COMISIA EUROPEANA
Comisarul european pentru comerț avertizează că Marea Britanie nu va respecta termenul limită pentru Brexit: Orice retorică de tipul ”şi cu varza unsă şi cu slănina în pod” nu va funcţiona
Published
5 years agoon
Şeful guvernului britanic Boris Johnson nu va respecta termenul limită pentru părăsirea Uniunii Europene până la sfârşitul anului 2020, a declarat comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, pentru ediţia de luni a Irish Times, relatează dpa.
Marea Britanie urmează să părăsească UE la sfârşitul lunii ianuarie, cu o perioadă de tranziţie care se termină la sfârşitul anului 2020. Johnson s-a angajat să respecte acest termen indiferent dacă Marea Britanie a încheiat un acord final cu blocul sau nu, afirmând în trecut că ar prefera mai degrabă ”să moară într-un şanţ” decât să prelungească data ieşirii din UE.
Hogan a spus că planul lui Johnson de a adăuga această dată în legislaţie este “foarte ciudat” şi un “truc” politic şi a avertizat că un Brexit fără acord ”va turna sare pe rană şi riscă să dividă familii, comunităţi şi regiuni”.
“Prea mult din dezbaterea din Marea Britanie din ultimii patru ani s-a bazat pe ideea falsă că este posibil un Brexit imediat şi complet păstrând toate avantajele apartenenţei la UE”. “Acum, când a fost depăşit impasul politic la Westminster, următoarea etapă a Brexitului trebuie să se bazeze pe realism şi pe fapte concrete”, a spus oficialul european, conform Agerpres.
”Orice retorică de tipul ‘şi cu varza unsă şi cu slănina în pod’ nu va funcţiona. Ambele părţi trebuie să acţioneze calm şi coerent”, a mai spus Hogan, citat de ziar.
Deţinând portofoliul comerţului, comisarul european irlandez va juca un rol important în viitoarele negocieri ale UE cu Marea Britanie, scrie dpa.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
Ungaria, trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza legii sale privind apărarea suveranității
Ambasadorul Germaniei respinge o pace dictată de Rusia: Soluția pentru care lucrăm trebuie să aducă pace și securitate Europei și Ucrainei în special
România ar putea juca rolul de furnizor de energie pentru industria germană. Ambasadorul Peer Gebauer: Energia va fi un pilon major al relațiilor bilaterale
Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României
INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane
Eurobarometru: 7 din 10 români consideră că țara lor a avut beneficii de pe urma statutului de membru al UE. 68% sunt optimiști cu privire la viitorul UE
COMISIA EUROPEANA
Ungaria, trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza legii sale privind apărarea suveranității
Published
4 mins agoon
October 3, 2024Comisia Europeană a decis, joi, să trimită Ungaria în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, susținând că Legea privind „apărarea suveranității” adoptată de această țară încalcă dreptul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat.
Legea instituie un „Birou pentru apărarea suveranității”, care are atribuții de investigare a activităților suspectate că ar servi intereselor altor state sau organizații străine și care ar putea periclita suveranitatea Ungariei. Printre altele, legea vizează organizațiile finanțate din surse externe, suspectate că ar putea influența rezultatele alegerilor sau voința alegătorilor.
În februarie 2024, Comisia a trimis Ungariei o scrisoare de punere în întârziere, exprimându-și preocupările legate de această lege. Răspunsul nesatisfăcător al Ungariei a dus la emiterea unui aviz motivat în mai 2024, în care Comisia și-a reiterat criticile. Printre deficiențele semnalate se numără încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE, inclusiv dreptul la respectarea vieții private, libertatea de exprimare și asociere, precum și libertăți fundamentale ale pieței interne și reglementările privind protecția datelor.
Comisia consideră că Legea privind apărarea suveranității afectează în mod disproporționat societatea civilă, mass-media și jurnaliștii, conferind „Biroului pentru apărarea suveranității” puteri extinse și discreționare în desfășurarea investigațiilor. Acest birou poate accesa informații sensibile și poate impune publicitatea investigațiilor sale, ceea ce ar putea avea un efect de stigmatizare asupra entităților vizate.
Autoritățile ungare au respins criticile Comisiei, susținând că legea este necesară pentru protejarea suveranității naționale, însă Comisia, după o evaluare atentă, a concluzionat că majoritatea deficiențelor semnalate nu au fost soluționate.
COMISIA EUROPEANA
Comisia Europeană propune amânarea cu un an a aplicării normelor europene privind produsele asociate cu defrișările, ca răspuns la solicitările partenerilor mondiali
Published
5 hours agoon
October 3, 2024By
Teodora IonComisia publică astăzi documente de orientare suplimentare și un cadru de cooperare internațională consolidat pentru a sprijini părțile interesate la nivel mondial, statele membre și țările terțe în pregătirile lor pentru punerea în aplicare a Regulamentului UE privind produsele asociate cu defrișările.
Anunțul vine după feedback-ul primit de Comisia Europeană de la partenerii internaționali cu privire la stadiul pregătirii acestora.
Așadar, instituția propune să acorde părților interesate timp suplimentar pentru a se pregăti.
Dacă va fi aprobată de Parlamentul European și de Consiliu, legea va deveni aplicabilă la 30 decembrie 2025 pentru întreprinderile mari și la 30 iunie 2026 pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici.
Întrucât toate instrumentele de punere în aplicare sunt pregătite din punct de vedere tehnic, cele 12 luni suplimentare pot servi ca perioadă de adaptare pentru a asigura o punere în aplicare adecvată și eficientă.
Orientările prezentate vor oferi un plus de claritate întreprinderilor și autorităților de punere în aplicare pentru a facilita aplicarea normelor, venind în completarea sprijinului continuu acordat de Comisie părților interesate de la adoptarea legii.
În același timp, Comisia recunoaște că, cu trei luni înainte de data prevăzută pentru punerea în aplicare, mai mulți parteneri mondiali și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la gradul lor de pregătire, cel mai recent în timpul săptămânii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York.
În plus, stadiul pregătirilor în rândul părților interesate din Europa este, de asemenea, inegal. În timp ce mulți se așteaptă să fie gata la timp, datorită pregătirilor intensive, alții și-au exprimat îngrijorarea.
Având în vedere caracterul inedit al EUDR, calendarul rapid și varietatea părților interesate internaționale implicate, Comisia consideră că o perioadă suplimentară de 12 luni pentru introducerea treptată a sistemului este o soluție echilibrată pentru a sprijini operatorii din întreaga lume să asigure o punere în aplicare fără probleme încă de la început.
Prin acest pas, Comisia urmărește să ofere certitudine cu privire la calea de urmat și să asigure succesul EUDR, ceea ce este extrem de important pentru a aborda contribuția UE la problema globală presantă a defrișărilor. Propunerea de prelungire nu pune în niciun fel sub semnul întrebării obiectivele sau fondul legislației, astfel cum au convenit colegiuitorii UE.
Orientări suplimentare pentru o punere în aplicare eficace și pragmatică
Documentele de orientare prezentate astăzi confirmă angajamentul Comisiei de a oferi o referință la eforturile de colaborare recente, implicând părțile interesate și autoritățile competente, pentru a contribui la asigurarea unei interpretări uniforme a legislației.
Domeniile-cheie acoperite includ detalii privind funcționalitățile sistemului de informații, actualizări privind sancțiunile și clarificări privind definițiile critice, cum ar fi „degradarea pădurilor”, „operatorul” în domeniul de aplicare al legii și „introducerea pe piață”. Există, de asemenea, orientări suplimentare privind obligațiile de trasabilitate.
Orientările sunt împărțite în 11 capitole care acoperă o gamă variată de aspecte, cum ar fi cerințele de legalitate, calendarul de aplicare, utilizarea agricolă și clarificările privind definiția produsului. Toate acestea sunt susținute de scenarii tangibile.
Microîntreprinderile și întreprinderile mici beneficiază de un regim mai puțin strict, care este, de asemenea, detaliat pe o nouă pagină web dedicată.
Informațiile destinate publicului larg de pe site-ul Comisiei au fost, de asemenea, actualizate și reorganizate pentru a fi mai ușor de înțeles de către toți.
Conform metodologiei aplicate, marea majoritate a țărilor din întreaga lume vor fi clasificate drept „cu risc scăzut”. Acest lucru va oferi ocazia de a concentra eforturile colective acolo unde provocările legate de defrișări sunt mai acute.
Pentru a contribui la asigurarea unei puneri în aplicare fără probleme la nivel mondial, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă prezintă un cadru strategic pentru angajamentul de cooperare internațională referitor la Regulamentul UE privind defrișările.
Acesta identifică cinci domenii prioritare de acțiune, cum ar fi sprijinirea micilor fermieri, opt principii-cheie, cum ar fi o abordare axată pe drepturile omului, și mai multe instrumente de punere în aplicare, inclusiv dialogul și finanțarea.
Acest cadru cuprinzător va urmări să promoveze o tranziție justă și favorabilă incluziunii către lanțuri de aprovizionare agricole care nu implică defrișări, fără a lăsa pe nimeni în urmă. În timp ce UE va intensifica dialogul și va sprijini și mai mult, succesul parteneriatului se va baza, de asemenea, pe angajamentul partenerilor UE de a îndeplini obiectivele globale de stopare a defrișărilor.
Finalizarea sistemului informatic dedicat
Sistemul de informații în care întreprinderile își vor înregistra declarațiile privind diligența necesară este pregătit să accepte înregistrări la începutul lunii noiembrie și să funcționeze pe deplin în decembrie. Operatorii și comercianții vor putea să se înregistreze și să depună declarații privind diligența necesară chiar înainte de intrarea în vigoare a legii.
De la testarea-pilot a sistemului cu 100 de întreprinderi, efectuată în ianuarie, Comisia a pus în aplicare mai multe măsuri suplimentare, printre care:
- Crearea unui punct unic de contact pentru sprijinul IT destinat părților interesate
- dezvoltarea unei interfețe care să permită conectarea de la mașină la mașină la sistem, fără a fi necesară introducerea manuală a datelor; peste 250 de părți interesate din sectorul privat dezvoltă această caracteristică de partea lor
- Sprijin pentru testarea fișierelor de geolocalizare ale părților interesate și furnizarea de feedback
- Videoclipuri și instrucțiuni de utilizare multilingve detaliate despre sistem
- Formarea părților interesate: prima sesiune a avut loc la Bruxelles, la 25 septembrie, iar formarea online va avea loc începând cu a doua jumătate a lunii octombrie.
În urma acțiunilor anunțate, Comisia Europeană consideră că vor fi îndeplinite condițiile necesare pentru o punere în aplicare fără probleme:
- Documentele de orientare suplimentare prezentate vor completa sprijinul considerabil de care dispun producătorii, organizațiile comerciale și țările partenere în pregătirile lor pentru punerea în aplicare a regulamentului, în timp ce Comisia își menține angajamentul de a continua dialogul și implicarea, după caz.
- Întreprinderile și alte părți interesate sunt invitate să își finalizeze conexiunile, testarea și formarea pentru utilizarea sistemului informatic.
- Comisia intensifică dialogurile cu majoritatea țărilor vizate, care vor contribui la finalizarea rapidă a sistemului de analiză comparativă la nivel de țară prin intermediul unei propuneri de act de punere în aplicare până la 30 iunie 2025.
- Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea privind prelungirea perioadei de punere în aplicare până la sfârșitul anului.
COMISIA EUROPEANA
Ursula von der Leyen, așteptată la Chișinău în ajunul alegerilor prezidențiale cu un nou instrument financiar al UE pentru R. Moldova (presă)
Published
17 hours agoon
October 2, 2024Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta săptămâna viitoare la Chișinău un nou instrument de asistență financiară pentru Republica Moldova, relatează Radio Europa Liberă, citând surse de la Bruxelles.
Mecanismul de Reformă și Creștere este deja folosit de Uniunea Europeană pentru a stimula transformările din țările din Balcanii de Vest, pentru care a fost lansat în luna mai a anului curent.
Pentru Balcanii de Vest, anvelopa acestui mecanism cuprinde fonduri de 6 miliarde de euro pentru anii 2024-2027, dar nu este limpede care este suma prevăzută pentru Republica Moldova.
Autoritățile de la Chișinău nu au dorit să comenteze știrea vizitei Ursulei von der Leyen, care ar urma să aibă loc cu doar aproximativ 10 zile înaintea alegerilor prezidențiale la care Maia Sandu va căuta să obțină un nou mandat și a referendumului privind aderarea la UE.
În cazul statelor din Balcanii Occidentali, principalul obiectiv al mecanismului este de a sprijini alinierea partenerilor din Balcanii de Vest la valorile, dispozițiile legislative, normele, standardele, politicile și practicile UE, în vederea aderării în viitor la UE, precum și integrarea progresivă a acestora în piața unică a UE și convergența socioeconomică cu UE.
Este de așteptat ca mecanismul pentru R. Moldova să cuprindă obiective și principii similare.
Republica Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană la începutul acestui an și și-ar dori să finalizeze procesul de aderare până în anul 2030.
Concrete & Design Solutions
Ungaria, trimisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza legii sale privind apărarea suveranității
Ambasadorul Germaniei respinge o pace dictată de Rusia: Soluția pentru care lucrăm trebuie să aducă pace și securitate Europei și Ucrainei în special
Procedură de infringement: Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze
România ar putea juca rolul de furnizor de energie pentru industria germană. Ambasadorul Peer Gebauer: Energia va fi un pilon major al relațiilor bilaterale
Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României
INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation
INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane
Eurobarometru: 7 din 10 români consideră că țara lor a avut beneficii de pe urma statutului de membru al UE. 68% sunt optimiști cu privire la viitorul UE
Klaus Iohannis, vizită în Franța pentru summitul Francofoniei. Șeful statului va prezenta viziunea României privind rolul francofoniei în transformarea multilateralismului
Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni contra Rusiei după o serie de atacuri hibride asupra mai multor țări membre
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Ambasadorul Germaniei: O Românie “de încredere, pro-occidentală și pro-atlantică” este “moștenirea lui Klaus Iohannis”. Rezultatele alegerilor nu vor schimba cursul de acțiune al României
INTERVIEW | Ambassador Peer Gebauer on German Unity Day: We will remain a pillar of stability in Europe. Energy and defense, major pillars of growth in German-Romanian cooperation
INTERVIU | Ambasadorul Peer Gebauer, de Ziua Unității Germane: Vom rămâne un pilon de stabilitate în Europa. Energia și apărarea, pilonii majori de creștere a cooperării româno-germane
Noul secretar general NATO: Interesele și reputația Chinei vor fi afectate de faptul că alimentează “cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial”
Noul secretar general NATO îl avertizează pe Putin că Alianța “nu va ceda” în susținerea Ucrainei și diminuează temerile legate de Trump
Forumul de Securitate de la Varșovia. Ministrul Energiei, intervenție francă: Piața energiei ar trebui să fie o piață unică. Nu trebuie să fii un geniu ca să vezi unde se termină prețurile mici și unde încep cele mari
UE ia în considerare o nouă tranșă de asistență pentru Liban, denunțând încălcarea suveranității acestuia de către Israel
Oficial: România îndeplinește începând de astăzi toate criteriile tehnice pentru aderarea la Visa Waiver, anunță ambasadorul României în SUA
Ministrul Apărării subliniază necesitatea de „tineri militari cât mai bine pregătiți și motivați pentru provocările viitorului mediu de securitate”
Klaus Iohannis, în ultimul său discurs la ONU: România pledează pentru un Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite extins, în care responsabilitatea este norma, nu excepția
Trending
- NATO1 week ago
Nicolae Ciucă, la conferinţa “National Security Dialogue” din Elveţia: Sprijinul pentru Ucraina trebuie să crească pentru a împiedica victoria Rusiei. Este necesară o strategie SUA pentru Marea Neagră
- ONU1 week ago
Un discurs cât pentru o moștenire de cinci decenii în arena globală. Joe Biden, pentru ultima oară la tribuna ONU: Oamenii sunt mai importanți decât a rămâne la putere
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Războiul din Ucraina și integrarea europeană – impactul asupra separatismului nistrean
- U.E.3 days ago
Virajul electoral al Austriei: În premieră după 1945, un partid de extremă-dreaptă anti-migrație și cu rădăcini în nazism câștigă alegerile. Quo vadis “Schengen terestru” pentru România?
- CONSILIUL DE SECURITATE1 week ago
Consiliul de Securitate al ONU. Ministrul britanic de externe, discurs vehement îndreptat către Putin: Imperialismul? Îl recunosc când îl văd. Invazia voastră este pentru a vă extinde statul mafiot într-un imperiu mafiot