopul final al acesteia?

De cealaltă parte, un nou concept strategic al NATO ar putea conferi Alianței mai multă agilitate în cooperarea politică, mai multă portanță globală în raport cu China și o predominanță a puterii militare cu caracter de descurajare în interacțiune cu Federația Rusă, în timp ce sunt abordate noile teme de securitate care stau sub semnul rezilienței, cum ar fi dubla utilizare civil-militară a infrastructurii, telecomunicații, securitate energetică, lanțuri de aprovizionare, dimensiunile războiului informațional, infrastructuri critice sau apărare cibernetică. Poate nu întâmplător, într-un simț anticipativ caracteristic unei Alianțe atât de agile, NATO a început să pună bazele unor indicatori de reziliență în fața provocărilor amenințărilor.

© Photo Collage

Un nou deal transatlantic și epoca Joe Biden – Adesea se spune că prima vizita externă pe care o efectuează un președinte al Statelor Unite definește prioritățile globale ale Americii. Va fi de bun augur ca prima parte a anului 2021 să fie intervalul cronologic a două summit-uri: o reuniune la nivel înalt a celor 30 de lideri euro-atlantici și o întrunire UE27 – SUA, ambele cu Joe Biden în postura de președinte al SUA. Cele două summituri – NATO și UE și SUA -, anticipate a avea loc la Bruxelles, vor fi ocazia reînnoirii pentru relația transatlantică, care va ieși de sub semnul tensionatei epoci Trump. 

Din acestea, cred că derivă câteva oportunități: adoptarea unor Declarații Comune semnificative prin conținut, inclusiv prin instituirea unor noi foi de parcurs privind cooperarea transatlantică sau lansarea unor noi tratative pentru un acord de liber schimb al blocului transatlantic, O potențială foaie de parcurs de transatlantică ar putea cuprinde o poziționare comună vis-a-vis de rivalitatea sistemică reprezentată de China, de agresivitatea Rusiei sau de problema strategică devenită Turcia, o coordonare a ambelor maluri ale Atlanticului de Nord în lupta împotriva schimbărilor climatice după re-cuplarea SUA la Acordul climatic de la Paris, dar și o clarificare a relației între autonomia (deși prefer termenul de “reziliență” așa cum este el promovat de România) strategică europeană și importanța crucială a umbrelei de securitate euro-atlantică oferită Europei prin intermediul NATO. Teme secundare, dar cu un impact potențial

Dimensiuni cheie ale refacerii legăturii transatlantice vor fi relațiile dintre SUA și Regatul Unit, care ar putea încheia un acord de liber schimb, dar și felul în care noua administrație de la Washington va interacționa cu capitalele din UE, cunoscut fiind faptul că administrația Trump a retrogradat Berlinul. Din această privință, capitale precum Varșovia sau București și centre decizionale est-europene au fost privilegiate. Însă, Joe Biden nu este doar un pro-atlantist convins, ci și un fin cunoscător politic și strategic al Europei Centrale și de Est, vizitele sale la București ca vicepreședinte al SUA stând mărturie ale angajamentului viitoarei administrații față de “noua Europă”. Este de așteptat, în această privință, ca Statele Unite să continue o dublă abordare: coordonare transatlantică at large și construcție de cooperări politice în formate restrânse (Inițiativa celor Trei Mări) și în câmp bilateral.

De asemenea, merită inserate și oportunitățile care decurg din cooperarea în cadrul G7 și G20, care în 2021 vor fi prezidate de Regatul Unit (G7) și Italia (G20), dar și consolidarea colaborării cu democrațiile asiatice.

Nu în ultimul rând, o altă temă majoră cu impact asupra securității transatlantice va fi determinată de negocierile dintre Statele Unite și Rusia privind un nou acord nuclear de echilibru strategic, având în vedere că Tratatul New Start este scadent în februarie 2021.

© Bundesregierung

Relația franco-germană, Emmanuel Macron și viitorul post-Merkel  – Anul 2020 a demonstrat, din nou și dacă mai era necesar, cât de vitală este cooperarea europeană dintre Paris și Berlin, originile fondului de redresare post-COVID-19 fiind atribuite planului de relansare prezentat în comun de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel, a cărei țară a asigurat președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului.

Prin urmare, relația franco-germană va continua să joace un rol important, inclusiv cu un plus de dinamism. 2021 va reprezenta anul ieșirii de pe scena puterii pentru Angela Merkel, în timp ce Emmanuel Macron va avea parte de un an dificil în pregătirea sezonului electoral prezidențial din 2022.

Astfel, deznodământul alegerilor parlamentare germane din toamna lui 2021 și modul în care Macron își va înfăptui ambițiile politice în pregătirea președinției franceze a Consiliului UE din ianuarie – iunie 2022 și a alegerilor prezidențiale din primăvara lui 2022 vor influența anul politic european 2021, inclusiv Conferința privind viitorul Europei.

© Administrația Prezidențială

Noi borne pentru politica externă a României, îndeosebi Parteneriatul Strategic cu SUA – Toate cele mai de sus vor reverbera, într-un fel sau altul, și în acțiunea diplomatică și de politică externă a Bucureștiului în 2021. În schimb, cred că vor exista și câteva teme particulare importante. Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite va aniversa zece ani de la semnarea Declarației Comune la nivel prezidențial, iar marcarea acestui moment – de ce nu printr-o vizită prezidențială americană la București? – va fi una importantă după un 2020 consistent pe plan bilateral politic, economic, militar. Plaja de oportunități este consistentă: întărirea prezenței militare a SUA în România prin investițiile pe care Washington-ul le va face la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, demararea construcției noilor reactoare de la Cernavodă și, deci, o implicare economică substanțială a SUA în țara noastră.

Într-un spirit similar, alte două momente, precum lansarea Parteneriatului Strategic cu Japonia și înnoirea post-Brexit a Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie, vor genera oportunități. În egală măsură, o oportunitate rară în comparație cu ultimul deceniu va fi readucerea Republicii Moldova pe orbita europeană prin apropierea Chișinăului de România și de Uniunea Europeană.

Sub semnul aceleiași reziliențe, Bucureștiul va putea juca încă o dată cartea de a face jocuri mari prin jocuri mici. Succese în momente dificile precum “prima țară gazdă a rezervei strategice a Uniunii Europene” sau “primul aliat NATO care întrebuințează Capabilitatea Aeriană de Transport Strategic a Alianței” sunt gesturi care permit României să își croiască o pondere însemnată în interiorul Occidentului. Aceleași efecte le pot produce și succese precum găzduirea viitorului Centru UE pentru securitate cibernetică sau inițiative precum înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru reziliență. 

Prioritatea fundamentală, indiferent de subiectele nominale, va rămâne edificarea influenței României în Uniunea Europeană și în cadrul NATO.

Pentru toate acestea, cuvântul cheie și linia acțiunilor comune pentru 2021 și dincolo de anul acesta ar trebui să fie reziliența, cu scopul de a asigura supraviețuirea pre-eminenței lumii occidentale în arhitectura globală.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România. Ce înseamnă anunțul lui Emmanuel Macron pentru securitatea euro-atlantică

Published

on

© NATO/ Flickr

Anunțul disponibilității Franței de a contribui cu forțe militare la prezența NATO din România nu este numai o declarație de intenții, ci are potențialul de a transforma prezența NATO în sudul flancului estic și la Marea Neagră. De a ridica practic această prezență la nivelul dimensiunii de nord a flancului estic, un obiectiv de coerență și abordare unitară pe întreg flancul pentru care România luptă de la debutul crizei de securitate din Ucraina, din 2014.

Actualmente, prezența NATO pe flancul estic cuprinde o prezență înaintată avansată (eFP) pe dimensiunea sa de nord și una înaintată adaptată (tFP) pe dimensiunea de sud.

Prezența din nordul flancului estic este desfășurată astfel: patru batalioane aliate de circa 1000 de soldați fiecare instalate în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Cel din Polonia este condus de SUA, cel din Estonia de Marea Britanie, cel din Letonia de Canada și cel din Lituania de Germania. Decizia privind înființarea acestor structuri a fost luată la summitul NATO de la Varșovia din 2016 și implementată începând cu anul 2017. În cazul batalionului NATO din Polonia condus de SUA națiunile participante din punct de vedere militar sunt, pe lângă Statele Unite și Polonia, Marea Britanie și România

Prezența NATO din partea de sud a flancului estic se învârte în jurul Brigăzii Multinațională de Sud-Est de la Craiova, aprobată tot cu prilejul summitului NATO de la Varșovia din 2016.

Mai există, este adevărat, unitățile NATO de integrare a forțelor din România și Bulgaria sau prin Comandamentul Multinațional de Sud-Est de la București, aprobate la summitul NATO din 2014, și Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu, cel din urmă aflat în faza de capacitate operațională inițială după ce a fost aprobat la summitul NATO din 2018. Corpul Multinațional de Sud-Est de la Sibiu va asigura un lanț de comandă militară între unitățile aliate pe care România deja le găzduiește și Comandamentul Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli.

Pe de altă parte, prezența solidă aliată în România este reprezentată de prezența militară americană la bazele Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii, precum și cea a misiunilor de poliție aeriană de la Marea Neagră, asigurate prin rotație de forțe aeriane al aliaților din Marea Britanie, Canada, Italia, Spania și Germania.

“Forțele armate franceze contribuie la securitatea aliaților noștri europeni, în special prin intermediul sistemului prezenței înaintate avansate al NATO. Așa cum a indicat Emmanuel Macron, suntem pregătiți să mergem mai departe cu noi misiuni în România, în funcție de deciziile luate în mod colectiv”, a spus ministrul francez al armelor, Florence Parly, într-o declarație în care a explicat anunțul lui Emmanuel Macron, făcut într-un discurs către lideri militari ai forțelor terestre franceze și după ce a prezentat prioritățile președinției franceze a Consiliului UE.

Această afirmație se traduce astfel: Franța ar putea fi națiunea-lider a unui batalion NATO în România. Însă, pentru o astfel de desfășurare militară sub umbrelă aliată este necesară o decizie oficială la nivelul Alianței Nord-Atlantice.

Terenul pentru o astfel de decizie ar putea fi netezit la reuniunea miniștrilor apărării aliați din luna februarie și adoptată oficial la summitul NATO de la Madrid din luna iunie, o reuniune în sine crucială pentru că va consfinți adoptarea Conceptului Strategic al NATO. Pentru acest document programatic o miză aparte pentru România va fi ca Alianța Nord-Atlantică să eleveze nivelul de prioritate acordat regiunii Mării Negre. Acel nivel de prioritate prin care NATO nu va mai aplica optici diferite pentru cele două zone ale flancului estic, ci le va trata unitar. Și ce decizie cu rezonanță ar putea fi consemnată în declarația summitului de la Madrid din 2002, la 25 de ani de la precedentul summit aliat din capitala iberică, când aderarea României la Alianță a fost amânată pentru 2002-2004.

Ideea amplasării unui batalion NATO sub coordonarea Franței în România, o țară aliată care înțelege că securitatea sa decurge din apartenența la NATO și din Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, poate fi și rezultatul unui proces de reflecție pe care mediul decizional și strategic francez îl derulează de câțiva ani privind implicarea Parisului în securitatea la Marea Neagră.

Mergând dincolo de apetența președintelui francez pentru un dialog cu Rusia, poziție pe care aliații NATO de pe flancul estic au privit-o cu scepticism, o astfel de implicare militară franceză în România ar semnifica că Parisul și Bucureștiul ar fi capetele unei punți de reașezare a rolului militar al Franței în cadrul Alianței, care s-a retras din structurile militare ale NATO în 1966 și a revenit abia în 2009, dar fără a se afirma decisiv în teatrele de operații ale NATO, precum Afganistan, sau pe flancul estic. Însă, în 2022, Franța asigură pentru prima dată conducerea Forței de Reacție Rapidă a NATO, un alt element important în analiza unei astfel de decizii.

O astfel de decizie ar oferi și un plus de credibilitate și claritate pentru politica președintelui francez, care înainte de a face anunțul disponibilității pentru o prezență în România, a prezentat în plenul Parlamentului Europeande la Strasbourg prioritățile președinției franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru o nouă ordine de securitate europeană bazată pe reguli și care să fie apoi prezentată Rusiei și negociată cu aceasta.

În pofida acestor chestiuni semantice ale președintelui francez, care pot genera îngrijorări în partea de est a Uniunii Europene și a NATO privind politica față de o Rusie agresivă, o astfel de prezență militară suplimentară pe flancul estic în România constituie o respingere directă și fără echivoc a pretențiilor nefondate de securitate ale Moscovei, care solicită, între altele, încetarea oricăror activități și prezențe aliate pe teritoriul statelor care au aderat la NATO după 1997, anume toate țările din Europa de Est.

Tot în sens strategic, dacă prezența franceză sub umbrelă NATO se va concretiza înseamnă și că gestul României, de a participa militar la misiunea Takuba condusă de Franța în Mali, a fost un deschizător de drumuri, mesajul fiind că Bucureștiul susține ambițiile Franței pentru apărarea europeană, dar în complementaritate cu NATO, iar Parisul ar putea răspunde printr-un gest în care arată că NATO rămâne principalul pilon de securitate și apărare colectivă în Europa.

Continue Reading

EDITORIALE

Patrulaterul diplomatic Geneva-Bruxelles-Viena-Brest. Câteva adnotări despre securitatea europeană și a României

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

2022 a debutat intens pe scena securității euro-atlantice. Geneva, oraș simbol al diplomației pentru stabilitate strategică și pace. Bruxelles, teren al familiei transatlantice. Viena, platformă diplomatică a unei organizații poate insuficient întrebuințată. Brest, cel mai mare port nord-atlantic al Franței, ales să găzduiască conversațiile țărilor UE privind busola strategică a apărării europene. Toate cele patru au fost teatre ale dialogului cu și despre așa zisele garanții de securitate cerute de Rusia, pe care cred că este mai corect calibrat să le numim pretenții nefondate de securitate. Un patrulater de discuții și poziționări, deoarece este injust ca din această săptămână crucială pentru securitatea europeană să nu alăturăm dialogului SUA-Rusia, Consiliului NATO-Rusia și reuniunii OSCE și întrunirile miniștrilor apărării și de externe din Uniunea Europeană, sub auspiciile președinției franceze a Consiliului. Este injust pentru că europenii sunt îndreptățiți să își negocieze propria securitate, firește, în parteneriat solid cu SUA și NATO.

Într-un timp în care Statele Unite insistă să se concentreze pe ascensiunea Chinei, persuadând și aliații și partenerii din UE, NATO și Asia-Pacific că o concurență strategică, politică, economică, tehnologică și de model cu regimul de la Beijing este singura cale de a apăra democrația și valorile ordinii liberale, o întrebare necesită clarificări și un potențial răspuns: Poate Occidentul politic și reunit în acțiuni concertate să facă față simultan competiției sistemice cu China și imprevizibilității unei Rusii în declin, dar ale cărei singure ingrediente de superputere rămân forța militară, nucleară și diplomația ca armă redutabilă de negociere?

Europa de Est și România nu mai sunt un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri

Cum s-a ajuns la acest patrulater? Pachetul de propuneri de securitate formulat de Federația Rusă la finele anului trecut, precedat de concentrările de trupe și tehnică militare la granița cu Ucraina, de retorica “sferelor de influență” și de antecedentele numite Transnistria, Osetia, Abhazia, Crimeea sau Donbas, a reprezentat cartea de intrare a Kremlinului pe lista “prioritar și urgent” a diplomației occidentale. Conținutul acestui pachet nu poate fi interpretat ca o bază de negocieri sau ca “garanții de securitate”. Tocmai din acest motiv, diplomații și liderii europeni și americani s-au ferit să numească aceste întâlniri SUA – Rusia, NATO – Rusia sau reuniunea OSCE ca reuniuni de negocieri. De garanții de securitate nu poate să încapă vorba. Așa cum sunt ele formulate, propunerile Rusiei vizează trasarea unei linii de demarcație, atât în prezent și pentru viitor, cât și în trecut. Epoca sferelor de influență a dispărut în Europa și odată cu ea și ordinea internațională bipolară. Dacă țări precum Ucraina se află încă sau vor mai rămâne un timp într-o zonă “gri” de alianțe și de influențe, în ce privește Europa de Est care astăzi este și flanc NATO și flanc UE, această regiune din care face parte și România nu mai este un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri.

Rusia cunoaște aceste aspecte, cum cunoaște și faptul că în definițiile cu care relațiile internaționale operează, garanțiile de securitate nu sunt specifice actorului cu spirit revanșard. Însă, momentul ales de Rusia pentru a se angaja cu SUA și NATO nu este unul la întâmplare. 

Se teme Rusia de miza geostrategică a României – recunoașterea și mai puternică a Mării Negre pe agenda NATO?

Summitul din vara anului trecut dintre Joe Biden și Vladimir Putin de pe malul lacului Geneva a probat o apetență comună pentru un tango între diplomație și încordare a mușchilor prin sancțiuni de partea occidentală și prin build-up militar, atacuri hibride și cibernetice sau geopolitica gazului dinspre Kremlin. Conceptul Strategic la care NATO lucrează pentru a fi aprobat la summitul de la Madrid din luna iunie va consfinți despărțirea de precedentul astfel de document, perimat fie numai și prin faptul că definea Moscova drept partener. Repoziționată prin măsuri de reasigurare, descurajare și apărare față de Rusia după anexarea ilegală a Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei în 2014, Alianța Nord-Atlantică a parcurs un drum de aproape un deceniu în care a acționat pentru a descuraja orice potențial atac rus împotriva unui stat aliat. Dar a făcut-o gradual, proporționat, defensiv și… dezechilibrat. Întărirea flancului estic al NATO s-a produs cu două unități de măsură, una mai înaintată la Marea Baltică și o alta mai adaptată la Marea Neagră, zonă unde a și izbucnit actuala stare de tensiuni între NATO și Rusia. 

Acțiunile din prezent ale Federației Ruse, de la acumulări de trupe la așezarea la aceeași masă cu NATO, pot fi și avertismente, dar și temeri că direcția pe care noul Concept Strategic al Alianței o va imprima va spori importanța pe care SUA și aliații o acordă Mării Negre, ceea ce în mod particular este o miză geostrategică și pentru România. Un prim semnal al acestei direcții s-a conturat în toamna anului trecut, când mai mulți experți americani de politică externă și de securitate au fost audiați în Congresul SUA pe tema definirii unei strategii a Statelor Unite pentru regiunea Mării Negre, în timp ce șefii diplomațiilor americană și română deschideau, la Departamentul de Stat, o rundă de dialog strategic bilateral.

O recunoaștere și mai puternică a Mării Negre pe agenda Alianței Nord-Atlantice ar avantaja în primul rând România, care este tributară împărțirii litoralului aliat al acestei regiuni cu Bulgaria, o țară cunoscută pentru dorința de a nu supăra Moscova, și cu Turcia, un stat aliat cu propriile sale ambiții și cu relații delicate cu administrațiile de la Washington sau Paris.

Încă o dată, America și-a dovedit angajamentul pentru securitatea europeană

În același interval al summitului Biden-Putin de anul trecut, marii lideri europeni, Angela Merkel și Emmanuel Macron, au încercat să facă loc unui summit UE-Rusia, blocat însă de restul țărilor membre. Între timp, nu este încă foarte clar ce fel de relație vor dezvolta Kremlinul și noua cancelarie de la Berlin, condusă de social-democratul Olaf Scholz și cu o reprezentantă a Verzilor titulară la portofoliul externelor. Pentru Emmanuel Macron, situația este diferită. Având în palmares tentative de a readuce Rusia la dialog și de resuscita concepte precum Europa “de la Lisabona la Vladivostok”, președintele francez are câteva mize politice. Prima este să recâștige fotoliul de la Elysee, așa că are nevoie să apară ca un lider național și european ferm și capabil să rezolve astfel de situații. A doua este să bifeze obiectivele președinției franceze a Consiliului UE, între acestea figurând și Busola Strategică a apărării și securității europene, un document pentru care UE are nevoie de consensul tuturor statelor membre, inclusiv al celor de pe flancul estic care își identifică securitatea și apărarea sub umbrela NATO și care resping orice fel de duplicare sau paralelism ale apărării europene cu alianța atlantică. De aici a apărut, poate, și atitudinea Rusiei de a ridiculiza Europa, inclusiv prin expulzarea unor diplomați germani, polonezi și suedezi chiar în ziua vizitei șefului diplomației UE la Moscova sau prin a recunoaște doar Statele Unite ca partener de negocieri pentru securitatea europeană.

Dar, elementul central și de neclintit al tuturor discuțiilor petrecute la Geneva, Bruxelles, Viena sau Brest a fost cureaua de transmisie transatlantică, fapt care poate încurca și determina Federația Rusă să reconsidere o invazie în Ucraine, chiar dacă posibilitatea une intervenții punctuale rămâne. Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, nu a poposit la Geneva pentru discuții cu partea rusă fără ca înainte miniștrii de externe din țările NATO să se reunească în regim extraordinar pentru a se informa și a-și armoniza pozițiile. Secretarul general al NATO nu a condus Consiliul NATO-Rusia fără ca înainte să organizeze o reuniune a Comisiei NATO – Ucraina și nu înainte de a discuta cu liderii instituțiilor UE. Președintele SUA Joe Biden a vorbit în ultimele săptămâni cu 16 lideri europeni, în timp ce șeful diplomației americane s-a consultat în format separat cu miniștrii de externe de pe flancul estic al NATO. Consiliul NATO-Rusia și reuniunea OSCE de la Viena nu s-au desfășurat decât după ce Statele Unite i-au informat pe aliații europeni și pe ambasadorii țărilor UE despre rezultatele discuțiilor cu Rusia.

Brest: piesa care închide patrulaterul diplomatic al unei săptămâni consacrate securității europene

Reciproca a funcționat. Reuniunile de la Brest ale miniștrilor apărării și de externe din UE, importante pentru că ele au avut un caracter informal și au depășit sfera punctajelor și ale “talking points” prestabilite în cadrul întrunirilor ordinare au fost urmate de conversații ale șefului diplomației UE și ale ministrului francez de externe cu secretarul de stat al SUA.

Insist asupra simbolisticii desfășurării acestor reuniuni la Brest, cel mai mare port la Oceanul Atlantic al Franței, pentru a discuta Busola Strategică a apărării europene concomitent cu situația de securitate din vecinătatea estică și complicatele raporturi între Europa și Rusia. În declarația reconcilierii pe care Joe Biden și Emmanuel Macron au adoptat-o în octombrie trecut la Roma, în marja summitului G20, SUA recunoșteau importanța eforturilor apărării europene în complementaritate cu NATO, în timp ce Franța făgăduia să țină la curent Statele Unite cu prioritățile sale pentru o Europă suverană.

2022 este preconizat să pună pe aceeași traiectorie Busola Strategică a UE, Conceptul Strategic al NATO, noua declarație comună de cooperare UE-NATO și implicarea SUA în proiectele apărării europene. Legătura dintre acestea este un proces independent discuțiilor ce au fost purtate între SUA și NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte, sau la OSCE. Însă, această partitură comună transatlantică poate fi o formă de disuasiune a Rusiei.

Revendicările Rusiei vizează securitatea României. Cum acționează Bucureștiul?

Revendicările împachetate de Rusia în documentul ce a servit ca punct de plecare a discuțiilor de la Geneva, Bruxelles, Viena și Brest nu sunt o noutate în sine. Însă forma lor și faptul că acestea nu au mai fost pure declarații politice, articole de propagandă sau retorici agresive au pus în discuție inclusiv securitatea României. Cred că este pentru prima dată după aderarea la NATO când, dacă dăm la o parte retorica privind sistemul antirachetă de la Deveselu sau interceptările aeriene de la Marea Neagră, securitatea României este vizată de un document oficial al unui actor al cărui comportament agresiv este definit de Strategia Națională de Apărare a Țării ca o amenințare.

Solicitarea Rusiei ca NATO să își retragă prezența militară din statele care au aderat la Alianță după 1997 nu are cum să fie luată în calcul. Numai avansarea acestei propuneri trebuie însă să dea de gândit decidenților și clasei politice. De asemenea, o re-izbucnire a ostilităților în estul Ucrainei ar aduce conflictul la aproximativ 1.000 de kilometri de solul României, în timp ce distanța față de Crimeea ocupată și militarizată este de doar 400 de kilometri. Dacă adăugăm acest risc la seria de provocări interne – criza prețurilor la utilități cu efect direct asupra nivelului de trai al cetățenilor, lipsa culturii unei guvernări de mare coaliție, implementarea PNRR sau ascensiunea unui partid a cărui unealtă de popularitate o reprezintă agresivitatea – este limpede că traversăm momente delicate.

Din poziția în care se află, Bucureștiul a întreprins câteva demersuri în raport cu pretențiile Rusiei. Le-a respins prin vocea prezidențială în cadrul unui discurs concentrat pe politica externă a României și prezentat în fața ambasadorilor străini la București, deci și a reprezentantului Rusiei și a propus, la nivelul Uniunii Europene, pregătirea în avans a unui set de sancțiuni care să fie activate în cazul în care Moscova lansează o ofensivă militară la adresa Ucrainei. Separat, Bucureștiul se află pe agenda de consultări pe care Statele Unite o desfășoară constant cu aliații europeni, iar în ultima vreme ele s-au derulat și în format B9 la nivel prezidențial și pe linia miniștrilor de externe, precum și între consilierii prezidențiali pentru securitate națională sau între conducerile serviciilor de intelligence. Aceste acțiuni oferă indicii că România se pregătește împreună cu aliații pentru diferite scenarii.

Dar este nevoie de mai mult. Obiectivul României de prezervare a arhitecturii de securitate existente în Europa presupune ca Alianța Nord-Atlantică să eleveze nivelul de prioritate acordat regiunii Mării Negre. Dacă Federația Rusă renunță la diplomație sub pretextul respingerii propunerilor sale și mai face încă un pas în Ucraina, măsurile de descurajare pe dimensiunea sudică a flancului estic necesită o recalibrare, iar România în acest spirit trebuie să acționeze.

Continue Reading

EDITORIALE

Dezinteresul național pro-european

Published

on

Editorial semnat de Dan Cărbunaru

Dacă au de ales între a respecta regulile UE și ieșitul din UE, doi din trei români ar prefera să iasă, dacă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la Bruxelles. Așa arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat în România, țara care e în UE de 14 ani. Țara în care după aderare venitul a crescut de la 43 la sută din media pe cap de locuitor la 72 la sută.

La doi ani după ce au avut președinția Consiliului UE, după ce a primit 66 de miliarde de euro – bani europeni, de trei ori mai mult decât a cotizat, la care se adaugă alte zeci de miliarde –  investiții europene private, cu cinci milioane de oameni muncind în alte state UE, beneficiind de libertatea de circulație, de munca și de studiu, azi, doi din trei români consideră că România trebuie să își apere interesele naționale când sunt în dezacord cu regulile UE, chiar cu riscul pierderii poziției de stat membru.

Aruncarea în neant, plonjonul încurajat pe față ne-ar lăsa cu mult în urma unei Ungarii sau Polonii care și-au rezolvat, deja, multe probleme de dezvoltare în interiorul UE.

Cei care ajung să creadă, nu pe baza vreunui raport de cercetare, ci pe baza consumului de mesaje suveraniste, suprapuse peste frustrări și suferințe reale prin care trec, că ne-ar fi mai bine să facem ce credem că e bine doar pentru noi, dacă regulile Uniunii din care facem parte ne-ar afecta interesele naționale merită întreaga atenție.

Nu doar a celor care se pregătesc să culeagă dividende politice tot mai grase din această stare de spirit întreținută abil, eficient și organizat.

Dar și a celor care își clamează, politic sau instituțional, roluri principale în serialul pro-european în care joacă în numele României. 

Între timp, tinerii europeni dezbat la Strasbourg viitorul unei Europe federale.

Continue Reading

Facebook

U.E.41 mins ago

Germania cere din nou Comisiei Europene să nu includă energia nucleară pe lista investițiilor verzi, propunere sprijinită de Franța și România

RUSIA2 hours ago

Antony Blinken l-a asigurat pe Dmitro Kuleba că nu vor exista ”decizii despre Ucraina fără Ucraina” în discuțiile cu Rusia. Primul transport militar din ajutorul de securitate oferit de SUA a ajuns deja la Kiev

ROMÂNIA3 hours ago

Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

NATO4 hours ago

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

ROMÂNIA5 hours ago

Spiritul unității europene la 59 de ani de la Tratatul de la Élysée: Ambasadorii Franței și Germaniei la București vor face schimb de roluri pentru o zi

Cristian Bușoi6 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, la reuniunea miniștrilor energiei din UE: Avem nevoie de mai multă solidaritate în fața creșterii prețurilor la electricitate și căldură

U.E.7 hours ago

Ministrul german de externe, la finalul unei săptămâni a diplomației: Mă voi lupta ”pentru fiecare milimetru” în discuțiile cu Rusia privind Ucraina

U.E.8 hours ago

Țările baltice răspund ”nevoilor Ucrainei” în caz de ”agresiune rusă” și trimit acesteia rachete antitanc și antiaeriene: Este important să o susținem ”în toate modurile posibile”

RUSIA9 hours ago

Polonia face apel la o poziție europeană fermă și unită de susținere a Ucrainei în fața Rusiei și respinge ”conceptul sferelor de influenţă”

NATO22 hours ago

NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria și denunță ideea sferelor de influență

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda2 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE3 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE3 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending