Connect with us

U.E.

Cel mai influent grup politic european critică modificările legilor justiției: România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiție independentă și combate corupția

Published

on

Grupul PPE consideră că în urma modificărilor ce sunt aduce legilor justiției din România, stateul de drept și independența justiției sunt în pericol.

Conform unui comunicat de presă remis Calea Europeană, președintele PPE, Joseph Daul califică aceste modificări drept unele care slăbesc România: “Astăzi este o zi tristă pentru România și pentru toți cetățenii români care au protestat în stradă pentru a apăra independența justiției. Separarea puterilor în stat este un pilon al democrației. Sistemul de justiție nu ar trebui pus niciodată sub control politic într-un stat membru al Uniunii Europene. Acțiunile majorității politice condusă de socialiști subminează statul de drept din România. Sunt simptome ale unei democrații bolnave.”

“Modificările legilor justiției și amputarea Direcției Naționale Anticorupție sunt alarmante. Prin intensificarea controlului asupra instituțiilor din România, socialiștii poate că își cresc puterea, dar slăbesc România. Sunt în joc stabilitatea și credibilitatea țării. Astfel, vrem să ne exprimăm tot sprijinul către magistrații, judecătorii, procurorii și toți oamenii care luptă împotriva corupției și pentru o justiție dreaptă și independentă în România. O justiție slăbită înseamnă mai multă corupție; mai multă corupție înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obișnuiți”, a mai precizat liderul PPE.

Joseph Daul a adăugat că românii merită mai mult de la guvernanți: “Cu un an înainte de a prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiție independentă și combate corupția.”

Președintele PPE și-a exprimat, totodată, „regretul profund cu privire la voturile UDMR, partid membru al PPE”, care sprijină guvernul socialist.
PPE este cel mai mare și mai influent partid politic de centru-dreapta la nivel european, care în prezent include 79 de partide și parteneri din 41 de țări, președinții Comisiei Europene, Consiliul European și Parlamentului European, 8 președinți din UE și 5 șefi de stat și de guvern din afara UE, 13 membri ai Comisiei Europene și cel mai mare grup din Parlamentul European.

ROMÂNIA

Cătălin Predoiu merge săptămâna viitoare la Bruxelles. Ministrul Justiției va avea întâlniri cu Vĕra Jourová și cu Didier Reynders

Published

on

© Catalin Predoiu/ Facebook

Cătălin Predoiu efectuează săptămâna viitoare prima vizită la Bruxelles după revenirea la Ministerul Justiției.

Potrivit agendei Comisiei Europene pentru săptămâna viitoare, acesta se va întâlni vineri, 10 decembrie, cu vicepreședintele Vĕra Jourová, comisarul european pentru valori și transparență, și cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție.

Vizita acestuia are loc la scurt timp după ce experți ai Comisiei Europene au avut la finalul lunii noiembrie o misiune de evaluare a  Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și a mecanismului statul de drept în țara noastră.

Discuțiile s-au axat în principal pe aspecte tehnice, fiind punctate progresele înregistrate de România față de momentul ultimului raport MCV din luna iunie, respectiv ultimului raport  privind situația statului de drept din luna iulie. De asemenea, întâlnirea a oferit Ministerului Justiției prilejul de a reitera angajamentul privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). 

Aceasta face obiectul îngrijorărilor exprimate de Comisia Europeană în cel de-al doilea raport privind situația statului de drept din România, publicat la mijlocul lunii iulie.

Potrivit documentului, se poate observa o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în România, în 2021, dar este punctată necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale.

În ceea ce privește raportul referitor la evoluția situației din România în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de aceasta în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), Comisia a salutat faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.

Comisia Europeană a subliniat, în egală măsură, că așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură și că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. 

De un raport favorabil al MCV depinde și aderarea României la Spațiul Schengen. 

Parlamentul European a adoptat deja un document prin care solicită statelor membre să dea undă verde ”integrării depline a României și Bulgariei în spațiul Schengen”, completând că și Croația îndeplinește cerințele tehnice.

Votul asupra acestuia a fost precedat de o dezbatere privind funcționarea spațiului Schengen, în cadrul căreia comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat, în Parlamentul European, că este necesară reconstrucția spațiului Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele interne introduse în timpul pandemiei și “întregirea” acestuia prin aderarea Croației, Bulgariei și României.

Mesajul comisarului european venea să întărească apelul lansat de instituția omonimă prin noua strategie publicată la începutul lunii iunie, în care sublinia că cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume poate deveni mai puternic și mai rezilient prin extinderea sa la țările care respectă deja criteriile de aderare, și anume România, Bulgaria și Croația.

România și Bulgaria au făcut pași spre Schengen, din luna iulie primind acces pasiv la Sistemul de Informații privind vizele.

Guvernul Ciucă își propune în programul de guvernare al alianței PNL-PSD-UDMR ”să continue demersurile pentru aderarea României la Spațiul Schengen și pentru aderarea la Zona Euro” și pe cele ce vizează ”finalizarea monitorizării României prin Mecanismul de Cooperare și Verificare”, axându-se pe ”progrese reale în ce privește independența și eficiența sistemului judiciar românesc şi pe participarea la noul mecanism general european de evaluare privind statul de drept, aplicabil tuturor statelor membre.”

Parlamentul European a dat undă verde pentru aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen încă din 2011, poziție reafimată de-a lungul vremii de mai multe ori până la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce privește Comisia Europeană, cât și legislativul european.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Emiratele Arabe Unite, „acord istoric” cu Franța pentru achiziția a 80 de avioane de luptă Rafale și 12 elicoptere Caracal în valoare de peste 17 miliarde de euro

Published

on

© Emmanuel Macron / Twitter

Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat vineri, cu ocazia vizitei în Dubai a preşedintelui francez Emmanuel Macron, un acord de achiziţie a 80 de avioane de luptă Rafale, construite de grupul francez Dassault Aviation, în valoare de peste 17 miliarde de euro, a informat Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit Digi24.

Președintele Emmanuel Macron și prințul moștenitor al Abu Dhabi, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, au semnat contractul în Dubai în timpul unei vizite punctuale a președintelui francez, încheind astfel 13 ani de negocieri inițiate de fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, scrie Politico.eu.

„Pe lângă prezenţa a trei baze militare franceze pe teritoriul Emiratelor, această încredere reciprocă se traduce prin achiziţia a 80 de avioane Rafale, a 12 elicoptere Caracal şi a unor elemente asociate. Este vorba despre o realizare majoră a parteneriatului strategic între cele două ţări”, a subliniat preşedinţia franceză.

„Pentru a dezvolta tehnologiile de mâine, pentru a sprijini antreprenorii noștri vizionari: împreună cu Emiratele Arabe Unite, semnăm un parteneriat de investiții majore. Acționăm împreună pentru securitatea noastră”, a scris Emmanuel Macron, pe Twitter.

Potrivit acordului, avioanele vor începe să fie livrate în 2027 la standardul F4, un program în dezvoltare de aproape 2 miliarde de euro, livrabil în 2024 şi prezentat ca un „salt tehnologic, industrial şi strategic”.

Comanda vizează să înlocuiască cele 60 de aparate Mirage 2000-9 achiziţionate de Emirate în 1998.

„Acesta este un contract istoric cu Emiratele Arabe Unite, un parteneriat strategic care este mai puternic ca niciodată”, a scris pe Twitter ministrul francez al Apărării, Florence Parly, adăugând că este “mândră să vadă excelența industrială franceză în top”.

Reacții au venit și din partea ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire: „În Emiratele Arabe Unite alături de Emmanuel Macron, prințul moștenitor al Abu Dhabi, Jean-Yves Le Drian și Roselyne Bachelot pentru a consolida cooperarea economică și financiară între cele două țări„ a scris acesta, pe Facebook.

Emiratele au fost al cincilea cel mai important client al industriei de apărare franceze în deceniul 2011-2020, cu comenzi de 4,7 miliarde de euro, conform raportului parlamentar cu privire la exporturile de armament ale Franţei. Comanda este cea mai importantă obţinută pe plan extern pentru acest avion de vânătoare intrat în serviciu în 2014.

Cu toate acestea, acordul ar putea fi văzut ca un „semnal de nerăbdare” în condițiile în care Congresul SUA ezită să aprobe un acord privind F-35, pe fondul preocupărilor legate de relația Emiratelor Arabe Unite cu China, informează Reuters.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Eurobarometru: Cetățenii din zona euro sprijină puternic moneda unică, programul SURE și Mecanismul de Redresare și Reziliență

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, sprijinul publicului pentru moneda euro este puternic și stabil. Majoritatea respondenților (78%) din întreaga zonă euro consideră că moneda euro este benefică pentru UE. În plus, 69% dintre aceștia consideră că moneda euro este pozitivă pentru propria lor țară.

De asemenea, 82% dintre respondenți consideră că euro facilitează comparațiile de preț între statele membre, iar 79% sunt de părere că moneda facilitează desfășurarea afacerilor. 

Mai mult, 53% dintre respondenți consideră că euro a facilitat călătoriile și le-a făcut mai puțin costisitoare, iar 44% sunt de părere că a redus taxele bancare în timpul călătoriile. 

Rezultatele arată, de asemenea, un sprijin puternic pentru instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj în caz de urgență (SURE), 82% dintre respondenți fiind de acord cu relevanța acordării de împrumuturi pentru a ajuta statele membre să mențină persoanele pe piața forței de muncă.

De asemenea, sprijinul financiar oferit de Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) a fost perceput pozitiv de 77% dintre respondenți.

În ceea ce privește coordonarea politicilor economice și realizarea de reforme, 64% dintre respondenți sunt de părere că este nevoie de mai multă coordonare, în timp ce 80% dintre aceștia consideră că sunt necesare reforme semnificative pentru îmbunătățirea performanței economice. De asemenea, 53% sunt de părere că reformele de succes din alte țări ale zonei euro au facilitate reforme în propriile lor țări. 

În cele din urmă, 65% dintre respondenți au fost în favoarea eliminării monedelor de un cent și doi cenți prin rotunjirea obligatorie a sumei finale a cumpărăturilor la cei mai apropiați cinci cenți.

Aceste rezultate indică al doilea cel mai mare sprijin pentru euro de la începutul sondajelor anuale, în 2002. Acest sondaj Eurobarometru a fost realizat în rândul a aproximativ 17 600 de respondenți din cele 19 state membre ale zonei euro, în perioada 25 octombrie – 9 noiembrie 2021.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
POLITICĂ32 mins ago

PMP solicită Guvernului “reducerea evaziunii și nu creșterea impozitării” după ce România a avut în 2019 cel mai mare deficit de încasare a TVA

ROMÂNIA36 mins ago

Cătălin Predoiu merge săptămâna viitoare la Bruxelles. Ministrul Justiției va avea întâlniri cu Vĕra Jourová și cu Didier Reynders

INTERNAȚIONAL36 mins ago

Emiratele Arabe Unite, „acord istoric” cu Franța pentru achiziția a 80 de avioane de luptă Rafale și 12 elicoptere Caracal în valoare de peste 17 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Eurobarometru: Cetățenii din zona euro sprijină puternic moneda unică, programul SURE și Mecanismul de Redresare și Reziliență

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană prelungește programul de monitorizare a dezinformării privind COVID-19 pentru încă șase luni

MAREA BRITANIE2 hours ago

UE, Regatul Unit, SUA și Canada adoptă noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko, acuzându-l de abuzuri continue la adresa drepturilor omului și instrumentalizarea migranților

ROMÂNIA3 hours ago

Virgil Popescu, în cadrul Consiliului Energiei de la Bruxelles: România susține utilizarea celor mai adecvate tehnologii pentru a asigura accesul la prețuri accesibile la energie

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Vicepremierul RM, Nicu Popescu, întrevedere cu Antony Blinken: Am primit un puternic mesaj de susținere din partea SUA pentru agenda de reforme inițiate de autorități

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană anunță câștigătorii premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din UE întocmite în cadrul politicii de coeziune

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending