Dacian Cioloş este propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru.
De profesie inginer agronom, Dacian Cioloş (45 de ani) se bucură de imaginea unui tehnocrat de succes după ce în perioada 2010-2014 a fost comisar european pe Agricultură şi Dezvoltare Durabilă în cadrul cadrul Comisiei lui José Manuel Barroso, coordonând reforma Politicii Agricole Comune pentru 2014 – 2020. Deși numele său a fost vehiculat în vara anului 2014 pentru primirea unui nou mandat de comisar european, Guvernul condus de Victor Ponta a optat pentru nominalizarea unui social-demorat, Corina Creţu.
Activitatea lui Dacian Cioloş a fost apreciată de decidenţii europeni, ceea ce a dus la numirea acestuia la 1 iulie 2015 în postul de consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Studii
Dacian Cioloş a urmat cursurile Facultăţii de Horticultura din cadrul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, obţinând diploma de inginer horticultor în 1994. Şi-a continuat studiile în Franţa unde a făcut un master la École Nationale Supérieure Agronomique şi Université Montpellier I, pentru ca apoi să obţină şi un doctorat a Institutul Naţional de Cercetări Agronomice din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier.
Ministru în Guvernul Tăriceanu
În intervalul 2002-2003 a lucrat la Comsia Europeană, iar din ianuarie 2005 a fost cooptat în Ministerul Agriculturii, unde a deţinut mai multe funcţii, de la consilier al ministrului până la cea de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În octombrie 2007, Cioloş l-a înlocuit la cârma ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe Decebal Traian Remeş, politician acuzat la acea vreme de trafic de influenţă.
Pe fondul acestui scandal, Cioloş a fost numit ministru, funcţie pe care a păstrat-o până la formarea primului Guvernul Boc. În ianuarie 2009, acesta a refuzat să fie cooptat în cadrul guvernului Boc, unde să deţină o funcţie pe partea de agricultură.
O lună mai târziu, Dacian Cioloș a fost numit director pentru programe de dezvoltare rurală în cadrul Comisiei Europene.
Guvernul României condus de Emil Boc l-a nominalizat la 12 octombrie 2009 pe Cioloş pentru funcţia de comisar european, susţinându-l pentru un portofoliu pe domeniul agriculturii.
Limbi vorbite:
Romana – limba materna
Franceza – fluent
Engleza – nivel bun
Mai multe detalii despre activitatea lui sunt disponibile AICI.
.
.





Comentariile sunt închise.