Connect with us

U.E.

Centrele europene pentru consumatori au recuperat într-un an peste 4 milioane de euro sub formă de despăgubiri pe fondul pandemiei COVID-19

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

În perioada aprilie 2020 – aprilie 2021, Rețeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (ECC-Net) a recuperat peste 4 milioane de euro sub formă de despăgubiri pentru consumatorii ale căror drepturi au fost încălcate din cauza COVID-19, informează un comunicat.

Rețeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (ECC-Net), finanțată de UE și de statele sale membre, a fost un important punct de sprijin pentru consumatorii cu probleme transfrontaliere în timpul pandemiei. Din martie 2020 până în martie 2021, ECC-Net a răspuns la 170 000 de solicitări de informații, ceea ce reprezintă o creștere de 44 % în comparație cu aceeași perioadă din precedentele 12 luni.

70 000 de solicitări au fost legate direct de consecințele COVID-19 asupra achizițiilor efectuate de la un comerciant situat într-o altă țară din UE, Norvegia sau Islanda. Dintre cele 70 000 de solicitări, 93% se refereau la turism (45% se refereau la drepturile pasagerilor aerieni, în mare parte anulări de zboruri, dar și un număr mic de consumatori care nu au putut sau nu au dorit să călătorească; 21% au anulat servicii de cazare și 17% pachete de vacanță).

ECC Net a asistat majoritatea consumatorilor cu sfaturi privind drepturile lor. A continuat să intervină pe lângă comerciant în 8 000 de cazuri legate de coronavirus, în privința cărora a apreciat că aceștia nu au răspuns la cererile legitime de despăgubire ale consumatorilor. 68% dintre aceste cazuri au fost soluționate cu succes, recuperându-se în total peste 4 milioane de euro.

„Din cauza pandemiei, mulți consumatori s-au confruntat cu anularea serviciilor de călătorie rezervate în avans și au avut dificultăți în obținerea rambursării. Acest lucru este cu atât mai stresant atunci când comerciantul se află în altă țară. Mă bucur că centrele europene pentru consumatori au putut oferi asistență gratuită în astfel de cazuri și că au făcut față cu curaj unui volum de muncă fără precedent”, a subliniat Didier Reynders, comisarul pentru justiție și consumatori.

În perioada pandemiei, centrele europene pentru consumatori și-au amplificat, de asemenea, în mare măsură activitățile de informare. Acestea au oferit la nivelul UE sfaturi și consiliere multilingvă la nivel european cu privire la aspecte legate de călătorii și la cumpărături online mai sigure. De asemenea, au transmis Comisiei și autorităților naționale de aplicare a legislației în materie de protecție a consumatorilor exemple de abateri, ceea ce a contribuit la identificarea celor mai frecvente practici online neloiale și la obținerea cooperării din partea principalelor platforme de internet.

ECC-urile individuale au demarat acțiuni la nivel național, inclusiv linii telefonice de tip Corona, campanii de informare pe rețelele de socializare, modele care să fie utilizate de consumatori pentru a depune plângeri standard (de exemplu, pentru a solicita rambursarea unui bilet de avion), seminarii web, conferințe pentru a ajuta și a educa consumatorii cu privire la drepturile lor și consultări pentru a împărtăși informațiile disponibile cu autoritățile de aplicare a legii și cu alte organisme active în domeniul protecției consumatorilor.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Capitalele UE trebuie să cedeze puterea dacă vor să construiască o piață financiară în stil american, transmite Comisia Europeană: Va fi o discuție dificilă, dar dacă nu facem nimic diferit, nu vom avea rezultate diferite

Published

on

© European Union, 2025/ Source: EC - Audiovisual Service

Țările UE trebuie să susțină planurile care le-ar priva de competențele de supraveghere a burselor de valori și a altor instituții cheie dacă doresc cu adevărat să construiască o piață financiară în stil american, a declarat comisarul european pentru servicii digitale și uniunea economiilor și a investițiilor, Maria Luís Albuquerque.

„Dacă nu facem nimic diferit față de trecut, nu vom obține rezultate diferite. Așadar, dacă există sprijin, atunci să trecem la fapte”, a declarat aceasta într-un interviu pentru Politico.

Provocarea comisarului portughez adresată restului UE ar putea eșua. Trezoreriile UE sunt deja în alertă din cauza controversatei preluări a puterii, care ar transfera supravegherea marilor companii de servicii financiare transfrontaliere, precum bursele de valori și companiile de criptomonede, de la nivel național la autoritatea de reglementare a valorilor mobiliare a UE din Paris.

„Va fi o discuție dificilă, desigur, dar acestea sunt discuțiile care merită purtate, nu-i așa? De când am sosit, am auzit numai vorbe de susținere pentru uniunea de economii și investiții. Ei bine, acum este momentul să punem în practică acest lucru”, a spus Albuquerque.

Comisia Europeană este pregătită să propună un pachet cuprinzător de reforme privind piețele financiare pe 3 decembrie, inclusiv planurile de supraveghere, în încercarea de a revigora campania eșuată de zece ani a Bruxelles-ului de a crea o piață de capital în stil american.

Conform planurilor prezentate pentru prima dată de POLITICO, precum și proiectelor de documente care schițează propunerea, planul de supraveghere ar consolida considerabil Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) în ceea ce privește supravegherea unor instituții precum Nasdaq Europe și Euronext. Proiectul propune, de asemenea, ca viitorul organism de supraveghere să fie independent de intervenția capitalelor UE.

Deși obiectivul principal al unui organism unic de supraveghere este de a stimula economia UE, facilitând operațiunile și investițiile firmelor financiare în cele 27 de țări ale UE, circulația liberă a banilor în blocul european ar crea și noi riscuri în absența unei supravegheri stricte.

În cazul falimentului unei firme, cum ar fi o casă de compensare, care operează în mai multe țări, o autoritate de supraveghere a UE ar putea reacționa mai rapid la problemă decât un grup de autorități naționale de supraveghere care acționează independent.

Accentul pus pe stimularea piețelor de capital din Europa a luat avânt odată cu impactul devastator al pandemiei asupra bugetelor naționale, agravat de eforturile disperate ale UE de a ține pasul cu puterile economice ale SUA și Chinei.

Având în vedere finanțele publice în dificultate din țările membre ale UE și pierderea Londrei ca centru financiar al blocului după Brexit, factorii de decizie politică încearcă să deblocheze 11 trilioane de euro din economiile în numerar deținute de cetățenii UE în conturile lor bancare pentru a stimula economia.

 Existența unei piețe de capital dinamice ar oferi, de asemenea, start-up-urilor din UE șansa de a strânge fonduri de la investitori dispuși să își asume riscuri, în loc să se roage de bănci.

„Avem nevoie de o piață unică. Avem nevoie de amploarea și oportunitățile pe care aceasta le oferă, deoarece este singurul lucru care ne poate ajuta să ne îndeplinim ambițiile”, a afirmat Albuquerque.

Negocierile politice privind propunerea se anunță dificile. Țările mai mici care depind de industria serviciilor financiare, precum Irlanda și Luxemburg, se opun planurilor, deoarece se tem că vor ceda controlul sau că firmele financiare se vor muta mai aproape de ESMA — un avantaj suplimentar pentru francezi.

De cealaltă parte, motorul economiei europene Germania propune crearea unei burse europene unice. 

Alții susțin că inițiativa de a crea un organism de supraveghere al UE va distrage atenția de la obiectivul mai larg de a încuraja deținătorii de economii să investească pe piețe.

Conștientă de provocările care o așteaptă, Albuquerque a declarat că este deschisă la compromisuri pentru a se asigura că propunerile nu vor fi respinse din start. „Nu spun că va trebui să ajungem la un acord care să fie identic cu propunerea Comisiei”, a afirmat ea, adăugând că „dacă există o alternativă mai bună, sunt de acord cu ea”.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Gabriela Firea, scrisoare deschisă către Comisia Europeană, în care solicită măsuri concrete pentru modificarea și întărirea legislației UE privind combaterea violenței domestice

Published

on

© Gabriela Firea/arhivă personală

Eurodeputata Gabriela Firea, în calitate de membră a Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) din Parlamentul European, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că a transmis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană prin care solicită un set de măsuri concrete, aliniate la obiectivele strategice ale Uniunii Europene, pentru modificarea și întărirea legislației europene privind combaterea violenței domestice, în România și pe întreg teritoriul blocului.

Documentul, elaborat împreună cu experți, specialiști și reprezentanți ai societății civile, atrage atenția asupra creșterii fără precedent a violenței domestice împotriva femeilor.

„Europa se confruntă cu o realitate dureroasă în care siguranța femeilor este grav amenințată. În mai multe State Membre, cazurile de violență domestică și feminicid continuă să crească, iar în spatele acestor statistici se află femei care trăiesc zilnic în frică, în tăcere, amenințate și lipsite de protecție în propriile case sau chiar pe stradă. (…) Au murit destule femei, 52 doar până astăzi, în România!”, a transmis Firea, subliniind că fenomenul rămâne o urgență națională și europeană.

Scrisoarea, adresată comisarului european pentru Democrație, Justiție, Stat de drept și Protecția consumatorilor, Michael McGrath, și comisarului european pentru Pregătire, Gestionarea situațiilor de criză și Egalitate, Hajda Lahbib, include șase solicitări principale:

1. Stabilirea unui cadru juridic comun pentru prevenție, investigare și sancționare.

2. Un cadru strategic european pentru sprijin psihologic, consiliere și adăposturi, în sprijinul victimelor.

3. O linie bugetară specifică și o obligație pentru statele membre de a finanța organizațiile pentru drepturile femeilor și serviciile specializate de sprijin a victimelor.

4. Un set comun de indicatori de evaluare a performanței în următorul CFM 2028-2034, pentru a măsura încrederea femeilor în instituții, autonomia economică, reducerea dependenței sau participarea femeilor la procesul decizional.

5. Obligația pentru toate statele membre de a colecta și raporta date armonizate privind violența împotriva femeilor.

6. Crearea unui mecanism european permanent, interconectat și cu capacitate operațională pentru prevenirea violenței împotriva femeilor, cu rol de coordonare transfrontalier, alertare și schimb de informații între autoritățile competente și toate statele membre.

La final, semnatarii scrisorii deschise și-au exprimat convingerea că „aceste măsuri pot reduce semnificativ violența domestică și feminicidul”.

„Avem încredere că implementarea lor promptă va reconfirma angajamentul Uniunii Europene de a proteja victimele, de a preveni tragediile și de a asigura un viitor sigur pentru toate femeile din Europa”.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Gheorghe Falcă anunță acord interinstituțional asupra regulamentului european pentru managementul capacității feroviare: Pentru România, are o valoare strategică

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Negociatorii statelor membre și ai Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu pentru armonizarea, simplificarea și eficientizarea gestionării capacității feroviare a UE, atât în interiorul statelor membre, cât și între acestea.

Potrivit eurodeputatului Gheorghe Falcă, prezent la negocieri în calitate de raportor din partea Grupului PPE din legislativul european, acest dosar este unul „esențial pentru mobilitatea, economia și securitatea Uniunii Europene”.

„În această noapte la ora 01:54, ora Belgiei, am adoptat noul Regulament european pentru managementul capacității feroviare, un dosar esențial pentru mobilitatea, economia și securitatea Uniunii Europene. În calitate de raportor din partea Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, am participat la aceste negocieri în numele Parlamentului pe parcursul întregului proces legislativ. A fost un dosar complex, care a trecut prin trei președinții ale Consiliului: am început negocierile cu Președinția ungară, am continuat cu cea poloneză și am finalizat acordul sub Președinția daneză. Fiecare etapă a avut provocările ei, de la discuții tehnice extrem de detaliate până la negocieri politice sensibile privind competențele celor trei instituții europene”, a arătat europarlamentarul travaliul negocierilor.

Gheorghe Falcă a explicat și impactul pozitiv generat de aceste modificări referitoare la gestionarea capacității feroviare a UE.

„Regulamentul adoptat astăzi modernizează modul în care Europa își gestionează capacitatea feroviară, introduce digitalizarea ca standard, îmbunătățește coordonarea transfrontalieră și facilitează transportul de pasageri și mărfuri. La fel de important, întărește mobilitatea militară și capacitatea Uniunii de a reacționa rapid în situații de criză, aspect crucial în actualul context geopolitic. În același timp, succesul implementării planului lansat de Comisia Europeană pe 5 noiembrie pentru accelerarea trenurilor de mare viteză în Europa începe aici. Acest Regulament este baza fără de care extinderea și interconectarea rețelelor de mare viteză nu pot deveni realitate”, detaliază europarlamentarul.

De asemenea, pentru România, regulamentul are „o valoare strategică”, potrivit eurodeputatului.

„Țara noastră este un nod esențial între frontiera estică a UE, Marea Neagră și coridoarele europene. O capacitate feroviară modernizată și interoperabilă înseamnă o economie mai competitivă, o conectivitate mai bună și un rol mai puternic în arhitectura de securitate a Europei. Este o zi importantă pentru Parlamentul European, pentru PPE și pentru România. Am demonstrat încă o dată că putem livra legislație cu impact real asupra cetățenilor și asupra rezilienței strategice a Uniunii Europene”, a conchis Gheorghe Falcă.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
CHINA1 hour ago

Casa Albă acuză compania Alibaba că sprijină operațiunile militare ale Chinei care țintesc Statele Unite (Financial Times)

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Capitalele UE trebuie să cedeze puterea dacă vor să construiască o piață financiară în stil american, transmite Comisia Europeană: Va fi o discuție dificilă, dar dacă nu facem nimic diferit, nu vom avea rezultate diferite

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Gabriela Firea, scrisoare deschisă către Comisia Europeană, în care solicită măsuri concrete pentru modificarea și întărirea legislației UE privind combaterea violenței domestice

INTERVIURI1 hour ago

Consolidarea pieței unice a UE este o “nevoie urgentă”, afirmă directorul BusinessEurope (INTERVIU): Credem în invențiile Europei, dar acestea nu cred că Europa este cel mai bun loc pentru ele

ENGLISH1 hour ago

Strengthening the EU single market is an “urgent need,” says BusinessEurope director (INTERVIEW): We believe in Europe’s inventions, but they don’t believe Europe is the best place to scale

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Trump ridică Arabia Saudită la statutul de “aliat major non-NATO”, după ce bin Salman a anunțat că va crește investițiile saudite în SUA la 1.000 de miliarde de dolari

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă anunță acord interinstituțional asupra regulamentului european pentru managementul capacității feroviare: Pentru România, are o valoare strategică

U.E.3 hours ago

Suveranitatea digitală a Europei: Macron și Merz refuză ca Europa să fie “vasal” în “rivalitatea sistemică” SUA – China și cer eliberarea UE de cei “Șapte Magnifici”. Investiții de 12 mld. euro agreate la Berlin

REPUBLICA MOLDOVA4 hours ago

Moldova Security Forum: Integrarea europeană rămâne un pilon central al strategiei noastre de securitate, afirmă ministrul moldovean de externe Mihai Popșoi

U.E.4 hours ago

Legea Rețelelor Digitale va fi fundamentul viitorului digital al Europei, subliniază Vodafone: Este șansa Europei de a-și recâștiga competitivitatea

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski va semna un acord cu Grecia pentru importul de gaze naturale, estimat la 2 mld. de euro, și se așteaptă la „un acord istoric” cu Franța pentru apărare aeriană

U.E.4 days ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA6 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH2 weeks ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA3 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA3 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA3 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Trending