“Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către victimele atacului de la Londra și către familiile lor. Suntem alături de Marea Britanie”, a precizat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, după atacurile teroriste care au avut loc la Londra, potrivit unei postări a acesteie pe pagina sa de Facebook.
Bilanțul atentatului comis sâmbătă seara în centrul Londrei a crescut la șapte morți, după ce un bilanț precedent preciza că numărul victimelor este de șase, a anunțat duminică poliția londoneză, citată de AFP și Reuters, anunță Agerpres. “Din păcate, trebuie să confirm că șapte persoane au decedat”, a declarat șefa poliției londoneze, Cressida Dick. În afară de aceste șapte victime, cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție. 50 de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacului survenit în zona Podului Londrei.



