Connect with us

Cristian Bușoi

Certificatul UE COVID-19. Cristian Bușoi, apel la statele membre: Să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de eliberare, stocare și verificare

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), prezent la sesiunea plenară a Parlamentului European din Strasbourg, a făcut un apel la statele membre să urgenteze finalizarea sistemelor naționale de eliberare, stocare și verificare a certificatelor UE COVID-19.

„Doresc sa subliniez ca este foarte important ca, în următoarele săptămâni, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de eliberare, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul european de gateway să funcționeze începând cu 1 iulie”, a transmis deputatul european în discursul său.

Potrivit eurodeputatului PNL, cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și aceste certificate sunt un pas crucial pentru ca acest lucru sa se desfășoare în siguranță: „Mai mult, cetățenii trebuie asigurați continuu si ca in timpul acestui proces, nu sunt schimbate sau păstrate datele lor personale, gateway-ului verificând doar autenticitatea certificatelor, prin verificarea semnăturilor digitale conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal, care rămân stocate pe servere la nivel național.”

În urma acordului politic dintre Parlamentul European și Consiliu privind Regulamentul care reglementează certificatul digital COVID, Cristian Bușoi informează că Executivul a pus la dispoziție deja coloana vertebrală tehnică, gateway-ul Uniunii, care prevede verificarea autenticității codurile QR ale tuturor certificatelor: „Acest lucru va fi posibil atât timp cat sistemele naționale vor fi interoperabile cu gateway-ul european.”

Citiți și: Comisia Europeană: Statele membre trebuie să înceapă emiterea certificatelor digitale UE COVID-19 înainte de 1 iulie

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi: E nevoie să actualizăm Planul Național de Control al Cancerului. EU4Health, cheia pentru îmbunătățirea accesului la screening în România

Published

on

© Calea Europeană/ Zaim Diana

Europarlamentarul Cristian Bușoi, negociatorul Parlamentului European pentru programul de sănătate al Uniunii Europene, EU4Health, a moderat o dezbatere la nivel înalt cu experți în sănătate, eveniment care a avut ca temă principală Planul European pentru combatere a cancerului și oportunitățile sale aduse sistemului românesc de sănătate.

„Pentru pacienții de cancer din România, pentru cei care îi tratează și îi îngrijesc este esențial să știe că nu sunt singuri și că lupta împotriva cancerului va rămâne o prioritate la nivel european, indiferent de crizele de sănătate pe care le traversăm. Îi asigur de acest lucru din calitatea mea de președinte al Intergrupului de Luptă Împotriva Cancerului din Parlamentul European și de responsabil al Programului de Sănătate al UE, pentru care am reușit să obțin cel mai mare buget din istoria UE, 5,3 miliarde euro (prețuri curente), cu sprijinul colegilor din Parlament și în special al Grupului PPE, cel mai important apărător al luptei împotriva cancerului”, a transmis Cristian Bușoi în urma evenimentului.

Deputatului european a subliniat că lupta pentru combaterea cancerului are la bază instrumente importante: „Este important să știm că avem câteva arme esențiale de luptă cu această maladie: prevenția, diagnosticarea timpurie și cercetarea. 40% dintre tipurile de cancer care există pot fi prevenite, iar depistate la timp, acestea pot fi tratate cu succe, datorită terapiilor și aparaturii de ultimă generație.”

„Da, în România mai sunt multe de făcut pentru pacienții care suferă de cancer și pentru profesioniștii, care le sunt alături. Da, încă pierdem mult prea mulți apropiați din cauza acestei boli, care nu ține cont nici de vârstă și nici de statut. Da, avem nevoie să actualizăm Planul Național de Control al Cancerului, să investim mai mult în aparatură și să vorbim mai ferm despre importanța campaniilor de screening pentru toate tipurile de cancer. Dar, pentru aceste probleme există și soluții, pe care trebuie să le luăm serios în seamă”, a mai adăugat Cristian Bușoi.

De asemenea, europarlamentarul a enumerat cele mai importante instrumente de care dispune acum Uniunea Europeană în lupta cu cancerul: „La nivelul UE avem instrumente importante cu care să acționăm rapid împotriva cancerului: Planul european pentru cancer, Misiunea Horizon Europe Cancer și EU4Health, un Program la care am lucrat cu mult drag și multă ambiție pentru ca înțeleg pe deplin nevoile pacienților. EU4Health este cheia pentru prevenirea bolii și îmbunătățirea accesului la screening, tratament și îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative pentru cancer pacienți.”

 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, dialog cu Ursula von der Leyen: Să construim cu adevărat o UE a Sănătății

Published

on

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE)  a participat la reuniunea Grupului PPE de la Roma, unde a purtat și un dialog cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

„În dialogul pe care l-am avut cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a participat la lucrările noastre de la Reuniunea ONU care are loc la New York, am insistat pe nevoia de a continua să ne implicăm mai mult de la nivel european în politicile de sănătate, să construim cu adevărat o Uniune Europeană a Sănătății”, a scris într-o postare pe pagina de Facebook, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, Cristian Bușoi. 

De asemenea, Cristian Bușoi a rugat-o pe șefa Executivului European să folosească participarea la Reuniunea ONU pentru a convinge și alți actori globali să ni se alăture în politicile de decarbonizare și luptă împotriva schimbărilor climatice.

Potrivit deputatului european, agenda discuțiilor s-a concentrat pe găsirea soluțiilor pentru creștere economică, transformare energetică, crearea de noi locuri de muncă și protejarea celor vechi, politica pentru migrație și, poate cel mai important, întărirea sistemelor de sănătate din toate statele membre UE pentru a face față provocărilor actuale și viitoare.

Citiți și: Uniunea Europeană a Sănătății, posibilă prin modificarea Tratatului UE. Care este părerea Comisiei Europene și ce răspuns așteaptă de la cetățeni

Cea de-a 76-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite își deschide în această săptămână ușile sediului de la New York pentru segmentul la nivel înalt – participarea șefilor de stat, de guvern, a miniștrilor de externe și a liderilor organizațiilor internaționale -, în care liderii lumii vor naviga printre cele mai intense subiecte care influențează conduita de pe scena globală, sub semnul redresării economice post-COVID-19, vaccinării și luptei împotriva pandemiei, în timp ce urgența schimbărilor climatice, rolul multilateralismului și noua eră a competiției strategice între marile puteri vor domina agenda discuțiilor și linia discursurilor politice ce vor fi susținute.

 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi anunță că PNRR a intrat în fază finală: PNRR va însemna startul unui maraton de investiții și reforme importante pentru modernizarea României

Published

on

© Cristian Busoi/ Facebook

Programul Național de Redresare și Reziliență a intrat în fază finală, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen va veni la București să anunțe aprobarea programului, a transmis vineri eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE).

„PNRR va însemna startul unui maraton de investiții și reforme importante pentru modernizarea României. După vizita pe care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen o va efectua în SUA, la New York, unde participă, alături de șefi de stat și de guvern, la Reuniunea anuală a ONU, domnia sa va sosi, pe 27 septembrie, la București”, a declarat acesta.

Ca să pună capăt speculațiilor, Cristian Bușoi a subliniat că programul Ursulei von der Leyen era de mult stabilit, „iar alegațiile care apar acum în unele publicații, precum că doamna Ursula von der Leyen și-ar fi amânat vizita după Congresul PNL sunt pure fabulații și au ca scop doar intoxicarea publicului”.

„Agenda președintelui Comisiei Europene este foarte încărcată. Sper ca încercările de intoxicare a publicului să înceteze”, a conchis eurodeputatul. 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în România pe data de 27 septembrie pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 29,2 miliarde de euro, a anunțat purtătorul de cuvânt adjunct al instituției, Dana Spinanț, în briefingul de presă.

”Pot confirma că evaluarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României va fi finalizată în următoarele zile și că președinta Comisiei Europene (n.r. Ursula von der Leyen) va vizita Bucureștiul pe data de 27 septembrie. Ne așteptăm ca evaluarea planului să fie finalizată până atunci”, a răspuns Dana Spinanț unei întrebări. 

România a transmis acest document la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

PNRR-ul este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei șase piloni prevăzuți în Regulament: tranziția verde; transformarea digitală; creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; coeziunea socială și teritorială; sănătate, reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru noua generație. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
POLITICĂ15 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

INDIA16 hours ago

Liderii SUA, Japoniei, Indiei și Australiei pledează pentru o regiune indo-pacifică ”fără a fi intimidată de presiuni” și își asumă să ”își dubleze eforturile pentru a fi o forță pentru securitatea regională”

MAREA BRITANIE17 hours ago

MAE: De la 1 octombrie, românii nerezidenți vor putea intra în Regatul Unit exclusiv în baza pașaportului valabil

U.E.18 hours ago

Premierul Viktor Orban apreciază că Balcanii vor reprezenta ”următoarea mare oportunitate” pentru Uniunea Europeană: Progresul economic al UE va veni din această regiune

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Charles Michel critică de la tribuna ONU ”actele de război împotriva mediului înconjurător”: Omenirea trebuie să semneze ”un tratat de pace cu planeta noastră”

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Criza submarinelor: Boris Johnson încearcă să redreseze relațiile franco-britanice și îi propune lui Emmanuel Macron o ”restabilire a cooperării”. Președintele Franței, răspuns glacial: Aștept propunerile

Dacian Cioloș21 hours ago

Conferința privind viitorul Europei: Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, consideră că UE are nevoie de un președinte ales de cetățenii europeni: Va avea mai multă legitimitate în reprezentarea UE

POLITICĂ22 hours ago

Criza submarinelor: Președintele PMP, Cristian Diaconescu: O criză comercială, cum este cea provocată de Franța, nu poate declanșa așteptări geopolitice

S&D24 hours ago

Miniștrii muncii din PES: Uniunea Europeană trebuie să combată dezechilibrele sociale. Bunăstarea este un indicator vital pentru politici de succes

GENERAL1 day ago

România a găzduit prima ediție a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Științifice. Ministrul Sorin Cîmpeanu, ales președinte al celei mai mari organizații academice internaționale, Agenția Universitară a Francofoniei

POLITICĂ15 hours ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU3 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru4 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU4 days ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI1 week ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

Team2Share

Trending