Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România. Ponta: “Decizia reconfirmă parcursul bun pe care România l-a avut în ultimii ani”

Published

on

comisia europeanaComisia Europeană a adoptat, miercuri, Acordul de Parteneriat cu România, document care stabileşte strategia de “utilizare optimă” a fondurilor europene alocate Bucureştiului în perioada 2014-2120, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

“Acordul pregăteşte terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, sumă care reprezintă totalul finanţărilor în cadrul politicii de coeziune (în preţuri curente, incluzând finanţarea din cadrul Cooperării teritoriale europene şi alocările bugetare pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor), precum şi a 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului şi pentru cel maritim”, informează Comisia Europeană, potrivit Mediafax.

Comisia consideră că investiţiile din fonduri europene vor atenua şomajul şi vor stimula competitivitatea şi creşterea economică prin sprijinul acordat inovării, formării profesionale şi învăţământului în oraşe şi în zonele rurale. De asemenea, investiţiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea socială şi vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, în care resursele sunt utilizate eficient, mai precizează CE.

Comentând acordul, comisarul pentru politică regională, domnul Johannes Hahn, a declarat:„Astăzi am adoptat un plan de investiții strategic, vital, care așează România pe calea creării de locuri de muncă și a creșterii economice în următorii 10 ani. Acest Acord de parteneriat reflectă determinarea comună a Comisiei Europene și a României de a utiliza în modul cel mai eficient fondurile UE – investițiile noastre trebuie să aibă caracter strategic, conform noii politici de coeziune – care să vizeze în mod preponderent economia reală, creșterea economică sustenabilă și investițiile în oameni. Însă obiectivul major nu este viteza, ci calitatea, iar în lunile următoare suntem pe deplin dedicați să negociem cel mai bun rezultat posibil în ceea ce privește investițiile realizate din fondurile structurale și de investiții europene în perioada 2014-2020. Pentru a asigura derularea unor programe de o bună calitate este nevoie de angajament din partea tuturor părților implicate.”

Comisarul Hahn a adăugat: „Această strategie de investiții are la bază importanta contribuție pe care România o realizează deja prin susținerea UE în atingerea unor obiective ale acesteia și anume creșterea inteligentă, incluziunea socială și atenuarea efectelor schimbărilor climatice. În prezent, România are o bază solidă în acest Acord de parteneriat, care implică toate fondurile structurale și de investiții și care imprimă o direcție strategică viitoarelor programe care vor stimula inovarea, vor transforma IMM­urile române în modele de creștere și vor asigura competitivitatea României în sectoare în creștere, precum TIC, energia, ingineria, nanotehnologiile sau bioeconomia. Fondurile ESI susțin regiunile și orașele din România pentru a face față acestor provocări.

Ponta: “Decizia reconfirmă parcursul bun pe care România l-a avut în ultimii ani”

“România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 aprobat, fiind cel de al 11-lea stat care a obţinut aprobarea Comisiei Europene pe acest document. Acest fapt demonstrează că documentul României a răspuns exigenţelor Comisiei şi, totodată, devine clar că toate atacurile furibunde şi dezinformările că România nu va avea acest Acord aprobat, venite din partea celor care au distrus sistemul de implementare în perioada 2009 – 2011, nu au fost altceva decât manipulări în prag de campanie electorală’, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

 Ministerul Fondurilor Europene a anunţat, marţi, că Executivul european a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România. În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

REZUMATUL Acordului de Parteneriat

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Conferința comisiei COTER. Comisarul european Corina Crețu: Avem nevoie de politici flexibile, care să răspundă provocărilor locale și regionale

Published

on

Avem nevoie de politici flexibile, care să răspundă provocărilor locale și regionale, a declarat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu în cadrul conferinței COTER (Comisia pentru politica de coeziune teritorială și pentru bugetul UE), desfășurată la Cluj-Napoca, tema principală fiind rolul autorităților locale și regionale în cadrul politicii de coeziune.

”Este întotdeauna o plăcere pentru mine să vorbesc despre politica de coeziune, despre oportunitățile pe care aceasta le oferă și despre beneficiile pe care le aduce cetățenilor. Le-am mulțumit membrilor Comisiei atât pentru sprijinul politic, pentru buna colaborare, cât și pentru contribuția la pachetul legislativ. Împărtășim cu toții aceeași convingere, aceea că politicile trebuie să fie adaptate specificului regional, pentru a fi eficiente și pentru a oferi beneficii concrete cetățenilor”, a precizat Corina Crețu în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

În cadrul discursului său, Corina Creţu a amintit despre discuţiile purtate în prezent la nivel european cu privire la acele schimbări – de la cele tehnologice la cele climatice – care se aşteaptă să modifice şi să pună presiune pe regiuni, în efortul lor de dezvoltare. În context, comisarul a afirmat că a participat săptămâna trecută la Atena, la reuniunea ministerială a OECD, unde s-a discutat despre modul în care aşa numitele ”mega trenduri” vor perturba structura economică şi socială a UE în deceniul următor, informează Agerpres.

”Schimbările climatice, globalizarea, migraţia, automatizarea şi tehnologiile digitale au un impact diferit asupra regiunilor şi sectoarelor industriale din UE. Unele regiuni şi companii fac faţă provocărilor şi presiunilor şi se adaptează mult mai bine schimbării, altele au dificultăţi şi se confruntă cu probleme. Este evident că bunăstarea nu este distribuită uniform în societate şi la nivelul regiunilor. Există zone de prosperitate şi există zone de declin, există câştigători şi perdanţi. Nu trebuie să ne ferim să o spunem pentru că acesta este scopul nostru, acela de a-i ajuta pe cei rămaşi în urmă să recupereze aceste distanţe, convergenţa dintre ţări a fost însoţită în ultimii ani de divergenţe la nivel regional. Cele mai bogate 10 la sută din regiunile UE sunt de patru ori mai productive decât cele mai sărace 10 la sută. Această tendinţă tinde să fie o constantă din păcate”, a spus comisarul.

Potrivit Corinei Creţu, s-a ajuns în punctul în care divergenţele devin nu numai ineficiente din punct de vedere economic, dar şi periculoase din punct de vedere social şi politic, aceasta fiind o provocare majoră pentru UE în perioada următoare.

”Iată de ce politica de coeziune a fost şi rămâne principala politică de investiţii a UE cu obiectiv central de a combate disparităţile dintre ţările şi regiunile europene prin politici adaptate realităţilor şi provocărilor locale, maximizând astfel oportunităţile indivizilor şi comunităţilor de a-şi realiza potenţialul. Aceste politici pun accent pe inovare, competitivitate, locuri de muncă, provocări climatice şi de mediu pentru a conduce Europa către o economie digitală cu emisii reduse de carbon”, a mai spus comisarul european.

Comisarul european Corina Crețu a participat la conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană”, în cadrul căreia a vorbit despre importanţa politicilor regionale şi de coeziune.

Conferinţa comisiei COTER din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pe tema ”Susţinerea şi dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană” are loc în 25-26 martie 2019 la Cluj-Napoca. La eveniment participă comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, vicepreşedinta Consiliului Regional Nouvelle-Aquitaine, Isabelle Boudineau, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, autorităţi locale şi europene.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Reacția Comisiei Europene după anunțul premierului Viorica Dăncilă privind mutarea ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim

Published

on

După ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Ambasada României va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, Comisia Europeană reamintește că poziția Uniunii Europene rămâne neschimbată.

Reacția Executivului european vine după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat în cadrul discursului inaugural al Conferinței Internaționale a Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPEC), eveniment desfășurat la Washington, că România își va muta ambasada de la Tel Aviv ”la Ierusalim, capitala Israelului”.

Într-un răspuns pentru Digi24, executivul european spune, referindu-se la declaraţiile Vioricăi Dăncilă, că ”nu comentează comentarii“ şi aminteşte faptul că, în ceea ce priveşte Ierusalimul, poziţia Uniunii Europene, din care România face parte, rămâne neschimbată şi ea susţine soluţia celor două state, Israel şi Palestina, ambele cu capitala la Ierusalim.

”După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă, astăzi.

Anunțul premierul a provocat o reacție și din partea președintelui României, care a spus că prin declarațiile susținute referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, ”încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe” și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român.

Ambasada Israelului la Bucureşti îşi exprimă speranţa ca reprezentanţa diplomatică a României să se mute de la Tel Aviv la Ierusalim, poziţie exprimată după anunţul făcut în acest sens, duminică, de premierul Viorica Dăncilă.

Ulterior, șefa guvernului a revenit asupra afirmațiilor făcute în cadrul discursului susținut la AIPEC. Într-o intervenție telefonică, aceasta a precizat că ”în discursul meu am vorbit despre mutarea ambasadei la Ierusalim, dar (…) am formulat într-un mod corect, am spus că trebuie să îndeplinim toţi paşii constituţionali. Nu am spus: eu voi muta ambasada. Am spus că trebuie să respectăm Constituţia”.

Amintim faptul că la 6 decembrie 2017, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

Decizia lui Trump a provocat un val de reacții de dezaprobare din partea statelor membre ale Uniunii Europene, Uniunea Europeană afirmând în repetare rânduri prin intermediul reprezentanților instituțiilor sale că ”trebuie să ne ferim de decizii unilaterale”.

Continue Reading

#RO2019EU

Cluj-Napoca găzduiește principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor privind politica de coeziune şi fondurile structurale în 2019, în timpul RO2019EU

Published

on

Foto: COR

Cluj-Napoca găzduiește principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor privind politica de coeziune şi fondurile structurale în 2019, în timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, potrivit comunicatului Comitetul European al Regiunilor.

Conferința Comisiei COTER are ca temă ,,Susținerea și dezvoltarea unei politici de coeziune eficiente pornind de la autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană”. Este a 22-a întâlnire a Comisiei pentru Politica de Coeziune Teritorială și Bugetul UE (COTER).

La reuniune participă reprezentanţi ai regiunilor şi oraşelor din Statele Membre, oficiali de rang înalt din instituţiile europene, miniştri ai statelor membre, precum: Isabelle Boudineau (FR-PSE), vicepreședintă a Consiliului Regional Nouvelle-Aquitaine, președinta Comisiei COTER a CoR, Emil Boc (RO-PPE), primarul municipiului Cluj-Napoca,  George Ciamba ministru delegat pentru afaceri europene, România (de confirmat), Robert Negoiță (RO-PSE), președintele delegației române la CoR, președintele, Asociației Municipiilor din România și primarul Sectorului 3 din București și Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu.

Conferinţă este cel mai mare eveniment organizat în afara Bucureştiului, în timpul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, politica de coeziune este principala politică europeană de investiții cu ajutorul căreia se poate realiza obiectivul din Tratatul de Aderare referitor la coeziunea economică, socială și teritorială. În acest sens, politica de coeziune are o valoare adăugată clară în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă, creșterea durabilă , dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, depășirea barierelor structurale, investiția în creșterea nivelului de performanță a capitalului uman și îmbunătățirea calității vieții pentru toți cetățenii din întreaga Uniune Europeană.

Orașele și regiunile se numără printre beneficiarii principali ai politicii de coeziune a UE. Noua politică de coeziune după 2020 este, prin urmare, esențială pentru orașele și regiunile europene.

Prezentarea propunerii privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 și a pachetului ulterior de propuneri de regulamente privind fondurile structurale și de investiții europene formulate de către Comisia Europeană în mai 2018 a lansat procesul legislativ pentru noua politică de coeziune după 2020. Comitetul European al Regiunilor (CoR) și-a prezentat recomandările privind diferitele dosare legislative într-o serie de avize, care au fost adoptate în cadrul sesiunii sale plenare din 5 și 6 decembrie 2018, pentru a canaliza preocupările orașelor și regiunilor europene către procesul legislativ.

Cu puțin timp înainte de încheierea mandatelor actuale ale Parlamentului European și Comisiei Europene, acum este momentul potrivit pentru a face bilanțul progreselor înregistrate până în prezent și pentru a discuta modul în care propunerile orașelor și regiunilor au fost preluate în cadrul dezbaterilor interinstituționale, felul în care regiunile și orașele se pot pregăti cel mai bine pentru noua perioadă de programare, precum opțiunile prin care realizările politicii de coeziune ar putea fi mai bine comunicate.

Programul integral aici.

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending