Connect with us

COABITARE

Victor Ponta află astăzi dacă va merge la Consiliul European

Published

on

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a fost programată pentru joi după-amiaza, la ora 16.00, au declarat surse guvernamentale pentru Adevarul.ro.

Marţi seara, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta, precizând că nu ştie dacă aceasta va avea loc miercuri sau joi şi că discuţiile vor fi stabilite în funcţie de programele fiecăruia.

Guvernul a informat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se vor întâlni, joi, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: presidency.ro

COABITARE

Sondaj INSCOP: Președintele se menține la o cotă înaltă de încredere, iar 41.2% dintre români nu susțin demisia premierului

Published

on

INSCOP a realizat un nou sondaj din seria „Adevărul despre România“ în care a fost vizată încrederea românilor față de președintele Klaus Iohannis, percepția asupra demisiei premierului Victor Ponta, activitatea politică a acestui precum și a clasei politice, problemele pe care oamenii politici le au cu justiție, precum și problematica coabitării și aceea a schimbării de Guvern.

Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

Astfel, după aproape două luni de la preluarea funcției de președinte, Klaus Iohannis își conservă popularitatea. 75,5% dintre români se declară mulțumiți de modul în care a început mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis. 12,9% declară că nu sunt mulțumiți de modul în care a început mandatul președintelui, în timp ce 11,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Chiar dacă este un indicator mai puțin riguros decât indicatorul ”încredere” care consemnează cifre ușor mai mici, nivelul de satisfacție față de activitatea desfășurată în debutul mandatului sugerează faptul președintele Iohannis se menține într-o perioadă de grație publică, lucru explicat atât prin absența oricăror contestări serioase la adresa inițiativelor sale, cât și prin grija noului președinte de a evita asocierea personală directă cu subiecte controversate (subiecte care nu au lipsit de pe agendă în această perioadă).

În contextul unei vizibilități extraordinare a actului de justiție în care sunt implicați oameni politici, românii manifestă atitudini foarte tranșante în legătură cu activitatea politică a politicienilor care au condamnări definitive în justiție. Astfel, 92,1% sunt de acord cu ideea că oamenii politici care au condamnări definitive în justiție trebuie să se retragă din viața politică.

Stilul consensual promovat de președintele Klaus Iohannis, dar și epuizarea publică după anii de război politic excesiv dintre președinte și premier pare a influența puternic opțiunile românilor în ceea ce privește colaborarea președintelui Iohannis cu premierul Ponta. Astfel, deși fac parte din tabere politice diferite, majoritatea românilor (62,1%) sunt de acord cu ideea că președintele Klaus Iohannis trebuie să lucreze cu Guvernul condus de Victor Ponta. Explicația pentru acest tip de răspuns este multiplă:

– după o perioadă lungă de război politic dur și la cel mai înalt nivel, care a epuizat nivelul de răbdare și toleranță al populației, românii nu mai doresc conflicte și tensiuni exacerbate între titularii principalelor funcții în stat

– electoratul lui Victor Ponta din urmă cu 2 luni alimentează bazinul susținătorilor unei colaborări instituționale corecte între președinte și premier

– o parte a votanților lui Klaus Iohannis respectă stilul consensual, instituțional promovat de președinte și reproduc opinii și comportamente specifice

– 25,3% nu sunt de acord ca președintele și premierul să colaboreze/lucreze, alcătuind nucleul dur al contestatarilor actualului guvern condus de Victor Ponta.

Majoritatea românilor (52,4%) sunt de părere că PNL trebuie să revină la guvernare în urma unor alegeri. 22,9% nu sunt de acord cu acest lucru, în timp ce 24,6% nu știu sau nu se pronunță asupra acestui subiect. Deși cea mai mare parte a respondenților susțin ideea alternanței la guvernare în urma alegerilor, există un grup important din populație care ar sprijini, probabil, și alte formule care să aducă PNL la guvernare.

Ipoteza demisiei premierului Victor Ponta din funcția de prim-ministru polarizează puternic opinia publică. Observăm practic două grupuri egale de populație care sunt de acord cu demisia premierului (41,8%), respectiv care nu sunt de acord cu demisia premierului Ponta (41,2%). 17,1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Ipoteza organizării de alegeri parlamentare anticipate nu se bucură de foarte multă popularitate. 33,4% sunt de acord cu organizarea de alegeri anticipate, în timp ce 46,2% nu susțin această idee. 20,4% nu se pronunță deloc asupra acestui subiect.

La fel ca și ipoteza demisiei premierului Victor Ponta, comparația dintre primul ministru în funcție și premierul din umbră al PNL, Cătălin Predoiu, relevă o polarizare puternică a opiniei publice. 31,7% cred că reprezentantul PNL, Cătălin Predoiu ar fi un prim-ministru mai bun decât Victor Ponta, în timp ce 31,8% nu cred acest lucru. În acest caz, cei mai mulți dintre respondenți – 36,6% – par nehotărâți, refuzând să se pronunțe asupra subiectului. Una dintre explicațiile acesui bazin mare de non-răspunsuri este legată de notorietatea insuficientă a lui Cătălin Predoiu. Neștiind foarte multe lucruri despre unul dintre personajele măsurate, mulți respondenți refuză să facă o comparație în necunoștință de cauză.

În fine, tema moțiunii de cenzură provoacă păreri împărțite la nivelul populației. Aproape o treime dintre respondenți (29,6%) cred că PNL va reuși să dea jos Guvernul Ponta în urma unei moțiuni de cenzură. Puțin peste o treime din populație (36,6%) nu sunt de acord cu ideea că PNL va demite guvernul prin moțiune de cenzură. Și o altă treime (33,8%) nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 5-10 februarie în rândul a 1065 de persoane cu vârsta de 18 şi peste 18 ani, iar marja de eroare este de +/- 3%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor care au fost selectaţi din 40 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, în 79 de localităţi.

Continue Reading

COABITARE

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit la Palatul Cotroceni

Published

on

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni.

Această discuţie se înscrie în seria demersurilor instituţionale în sfera securităţii naţionale în conformitate cu atribuţiile constituţionale ale Preşedintelui României”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au fost stadiul atragerii de fonduri europene, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a absorbţiei acestor fonduri”, se mai menţionează în comunicatul de presă.

pontaiohannis cotroceni

Potrivit înregistrării video transmisă de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis a declarat în deschiderea întâlnirii cu reprezentanţii Executivului că a dorit să aibă o discuţie, pentru pregătirea deplasării pe care o va face, săptămâna viitoare, la Bruxelles.

 

 

.

Continue Reading

COABITARE

Iohannis, despre relaţia cu Ponta: Nu avem niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la relaţia cu premierul Victor Ponta, că nu are cu acesta niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere, însă este normal să aibă discuţii regulate pe teme legate de bunul mers al României.

Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

”Am vrut ca relaţia cu Victor Ponta să fie de lucru. Nu avem niciun fel de coabitare, de pact sau înţelegere. Mi se pare normal să vorbim fiindcă răspundem de bunul mers al României. Mi se pare normal să ne întâlnim atunci când situaţia o impune, dar nu pot să-mi imaginez cum pot lucra preşedintele şi premierul fără să discute”, a declarat Iohannis la Adevărul Live.

Acesta a precizat că de multe ori politicianul Klaus Iohannis are opinii diferite față de politicianul Victor Ponta.

Faptul că discutăm, și bine facem, nu înseamnă că avem aceeași părere. Nu se întâlnesc doi politicieni ca să discute doctrinar. Sunt lucruri pe care avem opinii total diferite. Asta nu înseamnă că nu voi lua atitudine atunci când se impune. Asta e funcția de arbitru. Dar un arbitru trebuie să arbitreze atunci când e cazul, nu să comenteze”, a conchis Klaus Iohannis.

 

 

.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Alin Mituța3 seconds ago

Eurodeputatul Alin Mituța: Am cerut ca BEI să sprijine o tranziție verde echitabilă, precum și o dezvoltare socială și teritorială echilibrată în întreaga UE

CHINA3 mins ago

Emmanuel Macron îndeamnă la prudență în poziția NATO față de China: NATO este o organizație nord-atlantică, China nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord

Dan Motreanu11 mins ago

Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru Mediu din PE: Agricultura viitorului se va baza pe utilizarea inteligenței artificiale

Corina Crețu14 mins ago

Corina Crețu salută nivelul de reprezentare a femeilor în noul Guvern israelian și face apel la autoritățile din România să utilizeze fondurile europene pentru consolidarea drepturilor femeilor

NATO21 mins ago

Angela Merkel a pledat pentru coordonare politică transatlantică la ultimul său summit NATO: Vedem o cooperare foarte bună între Rusia și China

Gheorghe Falcă30 mins ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Summitul NATO confirmă că securitatea României și a românilor este mai bine asigurată

NATO43 mins ago

Joe Biden și Recep Tayyip Erdogan, încrezători că relațiile SUA-Turcia vor progresa, după prima lor întâlnire bilaterală la summitul NATO

NATO1 hour ago

Ambasada SUA la București: La summitul NATO, președinții Joe Biden și Klaus Iohannis au marcat parteneriatul solid dintre SUA și România

CONSILIUL UE1 hour ago

Miniștrii sănătății din UE, reuniți în Consiliul EPSCO, discută azi despre accesul la medicamente și consolidarea EMA

NATO1 hour ago

Joe Biden, la finalul summitului NATO: Angajamentul SUA față de articolul V este sacru. Rusia reprezintă o amenințare la adresa NATO și de aceea m-am întâlnit cu liderii formatului București 9

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO1 day ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE5 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

Advertisement
Advertisement

Trending