Connect with us

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI

Ce schimbări aduce OUG 41 la Legea referendumului. Cum şi unde vom putea vota?

Published

on

Modificările aduse la Legea referendumului, prin Ordonanţa de Urgenţă 41 adoptată de Guvern, prevăd desfiinţarea birourilor electorale din comune, oraşe şi municipii, dar şi eliminarea din procesele-verbale a menţiunilor privind alegătorii care au votat pe listele suplimentare, scrie Mediafax.

OUG 41 adoptată de Guvern modifică articolul 26 din Legea referendumului şi elimină prevederile privind constituirea birourilor electorale de circumscripţie ale comunelor, oraşelor şi municipiilor. În schimb, doar în cazul sectoarelor din Bucureşti se înfiinţează oficii electorale. Astfel, conform prevederilor în vigoare, se menţin birourile electorale judeţene, cel al municipiului Bucureşti, dar şi cel privind secţiile de vot din străinătate.

Conform ordonanţei de urgenţă, “în cazul organizării unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti”.

De asemenea, Ordonanța de Urgență modifică modelele proceselor-verbale care constată rezultatul referendumului, fiind eliminată menţionarea alegătorilor care votează pe listele suplimentare.
Guvernul a introdus sintagma “numărul participanţilor” la referendum, precizând că acesta se calculează prin cumularea “numărului voturilor valabil exprimate la răspunsul “DA”, “a numărului voturilor valabil exprimate la răspunsul “NU”, la care se adaugă numărul voturilor nule.

Din forma anterioară a Legii referendumului, Guvernul a eliminat din modelul proceselor-verbale contabilizarea separată a “numărului total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă”, dar şi a “numărului total al alegătorilor care s-au prezentat la urne şi nu sunt cuprinşi în copia de pe lista electorală permanentă, înscrişi în tabelul/lista electoral”, precum şi a “numărului total al alegătorilor care au votat utilizând urna specială, înscrişi în tabelul/lista electorală”.

În plus, din modelul proceselor-verbale este eliminată inclusiv litera la care se menţiona numărul ştampilelor cu menţiunea “VOTAT” în secţia de votare, dar şi dacă una sau mai multe ştampile dispar, ori starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  theophylepoliteia.wordpress.com

POLITICĂ

Victor Ponta: Suspendarea preşedintelui presupune nişte implicaţii interne şi internaţionale, PSD nu a luat încă o decizie politică

Published

on

rp_ponta-gov.ro_1-300x200.jpgPresedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat marti ca social-democratii nu au luat inca o decizie cu privire la sustinerea demersului initiat de Calin Popescu Tariceanu pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, aratand ca suspendarea presupune o procedura constitutional-juridica si politica si, totodata, “niste implicatii interne si internationale”.

“Noi (PSD, n.r.) nu am luat inca o decizie politica. In ce ma priveste, stiti ca am votat pentru suspendarea lui Basescu si in 2007 si in 2012 si cred in continuare ca, din punct de vedere moral si social, el nu poate pur si simplu sa plece asa din functie, dupa toate lucrurile rele pe care le-a facut la adresa Romaniei si romanilor, fara niciun fel de sanctiune morala. Dar, dincolo de acest lucru, suspendarea presedintelui presupune o procedura constitutional-juridica si politica si niste implicatii interne si internationale. Din acest punct de vedere, pot sa trec peste ceea ce simt in acest moment, si anume faptul ca orice zi fara Traian Basescu presedinte este un act de dreptate la adresa romanilor, si pot sa asum responsabilitatea ca prim-ministru si candidat la Presedintie a evaluarii tuturor rezultatelor si efectelor implicatiilor unei asemenea actiuni. Din acest punct de vedere, o sa discutam in cadrul PSD, o sa facem o analiza responsabila si vom lua o decizie”, le-a declarat Ponta jurnalistilor, la Palatul Parlamentului, potrivit HotNews.

Seful Guvernului a mai declarat ca Romania este “cea mai stabila si mai predictibila tara din regiune, atat din punct de vedere politic, cat si economic”. “Orice procedura constitutionala, daca este inceputa, trebuie explicata foarte bine”, a precizat Ponta.

.

 

.

Continue Reading

Alegeri Prezidentiale

Ponta: Nu declanşez suspendarea preşedintelui dacă CC decide că a încălcat Constituţia

Published

on

pontaPremierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu va declanşa o nouă procedură de suspendare a preşedintelui în cazul în care Curtea Constituţională va decide că Traian Băsescu a încălcat Constituţia purtând un tricou cu sigla PMP.

Întrebat dacă va fi declanşată o nouă procedură de suspendare a preşedintelui dacă Curtea Constituţională va decide că acesta a încălcat Constituţia, Victor Ponta a spus că nu, afirmând că nu se antepronunţă, dar că dacă CC va decide că preşedintele nu are voie să se implice în campania electorală, atunci şeful statului va trebui să respecte această decizie.

Nu. Dacă CC decide şi eu sper că aşa se va întâmpla, dar nu pot să mă pronunţ eu, doar domnul Zegrean se poate antepronunţa, eu nu am voie să mă antepronunţ. Pe 21 mai se decide acest lucru. Dacă Curtea Constituţională va decide că preşedintele ţării, aşa cum sunt judecătorii, procurorii, ambasadorii, militarii, înalţii funcţionari, are drept de vot, dar nu are voie să facă campanie electorală, evident că până şi domnul Băsescu trebuie să respecte această decizie a Curţii Constituţionale să nu încalce Constituţia. Dar asta putem să stabilim pe 21, în funcţie de decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Victor Ponta miercuri, la Giurgiu, la finalul unei întâlniri cu autorităţile locale, citat de Gandul.info.

.

.

Continue Reading

COABITARE

Ponta: Potrivit INS, la referendumul din 29 iulie a fost cvorum de 50%. Replica lui Traian Băsescu

Published

on

victor ponta traian basescuPremierul Victor Ponta a declarat, referindu-se la rezultatele Institutului Naţional de Statistică privind recensământul din 2011, că, potrivit acestor date, referendumul privind demiterea preşedintelui a îndeplinit condiţia de cvorum de 50%, astfel că şeful statului ar fi trebuit demis.

“Am văzut şi eu datele finale ale recensământului. Mai bine mai târziu decât niciodată, doar că, din păcate, am fost peste 50% în 29 iulie 2012, data la care am dat lovitura de stat cum ar spune unul din rămaşii în urmă. Am fost peste 50%, nu ne mai foloseşte foarte mult acum, însă o să vă rog dl ministru de Interne şi cu ministrul Administraţiei să vedem cum adaptăm toată legislaţia noastră (…) Dacă o dată s-a întâmplat nu mai trebuie să se întâmple şi a doua oară”, a declarat Ponta, citat de Jurnalul.ro.

“Dacă Victor Ponta a făcut asemenea declaraţii, atunci dovedeşte că este acelaşi om lipsit de responsabilitate”, a fost replica lui Traian Băsescu.

Sursa: Jurnalul.ro
Foto: preisdency.ro

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending