Tragedia de la clubul #Colectiv lasă în urmă durere, confuzie, mâhnire, vinovați, autorități blamate, indezirabilitatea corupției, dar nu în cele din urmă solidaritate și speranță. A lăsa să prevaleze accepțiunile negative și mental nocive echivalează cu condamnarea, din nou, a unei societăți greu încercate de-a lungul decenilor.
”O nouă experiență terifiantă”, ”Cine le-a dat autorizație de funcționare celor responsabili cu administrarea clubului?”, ””Corupția ucide”, ”Câți oameni trebuie să mai moară până când realizăm unde am ajuns?”, ”Nu era motiv de doliu naționalsunt răspunsuri firești și în timp real, via instrumentelor de virtualizare a societății. Mai șocant – ”Pedeapsa lui Dumnezeu pentru înclinațiile și ritualurile unei sărbători satanice”, ”Știau la ce se expun”, ”O crimă premeditată de incantații și melodiile unei trupe obscure” sunt reacții ce, parcă unei propagande deșănțate, devin predominante și pot spulbera orice urmă de bună-credință, bunăvoință, compasiune și solidaritate pentru pierderea celui mai de preț dar și deopotrivă drept: viața.
Sunt răspunsuri și atitudini care, via Facebook (o rețea din ce în mai asemănată flagelării, agramaților, furiei neverbalizate, gândurilor meschine lăuntrice și așternute virtual într-o formă și un conținut disprețuitor) produc consternare și redeschid o cutie a Pandorei privind siguranța și echiparea corespunzătoare (extinctoare, plan de evacuare, ieșiri de urgență, personal instruit, controale și verificări periodice). Totodată, exprimă viziuni diametral opuse, una a regăsirii umanității și alta frivolă, refractară și abominabilă a adâncirii ignoranței, indolenței, apatiei și erijării oamenilor în judecători morali și spirituali.
Suntem la puntea dintre mai puțin rău sau din ce în ce mai mult. Cu orice moment tragic pe care noi ca societate îl trăim și decidem să pășim pe nisipurile mișcătoare ale ignoranței, de fapt transformăm aceste clipe într-un disperat sanctuar de critică, culpabilitate și, probabil cel mai perfid, de manipulare a unui crez societal pe care unii dintre noi necontenit vor să-l țină în viață și căruia o mare parte preferă să-i dea cu piciorul în loc să îi intindem o mână.
Fără tendința și dorința premeditată de a asocia un eveniment tragic pentru care doliul național este atât remușcare, cât și conștientizare cu aniversarea unui moment electoral, pot spune că, o data la un an, la capătul tunelului încă se mai vede luminița, chiar dacă din ce în ce mai pală. Rugăciunea, solidaritatea, cozile de oameni care au refuzat să privească inerți, ci au dorit să fie parte a soluției și a răspunsurilor, femeile și bărbații (pentru că și noi îi avem și trebuie să îi prețuim) în uniforme (medicale, de poliție, pompieri etc.), companiile care s-au raliat identificării soluțiilor prin punerea la dispoziție a produselor și serviciilor lor (Vola.ro, Uber, Medlife, fundația Estuar și alții) ne-au îndreptat încă o dată spre calea balansării incorigibililor, mizantropilor și a celor fără principia care ne distrug valorile și spre antamarea socială față de mai puțin rău.
Ieri un avion prăbușit în Apuseni sau un elicopter căzut în apă, azi un club în flăcări, iar mâine Dumnezeu știe ce. Tragedii vor mai exista, suferința va fi întotdeauna reversul fericirii, oameni de incriminat și autorități de acuzat se vor găsi întotdeauna, însă precauția, responsabilitatea, simțul comun al dreptății, tactul, solidaritatea, compasiunea și abnegația sunt contribuția noastră morală, a celor care dorim să acționăm #Colectiv la schimbarea în bine a României și a societății sale.
Dumnezeu să le odihnească sufletele celor ce au pierit din voia sorții, a erorilor și corupției administrative și a lipsei de pragmatism, pregătire și simț de justețe pentru respectarea regulilor a celor ce au organizat clubul și evenimentul, iar pe cei ce au supraviețuit și pe noi noți să ne ferească de vălul năpăstuitor al ignoranței și nepăsării.
Robert Lupițu
.
