Connect with us

CHINA

Ce țară va deveni noua amenințare principală de securitate la adresa SUA în anul 2025. Avertismentul șefului Statului-Major interarme, Joseph Dunford

Published

on

China va deveni următoarea cea mai mare amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite, a declarat generalului american Joseph Dunford, președintele comitetului general al șefilor de stat major.

În ședința de marți pentru reînnoirea mandatului său, generalul a declarat Comitetului pentru Servicii Armate din Senatul american că, în mai puțin de un deceniu, China va depăși Coreea de Nord și Rusia ca provocare principală pentru securitatea Statelor Unite, transmite Newsweek, potrivit Digi24.

Față de 2015, a punctat înaltul oficial militar, Coreea de Nord a surclasat deja China și Rusia în privința „sentimentului de urgență”, însă China se va poziționa în viitorul apropiat ca amenințare centrală pe segmentul „demografiei și situației economice”.

„Din punctul meu de vedere, China va reprezenta principala amenințare pentru națiunea noastră până în 2025”, a afirmat Joseph Dunford, răspunzând unei întrebări adresate de senatorul de Hawaii Mazie Hirono.

„China se concentrează pe limitarea capacității noastre de a proiecta putere și pe slăbirea alianțelor noastre din Pacific”, a adăugat generalul, argumentând că reformele pe scară largă ale Beijingului au avut „potențialul de a degrada avantajele tehnologice militare ale SUA”.

Sub președinția lui Xi Jinping, China a trecut printr-o reorganizare din temelii a forțelor sale armate. Luna trecută, autoritățile chineze au deschis prima bază militară a Chinei în Africa de Est.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

CHINA

Primele două economii ale lumii ”își ascut armele” în războiul comercial. China impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari

Published

on

China impune, începând de sâmbătă, tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari, ca reacție la decizia Statelor Unite de a majora taxele pentru produsele chineze, anunță Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Decizia, care intră în vigoare sâmbătă, a fost anunțată de minsitrul chinez de Finanțe la 13 mai, acesta precizând atunci că, de la 1 iunie, vor fi impuse tarife vamale variind între 5% și 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Noile măsuri ale Beijingului vor viza în special produsele cosmetice, articolele de bucătărie sau sport, dar şi prezervativele sau jucăriile, care vor fi taxate suplimentar cu 25%.

La rândul său, Administraţia vamală americană a început să perceapă tarife mai mari, de 25%, pentru multe produse chineze care au ajuns sâmbătă dimineaţa în porturile americane, o decizie care intensifică războiul comercial între primele două economii ale lumii şi a declanşat măsuri retaliatorii din partea Beijingului.

Luna trecută preşedintele SUA, Donald Trump a anunţat impunerea unor tarife vamale suplimentare pentru o listă de produse chineze în valoare de 200 de miliarde dolari, însă a oferit o perioadă de graţie pentru navele care au plecat din China spre SUA înaintea datei de 10 mai, produse care urmau să beneficieze de tarife de 10%. În data de 15 mai, biroul reprezentantului pentru Comerţ al SUA a dat publicităţii un comunicat potrivit căruia termenul limită pentru bunurile care ajung în SUA era stabilit pentru 1 iunie, dată după care Administraţia vamală americană urma să perceapă tarife de 25% în porturile americane. Acest termen limită a expirat sâmbătă la ora 12:01 a.m. EDT.

Tarifele majorate afectează o gamă largă de produse de consum şi componente intermediare provenite din China, inclusiv modemuri şi routere de Internet, circuite imprimate, mobilă, aspiratoare şi corpuri de iluminat.

Primele două economii ale lumii nu au programate noi discuţii comerciale după ce ultima rundă de negocieri s-a încheiat fără rezultat în data de 10 mai. Însă retorica s-a intensificat după ce Washingtonul a pus compania chineză Huawei Technologies Co Ltd pe o listă neagră care interzice practic grupului chinez să facă afaceri cu companiile americane. În replică, aautorităţile de la Beijing au anunţat vineri că vor pune la punct o listă neagră a companiilor străine ”nesigure”.

Continue Reading

CHINA

China reacționează la măsurile comerciale ale SUA: De la 1 iunie, Beijing-ul va majora tarifele impuse pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari

Published

on

© White House/ Flickr

China va crește tarifele impuse pentru produse americane în valoare de 60 de miliarde dolari, decizia urmând să intre în vigoare la 1 iunie, la miezul nopții, a anunțat Comisia pentru Tarife Vamale a Consiliului de Stat al Chinei, citată de CNN. Decizia de la Beijing vine la câteva zile după ce, la 10 mai, Donald Trump a decis ca SUA să își majoreze tarifele de la 10% la 25% din exporturile chineze în valoare de 200 miliarde de dolari.

Într-un comunicat de presă, Ministerul chinez de Finanţe a precizat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane.

Anterior aceste decizii, Donald Trump a publicat o serie de mesaje de Twitter în care a avertizat Beijing-ul să nu reacţioneze la ultimele tarife vamale impuse de SUA, subliniind că escaladarea războiului comercial între Beijing şi Washington “nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile”.

”Spun deschis președintelui Xi și prieteni din China că China va fi lovită foarte rău dacă nu faceți o înțelegere, deoarece companiile vor fi forțate să părăsească China pentru alte țări. Prea scump să cumpere în China. Ați avut o înțelegere grozavă, aproape încheiată, și v-ați retras!”, a scris președintele SUA pe Twitter, în condițiile în care anterior deciziei de la Beijing s-a speculat pe seama unei întâlniri bilaterale între Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, în marja summitului G20 programat pe 28 şi 29 iunie la Osaka, în Japonia.

 

Războiul comercial dintre SUA şi China, primele două economii ale lumii, s-a agravat vineri după ce Trump a impus taxe vamale suplimentare de 25% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.

SUA cer o reducere a uriaşului lor deficit comercial faţă de China, care s-a ridicat la 378 miliarde de dolari în 2018, modificări structurale, precum încetarea transferurilor forţate de tehnologie, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi renunţarea la subvenţionarea companiilor de stat chineze.

Decizia SUA a urmat după ce negociatorii chinezi şi americani s-au reunit joi şi vineri la Washington, dar întâlnirea s-a încheiat fără un acord. Statele Unite a acuzat China că a dat înapoi în privinţa mai multor puncte negociate în ultimele luni în cadrul discuţiilor vizând un acord comercial între cele mai mari două puteri economice ale lumii.

Continue Reading

CHINA

Europa de Est, curtată de China sub privirile îngrijorate ale Bruxelles-ului. Oraşul croat Dubrovnik, gazda celui de-al 8-lea summitului ”16+1”, o platformă pentru investiţiile Beijingului în Europa Centrală şi de Est

Published

on

© Guvernul României

Premierul chinez Li Keqiang se întâlnește vineri în Croația cu liderii Europei Centrale și de Est pentru a discuta teme economice, sub privirile îngrijorate ale Bruxelles-ului care a obținut săptămâna aceasta în urma summitului UE-China, desfășurat la Bruxelles pe 9 aprilie, o promisiune din partea Beijingului pentru o mai mare deschidere, anunță AFP, citat de Agerpres.

Oraşul Dubrovnik, ”perla Adriaticii”, găzduieşte cel de al 8-lea summit ”16+1”, o platformă pentru investiţiile Beijingului în 11 ţări din Europa Centrală şi de Est.

Însă această platformă este urmărită cu îngrijorare în Europa Occidentală, care se teme de o încercare a Chinei de a diviza Uniunea Europeană, lucru dezminţit de premierul Li Keqiang.

Șeful guvernului chinez descrie summitul în termeni entuziaști într-un articol publicat în principalele publicații din Croația înaitea reuniunii. ”Atunci când aducem laolaltă 17 ţări de toate culorile, obţinem ceva mai mult decât un curcubeu. Dacă construim un pod între Asia şi Europa vom pune la punct o cooperare frumoasă în viitor”, susţine Li Keqiang.

Europa de Est este o componentă esenţială a proiectului chinez vizând ”un nou drum al mătăsii”. Acest proiect faraonic lansat de Beijing în 2013 prevede investiţii de peste 1.000 de miliarde dolari în infrastructurile rutiere, feroviare şi maritime pentru a facilita exporturile chineze.

Unele state europene, precum Franța și Germania, sunt îngrijorate de proiectul unui nou drum al mătăsii, mai ales după ce Italia a devenit primul membru a G7 care se alătură acestei inițiative.

De altfel, o îngrijorare privind practicile Chinei a fost exprimată și de comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, care a avertizat la 8 aprilie că Beijingul profită din plin de blocajul provocat de Brexit.

”Europa este paralizată”, a declarat politicianul conservator german în cotidianul Welt. UE este ocupată de peste doi ani cu problema ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar. ”Aceasta costă timp şi eforturi, nervi şi bani”, a afirmat Oettinger.

”Cel mai mare câștigător este China. Chinezii își pot avansa strategia peste tot în lume fără a fi perturbați, profitând de oportunitățile pe care Europa le ratează pentru că este atât de preocupată de sine”, a completat înaltul oficial european.

China a anunţat deja o linie de credit de 10 miliarde de dolari şi un fond de investiţii de trei miliarde dolari pentru cele 16 state din Europa Centrală şi de Est ai căror reprezentanţi se întâlnesc vineri cu Li Keqiang. Însă până acum bilanţul este unul mixt, anumite proiecte sunt în curs de construcţie însă investiţiile promise au fost amânate sau chiar anulate. De exemplu, construcţia unei căi ferate de mare viteză între Belgrad şi Budapesta tocmai a început în Serbia, la cinci ani de la anunţarea proiectului.

Summitul ”16+1” vine la doar trei zile după ce premierul Li Keqiang s-a întâlnit la 9 aprilie cu oficialii europeni, întrevedere în urma căreia cele două părți și-au asumat angajamentul de a a consolida dimensiunea relațiilor comerciale și de investiții a parteneriatului lor strategic cuprinzător în baza unei cooperări strânse reciproc avantajoase, cu garantarea respectării normelor internaționale.

Potrivit cifrelor furnizate de Comisia Europeană, în 2018 China a fost cel mai mare exportator în UE şi totodată a doua destinaţie pentru exporturile de produse europene. Balanţa comercială este înclinată semnificativ în favoarea Chinei care realizează un excedent de 184 miliarde euro.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă participă, joi şi vineri, la Summitul şefilor de guvern ai formatului cooperării ”16+1” / Europa Centrală şi de Est – R. P. Chineză, care se desfăşoară la Dubrovnik, Croaţia. Din delegaţia oficială a României fac parte viceprim-ministrul Viorel Ştefan, ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending