Connect with us

CHINA

China și Grecia au semnat 16 acorduri de cooperare în diferite sectoare cu prilejul vizitei președintelui Xi Jinping în Grecia. Premierul Kyriakos Mitsotakis: Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard

Published

on

© Kyriakos Mitsotakis/ Facebook

Președintele chinez Xi Jinping a avut luni o întreedere cu președintele și premierul greci și a pledat în capitala Greciei, unde efectuează o vizită de trei zile, pentru ”întărirea comerțului bilateral” între China și Grecia, aceasta din urmă aflată în căutarea investițiilor după ieșirea dintr-un deceniu de criză, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Vrem să întărim comerţul bilateral şi să facem investiţii în sectorul bancar”, a declarat Xi Jinping după ce s-a întâlnit cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis.

Preşedintele chinez, care este însoţit de ministrul comerţului, Zhong Shan, a spus că ”moştenirea culturală importantă din cele două ţări” întăreşte relaţiile dintre ele, înainte de a semna acorduri bilaterale.

Beijingul și Atena au semnat 16 acorduri în domenii precum energia, marina comercială, cu aplecare spre portul Pireu, aflat în apropiere de capitala Greciei, aviație, educație, proiecte de investiții reciproce și exporturi de produse agricole grecești în China, potrivit Reuters, Euronews și Politico Europe

”Această vizită marchează o nouă etapă în relaţiile noastre”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, al cărui obiectiv de la alegerea sa în iulie este acela de a atrage investiţii străine în vederea consolidării creşterii economice a Greciei după criza datoriilor din 2010-2018. 

”China mizează pe poziţia geostrategică a ţării. Calea pe care o deschidem va deveni un bulevard”, a declarat acesta după întrevederea cu Xi Jinping.

Relațiile dintre cele două state au devenit mai apropiate odată cu anul 2009, când Cosco a închiriat pe 35 de ani a jumătate din portul de containere de la Autoritatea Portuară Pireu.

Pireu, principalul port grec, a fost preluat în proporție de 51% de grupul chinez de transport maritim Cosco în luna august a anului 2016, plătind 280.5 milioane de euro.

Xi Jinping urmează, de altfel, să viziteze în cursul zilei de luni portul Pireu.

În cadrul vizitei sale în China care a avut loc săptămâna trecută, unde a participat la Târgul de importuri de la Shanghai, premierul grec Mitsotakis, însoțit de o delegație de 60 de oameni de afaceri greci, a spus că dorește să transforme acest port în primul port al Europei și că investițiile Cosco ar putea ajunge la un miliard de euro.

Luni, Banca Europeană de Investiții (BEI) a convenit să acorde un împrumut de 140 de milioane de euro (154 de milioane de dolari) pentru a ajuta Cosco cu planul său de investiții în Pireu.

Vizita lui Xi Jinping în Grecia este o etapă a călătoriei sale spre Brazilia, unde urmează să asiste la ceremonia de închidere a summitului BRICS, care va avea loc între 13 şi 14 noiembrie şi care reuneşte lideri din cinci ţări: Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

China și-a exprimat deschiderea de a sprijini Ungaria în domeniul securității într-un moment în care UE își reconsideră relațiile cu cea de-a doua economie a lumii

Published

on

© Viktor Orban/ Facebook

China și-a exprimat deschiderea de a sprijini Ungaria, extinzând relațiile comerciale și de investiții și la aspectele legate de securitatea publică, în timpul unei rare întâlniri între premierul ungar Viktor Orban și ministrul securității publice din China, Wang Xiaohong, aflat într-o vizită la Budapesta, anunță Reuters, citat de Agerpres.

În timpul unei vizite la Budapesta, Wang și-a exprimat speranța ca astfel de eforturi să fie ”un nou punct culminant al relaţiilor bilaterale” în domenii precum combaterea terorismului şi a criminalităţii transnaţionale.

Acest lucru ar presupune consolidarea capacităților de securitate și de aplicare a legii în cadrul Iniţiativei ”Noul Drum al Mătăsii” (”Belt and Road Initiative”) a preşedintelui Xi Jinping, care urmăreşte să conecteze China de restul lumii prin legături comerciale şi de infrastructură.

Pactul de securitate cu Ungaria reprezintă o victorie diplomatică pentru China în Uniunea Europeană, în contextul în care aceasta din urmă își revizuiește legăturile cu cea de-a doua economie a lumii, pe care o descrie drept ”partener, concurent și rival sistemic”.

De altfel, într-o rezoluție adoptată la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Parlamentul European a solicitat Uniunii Europene să reacționeze la eforturile Chinei de a schimba ordinea mondială bazată pe reguli prin instrumente precum grupul BRICS și inițiativa Belt and Road.

În viziunea legislativului european, acest lucru poate fi posibil printr-o mai mare implicare cu partenerii internaționali și prin promovarea propriei strategii Global Gateway a UE.

Uniunea Europeană este conștientă că Beijingul are o opinie divergentă de a sa cu privire la ordinea mondială, fapt reflectat și în declarațiile președinților Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen, cu ocazia summitului UE-China de la începutul aceleiași luni decembrie, dar, în egală măsură, are o abordare pragmatică cu privire la relația comercială cu această țară asiatică, dorind o legătură echilibrată.

Revenind la Ungaria, afinitatea din ce în ce mai mare a acestei ţări central-europene faţă de Beijing a creat deja o breşă în frontul comun al UE, mai notează Reuters.

Să nu uităm că Ungaria găzduieşte cea mai mare bază logistică şi de producţie a Huawei Technologies din afara Chinei, deși Comisia Europeană a concluzionat că deciziile unor state membre de a restricționa sau a exclude Huawei și ZTE din rețelele 5G sunt justificate, fapt ce a determinat instituția europeană să îndemne și restul țărilor membre să recurgă la măsuri similare

În plus, Ungaria va găzdui în curând prima fabrică din Europa a producătorului auto chinez BYD. Și în acest caz Budapesta face notă discordantă, având în vedere că Uniunea Europeană a demarat deja o anchetă privind subvențiile acordate de Beijing producătorilor chinezi de automobile, existând temeri de practici anticoncurențiale.

Continue Reading

CHINA

MSC 2024. China se prezintă ca o “forță a stabilității” într-o lume sub presiunea “politicii de putere”, dar avertizează că excluderea ei “în numele reducerii riscurilor ar fi o greșeală istorică”

Published

on

© Munich Security Conference

Corespondență din München

În timpul unui discurs susținut la Conferința de Securitate de la München, șeful diplomației chineze Wang Yi a declarat că țara sa va rămâne o “forță a stabilității” în contextul conflictelor din întreaga lume, a evocat importanța cooperării cu Statele Unite și a avertizat că încercarea de a exclude comerciale a Chinei în numele evitării dependenței ar fi o greșeală istorică.

“Indiferent de schimbările din situația internațională, China, în calitate de țară majoră responsabilă, va menține întotdeauna continuitatea și stabilitatea politicii sale majore și va rămâne în mod hotărât o forță pentru stabilitate într-o lume turbulentă”, a declarat Wang Yi.

În timpul unei conversații unu-la-unu cu președintele MSC, Christoph Heusgen, Wang a precizat că Taiwanul este “o problemă internă a Chinei”.

“Taiwanul face parte din China. Nu a fost niciodată o țară”, a declarat Wang Yi.

În același timp, ministrul de externe al Chinei a apreciat că “în prezent, sistemul internațional se află sub o presiune serioasă din cauza unilateralismului și a politicii de putere”.

 

El a evocat rolul jucat de China în reconcilierea istorică dintre Iran și Arabia Saudită, referindu-se și la faptul că Beijingul “nu a renunțat niciodată la promovarea păcii sau la eforturile sale de a facilita discuțiile” în ceea ce privește războiul din Ucraina, dar fără a nominaliza Rusia.

Wang Yi a mai spus că încercarea de a exclude China din comerț în numele evitării dependenței ar fi o greșeală istorică.

Germania și UE doresc să evite dependența excesivă de comerțul cu o China din ce în ce mai asertivă și să își diversifice aprovizionarea cu bunuri-cheie într-o abordare pe care o numește “reducere a riscurilor”. Această abordare este în concordanță cu cea a altor puteri din cadrul G7, dar Beijingul a criticat această strategie.

“Astăzi… tot mai mulți oameni au ajuns să realizeze că absența cooperării este cel mai mare risc. Cei care încearcă să excludă China în numele reducerii riscurilor vor face o greșeală istorică”, a declarat Wang.

Wang, care s-a întâlnit la München cu omologul american Antony Blinken, a evocat și importanța cooperării dintre SUA și China.

Când China și SUA lucrează împreună, se pot obține lucruri bune pentru ambele țări și pentru întreaga lume. O atitudine de confruntare dăunează ambelor părți și lumii“, a subliniat el.

Ministrul chinez de externe Wang Yi a discutat despre ridicarea sancțiunilor împotriva companiilor și persoanelor fizice chineze în cadrul unei întâlniri cu secretarul de stat american Antony Blinken la Conferința de Securitate de la Munchen, a anunțat sâmbătă Ministerul chinez de Externe.

Ambele părți au discutat, de asemenea, despre facilitarea schimburilor interumane în cadrul întâlnirii de vineri, a precizat ministerul, adăugând că schimburile dintre cei doi au fost “sincere, substanțiale și constructive”. Aceleași evaluări pozitive privind privind calitatea dialogului le-a avut și Washingtonul.

Cu toate acestea, potrivit Departamentului de Stat, secretarul de stat Blinken a reiterat faptul că Statele Unite vor apăra interesele și valorile SUA, precum și pe cele ale aliaților și partenerilor, el subliniind importanța menținerii păcii și a stabilității în strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud.

Blinken și-a exprimat îngrijorarea cu privire la sprijinul acordat de RPC pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv sprijinul acordat bazei industriale de apărare rusești. 

China și SUA au înregistrat unele progrese în relațiile bilaterale de când președintele chinez Xi Jinping a purtat discuții cu președintele Joe Biden în noiembrie, unde au ajuns la acorduri privind fentanilul, comunicațiile militare și inteligența artificială, în marja summitului de cooperare economică Asia-Pacific de la San Francisco. În comunicatul dat publicității de Beijing este evocată chiar “viziunea de la San Francisco”.

“Ambele părți au recunoscut importanța menținerii unor linii deschise de comunicare între Statele Unite și RPC pe o serie de chestiuni strategice, inclusiv consultări și reuniuni la nivel înalt în domenii-cheie în lunile următoare”, a transmis și Departamentul de Stat.

Continue Reading

CHINA

Borrell și Wang Yi discuții despre “război și pace” la München: UE încurajează China să se implice în formula de pace din Ucraina și să nu sprijine Rusia

Published

on

© Josep Borrell/ X

Corespondență din München

Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate la UE, Josep Borrell s-a întâlnit vineri, în marja Conferinței de securitate de la München, cu omologul său chinez, Wang Yi, pe care l-a încurajat ca Beijingul să se implice în formula de pace din Ucraina și să participe la summitul mondial pentru pace.

Potrivit unui comunicat al Serviciului European de Acțiune Externe, șeful diplomației europene și ministrul de externe al Chinei au discutat despre relațiile bilaterale UE-China, în special despre urmările summitului UE-China din decembrie 2023. În context, Borrell l-a invitat pe Wang Yi “să viziteze Bruxelles pentru a continua discuția despre război și pace, pe care atât UE, cât și China o doresc pentru o lume mai prosperă”

“De asemenea, au discutat despre războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv despre efectele sale destabilizatoare la nivel global. Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Josep Borrell a exprimat așteptările UE ca China să se abțină de la sprijinirea Rusiei. Acesta a încurajat China să se implice în formula de pace din Ucraina, inclusiv prin participarea la Summitul mondial pentru pace. Acesta a reiterat hotărârea fermă a UE de a sprijini Ucraina atât pe plan militar, cât și civil”, arată sursa citată.

Înaltul Reprezentant Borrell și ministrul de externe Wang Yi au discutat, de asemenea, despre situația din Orientul Mijlociu.

Totodată, Înaltul Reprezentant Borrell și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la situația umanitară și la consecințele mai ample pentru regiune. Acesta a subliniat necesitatea de a reduce tensiunile regionale și de a promova eforturile internaționale în vederea unei soluții bazate pe două state.

În ceea ce privește Taiwanul,Borrell a explicat că poziția UE rămâne neschimbată, în sprijinul politicii “O singură China”, subliniind că UE dorește să mențină pacea și stabilitatea în regiune.

Înaltul Reprezentant și-a exprimat speranța ca următorul dialog UE-China privind drepturile omului să aibă loc în curând, conchide sursa citată.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

U.E.33 mins ago

Donald Tusk face apel la trezirea capitalelor din UE după discursul lui Putin: Europa trebuie să egaleze potențialul militar al Rusiei

U.E.36 mins ago

UE îl compară pe Putin cu Stalin după ce dictatorul rus a amenințat NATO și Europa cu arme nucleare: Putin este responsabil de toate consecințele războiului din Ucraina

ROMÂNIA3 hours ago

Klaus Iohannis a aprobat numirea a patru noi ambasadori: Ovidiu Raețchi – Japonia, Daniela Gîtman – Portugalia, Daniela Cămărășan – Croația și Sebastian Mitrache – Arabia Saudită

ROMÂNIA5 hours ago

Consilierul prezidențial Cosmin Marinescu subliniază rolul cheie al investițiilor din fonduri europene, dar și al unei piețe de capital mature și competitive pentru creșterea economică

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Vladimir Putin trebuie tras la răspundere pentru uciderea lui Navalnîi, reclamă Parlamentul European într-o rezoluție în care cere UE să sprijine active opoziția democratică a Rusiei

NATO6 hours ago

Grupul de luptă NATO din România condus de Franța va fi ridicat, în 2025, la nivel de brigadă, de la 1.500 la 4.000 de militari aliați

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 hours ago

În plin proces de aderare la OCDE, Guvernul României face toate eforturile de a implementa cu succes reformele și țintele pe care și le-a asumat la nivel de țară și prin PNRR, subliniază Mircea Abrudean

ROMÂNIA7 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Parlamentul European solicită UE să furnizeze Ucrainei tot ce are nevoie pentru a învinge Rusia: Aliații UE și NATO ar trebui să sprijine militar Ucraina cu nu mai puțin de 0,25% din PIB-ul lor anual

ROMÂNIA9 hours ago

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma, unde va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

ROMÂNIA7 hours ago

Bogdan Ivan, la Gala Cercetării Românești 2024: Inovarea trebuie să iasă din laboratoare și să fie pusă în valoare

RUSIA1 day ago

Din PE, Iulia Navalnaia transmite Occidentului: Dacă vreți să-l învingeți pe Putin, trebuie să deveniți inovatori. Încetați să mai fiți plictisitori

ROMÂNIA1 day ago

Au fost semnate contractele de execuție pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj. Marcel Ciolacu: Îndeplinim o promisiune făcută românilor de clasa politică de mai bine de 15 ani

ROMÂNIA1 day ago

Nicolae Ciucă susține o coaliție transpartinică pentru promovarea egalității de gen: Există o legătură directă între o democrație solidă și respectarea drepturilor femeilor

ROMÂNIA2 days ago

Marcel Ciolacu, la AmCham CEO Business Forum: Dorim ca SUA să devină partenerul principal non-UE al României. În contextul provocărilor de securitate atât de mari, nu mai avem ” timp de proiecte mici”

NATO5 days ago

La doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Jens Stoltenberg afirmă clar că țara asediată „va adera la NATO”: „Nu este o chestiune de dacă, ci de când”

U.E.6 days ago

Bruxelles-ul va debloca fonduri europene de 137 miliarde de euro pentru Polonia în contextul reformelor privind statul de drept

ROMÂNIA1 week ago

Coaliția de guvernare a decis comasarea alegerilor locale cu cele europene pentru 9 iunie. Românii vor mai vota pentru prezidențiale în septembrie și pentru parlamentare în decembrie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

”Living Better with Europe”. Chestorul PE Victor Negrescu: În cei 17 ani de apartenență la UE, România a înregistrat un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro comparativ cu obligațiile financiare de țară membră

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu subliniază importanța alegerilor europene din 9 iunie: Vreau să trăiesc într-o Românie și într-o Europă liberă. Aceste alegeri vor fi despre principii, pentru apărarea valorilor, a statului de drept

Trending