Connect with us

U.E.

China trebuie să dea dovadă de „prudență” în mijlocul acuzațiilor privind sprijinirea cu arme a Rusiei, consideră șefa diplomației franceze

Published

on

© European Union

Acuzată de Statele Unite că vrea să livreze arme Rusiei, China trebuie să dea dovadă de „prudență”, a afirmat, luni, ministrul francez de externe, Catherine Colonna, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Nu-mi revine mie sarcina de a corobora indiciile care au fost date de surse americane”, a afirmat ministrul francez, în marja participării sale la Conferința pentru Dezarmare și la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva. „Cu toate acestea, vă reamintesc că, așa cum am spus deja în mai multe rânduri, avem motive să transmitem mai multe mesaje de prudență Chinei”, a declarat aceasta jurnaliștilor.

Șefa diplomației franceze a precizat că a vorbit despre acest subiect în urmă cu o săptămână, la Paris, cu Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, directorul Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC).

„Am putut să discut despre toate chestiunile legate de războiul Rusiei în Ucraina și, în special, despre dorința noastră foarte clară de a vedea (…) China (…) că rămâne fidelă poziției sale tradiționale de apărare a principiilor Cartei ONU, din care face parte și neamestecul, din care face parte și respectul pentru integritatea statelor”, a subliniat Colonna. „Și am putut să-i spun că ne bazăm pe China să rămână fidelă, așa cum este în general, stabilității și păcii internaționale”, a conchis aceasta.

Citiți și Emmanuel Macron își anunță vizita în China la începutul lui aprilie și îndeamnă Beijingul să ajute Occidentul să exercite presiuni asupra Rusiei pentru încetarea agresiunii din Ucraina

De o săptămână, Washingtonul acuză Beijingul că vrea să sprijine militar ofensiva rusă, ceea ce autoritățile chineze au negat în mod repetat. Mai multe surse media americane au sugerat că gigantul asiatic ar putea livra drone și muniții aliatului său, în timp ce șeful diplomației americane, Antony Blinken, a făcut această afirmație în mod direct în timpul unei întâlniri tensionate cu Wang Yi, sâmbăta trecută, în marja Conferințe de securitate de la Munchen. Washingtonul consideră că Beijingul furnizează deja echipamente neletale Rusiei prin intermediul unor companii chineze.

În context, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a declarat duminică la CNN că Statele Unite sunt în continuare „vigilente” în această privință, reiterând avertismentul Washingtonului către Beijing privind „consecințele” livrării de arme. „Vom continua să transmitem un mesaj puternic că trimiterea de ajutor militar Rusiei în acest moment (…) ar fi o greșeală gravă și China nu ar trebui să fie implicată”, a declarat acesta. Oficialul american a precizat că războiul din Ucraina prezintă „complicații serioase” pentru chinezi, dar dacă Beijingul ar decide să facă pasul cel mare și să furnizeze arme Moscovei, ar exista „costuri reale” pentru China. În discuțiile diplomatice cu China, a adăugat Sullivan, SUA „nu fac amenințări directe”. „Noi doar expunem atât mizele, cât și consecințele, modul în care se vor desfășura lucrurile. Și facem acest lucru în mod clar și specific în spatele ușilor închise”.

Acuzațiile din partea SUA au fost însă temperate de Franța în ultimele zile. Invitată vineri, 26 februarie, la LCI, ministrul francez al afacerilor externe a declarat că „China nu a decis în prezent să livreze arme Rusiei”. „Există o serie de întrebări, care ne aparțin. Noi le facem cunoscute [Beijingului]. Dacă China însăși ar trebui să se retragă din obligațiile sale internaționale, acest lucru ar schimba cu siguranță situația. S-ar schimba relația noastră cu aceasta”, a susținut Colonna, subliniind că „nu este cazul în prezent”.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Apple și Meta, amendate de Comisia Europeană cu 500, respectiv 200 milioane de euro pentru încălcarea Actului legislativ privind piețele digitale

Published

on

Comisia Europeană a decis luni sancționarea companiilor Apple și Meta pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Actul legislativ privind piețele digitale (DMA). Apple a primit o amendă de 500 milioane de euro, iar Meta va trebui să plătească 200 milioane de euro, în urma constatării unor practici contrare noilor reguli menite să asigure concurența și opțiuni reale pentru utilizatori.

Deciziile de astăzi transmit un mesaj puternic și clar. Actul legislativ privind piețele digitale este un instrument esențial pentru deblocarea potențialului, a posibilităților de alegere și a creșterii prin asigurarea faptului că actorii digitali pot funcționa pe piețe contestabile și echitabile. Protejează consumatorii europeni și creează condiții de concurență echitabile. Apple și Meta nu au respectat Regulamentul privind piețele digitale prin punerea în aplicare a unor măsuri care consolidează dependența întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online și a consumatorilor de platformele lor. Prin urmare, am luat măsuri ferme, dar echilibrate de asigurare a respectării legislației împotriva ambelor societăți, pe baza unor norme clare și previzibile. Toate întreprinderile care își desfășoară activitatea în UE trebuie să respecte legile noastre și valorile europene”, a declarat Teresa Ribera, Vicepreședintă executivă pentru o tranziție curată, justă și competitivă.

Apple, sancționată pentru restricții privind informarea utilizatorilor

Investigația Comisiei a vizat restricțiile impuse de Apple dezvoltatorilor de aplicații în ceea ce privește informarea consumatorilor despre alternative mai ieftine în afara App Store. În temeiul DMA, dezvoltatorii trebuie să poată direcționa utilizatorii către oferte externe fără a fi blocați sau taxați suplimentar.

Comisia a concluzionat că „Apple nu respectă această obligație”, iar restricțiile impuse împiedică consumatorii să beneficieze de „oferte alternative și mai ieftine”. În plus, Apple „nu a demonstrat că aceste restricții sunt necesare și proporționale”, se arată în comunicatul oficial.

Ca urmare, Apple are la dispoziție 60 de zile pentru a elimina aceste restricții tehnice și comerciale. În caz contrar, riscă penalități suplimentare.

Meta, vizată pentru modelul „Consimțământ sau plată”

Meta a fost sancționată pentru implementarea, în perioada martie–noiembrie 2024, a modelului de publicitate „Consimțământ sau plată”, prin care utilizatorii Facebook și Instagram din UE puteau alege între:

  • a oferi consimțământul pentru folosirea datelor personale în publicitate, sau
  • a plăti un abonament pentru a folosi platformele fără reclame.

Comisia a considerat că acest model „nu le-a oferit utilizatorilor opțiunea specifică necesară de a alege un serviciu care utilizează mai puține date cu caracter personal”, ceea ce contravine cerințelor din DMA. În plus, utilizatorii „nu și-au putut exprima consimțământul în mod liber”, potrivit evaluării oficiale.

Meta a introdus în noiembrie 2024 o versiune revizuită a modelului de publicitate, care este în prezent evaluată de Comisie. Totuși, sancțiunea vizează perioada anterioară.

Deciziile luate împotriva Apple și Meta sunt primele sancțiuni de neconformitate emise de Comisia Europeană în temeiul DMA, act legislativ intrat în vigoare pentru a limita puterea platformelor digitale dominante (așa-numiții „gatekeepers”).

Apple și Meta trebuie să se conformeze deciziilor în termen de 60 de zile. Comisia Europeană va continua colaborarea cu cele două companii pentru asigurarea respectării reglementărilor din Actul privind piețele digitale.

DMA reprezintă un pilon esențial în strategia UE de creare a unui mediu digital echitabil, cu beneficii directe pentru consumatori, dezvoltatori și concurența în piață.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Negociatorul-șef al bugetului UE 2028-2034, Siegfried Mureșan, cere creșterea bugetului multianual UE pentru a finanța adecvat apărarea, coeziunea și agricultura

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Raportul privind prioritățile Parlamentului European referitoare la viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2028–2034, coordonat de eurodeputatul Siegfried Mureșan în calitate de negociator-șef al Parlamentului, a fost votat miercuri cu largă majoritate în Comisia pentru bugete a instituției legislative europene, cu aproximativ două treimi din voturi, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Raportul votat astăzi solicită o creștere adecvată a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru viitoarea perioadă de programare 2028–2034. Pentru perioada actuală, 2021–2027, acesta însumează 1,3 trilioane de euro. Creșterea este necesară pentru a acoperi noile priorități ale Uniunii Europene, precum apărarea și întărirea economiei, fără a afecta însă prioritățile tradiționale, precum agricultura și coeziunea”, a declarat Mureșan

Europarlamentarul român a evocat contextul geopolitic actual, cu Federația Rusă tot mai agresivă la granițele noastre și cu Statele Unite ale Americii retrăgându-se din rolul de principal partener de securitate, subliniind este clar că trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja cetățenii.

Potrivit lui Mureșan, pentru Uniunea Europeană, bugetul multianual a fost și rămâne cel mai bun instrument pentru a gestiona împreună provocările cu care se confruntă

“Agricultura și coeziunea vor rămâne, însă, și ele priorități în viitorul Buget. Sunt domeniile din care România primește cea mai mare parte a fondurilor europene și trebuie finanțate în continuare în mod adecvat”, a mai spus europarlamentarul român.

Astfel, pentru a acoperi atât noile, cât și vechile priorități, Mureșan susține o creștere a bugetului.

“Pentru a acoperi această creștere, este necesar să adoptăm noi resurse proprii ale Uniunii Europene care să asigure transparentizarea și sustenabilitatea surselor de venit. Noul pachet de resurse proprii trebuie să fie unul echitabil pentru toate țările, regiunile și sectoarele economice ale Uniunii Europene”, a declarat Siegfried Mureșan.

“În raportul votat astăzi, respingem, totodată, propunerea Comisiei Europene ca toate fondurile din viitorul cadru financiar să fie alocate prin intermediul unui plan național dedicat fiecărui stat membru. Considerăm că domenii-cheie, precum cercetarea, bursele Erasmus+ sau agricultura, trebuie să aibă programe dedicate de implementare la nivel european pentru a garanta o finanțare adecvată. Sprijinirea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană este, de asemenea, inclusă pe lista de priorități ale Parlamentului European pentru viitorul buget”, a completat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

După votul din Comisia pentru bugete, raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan privind prioritățile pentru Bugetul Uniunii Europene va fi adoptat în plenul Parlamentului European în luna mai, înainte ca Comisia Europeană să publice proiectul de buget multianual, în luna iulie.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Comisia Europeană invită părțile interesate să contribuie cu experiența lor practică la conturarea unor reguli clare și accesibile privind modelele de inteligență artificială cu uz general (GPAI), care vor fi incluse în viitoarele orientări ale Comisiei.

Potrivit comunicatului oficial, orientările vor clarifica conceptele-cheie care stau la baza dispozițiilor din Legea IA privind modelele GPAI.

Documentul aflat în pregătire va oferi explicații detaliate pentru întrebări esențiale, precum: „ce este un model de inteligență artificială cu uz general?”, „care entități sunt considerate furnizori în diferite configurații?” și „ce acțiuni constituie introducerea pe piață?”. De asemenea, orientările vor descrie rolul Biroului pentru Inteligență Artificială în sprijinirea respectării cerințelor legale.

Totodată, va fi explicat modul în care semnarea Codului de bune practici – dacă este aprobat de Biroul și Consiliul pentru Inteligență Artificială – poate reduce povara administrativă pentru furnizori și poate funcționa ca un reper pentru conformitatea cu reglementările.

În acest sens, orientările vor completa Codul de bune practici privind GPAI, aflat în prezent în faza finală de elaborare.

Toți actorii interesați – inclusiv furnizori de modele GPAI, furnizori secundari de sisteme IA, reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, experți și autorități publice – sunt invitați să trimită opinii până pe 22 mai.

Orientările nu vor avea caracter obligatoriu, dar vor aduce clarificări cu privire la modul în care Comisia, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea și aplicarea regulilor privind GPAI, intenționează să le interpreteze și implementeze în baza Actului privind IA. Publicarea orientărilor și a versiunii finale a Codului de bune practici este așteptată înainte de luna august 2025.

În plus, ca parte a eforturilor sale de a sprijini părțile interesate în punerea în aplicare a Legii privind inteligența artificială, Comisia va lansa în curând o consultare specifică privind clasificarea sistemelor de inteligență artificială drept sisteme cu risc ridicat.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
COMISIA EUROPEANA15 seconds ago

Apple și Meta, amendate de Comisia Europeană cu 500, respectiv 200 milioane de euro pentru încălcarea Actului legislativ privind piețele digitale

INTERNAȚIONAL21 seconds ago

Vance lansează un ultimatum pentru un acord Ucraina-Rusia prin “înghețarea” liniilor teritoriale, altfel SUA se retrag din negocieri. “Nu vom recunoaște legal ocuparea Crimeei” – reacția tranșantă a lui Zelenski

ROMÂNIA3 minutes ago

40 de ani de la crearea spațiului Schengen. Aderarea deplină a României și Bulgariei consolidează în mod semnificativ economia UE, subliniază Comisia Europeană

ROMÂNIA4 minutes ago

Ziua Forțelor Terestre. Ilie Bolojan: Modernizarea Armatei României trebuie să continue prin creșterea bugetului apărării și investiții în tehnică militară, industria de apărare și instruirea militarilor

ROMÂNIA28 minutes ago

Raportul deputatului Ovidiu Cimpean privind viziunea României pentru bugetul UE post-2027, aprobat în Parlament

ROMÂNIA2 hours ago

Ilie Bolojan a convocat o nouă ședință CSAT axată pe legea apărării naționale, mobilitatea militară și participarea României la planurile apărării europene

SECURITATE2 hours ago

Ziua Forțelor Terestre. Premierul Marcel Ciolacu: Rămâne esențial angajamentul de a aloca peste 2% din PIB pentru apărare

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Londra amână negocierile de pace privind războiul din Ucraina pe fondul absenței secretarului de stat american Marco Rubio

ROMÂNIA3 hours ago

Ministerul Finanțelor: România se va încadra în 2025 în ținta de deficit de 7% din PIB asumată prin Planul Bugetar – Structural Național pe Termen Mediu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Negociatorul-șef al bugetului UE 2028-2034, Siegfried Mureșan, cere creșterea bugetului multianual UE pentru a finanța adecvat apărarea, coeziunea și agricultura

NATO23 hours ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA1 week ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică

Trending