COMISIA EUROPEANA
Comisarul european pentru buget Piotr Serafin, vizită în România pentru consultări privind viitorul buget pe termen lung al UE
Published
4 weeks agoon

Piotr Serafin, comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, efectuează joi și vineri o vizită oficială în România, la București și la Oradea, urmând a avea întrevederi cu președintele interimar Ilie Bolojan și cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, deplasarea făcând parte din consultările europene efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al UE, planificată pentru luna iulie a acestui an.
Vizita înaltului oficial va fi axată pe îmbunătățirea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă și consolidarea comunităților locale cu ajutorul fondurilor acordate de UE, informează Reprezentanța Comisiei Europene la București într-un comunicat.
În cadrul vizitei vor avea loc dialoguri cu autoritățile și părțile interesate din România pentru a sprijini mai bine creșterea economică a României și a alinia prioritățile țării la planurile privind viitorul buget al UE.
Această vizită face parte din consultările europene efectuate de Comisia Europeană înainte de prezentarea următorului buget pe termen lung al UE, planificată pentru luna iulie a acestui an.
La 24 aprilie, comisarul Serafin își va începe vizita la București.
El se va întâlni cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și cu alți miniștri care se ocupă de domeniul fondurilor UE. Se va discuta modul în care fondurile acordate de Uniunea Europeană contribuie la dezvoltarea României și se vor analiza prioritățile României pentru viitorul buget al UE.
De asemenea, el se va întâlni cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne al României, Cătălin Predoiu, pentru a discuta despre securitate, protecția frontierelor și gestionarea migrației, cu accent pe rolul esențial care îi revine României în protejarea frontierelor externe ale UE.
Comisarul Serafin va discuta, de asemenea, cu oameni de afaceri și cu grupuri de investitori din România pentru a le afla părerea cu privire la modul în care funcționează finanțările actuale din partea UE. Acest dialog are drept scop perfecționarea viitoarelor instrumente de finanțare pentru a sprijini mai bine economia și industria României.
La 25 aprilie, comisarul Serafin se va deplasa la Oradea. El va vizita proiecte importante de infrastructură, precum Spitalul Județean și Aeroportul Oradea, care ilustrează modul în care fondurile europene influențează pozitiv dezvoltarea regională.
Vizita comisarului se va încheia cu un tur al Cetății istorice Oradea și al coridorului de mobilitate. Beneficiind de investiții semnificative din partea UE, acest sit ilustrează angajamentul Uniunii de a conserva reperele culturale și de a stimula turismul regional.
Vizita comisarului Serafin evidențiază angajamentul constant al Uniunii Europene de a promova creșterea economică, unitatea socială și consolidarea comunităților în România.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”
150 de cetățeni ai statelor UE au prezentat Comisiei Europene un set de recomandări privind viitorul buget european post-2027
UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești
Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră
Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României
În viitorul buget al UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central, anunță Ursula von der Leyen: Vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale
COMISIA EUROPEANA
Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”
Published
10 minutes agoon
May 20, 2025By
Andreea Radu
Comisia Europeană sprijină în mod concret statele membre, atât prin fonduri europene investite în creșe, grădinițe și formarea lucrătorilor sociali, cât și prin legislație, precum Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie (ex: concediul paternal), Directiva privind salariul minim adecvat sau cea privind transparența salarială, a transmis marți vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.
„Am fost în Parlamentul European, unde am dezbătut cu eurodeputații despre strategia UE în domeniul îngrijirii – cu un accent pe decalajul dintre femei și bărbați în activitatea de îngrijire, uneori ca parte a vieții de familie, pentru aparținători – de la copii la vârstnici sau la persoane cu dizabilități –, alteori drept serviciu prestat de femei, fără forme legale, fără asigurări sociale, fără contribuții la pensie, fără cursuri de formare sau profesionalizare”, a scris Roxana Mînzatu, pe Facebook.
Ea le-a transmis eurodeputaților că, în acest mandat, va lucra și va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor – inclusiv profesionalizării, condițiilor de lucru, fiscalizării și asigurării sociale a acestui tip de muncă.
„Remodelarea și dezvoltarea sectorului îngrijirilor este o investiție socială cheie, pentru a permite femeilor să lucreze, să crească profesional, să acceadă la joburi în sectoare bine plătite, să ajungă la vârsta pensionării și să primească pensii egale cu bărbații, la muncă egală”, a adăugat Roxana Mînzatu.
De asemenea, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene a subliniat că viitorul buget european și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin.
„Și, la fel de important, am transmis parlamentarilor că susținem activ un cadru european de dialog între miniștrii finanțelor și miniștrii responsabili cu politicile sociale din cele 27 de state membre”, a precizat aceasta.
Totodată, Roxana Mînzatu a salutat revenirea Marii Britanii în programul Erasmus+, considerând-o „una dintre veștile bune ale zilei”.
„Revenirea Marii Britanii în programul Erasmus+ este una dintre veștile bune ale zilei. La Politico Europe am discutat despre această perspectivă clară, agreată de cei doi parteneri – UE și Regatul Unit –, dar și despre pregătirea unei vize speciale pentru tinerii care vor să călătorească, să studieze, să facă voluntariat, să lucreze în completarea studiilor. La invitația Roma Education Fund, am avut această conversație cu reporterii Politico despre cum schimbăm paradigma investițiilor în integrarea populației rome pe piața muncii”, a mai spus Mînzatu.
COMISIA EUROPEANA
În viitorul buget al UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central, anunță Ursula von der Leyen: Vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale
Published
2 hours agoon
May 20, 2025By
Andreea Radu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, în cadrul Conferinței Anuale privind Bugetul UE 2025, că noul buget european va avea o structură revizuită și va fi axat pe „parteneriate naționale și regionale pentru investiții și reforme”.
„Noul buget va fi construit pe o nouă structură. Acesta va fi axat pe parteneriate naționale și regionale pentru investiții și reforme. Aceste parteneriate vor fi modelate de prioritățile europene”, a declarat Ursula von der Leyen.
Watch live: my speech at the annual budget conference. https://t.co/G42Xxijwmv
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 20, 2025
De asemenea, Ursula von der Leyen a afirmat că Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor avea un rol esențial în bugetul UE. Șefa Comisiei Europene a subliniat că aceste politici vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale, reafirmând astfel angajamentul Uniunii față de sprijinirea regiunilor și a fermierilor,
„Permiteți-mi să fiu clară. În următorul nostru buget, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central. Modernizate și mai bine adaptate la provocările actuale. Regiunile noastre și fermierii noștri vor fi întotdeauna în centrul Uniunii noastre”, a subliniat von der Leyen.
În cadrul discursului președinta Comisiei Europene a transmis un mesaj ferm privind necesitatea reformării profunde a cadrului bugetar multianual al Uniunii Europene. Oficialul a subliniat că bugetul actual, adoptat în 2020, „a fost proiectat pentru o lume care nu mai există” și că viitorul buget trebuie să răspundă unei realități în continuă schimbare, marcate de crize multiple, accelerarea progresului tehnologic și instabilitate geopolitică.
La începutul lunii, în cadrul unei dezbateri din Parlamentul European privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, a subliniat importanța unei politici de coeziune modernizate, construită pe principii de parteneriat și guvernanță descentralizată, ca element central al viitorului cadru financiar multianual (CFM).
De asemenea, oficialul a declarat că protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene impune menținerea fermă a unor mecanisme-cheie, precum cel de condiționalitate legat de respectarea statului de drept.
COMISIA EUROPEANA
Peste 6,1 milioane de lucrători au beneficiat de formare în cadrul Pactului privind competențele. Roxana Mînzatu: Oamenii beneficiază de formarea necesară pentru a rămâne pe piața muncii
Published
1 day agoon
May 19, 2025By
Andreea Radu
De la lansarea sa în 2020, Pactul privind competențele a reunit peste 3.200 de organizații — de la industrie și parteneri sociali până la furnizori de educație, autorități locale și servicii de ocupare și a oferit formare pentru peste 6,1 milioane de persoane, potrivit sondajului anual din 2024, informează comunicatul oficial.
Pactul privind competențele este esențial pentru realizarea obiectivelor Uniunii competențelor, noua strategie a UE de sprijinire a dezvoltării competențelor și de consolidare a competitivității UE. Pactul reunește organizații publice și private care lucrează în parteneriat pentru a identifica lacunele în materie de competențe și pentru a lua măsuri concrete pentru a le remedia.
„Uniunea competențelor își propune să ajute cetățenii și lucrătorii din Europa să rămână în frunte într-o lume aflată în schimbare rapidă. Pactul privind competențele contribuie prin acțiuni foarte concrete, în cadrul cărora toți cei implicați – lucrători și întreprinderi – colaborează îndeaproape pentru a se asigura că oamenii beneficiază de formarea necesară pentru a rămâne activi pe piața muncii, iar angajatorii au acces la competențele de care au nevoie în orice moment, permițându-le să răspundă nevoilor întreprinderilor și ale pieței”, a transmis vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.
Adoptarea unor măsuri pentru a elimina lacunele în materie de competențe
Analiza anuală privind Pactul pentru competențe din 2024 demonstrează modul în care membrii pactului din întreaga Europă iau măsuri practice pentru a elimina lacunele în materie de competențe – oferind formare, investind în dezvoltarea competențelor și construind parteneriate între sectoare industriale esențiale.
Sondajul arată, de asemenea, că pactul și-a accelerat sprijinul acordat lucrătorilor și întreprinderilor din întreaga economie. Cele 20 de parteneriate pentru competențe la scară largă ale sale continuă să fie factori-cheie de acțiune. În 2024, membrii acestor parteneriate au format, în medie, 33 % din forța lor de muncă. Împreună, acestea își mențin angajamentul de a perfecționa și recalifica peste 25 de milioane de persoane până în 2030. În cadrul Uniunii competențelor, Comisia a invitat membrii pactului să își dubleze angajamentele în materie de perfecționare și recalificare.
Accelerarea dezvoltării competențelor în întreaga Europă
Sondajul a constatat, de asemenea, că:
- Membrii pactului au elaborat sau au actualizat aproape 48 000 de programe de formare în 2024.
- Peste 42 000 de părți interesate s-au alăturat rețelelor de competențe sprijinite de membrii pactului, consolidând și îmbunătățind cooperarea între diferiții actori implicați în educație și formare.
- Membrii apreciază parteneriatele pentru competențe la scară largă, deoarece acțiunile comune și rețelele mai bune au condus la îmbunătățirea monitorizării competențelor și la îmbunătățirea calității și a numărului de activități de formare.
- 84 % dintre respondenți consideră că pactul este o inițiativă valoroasă, în special pentru colaborare, acces la finanțare și informații privind competențele.
Sondajul subliniază, de asemenea, importanța tot mai mare a parteneriatelor regionale pentru competențe, 12 parteneriate regionale fiind în prezent active în întreaga Europă. Aceste parteneriate contribuie la asigurarea faptului că formarea oferită este în conformitate cu nevoile regionale în materie de competențe. Cel mai recent, au fost stabilite două noi parteneriate: Parteneriatul regional pentru competențe pentru Peninsula Iberică, care stimulează dezvoltarea competențelor pentru sectorul aerospațial și cel al apărării în Spania și Portugalia, și Parteneriatul regional pentru competențe pentru regiunea Balcanilor de Vest, care sprijină cooperarea transfrontalieră în vederea consolidării competențelor pentru tranziția verde și cea digitală în regiune.
Pactul privind competențele a fost lansat în noiembrie 2020. Acesta sprijină parteneriatele în materie de competențe care răspund nevoilor pieței forței de muncă, promovând tranziția verde și cea digitală. Pactul sprijină, de asemenea, punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și a obiectivelor principale ale UE privind ocuparea forței de muncă și formarea, stabilite în Planul de acțiune privind pilonul.
În cadrul strategiei „O Uniune a competențelor”, Comisia s-a angajat să consolideze Pactul privind competențele, astfel încât acesta să devină cadrul pentru inițiativele UE în materie de competențe și pentru programele de granturi.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”

150 de cetățeni ai statelor UE au prezentat Comisiei Europene un set de recomandări privind viitorul buget european post-2027

UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești

Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră

Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

În viitorul buget al UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central, anunță Ursula von der Leyen: Vor fi modernizate și mai bine adaptate provocărilor actuale

Zelenski a discutat cu președintele Finlandei despre continuarea presiunii internaționale asupra Rusiei pentru a-și schimba comportamentul

UE speră la o „reacție puternică” din partea SUA, în cazul în care Rusia continuă să refuze o încetare a focului, afirmă șefa diplomației europene

Marea Britanie, Franța și Canada condamnă deteriorarea situației umanitare din Gaza și cer Israelului să oprească operațiunile militare: „Nu vom ezita să luăm măsuri suplimentare”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară
Trending
- POLITICĂ7 days ago
Simion îi răspunde lui Tusk cu o fotografie cu Putin din anul 2010: “În această fotografie este omul lui Putin în Polonia”
- POLITICĂ2 days ago
Alegeri prezidențiale 2025/ Exit-poll: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%. România a decis cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 25 de ani
- POLITICĂ5 days ago
Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan conduce pe trend crescător în cursa cu George Simion pentru Cotroceni, cu 52% la 48%. Majoritatea alegătorilor cred că Dan va întări România în NATO și UE, iar Simion va căuta relații bune cu Rusia
- U.E.1 week ago
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Lovitură de imagine pentru Ursula von der Leyen: CJUE se pronunță împotriva lipsei de transparență a CE în cazul Pfizergate