China a lansat o sondă spațială spre Lună, pentru a colecta praf şi roci selenare, iar drapelul chinez a ajuns pe Lună la 50 ani după ce Statele Unite au devenit prima națiune din lume care a avut steagul său pe satelitul natural al Terrei, informează BBC.
În prima misiune de acest gen de la cea efectuată de fosta URSS în 1976, China a lansat marţi o sondă spaţială spre Lună pentru a colecta şi a aduce pe Pământ mostre prelevate de pe Lună, relatează AFP, citată de Agerpres.
Momentul a avut loc la mai bine de 50 de ani după ce Statele Unite au făcut acest gest simbolic, în timpul misiunii Apollo 11. Între timp, alte cinci steaguri americane au fost montate pe suprafața Lunii, informează și Știrile ProTV.
Această operaţiune ambiţioasă a permis de asemenea gigantului asiatic să testeze noi tehnologii, esenţiale pentru a trimite aşa cum intenţionează astronauţi pe astrul lunar până în 2030.
Sonda spaţială Chang’e-5 a fost propulsată de o rachetă Long March-5 la ora locală 04:30 (20:30 GMT luni) de la centrul spaţial Wenchang, în insula Hainan (sud).
Această misiune, Chang’e 5, este următorul pas în ambiţiosul program spaţial al Chinei, care a înregistrat o importantă reuşită la începutul anului 2019, odată cu aselenizarea unui modul pe partea nevăzută a Lunii, o premieră mondială.
Sonda trimisă de această dată are ca scop colectarea unor mostre de praf şi roci selenare, inclusiv prin forare la o adâncime de doi metri, ce vor fi trimise apoi pe Pământ.
Aceste probe ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine istoria Lunii.
Aceasta este prima tentativă de a aduce roci selenare pe Terra după misiunea Luna 24 fără echipaj uman, realizată cu succes de fosta URSS în 1976.




