Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european pentru buget Johannes Hahn: Eurodeputații S&D au avut un rol foarte constructiv în negocierile pentru viitorul buget al UE

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a transmis un mesaj video în cadrul conferinței internaționale privind viitorul buget european și planul de relansare economică, organizată la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu (PSD, S&D), prin care a mulțumit social-democraților pentru implicarea lor ”foarte constructivă” în negocierile pentru sumele record oferite de viitorul CFM și programul Next Generation EU.

„În calitate de vicepreședinte EPP, aș dori să mulțumesc reprezentanților S&D pentru rolul lor foarte constructiv în negocieri, în special Margarida Marques, europarlamentar și raportor al Grupului S&D pentru viitorul buget multianual și tuturor celorlalți implicați. Am început această călătorie în 2018 cu propunerea inițială a Comisiei pentru un nou cadru financiar multianual”, a transmis Johannes Hahn.

De asemenea, comisarul european a subliniat că Brexitul și pandemia de COVID-19 au fost cele mai mari provocări pentru negocierile privind viitorul cadru financiar multianual: „Au fost foarte prezente în negocierile noastre, dar s-au finalizat într-o într-un deal istoric.  Odată adoptat noul buget pe termen lung și programul Next Generation EU, vom avea cel mai mare pachet finanțat vreodată din bugetul Uniunii, cu un total de 1,8 trilioane de euro.”

Astfel, Johannes Hahn subliniază că prin acest acord istoric, „demonstrăm că Europa se ridică la provocarea conform căreia instituțiile europene își pot îndeplini responsabilitățile în fața acestei crize de neegalat, care va ajuta cetățenii statelor membre să facă față pandemiei”.

Totodată, comisarul european a menționat în discrusul său efortul depus de Parlamentul European pentru negociorea a celor 50 de miliarde de euro, bani suplimentari, pentru programe specifice: „Invest-EU, Erasmus+. 30% din fonduri vor fi cheltuite pentru a combate schimbările climatice.”

„Acordul prevede modernizarea tuturor politicilor, iar o finanțare considerabilă va fi alocată cercetării și inovării”, a mai adăugat Johannes Hahn.


Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European a organizat joi, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu (PSD, S&D), o conferință internațională privind viitorul buget european și planul de relansare economică.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Eurobarometru: 65% dintre români consideră că vaccinurile sunt singura modalitate de depășire a pandemiei

Published

on

© Comisia Europeană

Aproximativ șapte din zece români declară că se simt cetățeni europeni, în timp ce 58% dintre ei apreciază că își cunosc drepturile în calitate de cetățean al Uniunii, iar sentimentul de comunitate între cetățenii UE este reprezentat, în viziunea românilor, în primul rând de sistemul de îngrijire a sănătății și de pensii (22%) și, apoi, de educație (21%), solidaritate (20%), economie (18%) și statul de drept (17%).

Acestea sunt câteva dintre concluziile celui mai recent raport naţional Eurobarometru pentru România, semnalează Reprezentanța Comisiei Europene într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În condițiile unui an marcat de pandemia de coronavirus, românii consideră că principala problemă cu care se confruntă atât propria țară, cât și UE este sănătatea (procentele înregistrate fiind RO: 43% vs UE27: 44% pentru nivelul național și RO: 39% vs UE27: 38% pentru cel european) și apreciază că vaccinurile sunt singura modalitate de depășire a pandemiei (RO: 65% vs UE27: 70%) deși, spre deosebire de media europeană, ei ar prefera să amâne momentul propriu-zis al vaccinării.

Planul de redresare NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde de euro, este privit ca fiind eficient de majoritatea românilor și europenilor (60% și, respectiv, 55%).

Majoritatea românilor se declară în favoarea unei politici comune în domeniul energiei (65%), migrației (64%), relațiilor externe (73%), apărării și securității (72%) sau extinderii (65%). De asemenea, ei susțin ideea unei Uniuni economice și monetare (55% vs 70% pentru UE27) sau a unei piețe digitale unice (56% vs 65% pentru UE-27).

Românii folosesc, ca principale surse de informare, programele TVinternetulrețelele sociale sau radioul. Cu toate acestea, doar jumătate dintre români au încredere în posturile de televiziune (56%) și consideră că informațiile prezentate de acestea despre UE sunt obiective (53%). Cea mai scăzută percepție asupra obiectivității informațiilor pe teme europene, atât în rândul românilor, cât și al europenilor, se referă sursele on-line (site-uri în general – RO: 45% vs UE27: 46% – și rețele sociale – RO: 43% vs UE27: 32%).

Citiți și Eurobarometru: 58% dintre români au încredere în UE. România, în topul celor mai mulțumite țări de măsurile luate de Uniunea Europeană împotriva pandemiei

Citiți și Eurobarometru: Sănătatea, principala preocupare pentru români. România este însă pe ultimele locuri în UE în privința dorinței cetățenilor de a se vaccina cât mai curând posibil anti-COVID-19

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

CE intenționează să facă achiziții comune de produse terapeutice pentru tratarea COVID-19: Dorim ca statele membre să aibă acces egal la medicamente

Published

on

© European Union, 2020

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, anunță în contextul lansării unei noi Strategii pentru mijloacele terapeutice privind tratarea COVID-19, că Executivul European are în vedere să achiziționeze în comun și în avans noi produse terapeutice COVID-19.

Dorim, de asemenea, să ne asigurăm că statele membre au acces egal la aceste medicamente. Până la sfârșitul anului, intenționăm să încheiem alte trei achiziții comune de produse terapeutice COVID-19. Analizăm opțiunea de a utiliza acorduri de achiziție în avans – așa cum am făcut pentru vaccinuri – pentru a ne maximiza impactul”, a transmis oficialul european.

Totodată, Stella Kyriakides subliniază că vaccinurile anti-COVID-19 autorizate de EMA nu pot pune capăt pandemiei de pe o zi pe alta și că infectările cu COVID-19 sunt încă ridicate în Europa, sau cei care au trecut prin boală rămân cu simptome pe termen lung post infecție.

„Oamenii de știință ne spun că este probabil  să ne confruntăm în continuare cu acest virus, la fel ca gripa, sau celelalte 3 coronavirusuri umane pe care le cunoaștem deja. Trebuie să îl gestionăm, să îl controlăm și să îi minimizăm impactul. Trebuie să le oferim cetățenilor soluții și opțiuni terapeutice. Pentru aceasta, va trebui, de asemenea, să tratăm boala – nu doar să ne inoculăm cetățenii împotriva ei, astfel încât să putem minimiza impactul acestui virus”, a mai adăugat aceasta.

Citiți și: CE lansează o nouă Strategie privind mijloacele terapeutice pentru tratarea COVID-19: 142 de milioane de euro pentru dezvoltarea medicamentelor eficiente

„În timp ce acum avem patru vaccinuri autorizate în UE, există un singur medicament autorizat, Remdesivir. Strategia noastră privind terapeutica COVID-19 urmărește să schimbe această situație. Strategia privind produsele terapeutice COVID-19 pe care o prezentăm, adaugă încă o piatră la răspunsul nostru la COVID-19. Este esențial ca, pe lângă vaccinuri, să ne intensificăm activitatea în domeniul terapeutic și să reunim diferitele componente ale activității noastre pentru a accelera recuperarea, a reduce durata de spitalizare și a salva vieți. Pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu efecte pe termen mai lung ale acestei boli. Aceasta are, de asemenea, un impact major asupra oamenilor, după cum mulți dintre noi știu deja”, a menționat comisarul european pentru sănătate.

De asemenea, Comisia Europeană și-a stabilit un obiectiv foarte clar: „Ne vom propune ca, până în octombrie, să dezvoltăm și să autorizăm trei noi produse terapeutice eficiente pentru COVID-19, care pot avea potențialul de a schimba cursul bolii, și alte două, posibil până la sfârșitul anului.”

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

CE lansează o nouă Strategie privind mijloacele terapeutice pentru tratarea COVID-19: 142 de milioane de euro pentru dezvoltarea medicamentelor eficiente

Published

on

Comisia Europeană completează astăzi, 6 mai,  strategia UE privind vaccinurile, încununată de succes, cu o strategie privind mijloacele terapeutice vizând COVID-19 pentru a sprijini dezvoltarea și asigurarea disponibilității mijloacelor terapeutice atât de necesare împotriva COVID-19, inclusiv pentru tratamentul „COVID cu evoluție lungă”, potrivit comunicatului oficial.

Comisia Europeană va investi masiv în cercetare pentru a întocmi un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potențiale împotriva COVID-19 și, până în iunie 2021.

Strategia anunțată astăzi cuprinde întregul ciclu de viață al medicamentelor: de la cercetare, dezvoltare și fabricare, până la achiziționare și punere la dispoziție pe scară largă.

Ea face parte din uniunea europeană a sănătății, o uniune puternică în care toate țările UE se pregătesc și răspund împreună la crize sanitare și care asigură disponibilitatea unor produse medicale accesibile și inovatoare, incluzând mijloace terapeutice necesare pentru tratarea COVID-19.

Reamintim că Strategia farmaceutică pentru Europa este un proiect ambițios menit să consolideze atenția sistemului farmaceutic european asupra pacientului și să o facă rezilientă pe viitor și la crize sanitare. Aceasta a fost adoptată în noiembrie anul trecut, ca pilon al Uniunii Europene a Sănătății.

Citiți și: Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Strategia include acțiuni și obiective clare, inclusiv autorizarea a trei noi mijloace terapeutice pentru tratarea COVID-19 până în octombrie 2021 și, posibil, a încă două până la sfârșitul anului. În mod concret:

  • Cercetare, dezvoltare și inovare
    • Investirea a 90 de milioane EUR în studii populaționale și în studii clinice intervenționale pentru a stabili legături între factorii de risc și efectele asupra sănătății, în vederea unei mai bune fundamentări a politicii de sănătate publică și a gestionării situațiilor clinice, inclusiv în cazul pacienților COVID cu evoluție lungă.
    • Instituirea unui „promotor al inovării în domeniul mijloacelor terapeutice” până în iulie 2021, pentru a sprijini cele mai promițătoare mijloace terapeutice, din etapa cercetărilor preclinice, până la autorizarea introducerii pe piață. El se va baza pe inițiativele și investițiile actuale în dezvoltarea mijloacelor terapeutice, acționând în strânsă cooperare cu acțiunea pregătitoare de inventariere a mijloacelor terapeutice, derulată de Autoritatea UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA). Prin urmare, el va asigura coordonarea tuturor proiectelor de cercetare vizând mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, stimulând inovarea și amplificând dezvoltarea mijloacelor terapeutice.
  • Acces la studii clinice intervenționale și aprobarea rapidă a acestora
    • Investirea a 5 milioane EUR în cadrul programului EU4Health pentru a genera date mai bune și de înaltă calitate referitoare la siguranță, prin intermediul unor studii clinice intervenționale, ceea ce va contribui la obținerea unor rezultate solide într-un timp rezonabil.
    • Punerea la dispoziția țărilor UE a unui sprijin financiar în valoare de 2 milioane EUR în cadrul programului de lucru EU4Health 2021 pentru efectuarea unor evaluări rapide și coordonate în scopul facilitării aprobării studiilor clinice intervenționale.
    • Explorarea modalităților de sprijinire a dezvoltatorilor de mijloace terapeutice în vederea consolidării capacității de a produce materiale de calitate superioară pentru studii clinice intervenționale.
  • Căutarea unor mijloace terapeutice promițătoare
    • Investirea a 5 milioane EUR pentru a inventaria mijloacele terapeutice și diagnostice cu scopul de a analiza etapele de dezvoltare, capacitățile de producție și lanțurile de aprovizionare, inclusiv posibilele obstacole.
    • Crearea unui portofoliu, mai amplu, de 10 mijloace terapeutice potențiale împotriva COVID-19 și identificarea a cinci care sunt cele mai promițătoare până în iunie 2021.
  • Lanțurile de aprovizionare și livrarea de medicamente
    • Finanțarea unei acțiuni pregătitoare cu 40 de milioane EUR pentru sprijinirea producției flexibile și a accesului la mijloace terapeutice împotriva COVID-19 în cadrul proiectului EU Fab, care, la rândul lui, va deveni, în timp, un atu important pentru viitoarea Autoritatea UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA).
  • Flexibilitate în materie de reglementare
    • Autorizarea a cel puțin trei noi mijloace terapeutice până în octombrie și, eventual, a încă două până la sfârșitul anului și elaborarea unor abordări flexibile în materie de reglementare pentru a accelera evaluarea mijloacelor terapeutice promițătoare și sigure împotriva COVID-19.
    • Declanșarea a șapte revizuiri continue a datelor pe măsură ce ele apar referitoare la mijloace terapeutice promițătoare până la sfârșitul anului 2021, în măsura în care rezultatele cercetării și dezvoltării le permit.
  • Achiziționarea și finanțarea în comun
    • Lansarea unor noi contracte pentru achiziționarea unor mijloace terapeutice autorizate până la sfârșitul anului.
    • Asigurarea unui acces mai rapid la medicamente, cu termene administrative mai scurte.
  • Cooperarea internațională pentru punerea medicamentelor la dispoziția tuturor
    • Consolidarea angajamentului pentru pilonul mijloacelor terapeutice al Acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19.
    • Stimularea inițiativei „OPEN” de colaborare internațională.

Etapele următoare


Comisia va întocmi un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potențiale împotriva COVID-19 și, până în iunie 2021, le va identifica pe cele cinci cele mai promițătoare. Ea va organiza evenimente de coordonare a actorilor industriali care au ca obiect de activitate mijloacele terapeutice, pentru a asigura o capacitate de producție suficientă și o fabricare rapidă. Înainte de sfârșitul anului vor intra în vigoare noi autorizații, revizuiri continue ale datelor pe măsură ce acestea apar și contracte de achiziții în comun.

Promotorul inovării în domeniul mijloacelor terapeutice, evenimentele de coordonare și acțiunea pregătitoare pentru a sprijini flexibilitatea fabricării și a accesului la mijloace terapeutice împotriva COVID-19 în cadrul proiectului EU Fab vor fi integrate în HERA, cu privire la care se preconizează o propunere mai târziu în cursul acestui an. Proiectul-pilot privind accesul la datele medicale va fi integrat în propunerea privind Spațiul european al datelor medicale, preconizată pentru sfârșitul acestui an.

Membrii ai colegiului au declarat:

Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Situația din multe unități de terapie intensivă de pe întregul continent rămâne critică. Trebuie să ne concentrăm atât asupra vaccinurilor, cât și asupra mijloacelor terapeutice, ele fiind două modalități puternice și complementare de combatere a COVID-19. Dar în prezent avem un singur medicament autorizat pentru tratarea COVID-19. Acționând astăzi pentru o mai bună disponibilitate a medicamentelor, asigurăm faptul că pacienții primesc tratamentele de care au nevoie, asigurând, în același timp, pregătirea noastră viitoare în domeniul biomedical. O strategie coordonată privind accesul rapid la mijloace terapeutice va spori autonomia noastră strategică și va contribui la o uniune a sănătății puternică.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Vaccinările salvează vieți, dar încă nu pot eradica COVID-19. Avem nevoie de un impuls puternic în ceea ce privește tratamentele pentru a limita nevoia de spitalizare, a accelera perioadele de recuperare și a reduce mortalitatea. Este necesar ca pacienții din Europa și din întreaga lume să aibă acces la medicamente de nivel mondial împotriva COVID-19. Acesta este motivul pentru care am stabilit un obiectiv foarte clar: până în octombrie, vom dezvolta și vom autoriza trei noi mijloace de tratament eficace împotriva COVID-19 care să aibă potențialul de a modifica evoluția bolii. Vom realiza acest obiectiv investind în cercetare și inovare, în identificarea unor noi medicamente promițătoare, sporind capacitatea de producție și sprijinind accesul echitabil. Strategia noastră privind mijloacele terapeutice este manifestarea în acțiune a unei puternice uniuni europene a sănătății.”

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Prin creșterea disponibilității vaccinurilor în întreaga Europă, tot mai mulți europeni sunt în prezent protejați împotriva COVID-19. Între timp, dezvoltarea de medicamente inovatoare pentru tratarea pacienților afectați de noul coronavirus rămâne o prioritate în ceea ce privește salvarea de vieți omenești. Cercetarea și inovarea reprezintă primul pas către găsirea unor mijloace terapeutice eficace și sigure, motiv pentru care propunem instituirea unui nou „promotor al inovării în domeniul mijloacelor terapeutice împotriva COVID-19” și investirea a 90 de milioane EUR în studii populaționale și în studii clinice intervenționale.

Context

Strategia privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19 completează strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19 din iunie 2020 și se bazează pe activitatea desfășurată în prezent de Agenția Europeană pentru Medicamente și de Comisie pentru a sprijini cercetarea, dezvoltarea, fabricarea și punerea la dispoziție pe scară largă a unor mijloace terapeutice.

Strategia face parte dintr-o uniune europeană a sănătății puternică, utilizând o abordare coordonată la nivelul UE pentru a proteja mai bine sănătatea cetățenilor noștri, pentru a dota UE și statele sale membre cu mijloace menite să prevină și să contracareze mai bine viitoarele pandemii și pentru a îmbunătăți reziliența sistemelor de sănătate din Europa.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

NATO54 mins ago

Comandant al Forțelor Terestre SUA, în vizită în România: Exercițiul militar Defender Europe 21 este o dovadă a angajamentului SUA față de NATO

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

EXCLUSIV Klaus Iohannis, Emmanuel Macron și alți 19 șefi de stat din UE, scrisoare către europeni de Ziua Europei: “Hai să vorbim despre Europa. Să găsim împreună calea înainte”

ENGLISH2 hours ago

EXCLUSIVE Klaus Iohannis, Emmanuel Macron and other 19 EU heads of states, joint letter to Europeans on Europe Day: Let’s talk about Europe and find a way forward together

CONSILIUL EUROPEAN12 hours ago

Liderii europeni au convenit, la Porto, cel mai mare angajament social din istoria UE: Până în 2030, 78% dintre europeni ar trebui să aibă un loc de muncă

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Klaus Iohannis, în dezbatere cu partenerii sociali la Summitul UE de la Porto: Sistemele de educație trebuie să fie mai interconectate cu piața muncii

ȘTIRI POZITIVE16 hours ago

România, campioană mondială la robotică. Ministrul Bogdan Aurescu i-a primit pe membrii echipei AutoVortex care a câștigat medalia de aur

CONSILIUL EUROPEAN18 hours ago

Klaus Iohannis, înaintea Summitului Social al UE de la Porto: Banii pentru reconstrucție post-pandemie merg și către pilonul social și către educație

CHINA18 hours ago

Ambasadorul UE la Beijing: Uniunea nu dorește amplificarea tensiunilor cu China, iar situația acordului de investiții este „mai puțin dramatică” decât se crede

U.E.19 hours ago

Comisia Europeană: În UE, 30 de europeni sunt vaccinați împotriva COVID-19 în fiecare secundă

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR19 hours ago

Primarul Daniel Băluță, în plenul Comitetului European al Regiunilor: “Nevoile oamenilor să stea la baza redactării tuturor politicilor europene”

Dragoș Pîslaru22 hours ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI22 hours ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

U.E.1 day ago

De la Göteborg la Porto: Social-democrații europeni au stabilit calea unei Europe mai echitabile pentru toți

CHINA1 week ago

Josep Borrell semnalează UE să se pregătească pentru ”o perioadă lungă și dificilă” în relațiile cu Rusia, observându-se o ”tendință îngrijorătoare” de a se comporta ”ca și când am fi un adversar”

ROMÂNIA1 week ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson și Moderna a ajuns în România

Cristian Bușoi1 week ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită ca testarea în scopul obținerii adeverinței electronice verzi să fie gratuită: Este nevoie și de testare pentru funcționarea normală a activităților

MAREA BRITANIE1 week ago

Parlamentul European a aprobat acordul comercial și de cooperare între UE și Regatul Unit, cel mai ambițios tratat încheiat vreodată de Uniune cu o țară terță

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru cercetare din PE: Viitorul și prosperitatea Europei depind de cercetare și inovare, cu ajutorul cărora vom deveni mai rezilienți în fața crizelor viitoare

U.E.2 weeks ago

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, întâlnire la Paris cu omologul francez, Emmanuel Macron: Trebuie să făurim noi înșine viitorul UE dacă nu dorim să devenim jucăria politicii globale

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul ucrainean despre ”necesitatea identificării de soluții durabile” pentru drepturile minorității române din Ucraina

Advertisement
Advertisement

Trending