Connect with us

scoala academica de sociologie

CHINA LA ORIZONTUL ANULUI 2010

Published

on

Autor: Emilian M. Dobrescu

1.     Resursele minerale şi demografice

China are bogate resurse miniere. Resursele miniere idendificate în China ocupă 12 la sută din totalul mondial, situându-se pe locul 3 în lume. Însă, în raport cu populaţia, cu 58 la sută din media pe cap de locuitor pe plan mondial, China se clasează pe locul 53 în lume. Până acum s-au descoperit în China în total 171 de zăcăminte, dintre care la 158 de zăcăminte s-au identificat rezervele ( 10 de energie, 5 de metale feroase, 41 de metale neferoase, 8 de metale preţioase, 91 de minereuri nemetalice şi 3 de apă şi gaze). China se clasează pe locul 25 în lume la 45 de produse miniere principale şi pe locul l pe plan mondial la resursele de pământuri rare, gips, vanadiu, titan, tantal, wolfram, betonită, grafit, mirabilit, baritină, magnezit, antimoniu.

Resursele miniere din China sunt repartizate după cum urmează: ţiţeiul şi gazele naturale în principal în nord-estul, nordul şi nord-vestul Chinei, cărbunele în principal în nordul şi nord-vestul ţării, minereurile de fier în principal în nord-estul, nordul şi sud-vestul ţării, minereurile de cupru în principal în sud-vestul, nord-vestul şi estul Chinei, minereurile de plumb şi zinc pe tot cuprinsul ţării, minereurile de wolfram, zinc, molibden, antimoniu şi de pământuri rare în principal în sudul şi nordul Chinei, minereurile de aur şi argint pe tot cuprinsul ţării, Taiwanul fiind una din principalele zone producătoare, iar minereurile de fosfor se află în principal în sudul ţării.

Principalele resurse miniere sunt cărbunele, ţiţeiul şi gazele naturale, minereurile de metale feroase, dar, mai ales, neferoase. Cărbunele: prin rezervele sale de cărbune ale Chinei ocupă locul l pe plan mondial. Rezervele identificate sunt de 1.000 de miliarde de tone şi se găsesc în principal în nordul şi nord-vestul ţării şi în special în provinciile Shanxi, Shaanxi şi Mongolia Interioară.

Ţiţeiul şi gazele naturale: rezervele de ţiţei şi gaze naturale se găsesc în principal în nord-vestul Chinei, precum şi în nord-estul, nordul şi platforma maritimă din dreptul coastei sud-estice a ţării. Până la finele anului 1998 s-au descoperit în China 509 bazine de petrol şi 163 de bazine de gaze naturale. Rezervele de ţiţei identificate sunt de 19,85 miliarde de tone, China clasându-se din acest punct de vedere pe locul 9 pe plan mondial, iar cele de gaze naturale de 1.950 miliarde metri cubi, ţara noastră plasându-se pe locul 20 pe plan mondial. Dintre acestea, 73,8 la sută şi, respectiv, 78,4 la sută se găsesc pe uscat. S-au format 6 bazine producătoare de ţiţei şi gaze natruale. Acestea sunt Songliao, Golful Bohai, Talimu, Zengger-Trufan, Sichuan şi Shanganning. Grupul Gazprom ar putea construi un gazoduct între Rusia şi China –  numit Altai, cu scopul ca Rusia să exporte gaze naturale – în perioada 2015-2018, conform Ministerului rus al energiei.

Minereuri de metale feroase: au fost identificate rezervele de fier, mangan, vanadiu şi titan, dintre care rezervele de minereuri de fier sunt de aproape 50 de miliarde de tone şi repartizate în principal în provinciile Liaoning, Hebei, Shanxi şi Sichuan.

Minereuri de metale neferoase: în China se găsesc toate tipurile de minereuri neferoase din lume, dintre care rezervele de pământuri rare reprezintă circa 80 la sută din totalul rezervelor mondiale, cele de antimniu 40 la sută, iar cele de wolfram sunt de 4 ori mai mari decât totalul rezervelor din toate celelalte ţări din lume.

Până la 3 milioane de nou-născuţi chinezi sunt nedeclaraţi de părinţii lor în fiecare an pentru a ocoli politica restrictivă a Chinei, ce nu îngăduie mai mult de un copil în fiecare familie, a conchis, recent, un studiu demografic. “Sunt cel mai mare ofensator al legii unicului copil. Am avut şapte fiice în numai zece ani”, declară prin intermediul studiului Fu Yang, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din China[1]. Fu şi soţia sa se numără printre milioanele de părinţi chinezi care îşi asumă ameninţări, amenzi şi chiar detenţie pentru a sfida legea care nu permite mai mult de un copil de familie în această ţară. Cuplul, care duce acum o viaţă prosperă într-un sat din apropierea oraşului sudic Xiamen, a trebuit să se mute prin trei provincii în trecut şi să îşi ascundă copiii la prieteni.

Încă din 1978, guvernul chinez a limitat perpetuarea fiecărui cuplu autohton la doar un singur copil, în încercarea de a stăvili explozia demografică a celei mai numeroase naţiuni a lumii. Pentru a se asigura de respectarea legii, comunităţile “vânează” cu vigilenţă cazurile de sarcină, iar oficialii programelor de planning familial au puterea de a sili feemeile să facă avorturi, să le sterilizeze sau să le monitorizeze contracepţia.

Totuşi, această politică demografică nu se aplică în toate cazurile: în mediul rural, părinţilor li se permite să aibă şi un al doilea copil, dacă primul este o fetiţă. De asemenea, în cuplurile în care nici unul dintre părinţi nu mai are fraţi sau surori, este permisă procrearea a doi copii. În plus, un mare număr de chinezi bogaţi plătesc taxe pentru a aduce pe lume şi un al doilea urmaş.

Părinţii care nu se supun acestor legi pot fi aspru pedepsiţi: lucrătorii din companiile de stat îşi pot pierde slujbele, alţii pot primi amenzi uriaşe, li se pot demola locuinţele sau pot fi chiar arestaţi. Chiar şi asa, la peste 1,3 miliarde de locuitori, în cca 3 milioane de cazuri, familiile sunt pregătite să îşi asume riscul şi să încalce legea. Dovada în acest sens este comparaţia simplă dintre recensămâtele efectuate (cifrele sunt oficiale!): potrivit celui din 1990, avuseseră loc 23 de milioane de naşteri, iar zece ani mai târziu, în 2000, China avea 26 milioane de copii cu vârsta de 10 ani. O diferenţă este firească, din cauza mortalităţii infantile, dar ea ar fi trebuit să fie tocmai în sens invers.

În ultimii ani, China a reuşit să salveze din zona sărăciei, 500 milioane din cetăţenii săi, oferind anual pentru aceştia, cca 20 milioane locuinţe construite în mediul urban. Cu toată problemele pe care le are o naţiune mare precum China, guvernul acestei ţări speră să creeze 9 milioane noi locuri de muncă în 2010. De asemenea, începând cu luna aprilie 2010, salariul minim s-a mărit în China cu 10-30 la sută, după ce a fost îngheţat pe tot parcursul anului 2009.

Pe fondul creşterii bunăstării lor, chinezii economisesc aproximativ 40 la sută din venituri. Anterior ei preferau să-şi păstreze mijloacele în depozite bancare, dar acum cumpără tot mai mult aur, tendinţă care se intensifică.

 1.     PIB total şi pe locuitor

În 2007, China a avut cel mai mare avans economic din istoria ţării, PIB înregistrând  o creştere de 13 la sută. Creşterea economiei chineze a fost de 9,6 la sută în 2008 şi 8,7 la sută în 2009. Investiţiile au avut o contribuţie la creşterea PIB de 8 la sută în 2009, consumul a contribuit cu 4,6 la sută, în timp ce exporturile au avut o contribuţie negativă de 3,9 la sută, ca urmare a cererii externe slabe.

În acest an, premierul chinez a promis o creştere puternică a economiei Chinei şi a anunţat că executivul va combate inflaţia şi riscurile cu care se confruntă băncile, pentru a stimula redresarea celei de-a treia economii a lumii. Ţinta de creştere economiei chineze este de 8 la sută într-un “an crucial” pentru redresare a declarat Wen, într-un discurs rostit la Adunarea Naţională Populară a Chinei. Oficialul chinez a dat asigurări că măsurile de stimulare a economiei şi facilităţile de creditare vor continua, deoarece bazele redresării economiei mondiale sunt încă slăbite.

China a devansat Japonia şi, după trei decenii de creştere susţinută a Produsului Intern Brut, a devenit a doua putere economică a lumii, după Statele Unite ale Americii, a anunţat Yi Gang, şeful autorităţii de administrare a cursului de schimb de la Beijing. În funcţie de ritmul de apreciere a yuanului, China ar putea depăşi şi economia Statelor Unite peste aproximativ 15 ani, potrivit estimărilor Băncii Mondiale, ale grupului american Goldman Sachs şi a altor instituţii financiare. Totuşi, venitul anual pe cap de locuitor în China este de aproximativ 3.800 de dolari, cu mult sub cel înregistrat în Japonia sau în Statele Unite ale Americii. Trecând pe locul 2 în lume, China ameninţă ca, în mai puţin de un deceniu, să devină cea mai mare economie globală.

Puterea chineză nu a încetat să ia măsuri anticorupţie după adoptarea de reforme economice în urmă cu peste 30 de ani, fără a reuşi totuşi să stăvilească acest flagel, care subminează legitimitatea Partidului Comunist şi alimentează nemulţumirea populaţiei. În aprilie 2010, în cadrul unei mari reuniuni a Partidului Comunist, preşedintele chinez Hu Jintao a făcut apel la membrii partidului să fie “în permanenţă vigilenţi, împotriva tentaţiei puterii, banilor şi frumuseţii”. China a adoptat o nouă măsură pentru a lupta împotriva corupţiei în rândul oficialilor săi, obligându-i să-şi declare câştigurile, investiţiile şi bunurile familiale[2]. Această nouă regulă, făcută publică de Consiliul de Stat şi de Partidul Comunist Chinez, a intrat în vigoare pe 11 iulie 2010. Reglementarea îi obligă pe responsabili, începând cu eşalonul districtual, să-şi declare în fiecare an salariile şi alte surse de venit, bunurile lor şi ale familiilor, investiţiile şi locurile de muncă ale partenerilor de viaţă şi ale copiilor. Responsabilii trebuie de asemenea să anunţe eventualele schimbări în ceea ce priveşte situaţia lor conjugală şi să precizeze dacă există membri ai familiei care trăiesc în străinătate. Cei care nu vor respecta această regulă vor fi demişi sau sancţionaţi.

 2.     Infrastructura ţării

Linia feroviară de mare viteză între Beijing şi Shanghai, care permite legătura între cele două metropole în numai 4 ore, este operaţională din prima parte a lui 2011, cu un an înainte de termenul prevăzut. Linia transportă 80 milioane de pasageri pe an, dublul numărului actual, pe linia clasică de 1.318 km, care necesită 10 ore de călătorie, iar viteza trenurilor pe noua linie oscilează între 380 şi 420 km/h. Între 1988 şi 2010, China a construit 74.000 km de autostrăzi, iar în prezent deţine peste 8.000 km de cale ferată de mare viteză, mai mult decât restul lumii la un loc.

China are un ambiţios program feroviar, care va conduce la creşterea reţelei actuale de 86.000 km, până la 120.000 km în 2020, din care 50.000 km de linii de mare viteză. Lucrările la linia feroviară de mare viteză Beijing-Shanghai au început în aprilie 2008, investiţia pentru cei 1.300 km fiind de 23 miliarde de euro. Prima linie feroviară de mare viteză din China a fost inaugurată cu prilejul Jocurilor Olimpice din august 2008; linia leagă Beijingul de oraşul port Tianjin într-o jumătate de oră. Apoi, în septembrie 2009, autorităţile au aprobat investirea a cca 300 miliarde dolari (peste 205 miliarde euro) în construcţia a 42 de linii feroviare de mare viteză până în 2012. Ministerul chinez al căilor ferate a declarat că exportă tehnologie feroviară de mare viteză în Turcia şi Venezuela, având oferte, de asemenea, pe piaţa europeană, nord-americană (în SUA) şi sud-americană (în Brazilia, pentru linia de mare viteză Rio de Janeiro – Sao Paulo).

 3.     Industria

Două recorduri, din păcate ambele negative, marchează economia Chinei în 2009: China a devenit cel mai mare consumator energetic al planetei şi, de aici, dar şi din pricina unor caracterisitici ale economiei chineze – şi cel mai mare poluator de pe Terra. Astfel, China a consumat 2.252 milioane tone echivalent petrol, faţă de SUA care a consumat doar 2170 (prognozele pentru 2015 sunt China – 2.700, SUA – 2.100, iar pentru 2030, China – 3.830, SUA – 2.400 tone echivalent petrol). La acest lucru a contribuit criza economică manifestată în SUA, dar şi expansiunea economică fără precedent a Chinei.

Zhejiang Geely Group, cel mai mare constructor privat de automobile din China, a cumpărat la sfârşitul lunii martie 2010, cu 1,8 miliarde dolari, subsidiara suedeză a Volvo – preluată de constructorul auto american Ford în 1999. La această sumă s-au mai adăugat 900 milioane dolari fonduri de investiţii. Jumătate din suma totală provine de la mai mulţi investitori din China, iar restul din surse financiare, după cum a precizat directorul financiar executiv al Geely, Yin Daqing. Geely s-a angajat să păstreze cele două fabrici din Suedia şi Belgia. Motivul pentru care Ford a preferat firma chineză este faptul că reprezentanţii Ford doresc să facă din China a doua piaţă pentru Volvo.

Anul 2010 a însemnat pentru industria aeronautică din China marcarea unui nou succes viitor: prin avionul mediu curier de linie chinezesc C 919 (C de la China şi firma constructoare Comac, 9 – semnificaţia eternităţii în cultura chineză şi 19 – primele două cifre din 190 – numărul de locuri ale avionului), China concurează giganţii Airbus 320 şi Boeing 737; avionul C919 este echipat cu un motor de ultimă generaţie dezvoltat de firma franceză Safran şi de cea americană General Electric. C 919 va costa de trei ori mai puţin decât concurentul său Boeing 787 Dreamliner, care costă 150 milioane dolari avionul, şi a cărui primă livrare este întârziată cu doi ani. China are nevoie, pentru înlocuirea flotei sale interne şi externe de avioane comerciale de peste 3.800 de avioane, din care 3.000 aeronave mari şi 800 – aeronave regionale. În prezent, piaţa aviatică din China ocupă locul doi, după cea nord-americană, ca dezvoltare şi dinamism; rata sa de creştere în 2009 a fost de 20 la sută.

China controlează azi cea mai mare parte din producţia globală de metale rare: 95 la sută din volumul total de pământuri rare, 87 la sută din cel de antimoniu şi 84 la sută din cel de tungsten. Europa, dar şi SUA sunt îngrijorate de accesul redus pe care-l au astfel la minereurile vitale pentru tehnologiile avansate. Un raport al Comisiei Europene exprimă îngrijorare faţă de o eventuală penurie de 14 elemente, calificate “critice” pentru industrie. Devenită ea însăşi mare consumator de aceste metale rare, China concentrează în subsolurile ei cea mai mare parte a acestora. Bateriile produse de compania chineză BYD sunt folosite deja de un sfert din teelefoanele mobile din lume; în prezent producătorul chinez conduce cursa globală pentru adaptarea acestor baterii la maşini, cel mai important obstacol ce a rămas în faţa creării unei pieţe viabile pentru automobilele hibrid şi electrice.

Economia Chinei a fost grav afectată de criza economică şi financiară acuală. “Îndeosebi, zoan din sudul Chinei, care se dezvoltă cu o mare viteză, bazându-se în special pe export, a suferit o lovitură extrem de dură. O mare parte dintre fabrici şi-au încetat activitatea, sute de mii de funcţionari au fost disponibilizaţi, ceea ce a dus la o diminuare a creşterii economice. Datorită măsurilor eficace şi strategiilor speciale de dezvoltare economică pe care China le-a pus în aplicare potrivit propriilor realităţi sociale, ţara a reuşit, într-o scurtă perioadă de timp, să depăşească efectele crizei economice mondiale şi să menţină stabilitatea socială şi reşterea durabilă şi rapidă a economiei naţionale”.

 4.     Relaţiile comerciale ale Chinei

Probabil, doar chinezii îşi mai amintesc că Uniunea Europeană a refuzat în iunie 2004 la o solicitare emisă de Beijing în iunie 2003, să acorde Chinei statutul de economie de piaţă funcţională, invocând atunci că trebuie îndeplinite o serie de condiţii legate de influenţa statului în economie, administrarea corporatistă, legile care protejează proprietatea şi reglează falimentul, sectorul financiar. În 2003 numai 0,5 la sută din exporturile de bunuri ale Chinei au făcut obiectul unor măsuri antidumping. Dar cine-şi mai aminteşte acest episod ale relaţiilor sino-europene?

Exporturile, sector vital pentru economia chineză, care oferă locuri de muncă pentru aproximativ 90 milioane persoane, au fost afectate sever începând cu finalul lui 2008, când criza internaţionala a dus la scăderea cererii externe. Tendinta a fost stopată abia la finalul lui 2009, tot datorită crizei. De altfel, în 2009, China a devenit primul exportator mondial, detronând Germania.

Pe 13 aprilie 2010, China a anunţat impunerea de taxe antidumping la importurile de oţel din SUA şi Rusia, acestea putând ajunge până la 64,8 la sută din valoarea importurilor respective. Oţelul importat din cele două state este folosit mai ales în industria energetică din China. Cu excepţia a două companii americane, American AK Steel şi Allegheny Ludlum, care vor fi taxate cu 7,8 la sută şi 19,9 la sută, China a impus taxa maximă producătorilor de oţel din SUA. În cazul Rusiei, autorităţile chineze vor percepe o taxă de 6,5 la sută pentru marii producători Novolipetsk Metallurgic Works şi Viz-Stal, în timp ce pentru restul companiilor aceasta va a fost fixată la 24 la sută. Politica Beijingului a fost determinată de o decizie similară a SUA de a impune taxe antidumping de până la 99 la sută pentru anumite produse din oţel importate din China.

Azi, China a devenit primul exportator mondial şi un El Dorado pentru lanţurile de hipermagazine mondiale care se întrec să-şi constituie reţele în această ţară: Carrefour posedă aici 160 magazine, iar britanicul Tesco – 72.

În Europa, China face o figură mai mult decât onorabilă oriunde ajunge. Investiţiile chineze sunt socotite o şansă de revigorare a economiei secătuite de datorii a statului elen (cca 300 mld euro datorii). Compania chineză COSCO a luat în concesiune pentru                                   3,5 miliarde euro pe o durată de 35 de ani o parte din capacităţile de transport ale portului Pireu, unde finalizează în 2010 două terminale pentru containere, iar 4 mld. euro este valoarea totală a investiţiilor pe care China intenţioneză să le efectueze în turism şi transportul feroviar al Greciei.

China este foarte interesată de creşterea schimburilor comerciale cu Europa şi vrea să profite de absenţa unor investiţii majore în capacităţile de logistică ale bătrânului continent; Grecia a devenit atractivă datorită crizei prin care trece şi, în plus, are şi o poziţie geografică ce-i oferă numeroase avantaje faţă de alte state membre UE.

Pe ansamblul anului 2009, China a înregistrat un excedent comercial de 195 miliarde de dolari, iar investiţiile străine directe în China s-au ridicat la 90,03 miliarde de dolari.

5.     Expansiunea politică internaţională a Chinei

Dispunând de banii câştigaţi din vânzarea forţei de muncă ieftine din fabrici pentru a produce bunuri de consum pentru consumatorii americani, în mai 2010, China a cumpărat portul Pireu, adiacent capitalei Atena. Dintr-o perspectivă militară, a controla cel mai mare port maritim al Greciei are mult sens. Din Pireu, China ar putea controla accesul la mare spre Istanbul, precum şi spre porturile Mării Negre din Bulgaria, România, Ucraina, sudul Rusiei şi Georgia.

China operează deja în Canalul Panama şi deţine propriile facilităţi portuare la fiecare capăt al canalului. Mai mult, Beijingul se află în proces de construire a unei marine cu scopul de a-şi proiecta puterea militară şi comercială, aşa cum au încercat să facă japonezii în perioada premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial. După 2007, într-un efort de diplomaţie navală fără precedent, navele militare chineze efectuează vizite oficiale în porturile franceze, australiene, japoneze, ruse, singaporeze, spaniole şi americaine; participă, de asemenea, la manevre navale internaţionale de luptă contra unei piraterii maritime în recrudescenţă.

În total, Pekinul revendică suveranitatea deplină asupra a 4 milioane kmp de mare. Autorităţile chineze doresc, desigur, să recupereze întreaga suveranitate asura Taïwanului, “dacă este nevoie prin forţă”… Logica este aici cea a disuasiunii-fascinaţie, rachetele amplasate pe insulă şi atitudinea americaină — incită Taipei-ul să nu-şi mai proclame independenţa, în timp ce  interdependenţa economică între insulă şi continent creşte insula pregătind spiritele pentru o eventuală reintegrare de tip Hong Kong. În afara unor revendicări insulare, China contestă unele frontiere maritime ale Japoniei şi ale Vietnamului…

 ZHAO ZIYANG

                        Unul din liderii reformişti chinezi, fost secretar general al Partidului Comunist        Chinez, cel care a propus Chinei câteva dintre principiile care aveau să transforme această       ţară în ceea ce a devenit astăzi. Bucurându-se de un protectorat privilegiat din partea           liderului istoric chinez, Deng Xiaoping, Zhao a fost cel care l-a convins pe acesta să    introducă economia de piaţă, iniţiativa privată, să deschidă China investitorilor străini şi          să acorde presei libertate de exprimare. Curentul politic introdus se numeşte astăzi neo-     autoritanism şi este cel care a adus China la parametrii de astăzi.

În 1989, când în Piaţa Tienanmen se strânseseră zeci de mii de oameni care cereau mai multă libertate, Zhao a fost cel care în discuţiile liderilor de la Beijing s-a opus  masacrării demonstranţilor. Deng Xiaoping l-a trădat trecând de partea conservatorilor         comunişti, în dizgraţia cărora Zhao a intrat; i s-a stabilit domiciliu forţat şi i s-au interzis  apariţiile publice. Tot de atunci a început şi gloria sa internaţională – este politicianul  chinez înzestrat în lucrările oamenilor de ştiinţă cu cele mai puternice şi mai pline de           consideraţii epitete dintre liderii chinezi.

 6.     Piaţa IT

La sfârşitul anului 2009, China avea peste 184 milioane utilizatori de internet, mai mult decât întreaga populaţie a SUA. Pe 30 iunie 2010, licenţa Google pentru Chian a expirat; pe 29 iunie, Google a făcut un compromis faţă de guvernul chinez, anunţând că nu va mai redirecţiona utilizatorii chinezi cître un site din Hong Kong, care oferea servicii necenzurate, ci, va reînvia google.cn, care a fost închis în martie 2010. După două săptămâni de la producerea acestor evenimente, autorităţile chieneze au anunţat discret că reînnoiesc licenţa de servicii a companiei Google.

Beijingul participă discret şi la reproiectarea Internetului: China a lucrat din greu la noua generaţie de standarde pentru web – IPv6, versiunea 6 de Protocoale Internet; se aşteaptă ca vesiunea actuală, IPv4 să nu mai poată furniza noi adrese cel mai târziu în 2011 (în 2007 existau în Internet 1,4 miliarde de adrese, alocate numai către companii şi persoane din SUA, faţă de numai 125 milioane alocate către persoane şi companii din China, adică mai puţin de o adresă la 100 de persoane în China, faţă de cinci adrese la o persoană în SUA. IPv6 va furniza mii de miliarde de noi adrese web, iar China va avea partea ei; în plus, această nouă versiune de standarde web permite ca fiecare dispozitiv mobil sau computer să aibă propria sa adresă, ceea ce permite următirea totală a acelui obiect.

Cheltuielile autorităţilor centrale şi locale sunt estimate la 1.200 miliarde dolari, cu un deficit de  145 miliarde dolari. Guvernul a anunţat că susţine mai multe măsuri pentru stimularea cheltuielilor de consum pe plan intern şi crearea unei industrii high tech pentru a reduce dependenţa de importuri şi investiţii pentru susţinerea economică.

7.      Piaţa ştiinţifică

În anul 2000 China realiza prima lansare experimentală de sateliţi de poziţionare (GPS). În vara lui 2010, perfecţionarea şi crearea unui propriu sistem i-a permis Chinei să lanseze un nou GPS cu numele de cod COMPASS, care va furniza servicii de navigare, măsurare a timpului şi de trasnmitere de mesaje SMS în zona Asia-Pacific, înainte de 2012 şi care va fi capabil să ofere servicii de navigare globală înainte de 2020. Sistemul este esenţial pentru industria transporturilor şi de exploatare petrolieră, cât şi pentru previzionarea vremii şi a dezastrelor, pentru telecomunicaţii şi securitate publică. Această acţiune reprezintă încă un pas făcut de China în încercarea ei de a pune capăt dependenţei de sateliţii SUA, care-i furnizează servicii de navigaţie şi poziţionare.

Programele spaţiale, în general ţinute secrete, ale Chinei s-au intensifiat în ultimii ani. În martie 2010, China a confirmat că pregăteşte al doilea zbor selenar fără echipaj pentru luna octombrie 2010, iar în 2011 va lansa un modul care-i va permite primele exerciţii de andocare în spaţiu, acţiuni care converg spre o misiune umană spre Lună în 2013. Cum bugetul NASA s-a restrâns drastic, China rămâne prima ţară care face investiţii majore în explorarea Cosmosului. Unii savanţi chinezi sunt siguri că în spaţiul extra atmosferic al Terrei se găsesc noi surse de energie (ex. heliu 3), dar şi minerale rare, bune pentru producţia industrială a Chinei. Regulile pentru exploatarea resurselor extraterestre vor fi scrise astfel cu reprezentarea foarte bună a intereselor Chinei…În altă ordine de idei, savanţii chinezi se întorc în valuri acasă, în laboratoare bine finanţate, din străinătate, unde au învăţat tot ce au putut mai mult şi mai bine.

9. Dezvoltarea relaţiilor reciproce China–România

Conform Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, România a importat din China în 2009, mărfuri în valoare de aprox 2 miliarde euro, iar nivelul exporturilor nu a depăşit 200 de milioane; au fost efectuate însă şi importuri indirecte, pentru că, de pildă, cca jumătate din importurile româneşti din Ungaria, vin tot din China, acesta nefiind unicul exemplu în acest sens. România exportă în special în China, buşteni (nici măcar cherestea) şi lână de oaie neprelucrată şi nimeni din ţara noastră nu se sinchiseşte de această situaţie foarte jenantă pentru noi…

În martie 2010, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în cadrul comisiei mixte guvernamentale româno-chineze, partea română a pus concret la dipoziţia părţii chineze mai multe proiecte de realizat: şoseaua de centură în regim de autostradă a Bucureştiului, autostrada Piteşti – Sibiu, zeci de drumuri care necesită reabilitare, 15 proiecte de energie, printre care şi Centrala de la Tarniţa, linia de metro Piaţa Unversităţii-Pantelimon, modernizarea unor porturi şi aeroporturi; doar două din proiectele de infrastructură reclamă fonduri cifrate la peste 5 miliarde euro. „Partea chineză ar putea contribui foarte uşor cu investiţii de cel puţin 10 miliarde euro” a precizat, cu acest prilej, Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China.

România a participat în perioada 1 mai-31 octombrie 2010 la Expoziţia Mondială organizată la Shanghai, sub genericul „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”. Site-ul oficial al participării României la Expo 2010 este http://www.romaniaexpo2010.ro/ro/acasa. Prezenţa României la Shanghai a comunicat o serie de mesaje, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern şi a avut o conotaţie bilaterală foarte importantă, în sensul că România doreşte să dezvolte cu partenerii chinezi, într-un ritm mult mai accelerat, toate formele de business. Ne interesează să avem mai multe companii chineze pe piaţa românească, să implicăm mai intens specialiştii şi capitalurile chineze în proiecte mari de infrastructură. România aşteaptă mai mulţi turişti din China, ţară cu o clasă medie care reprezintă un rezervor pentru turismul mondial, la care ar fi bine să ne conectăm şi noi. România aşteaptă, de asemenea, mai mulţi studenţi din China, ţară cu care avem în termeni de cooperare academică o tradiţie foarte frumoasă. Ferdinand Nagy, subsecretar de stat şi comisar general al ţării noastre pentru expoziţii mondiale şi-a exprimat cu acest prilej convingerea „că am reprezentat cu onoare şi cu demnitate nu numai România”.

Interesul Chinei pentru creşterea comerţului şi dezvoltarea colaborării cu România este, de asemenea, foarte mare au afirmat oamenii de afaceri chinezi prezenţi în ţara noastră cu diverse prilejuri. La Forumul bilateral de afaceri din anul 2010, Liu Qiwei, consilierul economic şi comercial al Ambasadei Chinei la Bucureşti spunea că „Guvernul chinez încurajează firmele să investească în România, în special în domeniile energeticii şi infrastructurii”. România este al doilea partener comercial al Chinei în zona Europei Centrale şi de Est, iar potenţialul de cooperare este uriaş, cele mai importante domenii fiind: producţia de aparatură electrocasnică, telecomunicaţi, logistică, la care se adaugă infrastructura şi energetica. China vrea să-şi extindă relaţiile comerciale în Europa de Est, prin proiecte de mai multe miliarde de euro, printre care construirea unei centrale termoelectrice de până la 1 miliard de euro, investiţii în energia eoliană, agricultură şi sectorul minier din România. China Development Bank a promis sprijin substanţial pentru dezvoltarea energiei eoliene.

România este ţara cu cea mai mare investiţie chineză din Europa Centrală şi de Est: întreprinzători chinezi au investit în România până la începutul lui 2010, 400 milioane de dolari, situând China pe locul 16 în topul ţărilor cu investiţii în România.

Viorel Isticioaia-Budura, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Beijing este convins de faptul că “Piaţa chineză e interesată de orice. Capacitatea  de absorbţie este unică”. Iar omologul său chinez în România declara la rândul său: „În ultimii ani, relaţiile comerciale chino-române au înregistrat progrese foarte rapide. Valoarea schimburilor comerciale dintre cele două state a crescut anual cu 20-30 la sută, ajungând în 2007-2008 la 3-3,2 miliarde dolari. În 2009 a suferit o mică scădere, ridicându-se totuşi la 2,81 miliarde dolari. În primele 7 luni ale anului 2010, valoarea totală a schimburilor comerciale chino-române a ajuns la 1,6 miliarde de euro, crescând cu 41 la sută faţă de perioada similară din 2009”. Nu cunoaştem, din păcate, ponderea schimburilor comerciale ale României cu China. Trebuie avut de asemenea în vedere faptul că valoarea totală a schimburilor comerciale ale Chinei cu ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Cehia, Ungaria şi Polonia, este în medie mai mare decât cea a schimburilor comerciale cu România, deşi potenţialul dezvoltării relaţiilor comerciale reciproce este foarte mare. Volumul comerţului dintre cele două ţări a depăşit valoarea de 3,7 miliarde dolari în 2010, România devenind al patrulea partener comercial important din zona europeană.

Apreciem că parteneriatul pe multiple planuri dintre ţările noastre şi popoarele român şi chinez trebuie îmbogăţit prin noi conţinuturi. „Prietenia ditre state constă în apropierea dintre oamenii de rând”, cum spune un proverb chinezesc. Intensificarea susţinută a contactelor la nivel înalt dintre cele două ţări şi consolidarea schimburilor şi cunoaşterii reciproce dintre cele două popoare au o importanţă deosebită în acest sens. Există înfiinţate între cele două ţări şi funcţioneză sisteme guvernamentale de coordonare şi comunicare, cum sunt Comisia Comună de Cooperare Economică, Camerele de Comerţ şi Industrie, Asociaţia Română de Prietenie cu R. P. Chineză şi oraşel înfrăţite. Întreprinderile chineze şi-au anunţat deja dorinţa intensificării cooperării pragmatice cu partea română în domeniile infrastructurii, energiei, agriculturii, turismului etc.

 10. Problemele de mediu

În numeroase oraşe ale Chinei, unde dezvoltarea economică fără precedent într-o ţară s-a făcut simţită în ultimii 30 de ani, a apărut ca prim efect al poluării accentuate a aerului – zmogul. Peste un sfert din apele din China sunt poluate, motiv pentru care nu pot fi folosite în industrie sau agricultură. Începând cu anul 2010, şi-au făcut, evident, apariţia şi ploile acide. Probabil se acţionează pentru reducerea acestor efecte ale dezvoltării economice, dar rămâne de văzut cât şi cu ce urmări…

China a depăşit deja Statele Unite în ceea ce priveşte emisiile sale de carbon, anunţă un studiu efectuat de doi cercetători de la universităţile Berkeley şi San Diego, SUA. Poziţionarea Chinei pe locul întâi în randul celor mai mari poluatori a fost anticipată de specialişti, însă inversarea locurilor era prevăzută abia în 2020. Cercetătorii au studiat informaţiile legate de uzul carburanţilor în mai multe regiuni ale Chinei şi au prezis o creştere cu 11 la sută a emisiilor de dioxid de carbon din anul 2004 până în 2010, ceea ce însemnă o creştere cu peste 600 milioane tone metrice de dioxid de carbon; previziunile anterioare anunţau o creştere de doar 2,5 până la 5 la sută. Creşterea alarmantă a nivelului de poluare pe care o înregistrează China face din scopul de a reduce emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial, o misiune mult mai dificilă decât se aşteptau iniţial cercetătorii.

Iată şi un important record pozitiv: cel mai mare poluator al lumii a devenit şi singurul mare stat care sprijină tehnologiile verzi, ecologice. Datorită unor subvenţii guvernamentale masive, China este lider mondial în echipamente pentru energie solară şi eoliană şi se mişcă repede în direcţia stabilirii standardelor pentru viitoare generaţie de vehicule ecologice. Datorită comenzilor de stat, China deţine deja cel mai mare parc de vehicule ecologice din lume.

Din iunie 2010, China a interzis livrarea de către supermarketuri a pungilor de plastic gratuite; folosirea în exces a pungilor de plastic a dus la poluarea considerabilă a mediului ambiant. Guvernul chinez duce o campanie susţinută în scopul educării şi informării cetăţenilor cu privire la efectele extrem de nocive ale reziduurilor de plastic ajunse în mediul înconjurător. Denumită de autorităţile de la Beijing drept “Poluarea Albă”, poluarea cu pungi de plastic a ajuns o problemă majoră pentru Ministerul Mediului din China. Milioanele de pungi de plastic au ajuns să sufoce la propriu oraşele, câmpurile şi râurile din China. Populaţia Chinei foloseşte aproximativ 3 miliarde de pungi şi recipiente de plastic în fiecare zi. Industria producătoare de mase plastice din China a anunţat că se raliază imediat măsurilor guvernamentale şi va reduce producţia de pungi de plastic cu peste o treime în decursul acestui an. Concernul Carrefour din China a  anuţat la rândul lui că se supune hotărârilor autorităţilor chineze şi nu mai acordă pungi gratuite clienţilor săi.

Datorită creşterii preţului petrolului, care este materia primă principală în realizarea pungilor de plastic, costurile acestora vor creşte, iar autorităţile de la Beijing declară că în curând se vor produce şi folosi obligatoriu, pungi din orez, care vor fi biodegradabile şi absolut sigure pentru sănătatea naturii.

centrul pentru studii complexe

Cafeneaua Complexității, luni 2 februarie – Teoria Haosului

Published

on

Luni, 2 februarie, are loc o noua intalnire a Cafenelei Complexitatii organizata la sediul Mind Evolution Society, din strada Lunei nr.5, sector 2, Bucuresti.

Vom afla din prezentarea de la Cafenea ca Teoria Haosului este considerata (dupa fizica cuantica), a doua mare descoperire a stiintei secolului al XIX-lea. Prezentarea va fi insotita de secvente din filmul “The Secret life of Chaos”, un film documentar in care fizicianul theoretician Jameel Sadik “Jim” Al-Khalili prezinta – pe intelesul tuturor – experimentele fondatoare ce au determinat trecerea de la o gandirea mecanistica, cauzala, newtoniana, liniara la una organica, neliniara, complexa, cu evolutii departe de echilibrul termodinamic.

Detalii pe site: http://complexity.ro/evenimente/despre-teoria-haosului

 

.

 

.

Continue Reading

scoala academica de sociologie

CRIZA FINANCIARĂ ACTUALĂ ŞI INTERVENŢIA STATULUI ÎN ECONOMIE

Published

on

Autor: Emilian M. Dobrescu

Criza financiară, monetară şi bancară din 2008 a început ca o problemă de creditare subprime numai în Statele Unite în trimestrul al II-lea 2008 şi s-a întins cu repeziciune în trimestrul al III-lea în vestul Europei, apoi în trimestrul al IV-lea în centrul şi estul Europei şi chiar în îndepărtata Asie. Principalele moduri de manifestare ale sale au fost şi acum, în octombrie 2009, mai sunt: lipsa lichidităţilor de pe piaţa financiară şi bancară, precum şi scăderea importantă a valorilor acţiunilor pe piaţa bursieră. Au existat şi câteva falimente răsunătoare în SUA, două-trei mai importante în UE (prezentate mai jos), care i-au determinat pe europeni să fie mai uniţi ca niciodată şi să evite alte astfel de fenomene pe cuprinsul UE.

Implicarea puternică a guvernelor – american, precum şi a celor din principalele state vest-europene – nu face decât să sublinieze cât de vehementă este actuala criză. Modul în care autorităţile americane au sprijinit gigantul în asigurări AIG (vezi mai jos, “Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal”) indică modul în care funcţioneză planurile de salvare instrumentate de guvernul american şi Fed (Rezerva Federală Americană), planuri de care, până la urmă, ajung să beneficieze tot instituţiile bancare şi burisiere de pe Wall Street.

Pierderile de pe pieţele internaţionale de capital, cumulate pentru perioada septembrie 2008-februarie 2009 se ridică la fabuloasa sumă de 34,6 mii de miliarde de dolari, potrivit unor informaţii publicate de Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite  – CIA. Mai exact, în 2008, valoarea acţiunilor la nivel mondial a scăzut cu 28,7 mii de miliarde de dolari, la care s-au adăugat pierderi de încă 5,9 mii de miliarde de dolari în primele două luni ale anului în curs. Practic, aceasta înseamnă că pieţele de capital au pierdut mai mult de jumătate din valoare în contextul în care, la sfârşitul anului 2007, valoarea totală a pieţei mondiale de capital era de 66,82 mii de miliarde de dolari. Conform aceleiaşi surse, în 2008, PIB-ul mondial a fost de 78.360 mii de miliarde de dolari, din care aproximativ un sfert a fost realizat de Uniunea Europeană, alte aproape 20 de procente fiind realizate de către Statele Unite.

Sarabanda indicatorilor economici

Motoarele creşterii economice – cheltuielile consumatorilor şi expansiunea rapidă a pieţelor au fot la ralanti în primele 9 luni din 2009, iar în statele în curs de dezvoltare riscă să se oprească. Încrederea în economia zonei euro se află la minimul ultimilor şapte ani. Inflaţia în zona euro a ajuns în august 2008 la 3,8 la sută, o valoare aproape dublă faţă de ţinta de 2 la sută a Băncii Centrale Europene (BCE).

Având în vedere deteriorarea sectoarelor financiar şi economic, nu se vor putea evita concedierile, rezultând un val masiv de şomaj, care va afecta toate pieţele. Numai pe piaţa bancară londoneză au fost anunţate reduceri de 62 mii locuri de muncă (28 mii în 2008 şi 34 mii în 2009) pe fondul scăderii cererii pentru produsele bancare complexe. Rata şomajului în Marea Britanie a crescut în cursul lunii septembrie 2008 la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, datorită pespectivei recesiunii şi a reducerii numărului de locuri de muncă din sectorul bancar şi cel al construcţiilor. Inflaţia de 4,7 la sută din august 2008 a atins maximul ultimilor 16 ani în Anglia. Şomajul în Irlanda a urcat, tot în august 2008, la 6,3 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, din cauza concedierilor din sectorul construcţilor, aflat în declin ca urmare a încetinirii economiei. De asemenea, este un fapt recunoscut chiar de oficialităţile germane, economia „locomotivei europene” a intrat în cea mai severă recesiune economică din ultimii 12 ani.

Efectele negative ale fazei iniţiale ale actualei crize s-au văzut cu certitudine în primele 9 luni din 2009, când problemele din sectorul bancar, care au afectat economiile statelor dezvoltate, au condus la reducerea intrărilor de capital pe pieţele emergente cu 25 la sută, de la valoarea de 730 miliarde dolari pe ansamblul anului 2008, la 550 miliarde dolari, estimaţi în 2009, conform unei analize a Morgan Stanley. Creşterea Produsului Intern Brut mondial s-ar putea reduce sub 3 la sută, nivel la care toţi specialiştii consideră că se poate vorbi de recesiune. Problemele de pe pieţele financiare, bursiere şi monetare ale lumii au fost, sunt şi vor mai fi urmate – se pare – de scăderi drastice şi prelungite ale activităţii economice. Economia globală s-a confruntat în 2008 şi rpimele 9 luni din 2009 cu preţuri record ale materiilor prime, scăderea preţurilor locuinţelor şi amplificarea crizei creditelor.

Statele est europene, dar şi cele din Asia centrală nu sunt imune la turbulenţele generate de criza financiară globală, care a încetinit ritmul de creştere economică în cele mai multe ţări din aceste regiuni, au avertizat şi oficialii Băncii Mondiale (BM). “Reformele structurale din ultimii ani din aceste regiuni, care au vizat implementarea de politici macroeconomice sănătoase, au ajutat la oprirea crizei într-o oarecare măsură. Acste state au un grad mai ridicat de elasticitate în prezent decât în urmă cu 10 ani, de exemplu, dar nici un stat nu este imun la impactul crizei”, a declarat Shigeo Katsu, vicepreşedinte al BM pentru Asia şi Europa Centrală. Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea anuală din octombrie 2008 a repezentanţilor BM şi FMI. O încetinire prelungită a economiilor vest-europene va avea ca efect reducerea cererii pentru exporturi în statele est-europene şi Asia Centrală. De asemenea, economiile în scădere din ţările aparţinând  Europei de vest, dar şi din Rusia, Kaazahstan şi Ucraina vor afecta şi economiile altor ţări membre ale regiunilor respective.

“Nu trebuie ca această criză să se transforme în criză economică integrală. Trebuie făcut totul pentru a evita ca ea să devină, plecând de la o criză financiară şi economică, o criză politică. Există un risc politic sistemic dacă nu suntem atenţi… dacă toţi actorii vor reacţiona în mod responsabil, recesiunea va fi evitată” a afirmat luxemburghezul Jean Claude Juncker, preşedintele Grupului Euro (Eurogrup, ţările care au adoptat moneda euro şi fac parte din Uniunea Economică şi Monetară). Pentru 2009,  Jean Claude Juncker prognozează o creştere economică “foarte slabă” a economiei Uniunii Europene.

Cazuri răsunătoare de intervenţionism statal

După o primă respingere în Adunarea Reprezentanţilor, Congresul american a votat în toamna anului 2008, în ambele camere, planul de salvare propus de ex-secretarul Trezoreriei americane, Henri Paulson, de 700 miliarde dolari, care trebuiau să fie puşi la dispoziţie în trei etape: 250, 100 şi 350 miliarde dolari SUA.

Numai contractele de asigurare a tranzacţiilor cu instrumente financiare bazate pe ipoteci, încheiate de AIG, se cifrează la valoarea de 141 miliarde dolari SUA. Cum piaţa imobiliară americană este blocată, este de la sine înţeles de ce AIG avea nevoie de sprijin financiar. Aproape 37 miliarde dolari SUA (cca 25 miliarde euro), proveniţi  din creditul acordat de Fed asigurătorului AIG au intrat în conturile băncilor de investiţii, printre care se numără şi Goldman Sachs, Merill Lynch, Morgan Stanley, dar şi Banca Federală a Germaniei – Deusche Bank, care ar fi ajuns cei mai mari creditor ai AIG în cazul unui proces de faliment al asigurătorului american, ceea ce ar fi produs, probabil, cea mai importantă criză a băncilor de investiţii ale planetei. În pofida obişnuinţelor pe piaţa financiară, AIG a primit ajutor din partea autorităţilor federale americane, după ce agenţiile evaluare financiară au redus ratingul companiei, iar asigurătorul se afla în criză de lichidităţi necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile financiare.

Ca secretar al Trezoreriei americane, un post la fel de important ca secretarul de stat şi cel al apărării (după cum l-a asigurat preşedintele SUA, George W. Bush, la preluarea mandatului), Henry Paulson a avut intervenţii esenţiale pe pieţele americane, în lunile august şi sepembrie 2008, care de fapt au reprezentat statul american: achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns de către JP Morgan, printr-un împrumut garantat de Fed; salvarea societăţilor de investiţii imobiliare Fannie Mae şi Freddie Mac, “cea mai importantă investiţie guvernamentală pe piaţa financiară din ultimii an”; a luat decizia să nu ajute banca de investiţii Lehman Brothers, care a intrat astfel în faliment. Deciziile sale şi nu numai, l-au făcut pe Jim Rogers, investitor important pe Wall Street să declare: “Statele Unite ale Americii sunt în acest moment mai comuniste decât China. Se pune accentul pe un stat al bunăstării pentru cei bogaţi, nu şi pentru cei săraci”.

Banca olandezo-belgiană Fortis a fost salvată de la faliment de acţiunile de sprijin financiar (a se citi naţionalizare), întreprinse de guvernele Belgiei, Olandei şi Luxemburgului. În 2007, Fortis a făcut o mişcare greşită de preluare, împreună cu Royal Bank of Scotland şi Banco Santander din Spania, a unităţilor ABN Amro şi a operaţiunilor de write-down (reducere a valorii contabile a activelor), ce au costat-o 24 miliarde euro. Fortis este cel mai mare angajator din sectorul privat belgian şi aproximativ jumătate din locuitorii ţării sunt clienţi ai băncii.

Banca Hypo Real Estate a fost salvată în extremis de guvernul german, aliat cu alte bănci comerciale, care i-au acordat un împrumut de urgenţă în valoare de 35 miliarde euro, în două tranşe, de 14, respectiv 21 miliarde euro; guvernul de la Berlin a plătit 40 la sută din prima tranşă, iar a doua, dacă va fi cazul, va fi achitată integral de către acesta.

Plafonul de garantare în UE a depozitelor bancare a fost majorat la 50 mii euro. Austria, Danemarca, Germania, Irlanda şi Suedia garantează integral depozitele bancare ale cetăţenilor lor. Anglia cochetează cu ideea recapitalizării instituţiilor financiare prin preluarea în participaţiune de către stat, ceea ce înseamnă naţionalizarea acestora! Northern Rock, care a falimentat în februarie 2008 (vezi mai sus), preluată de guvernul de la Londra, beneficiază în această situaţie de garanţii nelimitate pentru depozitele pe care le administrează, în timp ce clienţii altor bănci britanice au asigurate doar sume mai mici de 35.000 lire sterline (44.000 euro).

Guvernul islandez a naţionalizat trei bănci, două bănci mai mici şi Glimir Bank, plătind numai pentru ultima 600 milioane euro, în încercarea de a stabiliza piaţa financiară islandeză şi de a-i furniza lichidităţi.

Un flux de procese intentate de investitori au ajuns în faţa tribunalelor americane în urma colapsului Lehman Brothers, a vânzării Merrill Lynch către Bank of America, a preluării AIG de către guvernul federal american şi a falimentului Washington Mutual. Chiar şi înainte ca Lehman Brothers să-şi declare falimentul, cel mai mare din istoria Statelor Unite, procesele cauzate de criza financiară au depăşit numărul celor care au urmat timp de şase luni în criza similară, dar de dimensiuni mai mici, de acum 21 de ani.

Uniunea Europeană, demonstrează prin deciziile luate de Comisia Europeană, pentru ţările membre, un nou caz de intervenţionism în politicile economice, în vremuri numite de criză, fără implicaţii directe în structurile aflate în criză. Astfel, pe 28 ianuarie 2009, Comisia Europeană a propus realocarea a 5 miliarde euro din banii europeni necheltuiţi din finanţarea în 2008 a agriculturii europene, în cea mai mare parte pentru proiecte energetice ecologice, ferme eoliene offshore şi dezvoltarea internetului în bandă largă în zonele rurale. Conform planurilor, o sumă de 3,5 miliarde euro ar urma să fie acordată proiectelor energetice ecologice, în timp ce 1 miliard euro ar urma să sprijine dezvoltarea internetului în bandă largă. Alte 500 milioane euro sunt alocate combaterii noilor provocări agricole, cum ar fi schimbarile climatice, energia regenerabilă, administrarea apelor şi restructurarea sectorului produselor lactate.

Regulile planului european de salvare a băncilor cu probleme sunt următoarele: orice sprijin trebuie acordat la timp şi este, în principiu, temporar; trebuie protejate interesele contribuabililor; acţionarii existenţi suportă consecinţele intervenţiei guvernamentale; în caz de necesitate, guvernele sunt libere să schimbe conducerile băncilor; guvernele pot schimba şi politicile monetare ale băncilor respective; reglementările privitoare la jutoarele de stat în UE trebuie respectate; trebuie evitate efectele secundare asupra altor ţări. Cca 500 miliarde euro au fost vărsaţi iniţial de guvernele europene, în lunile septembrie şi octombrie 2008, pentru sprijinirea pieţelor bancare (cele mai semnificative sume sunt: cca 250 miliarde euro, pentru garantarea creditelor interbancare în Germania; ulterior, în noiembrie 2008, suma a fost dublată în Germania; 100 miliarde lire sterline, adică 126 miliarde euro pentru salvarea de la faliment a unor bănci britanice; 54 miliarde dolari SUA puşi la dispoziţie de Elveţia, 24 miliarde euro pentru Fortis din Belgia; 45 miliarde euro injectate de băncile şi companiile germane de asigurări, din care 15 miliarde lichidităţi, iar din total, 35 miliarde au fost pentru Hypo Real Estate; Grecia a pompat  41 miliarde pentru salvarea băncilor sale prin achiziţii de participaţii şi acordarea de garanţii guvernamentale; Kremlinul a pompat 27 miliarde euro pentru a scoate băncile ruse din impas; 7 miliarde au fost atraşi de italienii de la Unicredit, Credit Suisse a pierdut 840 milioane euro numai în trim. al III-lea al anului 2008 etc). La jumătatea lunii octombrie 2008, „ajutoarele” pentru sistmele bancare naţionale se prezentau astfel: Marea Britnaie – 380 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Spania şi Austria –  câte 100 miliarde euro fiecare; Italia – 40 miliarde euro; Portugalia – 20 miliarde euro. „Nu este vorba despre cadouri facute bancherilor, ci de a face astfel încât consumatorii şi investitorii să poată funcţiona raţional”, a afirmat preşedintele Eurogrupului, premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker.

În realitate, guvernele din ţările membre UE au disponibilizat pe piaţa interbancară peste 3.777 miliarde euro, “distribuiţi” astfel: Marea Britanie – 781 miliarde euro pentru a stabiliza sectorul bancar, cea mai mare sumă din rândul celor 27 de ţări membre ale UE; Germania – peste 500 miliarde euro; Franţa – 360 miliarde euro; Olanda – 300 miliarde euro pentru garanţii bancare şi lichidităţi; Danemarca, unde 13 din cele mai mari 140 de bănci au fost salvate de banca centrală sau achiziţionate de bănci rivale, a cheltuit 594 miliarde euro; Austria – 100 miliarde euro; Norvegia – 55 miliarde euro, infuzii de lichiditate. Numai colapsul pieţelor ipotecare subprime a costat instituţiile financiare din toată lumea cca 660 miliarde dolari SUA (echivalentul a aprox 510 miliarde euro), sumă inclusă în cei 1.500 miliarde euro pierderi numai pe piaţa imobiliară americană despre care am făcut vorbire mai sus! În decembrie 2008, Japonia a anunţat un plan de redresare economică a ţării în valoare de 255 miliarde dolari SUA.

FMI a calculat grăbit în luna septembrie 2008, la 1.400 miliarde dolari, valoarea pierderilor financiare care se înregistrau în criza din 2008. În decembrie 2008, neinformat bine de data aceasta, Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, sublinia că economia mondială are nevoie de 1.200 miliarde euro pentru depăşirea crizei. În realitate, numai guvernele din ţările membre UE disponibilizaseră peste 2.200 miliarde euro!

Experţii agenţiei financiare Blomberg au calculat, la rândul lor, amploarea pierderilor actualei crize financiare de la izbucnirea sa în iulie 2008: 1.700 miliarde dolari SUA (1.400 miliarde euro). La care ar trebui să se adauge cei 4.000 de miliarde dolari SUA (cca 3.333 miliarde euro) “volatilizaţi” (prin scăderi masive ale cursului principalelor acţiuni cotate) numai la Bursa din SUA. Deci, 2.100 miliarde euro plasaţi pe piaţa interbancară de guvernele europene + 1.400 miliarde euro pierderi ale băncilor americane + 8.400 miliarde dolari (7.000 miliarde euro) pierderi bursiere numai în SUA = 10.500 miliarde euro! Fără a lua în seamnă şi pierderile bursiere din Europa şi Asia, care nu au fost contabilizate aici!! Nu putem să nu fim de acord, în acest complicat caz de cotabilizare a pierderilor actualei crize, cu Fidel Castro Ruz, preşedintele Cubei, care spunea în Reflecţiile sale din 18 septembrie 2008, următoarele: “Este foarte dificil să urmăreşti de aproape şi să înţelegi cifrele fabuloase de bani proaspeţi care se injectează economiei mondiale. Sunt doze mari de monedă de hârtie, care duc inevitabil la pierderea valorii şi a puterii de cumpărare…”

Inducerea “planificată” a celei mai “puternice crize economice din lume”

Dacă ar fi existat o coordonare a crizei financiare şi monetare din a doua parte a anului 2008 – sau poate că această coordonare chiar a existat (sic!) – ea nu ar fi putut să fie atât de perfectă pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. În luna octombrie 2008, “specialiştii financiari” ne-au anunţat că “economia SUA ar putea intra în cea mai puternică recesiune economică din ultimii 26 de ani”: oficialii Fed şi cei ai Trezoreriei Americane au declarat că se aşteptau la o deteriorare a mediului economic, însă nu credeau că aceasta va avea loc cu atât de mare rapiditate; deteriorarea mediului economic american şi european a constat în: scăderea încredierii consumatorilor, diminuarea numărului de proiecte imobiliare, scăderea vânzărilor cu amănuntul, diminuarea producţiei industriale. Un “guru” a profeţit însă: “Deteriorarea datelor economice a fost mult mai severă decât ne aşteptam în ultimele câteva săptămâni” (tot din octombrie – n.n.), a declarat Frederic Mishkin, fost guvernator al Fed. Alt “guru”, Alan Blinder, fost vice-preşedinte al Fed, a declarat că se aşteaptă ca SUA să intre într-o perioadă de recesiune economică mult mai gravă decât cea din 2001 sau cea din 1990-1991 (subl.ns.). Tot ce contează este ca autorităţile să se asigure că această perioadă nu va fi mai grea decât recesiunea din 1982″ (sic ! – n.n.), a mai adăugat acesta. De asemenea, mai mulţi experţi se aşteaptă ca rata şomajului să crească de la 6,1 la sută – nivelul lunii octombrie 2008 – până la 8 la sută. Oficialii Fed au fost de părere că cel mai ridicat nivel va fi de 7,5 la sută, nivel atins în 1992. “Am putea vorbi despre cea mai gravă recesiune economică de după război”, a mai declarat şi preşedintele Macroeconomic Advisers şi fost guvernator al Federal Reserve, Larry Meyer. “Suntem pe drumul cel bun. Europenii urmează aceeaşi direcţie, ceea ce este foarte important. Nu ştim însă dacă este suficient până nu vedem un rezultat pe piaţă », a mai spus Mishkin.

Pentru 1,5 miliarde de salariaţi din toată lumea – adică un sfert din toată populaţia Terrei, cu alte cuvinte, toată populaţia activă a planetei ! – vin timpuri grele, a prezis şi Organizaţia Internaţionala a Muncii (OIM), care a subliniat un fapt binecunoscut – că din pricina recesiunii va spori şomajul, care va  afecta în 2009 cu 20 de milioane de oameni apţi de muncă mai mult decat în 2008. Totodată, « milioane de oameni ar face bine să se pregătească” (subl.ns.) în 2009 pentru o reducere a lefurilor lor. Aceste „constatări”, evident alarmiste pentru piaţa resurselor umane, au fost date publicităţii în mod calculat, după cele ale „specialiştilor financiari” şi sunt conţinute în primul raport global privind evoluţia salariilor, realizat de OIM la jumătatea lunii noiembrie 2008.

Potrivit experţilor OIM, « specialişti în resurse umane », o reducere a activităţii economice de un procent, provoacă reduceri salariale de 1,5 la sută. Experţii OIM nu ne spun şi în ce măsură, acest model rămâne valabil în actuala recesiune. Reuşind însă o veritabilă formalizare a pieţei muncii, ei ne anunţă un alt fapt teoretic, acela că, „Dacă salariaţii au mai puţini bani în buzunare, vor cumpăra mai puţine mărfuri şi vor face uz de mai puţine servicii, prin urmare consumul general se va reduce, iar recesiunea va lua amploare, întârziind relansarea economică”.

 

Planul de relansare economică a Uniunii Europene

Pe 26 noiembrie 2008, Comisia Europeană a prezentat Planul de Relansare Economică (PRE) al ţărilor membre UE, în valoare de 200 miliarde dolari SUA, care vizează acordarea de avansuri din fondurile structurale, scutiri de taxe, garanţii ce pot fi acordate şi ajutoare de stat. PRE urmăreşte nu doar măsuri imediate, pentru ieşirea statelor membre UE din criza economică actuală, ci şi măsuri de dezvoltare ulterioară a acestora. Sunt propuse astfel, măsuri de economisire a energiei, folosirea pe scară largă a energiilor regenerabile, activităţi de impuls fiscal pentru realizarea primelor două măsuri, precum scutirea de TVA a produselor şi serviciilor “verzi” din domeniul construcţiilor sau reducerea TVA pentru servicii care implică “munca intensivă”; beneficiarii sunt micile firme de reparaţii – de la reparaţii de pantofi şi haine, la reparaţii de electrocasnice, frizeriile şi saloanele de coafură – dar şi firmele care oferă servicii de menaj sau de asistenţă – îngrijirea copiilor, bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilităţi; totul pentru ca cei rămaşi fără un loc de muncă să se recalifice, să îşi găsească alt loc de muncă, iar patronii să fie impulsionaţi să îi angajeze. Referitor la măsurile de economisire a energiei, Comisia Europeană a anunţat subvenţii directe sau indirecte pentru achiziţionarea unor autoturisme mai prietenoase cu mediul sau pentru stimularea unor construcţii mai eficiente din punct de vedere energetic.

Comisia a anunţat că va ajuta statele membre să realizeze proiecte mari de infrastructură, care să fie implementate cu fonduri structurale, acordând avansuri mai repede şi în sume mai mari. Şi aici a fost propusă o măsură de impuls fiscal, şi-anume, reducerea CAS-ului plătit de angajatorii care oferă locuri de muncă muncitorilor necalificaţi sau o serie de bani pentru programe de recalificare profesională. Statele membre vor trebui să întocmească programe operaţionale care să pună accent pe lucrătorii necalificaţi sau pe categoriile cele mai vulnerabile ale populaţiei.

Mediul de afaceri este marele câştigător al Planului de Relansare Economică. Totul este ca firmele şi companiile să propună proiecte, la fel ca şi autorităţile publice. Banca Europeană de Investiţii şi-a suplimentat pachetul financiar destinat împrumuturilor acordate IMM-urilor de la 10 miliarde de euro la 15 miliarde euro anual, deci 30 de miliarde pentru perioada de 6 ani, acoperită de PRE. Comisia Europeană a anunţat, de asemenea, alocarea a 1,5 miliarde euro pentru retehnologizarea micilor companii europene şi tranformarea lor în “firme verzi”; înfiinţarea unei astfel de firme sa va face în maxim 3 zile, cu costuri zero. Scopul generic al PRE este atragerea investiţiilor, care să conducă la păstrarea sau crearea de locuri de muncă, precum şi acordarea unor reduceri de impozite, care să atragă creşterea consumului public şi individual.

Pârghia ajutoarelor de stat

Un raport al Comisiei Europene din noiembrie 2008 subliniază că statele membre folosesc din ce în ce mai mult posibilităţile oferite de normele UE privind ajutorul de stat, revizuite, pentru o mai bună direcţionare a acestuia. În 2007, statele membre UE au alocat, în medie, 80 la sută din ajutoarele stabilite pentru diverse obiective, comparativ cu aproximativ 50 la sută la mijlocul anilor ‘90, majorând, totodată, fondurile destinate cercetării şi dezvoltării şi ajutorului de stat pentru mediu.

Confruntându-se cu actuala criză financiară şi economică, acţiunea coordonată a statelor membre UE şi a Comisiei a asigurat mobilizarea rapidă a mecanismelor de sprijinire a sectorului financiar, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes nota în acest sens: „Apreciez foarte mult eforturile statelor membre în vederea unei mai bune direcţionări a ajutorului acordat. Comparativ cu anii ‘90, când 50 la sută din ajutor era destinat obiectivelor orizontale, valoarea actuală de 80 la sută indică o evoluţie pozitivă. În situaţia unui declin economic, acordarea de ajutoare bine direcţionate devine şi mai importantă“.

În ultimii 25 de ani, nivelul total al ajutoarelor de stat acordate de ţările membre UE a scăzut de la peste 2 la sută din PIB în anii 1980, la aproximativ 0,5 la sută în 2007. Subliniind, în acelaşi timp, continuarea tendinţei statelor membre de a-şi concentra ajutoarele pe obiectivele orizontale, tabloul de bord indică, totuţi, faptul că, în urma crizei financiare recente, ponderea ajutorului de salvare şi restructurare a cunoscut o creştere semnificativă pentru unele ţări membre UE în 2008. Acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei a permis punerea în aplicare rapidă a unor mecanisme de sprijin adecvat pentru a răspunde provocării crizei financiare şi economice, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat. Situaţia excepţională a pieţelor şi numărul mare de notificări primite constituie o provocare semnificativă pentru Comisie, care trebuie să rezolve aceste cazuri rapid, asigurându-se, totodată, că măsurile sunt proporţionate şi nu fac discriminări între companii. Ca urmare a bunei cooperări cu statele membre, precum şi a instituirii rapide a unei proceduri unitare de ieşire din criză, Comisia a reuşit să răspundă la notificări şi să adopte decizii în timp record, uneori chiar şi în termen de 24 de ore.

Ca urmare a reformelor lansate prin intermediul Planului de acţiune din 2005 privind ajutoarele de stat, din ce în ce mai multe măsuri de ajutor sunt acum exceptate de la controlul ex ante al Comisiei, fie prin regulamentul de minimis, fie prin Regulamentul General de Exceptare pe Categorii (General Block Exemption Regulation, GBER). Aceasta permite Comisiei să se concentreze asupra celor mai grave cazuri de denaturare a concurenţei. Deja, în 2007, înainte de GBER, măsurile de ajutor exceptate pe categorii reprezentau 65 la sută din numărul total al măsurilor, comparativ cu 40 la sută în 2002, desi acest lucru nu este încă reflectat la fel în ceea ce priveşte cheltuielile: 13 la sută din totalul ajutoarelor au fost acordate prin exceptare pe categorii în 2007 (comparativ cu doar 6 la sută, în 2006). GBER face acum mai uşoară acordarea, de către statele membre UE, a tipului adecvat de ajutor şi facilitarea de către acestea a accesului la finanţare, în special pentru IMM, permiţând astfel o abordare şi mai eficientă a crizei financiare şi economice actuale.

Criza economică poate fi pozitivă pentru ţările în curs de dezvoltare

Pentru statele dezvoltate ale planetei, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice s-a încheiat la jumătatea lunii octombrie 2008. “Ce a fost mai rău a trecut”, considera şi Dominique Strauss-Kahn, preşedintele FMI, care sublinia că statele ar trebui să intervină atunci când este necesar, în conformitate cu propriile nevoi şi este important ca orice demers să fie “masiv”. Pentru statele în curs de dezvoltare, precum România, etapa cea mai grea a crizei financiare şi economice a început abia la jumătatea lunii octombrie 2009!

Stresul crizei financiare mondiale, coroborat cu preocupările legate de schimbările climatice şi creşterea preţurilor la produsele alimentare, ar trebui folosit în interes propriu de ţările în curs de dezvoltare, pentru a avea o creştere “curată” a economiei, se arată într-un raport UNCTAD, al Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare, dat publicităţii pe 8 februarie 2010 la Geneva.           Potrivit acestui document, apelarea la energii curate ar putea conduce la crearea de locuri de muncă, însă, pentru a face progrese, ţările în curs de dezvoltare trebuie să elimine barierele politice care împiedică fluxul de capital în acest sector. Studiul UNCTAD relevă faptul că tehnologiile de construcţie în domeniul energiilor verzi pot fi realizate la costuri reduse prin utilizarea de materiale produse la nivel local. Conform studiilor întocmite de Comisia Europeană, o eficienţă energetică mai bună poate duce la economii anuale medii de până la 1.000 de euro pentru o gospodărie.

Estimările specialiştilor europeni vorbesc despre faptul că în privinţa construcţiei de clădiri eficiente energetic, a renovării clădirilor existente, precum şi a producerii de energie verde este aşteptată o creştere anuală la nivel mondial de şase la sută. Cele mai multe noi locuri de muncă în acest sector ar urma să fie create pe plan local, mai cu seamă în cazul întreprinderilor mici din sectorul construcţiilor, programele de eficienţă energetică fiind valabile în regiunile subdezvoltate şi în zonele cu şomaj ridicat, potrivit raportului. Autorii documentului notează că alte oportunităţi de dezvoltare economică se întrevăd în agricultura durabilă, prin metode alternative de producţie, evoluţia tehnologiei, precum şi schimbarea preferinţelor consumatorilor. UNCTAD recomandă guvernelor din ţările în curs de dezvoltare să încurajeze utilizarea diferitelor forme ale agriculturii durabile, mai cu seamă a agriculturii ecologice. Totodată, se aduce în discuţie încurajarea micilor agricultori, aceştia reprezentând majoritatea producătorilor de produse alimentare din lume. Datele UNCTAD arată că fermele din Africa de Sud, în care s-a pus accent pe producţia ecologică, au fost semnificativ mai profitabile decât grupurile de ferme implicate în producţia agricolă convenţională. finanţarea din fonduri publice pentru cercetare în domeniul ecologic să fie reorientată către un “ecosistem durabil bazat pe agricultură”. Alte măsuri recomandate de UNCTAD se referă la livrările de energie regenerabilă, în special în zonele rurale. Astfel, se aduc în prim-plan tehnologii, cum ar fi: panouri solare, mori de vânt, generatoare de biogaz (folosind deşeuri agricole), precum şi hidrocentrale mici. Toate acestea pot duce la creşterea producţiei agricole, îmbunătăţirea sănătăţii localnicilor din zonă, odată cu reducerea poluării, şi crearea de noi locuri de muncă.

Continue Reading

scoala academica de sociologie

CRIZA ACTUALĂ. ÎNVĂŢĂMINTE PENTRU VIITOR

Published

on

În cele peste patru mii de ani de civilizaţie făurite înainte şi după naşterea lui Hristos, oamenii  nu au învăţat nimic sau aproape nimic din crizele economice, care s-au succedat din antichitate şi până în prezent cvasi asemănător, ducând în final la prăbuşirea unor imperii (state mai puternice) şi la apariţia altor puteri economice la orizont. Criza actuală, care s-a profilat a avea un sfârşit în cca 3 ani, continuă cu un nou început şi deci, un nou sfârşit care va urma, cel mai probabil tot în trei ani, demonstrând că urmează o sinusoidă în formă de W, aşa cum s-au exprimat majoritatea economiştilor redutabili ai planetei.

Este pentru prima oară în istoria economiei, dar şi a gândirii economice, când specialiştii în ştiinţele economice încearcă să prevadă trendul unei crize economice, care are la bază, ca şi celelalte produse în istorie, comportamentul iraţional al oamenilor. Lucrarea de faţă îşi propune să vorbească despre aceasta.

  Prima parte a crizei

            Prima parte a crizei bancare, financiare şi economice, latura din stânga a literei W, s-a desfăşurat în perioada 2008-2010 şi a cuprins SUA şi principalele state europene dezvoltate şi emergente.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, transmitea pe 5 septembrie 2009, avertismentul că este este prematur să proclamăm sfârşitul crizei economice, după primele semne de ameliorare a perspectivelor economice în zona euro: “În prezent, se menţine nevoia de susţinere a creditelor”, declarat el în cadrul unei conferinţe susţinute la Frankfurt. “În acest context, BCE îşi va menţine măsurile excepţionale privind acordarea de ajutoare băncilor, pentru a le încuraja să împrumute mai mult, în condiţiile în care criza creditelor se menţine la cote înalte. Nu a venit încă timpul sa aplicam o strategie post-criză”, a mai afirmat Trichet. “Dar vreau să subliniez că BCE are o astfel de strategie şi că suntem gata să o aplicăm” când va fi necesar, a continuat preşedintele BCE. Cu o zi în urmă, liderul BCE declarase că perioada de contracţie maximă a economiei s-a terminat, subliniind că relansarea se anunţă “laborioasă” şi “neregulată”. Nici dacă ar fi să-l înţelegem deplin pe preşedintele BCE, nu am putea să punem laolaltă epitete precum “laborioasă” şi “neregulată”. Şi ceea ce nu înţelegem este, cum poate un responsabil economic de talia sa să decreteze una şi alta, susţinând trendul înregistrat de indicatorii economici, fără să încerce să inducă un anumit tip de comportament la nivel individual şi social al actorilor economici.

În aceeaşi zi – 5 septembrie 2009 – ex-directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, îndemna guvernele să “formuleze”  strategii clare pentru ieşirea din criză, pentru a nu submina recuperarea economică în curs. A avertizat, totodată, că reforma reglementării financiare internaţionale nu avanseaza suficient de repede. “Economia mondială pare să fie, în sfârşit, pe cale să depăşească cea mai gravă recesiune pe care am cunoscut-o”, a afirmat acesta într-un discurs susţinut laBerlin. Strauss-Kahn a subliniat că recuperarea trebuie să fie “relativ lentă”, evocând riscul unei “recuperări fără locuri de munca”.  “A venit momentul ca liderii să-şi dezvolte propriile strategii de ieşire din criză, pentru că dacă nu reuşesc să clarifice şi să-şi formuleze planurile, riscă să submineze încrederea (actorilor economici – n.n.) şi chiar procesul de recuperare”, a susţinut acesta. “Oprirea prea devreme a recuperării este în sine un risc real”, a mai precizat Strauss-Kahn.

Actuala criză este provocată de politici fiscale nesustenabile în unele ţări, întârzierea măsurilor de consolidare a sistemului financiar din zona euro şi progrese insuficiente în stabilirea disciplinei şi a flexibilităţii necesare pentru o funcţionare corectă a Uniunii Monetare Europene (UEM), sublinia FMI într-o declaraţie postată pe site-ul instituţiei la începutul lunii iunie 2010. Conform FMI, măsurile care trebuie luate de urgenţă sunt stabilirea sustenabilităţii fiscale, ţinând cont de diferenţele în presiunea exercitată în statele zonei euro pe piaţa financiară şi stadiul relansării economice, impulsionarea creşterii economice, accelerarea restructurării sistemului financiar şi întărirea guvernanţei economice a UEM. “Accentul trebuie să cadă pe aplicarea disciplinei bugetare, cu sprijinul reformei legislative şi redresarea dezechilibrelor macroeconomice majore, se mai spunea în declaraţia FMI. Principalele riscuri de recesiune în zona euro rezidă, conform FMI, în întârzierea măsurilor sau adoptarea unora incomplete privind consolidarea fiscală în unele ţări şi deprecierea euro.

La începutul lui octombrie 2010, la doi ani de desfăşurare a celei mai mari crize financiare pe plan mondial, după Marea Depresiune, FMI solicita instituţiilor de reglementare să fie mai agresive pentru a evita ca marile instituţii financiare să comită din nou aceeaşi greşeală şi să îşi asume mai multe riscuri în cazul debitelor. Obiectivul, reitera FMI, este evitarea, pe cât posibil, de a se produce o altă criză. Şi pentru aceasta este necesară realizarea unei mai mari coordonări a reglementatorilor pe plan internaţional, iar aceştia să aibă un mandat mai clar, resurse şi autoritate suficientă pentru supervizarea companiilor şi pieţelor financiare. De asemenea, FMI a propus crearea unui fond de stabilitate de către bănci, care să permită acoperirea costurilor iniţiale şi a costurilor derivate din viitoarele situaţii de criză. Băncile trebuie responsabilizate pentru riscurile excesive pe care le iau. Toate aceste solicitări ale FMI sunt astăzi realitate.

La trei ani de începutul crizei actuale, putem spune că aceasta se depărtează de noi sau suntem încă în plină criză financiară, economică şi monetară care zguduie din temelii sistemul finanicar, economic şi bancar mondial? Judecăţile de valoare următoare vă dau răspunsul…

O conferinţă asupra sistemului monetar internaţional a început pe 11 mai 2010, dimineaţa, la un hotel din Zurich. organizată sub egida Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Naţionale a Elveţiei (BNS). Au participat directorul general FMI, Dominique Strauss-Kahn, vicepreşedintele Rezervei Federale Americane (Fed), Donald Kohn, preşedintele Consiliului de stabilitate financiară, Mario Draghi, celebrul om de afaceri George Soros, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, preşedintele Bundesbank, Axel Weber şi cel al BNS, Philipp Hildebrand – deci, cei mai importanţi oameni din domeniile financiar şi bancar de pe planetă. Reuniunea a durat toată ziua şi nu a fost deschisă publicului. Doar câteva agenţii de presă au avut acces. Participanţii n-au dat declaraţii înainte de începutul evenimentului, care s-a finalizat cu o conferinţă de presă, la 16.30 GMT.

Reuniunea a avut loc după ce UE, împreună cu FMI, au pus în aplicare în noaptea de duminică 8 spre luni 9 mai 2010, un plan de ajutor, de până la 750 miliarde de euro, pentru a ajuta ţările din zona euro aflate în dificultate. Paralel, cele mai multe bănci centrale ale lumii, de exemplu BCE, au anunţat măsuri concrete şi excepţionale destinate să aducă stabilitate financiară în zona euro, pe fondul îngrijorării cu privire la criza din Grecia, care s-ar putea extinde şi către alte ţări, precum Spania şi Portugalia.

“Este necesar să se schimbe filosofia deflaţionistă, atât de adânc înrădăcinată în Europa monetară. Această filosofie nu face decât să alimenteze inexorabil criza. Europa este pironită pe crucea ortodoxiei monetare, cu consecinţe nefaste care îi afectează pe toţi. Noi credem că numai un act de curaj colectiv va putea salva Europa şi euro. E timpul să se schimbe cursul” solicitau la 4 iulie 2011, Giorgio La Malfa – politician şi deputat, Piergiorgio Gawronski – economist şi jurnalist, într-un editorial publicat în cotidianul italian La Stamp.

Următorii trei ani

Partea a doua, latura din dreapta a literei W, apreciem că se va derula între 2011-2013 şi va cuprinde aceleaşi state. Cauza acestei mari crize nu o mai constituie ca în perioada 1929-1933, supraproducţia, ci, bula imobiliară speculativă şi deficitele publice bugetare cumulate. Pentru partea a doua a crizei, cea pe care o parcurgem acum, statele sunt mult mai pregătite să reacţioneze la efectele sale negative, fiind deja luate mai multe măsuri pe plan bancar, financiar, care, acompaniate de măsuri economice corespunzătoare, ar trebui să scoată ţările respective din criză.

Pe 20 iulie 2011, la trei ani după izbucnirea crizei, preşedintele Rezervei Federale Americane (Fed), Ben Bernanke, declara următoarele: “Măsurile extraordinare adoptate de către autorităţile din întreaga lume au ajutat la stabilizarea situaţiei dar, după circa 3 ani, recuperarea de pe urma crizei este departe de a fi completă, atât în SUA cât şi în multe alte ţări”. Preşedintele Fed a reamintit că această criză a determinat o reproiectare şi o reformă a reglementării financiare la nivel global. El a subliniat că, din cauza crizei, băncile centrale şi agenţiile de reglementare au suplimentat supervizarea tradiţională a firmelor şi pieţelor, ţinând cont de ameninţările pentru stabilitatea sistemului financiar în ansamblul său.

Consiliul de Supervizare pentru Stabilitate Financiară, creat în SUA după aprobarea legii Dodd-Frank privind reforma financiară, a făcut progrese în eforturile pentru identificarea şi combaterea potenţialelor ameninţări la stabilitatea financiară din SUA, a precizat Bernanke. De asemenea, Consiliul a progresat şi în stabilirea unor reguli care să permită identificarea instituţiilor non bancare, care ar putea produce riscuri sistemice, astfel încă Fed să realizeze o examinare mai detaliată a acestora.

Ben Bernanke a menţionat şi o serie de schimbări organizaţionale realizate cu scopul de a aproba legea reformei financiare, precum crearea de grupuri multidisciplinare de lucru pentru supravegherea instituţiilor financiare mari şi complexe. Totuşi, a recunoscut că, în pofida reformelor pozitive, atât Fed cât şi alte agenţii guvernamentale se confruntă cu provocarea armonizării reglementărilor naţionale cu acordurile internaţionale, precum Basel III. Acordurile Basel impun băncilor să-şi majoreze capitalul de calitate ridicată pentru a evita colapsurile financiare. Bernanke a adăugat că tranziţia la noul sistem prevăzut de legea Dodd-Frank – realizată pentru a reglementa marile firme financiare al căror faliment ar putea reprezenta o ameninţare pentru sistem – va necesita mai multă muncă din partea sectorului public şi a celui privat. Oficialul Fed a insistat asupra necesităţii de a nu pierde din vedere motivele care au stat la baza declanşării actualului proces şi anume nevoia de a fi siguri că evenimente ca cele ce au declanşat grava criză globală din 2008 nu se vor mai repeta.

Criza financiară, monetară şi economică, departe a se fi încheiat, ameninţă să se transforme într-o criză globală a datoriilor publice. Ţările îşi datorează între ele bani. Mulţi bani. La nivelul UE, datoriile publice ale statelor membre ajungeau în mai 2010 la suma de 8.600 de miliarde de euro. Agenţia de evaluare financiară Moody’s a publicat un material în care atrage atenţia asupra posibilei extinderi a crizei datoriilor publice asupra sistemelor lor bancare, ceea ce ar fi un dezastru.  Iată mai jos datoria publică a statelor europene, în mai 2010, exprimată atât ca procent din PIB, cât şi ca sumă nominală:

1. Italia 115,8 % (1.795 miliarde de euro)

2. Grecia 115,1 % (300 miliarde de euro)

3. Belgia 96,7 % (326,6 miliarde euro)

4. Ungaria 78,3 % (75 de miliarde de euro)

5. Franta 77,6 % (1.489,025 de miliarde euro)

6. Portugalia 76,8 % (125 910 miliarde de euro)

7. Germania 73,2 % (1.700 mld. Euro)

8. Malta 69,1 %  (3,948 miliarde de euro)

9. Marea Britanie 68,1  % (950,3 miliarde lire)

10. Austria 66,5 % (184,1 miliarde de euro)

11. Irlanda 64 % (104,6 miliarde eur)

12. Olanda 60,9 % (347 miliarde euro)

13. Cipru 56,2 % (9,5 miliarde euro)

14. Spania 53,2  % (559,65 miliarde euro)

15. Polonia 51 % (684,3 mld PLN)

16. Finlanda 44  % (75 miliarde euro)

17. Suedia 42,3 % (1.293,753 miliarde SEK)

18. Danemarca 41,6 % (689,036 miliarde Dkk)

19. Letonia 36,1 % (4,7 miliarde LVL)

20. Slovenia 35,9 % (12,5 miliarde euro)

21. Slovacia 35,7 % (22,5 mld euro)

22. Cehia 35,4 % (1.282,29 miliarde coroane cehe)

23. Lituania 29,3 % (27,1 miliarde LTL)

24. Romania 23,7 % (116,526 miliarde lei)

25. Bulgaria 14,8 % (9,79 miliarde leva)

26. Luxemburg 14,5 % (5,4 miliarde euro)

27. Estonia 7,2 % (15,5 miliarde EEK)

                               Uniunea Europeană 73,6 % ( 8.690,3 miliarde de euro)

Profeţiile lui Kenneth Rogoff şi Nuriel Roubini

Economiştii mari, recunoscuţi public pentru teoriile lor pot să se hazardeze şi să emită tot felul de ipoteze de lucru, mai ales când sunt plătiţi bine pentru asta. Nu este aceasta un indicator al notorităţii lor. Numai că a face profeţii în plan economic, finaniciar sau bancar este, se pare, cel mai hazardat lucru pentru că, reacţiile oamenilor sunt imprezibile, iar economia şi alte ştiinţe exact acest lucru nu-l pot prezice.

Unele state din Europa de Est vor intra în faliment în următorii doi-trei ani, Ucraina, România şi Ungaria fiind “potenţiali generatori de oscilaţii”, a avertizat Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard, fost economist şef al FMI, într-un interviu acordat publicaţiei austriece Profil, la sfârşitul lunii august 2010. Tot el, amintindu-şi parcă elementele simple ale ecuaţiilor economice, se dezice apoi de profeţiile sale: “Nu toate statele vor supravieţui consolidării bugetului de stat, dar este imposibil să previzionezi ce ţări ar putea da faliment”.

Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza din 2008, avertizează că există peste 50% şanse să intrăm din nou în recesiune, în timp ce capitalismul este la un pas de a se autodistruge. Economia este prinsă în cleştele reducerii consumului, mai ales prin reticenţa firmelor de a face noi angajări şi noi investiţii care să dea un imbold economiei. Toată lumea încearcă să îşi creeze rezerve pentru cazul în care economia intră într-o nouă pantă descendentă, uneori companiile stau pe munţi de bani cash şi aşteaptă. Această aşteptare este foarte păgubitoare… “Dar aici există şi un paradox. Dacă nu angajezi muncitori, nu există suficiente venituri ale muncitorilor, nu există sufientă încredere a consumatorilor, nu există suficient consum, nu există suficientă cerere finală”, a declarat Rubini într-un interviu pentru The Wall Street Journal, care a continuat: «Sistemul capitalist este aproape de a intra într-o buclă autodistructivă, în care fiecare încearcă să se salveze, în detrimentul interesului general. „În ultimii 2-3 ani această situaţie s-a înrăutăţit. Am avut o redistribuire masivă a veniturilor din piaţa muncii către capitaluri, din salarii către profituri, inegalitatea întrfe venituri şi averi a crescut. Tendinţa firmelor de a cheltui e mai redusă decât cea a populaţiei, şi companiile îşi permit să economisească mai mult decât populaţia. Modul de redistribuire a veniturilor şi averilor diminuează cererea agregată. Karl Marx avea dreptate, la un moment dat, capitalismul se poate autodistruge. Nu poţi să muţi veniturile din muncă către capital fără să ai un exces de capcacitate şi o lipsă a cererii agregate. Asta se întâmplă. Credeam că pieţele funcţionează, dar nu funcţionează. Este un proces autodistructiv”.

Nu suntem exact încă în această fază. Dar riscul de depresiune economică globală există şi Roubini îl plasează la 50% în acest moment. Există prea multă datorie a mediului privat şi a celui guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, într-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune. În SUA, însă, nu există creştere economică puternică, iar consumul populaţiei nu creşte. Există însă “sectorul imobiliar zombie şi băncile zombie”. Băncile sunt şi cele mai mari riscuri pentru economie, pentru că sunt mai mari şi mai greu se salvat. “Am putea avea un Lehman la puterea a 2-a”. Faptul că Fed a anunţat că va ţine dobânzile aproape de zero până în 2013 nu va ajuta prea mult economia, spune Roubini. El se aşteaptă ca Bernanke să anunţe un nou program de « quantitative easing » şi apoi încă unul şi încă unul. Politica monetară nu va putea elimina riscul ca economia să intre într-o nouă recesiune. Totuşi, economistul crede că banii nou apăruţi nu vor crea prea multă inflaţie, pentru că vor ajunge din nou la Fed, ca rezerve în exces ale băncilor.

Măsurile de austeritate vor împinge ţările mai adânc în recesiune. Inclusiv, ţări ca Marea Britanie, Franţa sau SUA, ţări care nu şi-au pierdut încă accesul la pieţe, dar pe care există o presiune imensă. Roubini crede că pe termen scurt aceste ţări ar trebui să dea un imbold economiei prin deficite mai mari şi să vină cu o strategie pe termen mediu şi lung care să promită reducerea gradului de îndatorare, după ce economia intră într-un ciclu de creştere. Până ca apele să se limpezească, chiar Roubini spune că îşi ţine banii în cash şi că îşi sfătuieşte clienţii să evite activele riscante. El crede că aurul este bun pentru hedging în această perioadă de incertitudine economică, în plus este un antidot la inflaţie şi vede riscuri limitate în ceea ce priveşte investiţia în aur.

SUA şi-a pierdut capacitatea de a le ajuta marile bănci sau chiar statele prin intermediul unor instituţii ca FMI sau Banca Mondială. “Marele risc al perioadei următoare îl reprezintă o explozie “nucleară” pe piaţa instituţiilor financiare, cu dezastruoase implicaţii sistemice. Întrebarea care se pune nu este dacă ci când se va întâmpla. Momentan ar mai fi ceva instrumente de cosmetizare a realităţii. Mă aştept ca politicienii să apeleze cu generozitate la ele pentru a amâna nu cu mult timp răfuiala finală », a mai comentat Nuriel Roubini.

Comentariul lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la situaţia actuală este următorul: «Lumea se schimbă. Nu ştim însă cum va arăta. Nici bancherii nu ştiu. Vă daţi seama ce ar face dacă ar şti… După asemenea crize, avem o singură certitudine: că lumea se va schimba…».

            Învăţăminte pentru prezent şi viitor

Mijloacele media sunt factorul principal azi, de inducere a crizelor economice. La unison parcă, ziare, reviste, radiouri şi televiziuni, încercând să fie cât mai obiective şi să relateze ştirile zilnice ale evoluţiilor bursiere, ale ratingurilor de ţară şi ale datoriei publice a statelor – ultimii indicatori care bagă lumea în speireţi, exact asta şi obţin – o diminuare a încrederii individuale şi sociale în nişte tendinţe. Iar de aici şi până la trendul descrescător al buselor şi economiilor nu mai este decât un pas mic pe care oamenii în subiectivismul lor marcant îl parcurg imediat. Oamenii induc deci criza prin mecanisme media şi apoi psihologice.

În 5 septembrie 2009, la un an şi ceva de la declanşarea ultimei crize economice, cu derivatele ei, financiară şi monetară, preşedintele BCE declara: „Nu a venit încă timpul să aplicăm o strategie post-criză”. Deci, creăm instituţi cheie, cum este BCE, cu rol în gestionarea crizelor. Nu ar mai bine să înţelegem şi să aplicăm comportamente pentru ca aceste instituţii să gestioneze situaţii care să încerce evitarea crizelor şi  nu ieşirea din crize…

Volatilitatea preţurilor la alimente s-a aflat în centrul agendei reuniunii G-20, care a avut loc în iunie 2011 la Paris. Guvernele europene au subliniat cu acest prilej că sunt conştiente de faptul că preţurile alimentelor evoluează în spirală în contextul în care încrederea consumatorilor coboară vertiginos. Franţa a fost probabil cel mai rău lovită de secetă în lunile aprilie-mai 2011. În calitate de al doilea cel mai mare exportator agricol şi principală putere agricolă a UE, ţara dispune de un patrimoniu valoros de autonomie agricolă. Dar, crescătorii de bovine şi agricultorii se confruntă cu grave probleme de lichidităţi în contextul în care randamentele se prăbuşesc, iar costurile asigurării hranei pentru animale sunt exorbitante. Situaţia este agravată de costurile la energie în creştere, iar mulţi au rămas cu pierderi paralizante. Guvernul francez, de exemplu, a fost receptiv la această problema. Operatorul de stat feroviar, SNCF, subvenţionează transportul hranei hranei pentru bovine, băncile din ţară ajută în problemele legate de solvabilitate, oferind debitorilor unele marje de manevră, companiile de asigurări amână plăţile clienţilor până când situaţia se ameliorează, iar guvernul a injectat 800 de milioane de euro (1.162 miliarde de dolari) în fonduri pentru economia agricolă, reportând plata unică pe exploataţie pe 2011.

Există şi problema unei producţii minime de culturi care sunt inadecvate tiparelor climatice locale. Un exemplu tipic este cultivarea porumbului pentru hrana vitelor. Porumbul are nevoie de multă apă şi este cultivat în regiuni cu precipitaţii insuficiente. Mult prea des fermierii trebuie să asigure peste 90% din apa pentru culturi din alte surse decât ploaia, iar seceta recentă a exacerbat această situaţie. Guvernele din întreaga lume îi încurajează pe agricultori să producă cantităţi imense de culturi cu valoare mică şi volum mare, care, din păcate, se irosesc în mare parte sub povara necruţătoare a secetei. Este o moştenire extrem de ineficientă a unei politici agricole învechite. Preţurile alimentelor la nivel mondial vor creşte în medie cu până la 30 la sută în acest deceniu, întrucât producţia de cereale nu poate ţine pasul cu avansul cererii, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica (OCDE), făcute publice la jumătatea lunii iunie 2011. Urmarea: declinul rezervelor alimentare la nivel mondial vor face tot mai dificilă asigurarea hranei pentru pentru circa un miliard de persoane la nivel mondial.

De teama de a nu ajunge în situaţia Greciei, mai multe ţări europene au adoptat severe planuri de austeritate, axate în principal pe reducerea masivă a cheltuielilor. Nu toţi economiştii sunt de acord cu asemenea măsuri, o austeritate în exces fiind la fel de periculoasă ca şi lipsa unei rigori a cheltuielilor bugetare. Chiar şi reprezentanţii FMI recomandă o austeritate moderată, care să permită relansarea economiilor. Austeritatea aduce dezastrul, crede şi Joseph Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie, care adaugă faptul că de la Marea Depresiune din anii ’30 ai secolului trecut ar fi trebuit să învăţăm ce să nu facem. De aceeaşi părere este şi preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, care consideră că Europa are nevoie, în primul rând, de un model de creştere durabilă în faţa crizei economice cu care este confruntată.

Anul sabatic – o opţiune viabilă în timpul crizei economice

Din punct de vedere etimologic cuvântul sabbath este de origine mozaică şi înseamnă a se odihni, a înceta orice activitate. Anul sabatic, în zilele noastre, este o adaptare laică a sărbătorii religioase în care oamenii se desprindeau de treburile de zi cu zi pentru a se dedica vieţii de familie, religiei sau naturii. Din dorinţa de a călători, de a evada din monotonie sau pur şi simplu pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, în companiile multinaţionale din Marea Britanie, aprox. unu din cinci angajaţi îşi plănuiesc o pauză de lucru în apogeul carierei la fiecare 5 sau 7 ani.

Chiar şi în timpul crizei economice britanicii şi germanii au optat pentru o astfel de pauză, considerând aceasta un moment oportun: companiile plătesc doar jumătate din salariu, iar angajatul îşi păstrează postul. Avantajul companiei este că angajaţii, după această perioadă, se întorc mult mai încrezători în propriile forţe, relaxaţi şi odihniţi. Singura restricţie pe care o au angajaţii este aceea de a nu lucra pentru companii concurente în această perioadă. Mulţi dintre ei, pentru a economisi bani şi pentru a experimenta lucruri noi, aleg să lucreze pe posturi necalificate.

Reprezentanţii agenţiilor din Marea Britanie, specializate în organizarea acestor vacanţe, susţin că angajaţii care apelează la serviciile lor activează în domeniile academice, de cercetare ştiinţifică sau IT şi ocupă funcţii importante, dar foarte solicitante. Conform site-ului realgap.co.uk, cele mai populare destinaţii sunt acelea în care angajatul doreşte să se relaxeze, dar şi să exploreze ţinuturi exotice, printre acestea numărându-se Thailanda, Nepal, Provence şi Toscana.

Cei care aleg să-şi petreacă o bună parte din “concediul” prelungit în Thailanda sunt acei angajaţi care nu doresc să fie numiţi “turişti”, ei vor să lase deoparte mentalitatea occidentală şi să cunoască îndeaproape mentalitatea asiatică, departe de resorturile şi restaurantele luxoase. “Fii călător, nu turist!” este deviza noastră şi a celor care vor să şi ia o pauză de lucru mai mare, spun reprezentanţii site-ului realgap.co.uk.

Angajaţii companiilor, deşi deţin un buget destul de mare, având o funcţie de conducere, când vine vorba despre anul sabatic, nu-şi doresc vacanţe luxoase. Ei vor să trăiască şi să cunoască cultura locului pe care îl vizitează, vor să rămână cu ceva din experienţa aceasta, detaşându-se total de viaţa lor de până în acel moment. Reprezentanţii agenţiilor specializate în programarea acestor călătorii sunt de părere că cei cu vârste cuprinse între 45-55 de ani, aflaţi la cel puţin al doilea an sabatic din cariera lor aleg să închirieze o vilă sau chiar o fermă pentru a trăi ca un adevărat localnic. Costurile de închiriere a unei vile timp de un an sunt între 7.000 – 15.000 euro, în funcţie de zona şi dimensiunea locuinţei.

   Concluzii

De când există economie, producţie şi consum, omenirea se află într-o succesiune de creşteri şi descreşteri economice. Nu am descoperit criza acum, la începutul secolului al XXI-lea. Fiecare criză seamănă cu predenta şi are, eventual, noi caracteristici.

La baza declanşării fiecărei crizei economice se află comportamentul uman, subiectiv, mai bine zis, suma comportamentelor indivizilor care acţionează în economie şi care nu mai vor conştient, să aplice acelaşi comportament de dinainte de declanşarea crizei. Are loc însă şi un alt proces, semiconştient sau inconştient al indivizilor din câmpul economic: imită comportamentul semenilor (legile imitaţiei sociale au fost enunţate de psihosociologul francez Gabriel Tarde, la sfârşitul secolului al XIX-lea), proces în urma căruia se transmite social o comandă nevăzută: „Acţionaţi altfel decât până acum pentru a vă salva averile, bunurile, câştigurile, măcar banii investiţi dacă se mai poate…“.

Evident, un astfel de comportament, adesea sugerat chiar prin intermediul mass media, induce acţiuni umane iraţionale şi, de aici, criza. De aceea este necesar ca printr-o nouă educaţie, indivizii să fie învăţaţi să evite acţiunea distructivă şi paradoxală specifică anilor sau perioadelor de criză.

 Autor: Emilian M. Dobrescu

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Eugen Tomac5 hours ago

Eugen Tomac: Este vital ca PNRR să fie folosit pentru investiții şi reforme: Ar fi însă un nonsens să neglijăm absorbția fondurilor europene nerambursabile

SUA5 hours ago

Mark Gitenstein, viitorul ambasador al SUA la UE, promite să utilizeze experiența de ambasador în România pentru a combate “eforturile Rusiei destinate dezbinării UE și îndepărtării sale de SUA”

SUA5 hours ago

Oficial: SUA au eliminat vizele pentru Croația. România, între ultimele trei state din Uniunea Europeană care nu fac parte din programul Visa Waiver

POLITICĂ12 hours ago

Deputata Gabriela Horga, reprezentantă a României în APCE, susține impozitarea veniturilor giganților tehnologici cu o prezență digitală substanțială în Europa

ROMÂNIA12 hours ago

Președintele ANFP anunță că Universitatea Babeş-Bolyai va pregăti 7,500 de funcționari publici în digitalizare şi management de resurse umane

POLITICĂ13 hours ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: România are nevoie de un nou Guvern care poate genera în mod credibil un pact național pentru implementarea PNRR 

Cristian Bușoi14 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: Vaccinurile sunt eficiente împotriva tuturor variantelor de COVID-19 și sunt singurele care acționează împotriva complicațiilor

Dan Motreanu14 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a primit confirmarea Ministerului francez de interne că au fost luate măsuri pentru prevenirea agresiunilor împotriva șoferilor de camioane

POLITICĂ14 hours ago

PMP anunță că va fi ”jandarmul PNRR”: Vom înființa un departament specializat care va monitoriza derularea proiectelor

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Emmanuel Macron: De mai bine de 10 ani, SUA au interese strategice care se orientează către China și Pacific. Europenii trebuie să își asigure propria lor protecție

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Klaus Iohannis a primit-o pe Ursula von der Leyen la Palatul Cotroceni. Președinta Comisiei Europene este în România pentru a semna PNRR

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Rareș Bogdan a fost ales prim-vicepreședinte al PNL pentru comunicare și relații internaționale: România are nevoie de reforme. Nimeni nu ne va ierta dacă nu facem investiții

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Gheorghe Falcă a fost ales vicepreședinte al PNL pentru fonduri europene și dezvoltare regională: Modernizarea României, al treilea mare proiect de țară, după aderarea la UE și NATO

POLITICĂ3 days ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU6 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru6 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU7 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

Team2Share

Trending