Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european Adina Vălean: O combinație de măsuri legislative, finanțare adecvată și standarde pentru vehicule și infrastructură, soluția pentru a avea 0 decese în accidente rutiere în 2050

Published

on

© European Union, 2019/Source: EC - Audiovisual Service

Față de anii precedenți, mai puține persoane și-au pierdut viața pe drumurile UE în 2019, potrivit cifrelor preliminare publicate astăzi de Comisia Europeană. Se estimează că 22.800 de persoane au murit în urma unui accident rutier anul trecut, cu aproape 7 000 de victime mai puțin decât în 2010 – o scădere cu 23%. Totuși, față de 2018, numărul a scăzut cu 2%. Cu o medie de 51 de decese rutiere la 1 milion de locuitori, Europa rămâne de departe cea mai sigură regiune din lume când vine vorba de siguranța rutieră, informează un comunicat.

„Fără morți și răni grave pe drumurile europene până în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Vizăm 50% mai puține decese și 50% mai puține răni grave până în 2030 și știm că ținta noastră este realizabilă. În trecut, UE a înregistrat o scădere substanțială a deceselor rutiere, dar cifre sunt stagnante în ultimii ani. În plus, disparitățile dintre țări rămân uriașe. Ne vom atinge scopul doar printr-o combinație de măsuri legislative, finanțare adecvată, standarde pentru vehicule și infrastructură, digitalizare și schimb de bune practici”, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean. 

Tendința de bază rămâne în scădere. Opt state membre au înregistrat cele mai scăzute bilanțuri ale victimelor accidentelor rutiere în 2019: Croația, Finlanda Franța, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg și Suedia. Cu toate acestea, progresele au încetinit în majoritatea țărilor. Drept urmare, obiectivul UE de a reduce la jumătate numărul de decese rutiere între 2010 și sfârșitul anului 2020 nu va fi îndeplinit. Deși este probabil să existe semnificativ mai puține victime rutiere în 2020 în urma măsurilor luate pentru combaterea coronavirusului, acest lucru nu va fi suficient pentru îndeplinirea obiectivului.

În timp ce performanța statelor membre în ceea ce privește siguranța rutieră este convergentă, există încă de patru ori mai multe morți în accident rutiere în țările cu cele mai slabe performanțe decât în cele cu performanțe mai bune. Cele mai sigure drumuri au fost în Suedia (22 de morți / milionul de locuitori) și Irlanda (29 / milion), în timp ce România (96 / milion), Bulgaria (89 / milion) și Polonia (77 / milion) au raportat cele mai mari rate de fatalitate în 2019. Media UE a fost de 51 de decese la un milion de locuitori.

Unele țări au înregistrat progrese enorme: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei țări baltice (Letonia, Lituania și Estonia) și Croația au înregistrat reduceri mai mari decât media (între 30 și 40%) ale deceselor rutiere.

Pentru următorul deceniu, UE a stabilit în cadrul politicii de securitate rutieră a UE 2021-2030 un nou obiectiv de reducere cu 50% a numărului deceslor și, pentru prima dată, a rănilor grave până în 2030. Declarația de la Stockholm din februarie 2020 deschide calea pentru continuarea angajamentului politic global pentru următorul deceniu.

Se estimează că, pentru fiecare viață pierdută, încă cinci persoane suferă vătămări grave cu consecințe pe termn lung (aproximativ 120.000 de persoane în 2019). Costul extern al accidentelor rutiere a fost estimat la aproximativ 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din PIB-ul UE.

Planul strategic de acțiune al Comisiei privind securitatea rutieră și cadrul politic al UE privind siguranța rutieră 2021-2030 a stabilit, de asemenea, planuri ambițioase de siguranță rutieră pentru a ajunge la zero decese rutiere până în 2050 („Vision Zero”).

Pentru a ajunge la „Vision Zero”, Comisia implementează Sistemul Sigur în UE. Acest sistem sigur necesită vehicule mai sigure, infrastructură mai sigură, utilizarea mai bună a echipamentelor de protecție, viteze mai mici și o mai bună îngrijire post-accident. În plus, UE va acționa pentru a asigura o mai bună aplicare transfrontalieră a ipedepselor pentru infracțiuni în trafic, pentru a digitaliza permisele de conducere și pentru a dezvolta noi modalități de a ajuta statele membre cu recorduri relativ slabe de siguranță rutieră.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană deschide o nouă procedură de infringement împotriva României, pentru a doua zi consecutiv

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană  a deschis o procedură de infringement împotriva a 12 state membre care nu au transpus normele UE care interzic practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar, printre state se numără și România, potrivit comunicatului oficial.

Directiva privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu produse agricole și alimentare, adoptată la 17 aprilie 2019, asigură protecția tuturor fermierilor europeni, precum și a furnizorilor mici și mijlocii, împotriva celor 16 practici comerciale neloiale din partea cumpărătorilor mai mari din lanțul de aprovizionare cu alimente. Directiva se referă la produsele agricole și alimentare comercializate în lanțul de aprovizionare, interzicând pentru prima dată la nivelul UE astfel de practici neloiale impuse unilateral de un partener comercial asupra altuia.

Termenul limită pentru transpunerea directivei în legislația națională a fost 1 mai 2021. Până în prezent, Bulgaria, Croația, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Slovacia și Suedia au notificat Comisiei că au adoptat toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei, declarând astfel transpunerea completă. Franța și Estonia au informat că legislația lor transpune doar parțial directiva.

Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Austriei, Belgiei, Ciprului, Cehiei, Estoniei, Franței, Italiei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei și Spaniei, solicitându-le să adopte și să notifice măsurile relevante. Statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde.

Ieri, 26 iulie, Comisia Europeană deschis împotriva Românie o procedură de infringement pe tema drepturilor de autor pe piața unică digitală.


Această directivă privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu produse agricole și alimentare contribuie la consolidarea poziției agricultorilor în lanțul de aprovizionare cu alimente. Cele 16 practici comerciale neloiale care urmează să fie interzise includ, printre altele: (i) plățile întârziate și anularea comenzilor de ultim moment pentru produsele alimentare perisabile; (ii) modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor; (iii) obligarea furnizorului să plătească pentru produsele irosite; și (iv) refuzul contractelor scrise.

În conformitate cu directiva, fermierii și furnizorii mici și mijlocii, precum și organizațiile care îi reprezintă, vor avea posibilitatea de a depune plângeri împotriva acestor practici din partea cumpărătorilor lor. Statele membre ar trebui să instituie autorități naționale desemnate care să se ocupe de aceste plângeri. Confidențialitatea este protejată în cadrul acestor norme pentru a evita orice posibile represalii din partea cumpărătorilor.

Comisia a luat, de asemenea, măsuri pentru a spori transparența pieței și pentru a promova cooperarea între producători. Împreună, aceste măsuri vor asigura un lanț de aprovizionare mai echilibrat, mai echitabil și mai eficient în sectorul agroalimentar.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Uniunea Europeană investește 122 de milioane de euro în proiecte inovatoare pentru decarbonizarea economiei

Published

on

© European Commission/ Facebook

Pentru prima dată de la crearea Fondului pentru inovare, Uniunea Europeană investește 118 milioane de euro în 32 de mici proiecte inovatoare situate în 14 state membre ale UE, precum și în Islanda și Norvegia, informează comunicatul oficial. 

Granturile vor sprijini proiectele care vizează introducerea pe piață a tehnologiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon în industriile energointensive, a hidrogenului, a stocării energiei și a energiei din surse regenerabile. Pe lângă aceste granturi, 15 proiecte situate în 10 state membre ale UE și în Norvegia vor beneficia de asistență pentru dezvoltarea de proiecte în valoare de până la 4,4 milioane euro vizându-se promovarea maturității acestora.

„Prin investițiile de astăzi, UE oferă un sprijin concret proiectelor în domeniul tehnologiilor curate din întreaga Europă pentru a aplica la scară largă soluții tehnologice care pot contribui la atingerea neutralității climatice până în 2050. Majorarea Fondului pentru inovare propusă în pachetul „Fit for 55” va permite UE să sprijine și mai multe proiecte în viitor, să le accelereze și să le aducă pe piață cât mai curând posibil”, a transmis vicepreședintele executiv Timmermans.

Cele 32 de proiecte selectate pentru finanțare au fost evaluate de experți independenți în ceea ce privește capacitatea lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în raport cu tehnologiile convenționale și de a inova dincolo de stadiul actual al tehnologiei, fiind, în același timp, suficient de mature pentru a permite implementarea lor rapidă. Printre celelalte criterii se număra potențialul de scalabilitate și de rentabilitate al proiectelor. Proiectele selectate acoperă o gamă largă de sectoare relevante pentru decarbonizarea diferitelor părți ale industriei și ale sectoarelor energetice din Europa. Rata de succes a propunerilor eligibile pentru prezenta cerere de propuneri este de 18 %.

Cele 15 proiecte care pot beneficia de asistență pentru dezvoltarea proiectelor au fost evaluate ca fiind suficient de inovatoare și promițătoare în ceea ce privește capacitatea lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dar nu încă suficient de mature pentru a fi avute în vedere pentru acordarea unui grant. Sprijinul, care urmează să fie furnizat sub formă de asistență tehnică personalizată de către Banca Europeană de Investiții, vizează promovarea maturității lor financiare sau tehnice, în vederea unei eventuale redepuneri în cadrul viitoarelor cereri de propuneri aferente Fondului pentru inovare.

Etapele următoare:

Pentru proiectele câștigătoare din cadrul cererii de propuneri pentru proiecte la scară mică, încep să fie elaborate acorduri individuale de grant. Acestea ar trebui să fie finalizate în al patrulea trimestru al anului 2021, permițând astfel Comisiei să adopte decizia corespunzătoare de acordare a grantului și să demareze procedura de plată a granturilor. Proiectele au la dispoziție până la patru ani pentru a se încheia din punct de vedere financiar.

Proiectele care au beneficiat de asistență pentru dezvoltare în cadrul cererii de propuneri pentru proiecte de mare anvergură vor fi contactate de Banca Europeană de Investiții pentru a încheia acorduri individuale și pentru a permite demararea serviciului în al patrulea trimestru al anului 2021.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană solicită companiei Google să fie mai transparentă: Consumatorii UE nu trebuie induși în eroare

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia și autoritățile responsabile de cooperarea în materie de protecție a consumatorilor, sub conducerea Autorității pentru Consumatori și Piețe din Țările de Jos și a Direcției Generale pentru Inspecție Economică din Belgia, au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă și să respecte legislația UE, se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comsiei Europene în România.

Consumatorii trebuie să știe cum stabilește motorul de căutare online al Google ordinea în care se afișează rezultatele căutării lor și dacă plățile pot influența această ordine. Prețurile zborurilor și ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie prețurile finale și să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans.

În plus, Google ar trebui să revizuiască condițiile standard ale Google Store, deoarece Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului și cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă. În plus, atunci când autoritățile pentru protecția consumatorilor raportează conținuturi care încalcă normele de protecție a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conținuturi.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat la rândul său: „Consumatorii din UE nu pot fi induși în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-și planifica vacanțele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informații transparente și imparțiale.”

Se așteaptă ca Google să ia măsurile necesare și să comunice Comisiei și autorităților pentru protecția consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni. Comisia va sprijini autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor în ceea ce privește evaluarea răspunsului din partea companiei Google, ținând seama de angajamentele de a-și modifica site-urile web și serviciile asumate de Google. În cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, va avea loc un dialog ulterior.

Autoritățile naționale pot decide, în ultimă instanță, să impună sancțiuni. Mai multe informații sunt disponibile aiciCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA9 mins ago

Secretarul pentru comerț al SUA a discutat cu premierul Florin Cîțu despre tehnologia 5G, climă și energie: Aștept cu nerăbdare să aprofundăm cooperarea SUA – România

CONSILIUL EUROPEAN20 mins ago

Charles Michel salută numirea lui Mark Gitenstein drept viitor ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană

FONDURI EUROPENE44 mins ago

Ministrul Cristian Ghinea anunță lansarea unui proiect în valoare de 11 milioane de euro, care va permite numărarea populației de urs brun din România

Corina Crețu49 mins ago

Eurodeputatul Corina Crețu atenționează din nou Guvernul: România începe cu cel puțin 6 luni mai târziu folosirea banilor prin PNRR

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Mai mulți eurodeputați condamnă Acordul SUA-Germania privind Nord Stream 2: Nu este un acord european

INTERNAȚIONAL2 hours ago

FMI speră că inflația este temporară, dar avertizează în legătură cu o serie de riscuri ce ar putea transforma creșterea prețurilor într-o problemă persistentă

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Ținta mea este să avem PNRR-ul aprobat în jur de 15 septembrie

U.E.3 hours ago

Josep Borrell: UE continuă să tragă la răspundere Turcia pentru situația din Varosha

CHINA3 hours ago

Joe Biden descrie Rusia și China drept “posibili concurenți mortali în viitor”: Dacă ne vom afla într-un război, acesta va fi din cauza unui atac cibernetic

POLITICĂ3 hours ago

PMP solicită Ministerului Mediului decontaminarea și ecologizarea siturilor poluate: Există infringement declanșat de Comisia Europeană

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL4 days ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI6 days ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA1 week ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending