Connect with us

U.E.

Comisia Europeană a criticat sancțiunile SUA împotriva gazoductului Nord Stream 2

Published

on

© European Union, 2019

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat sancțiunile americane împotriva companiilor implicate în construcția proiectului Nord Stream 2, invocând conformitatea cu legea a acestuia, informează Agerpres

Von der Leyen a recunoscut că proiectul de gazoduct are o „dimensiune politică” şi că Comisia trebuie să protejeze interesele statelor sale membre estice.

„Pe de altă parte, Comisia UE respinge (…) sancţiunile împotriva companiilor europene care se angajează în proiecte în conformitate cu legea”, a adăugat ea, citată de sursa menționată.

De alfel, reacții dure au început să apară încă de săptămâna trecută din partea UE, Rusiei și Germaniei, care au denunţat cu tărie ingerinţa Statelor Unite în politica energetică europeană și în dezvoltarea economiei altor state. 

„Din principiu, Uniunea Europeană se opune impunerii de sancţiuni împotriva companiilor europene angajate în activităţi legale”, a declarat în urmă cu o săptămână un purtător de cuvânt al UE, citat de AFP.

Comisia Europeană analizează în prezent posibilele repercusiuni ale sancţiunilor americane, a mai indicat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, Moscova a lăsat foarte clar să se înţeleagă că va duce la bun sfârşit acest proiect în pofida sancţiunilor americane, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, declarând pe pagina sa de Facebook că „un stat cu o datorie publică de 22.000 de miliarde de dolari interzice unor ţări solvente să-şi dezvolte economia reală”, denunţând totodată „ideologia americană care nu poate suporta concurenţa mondială”, citează Agerpres.

Totodată, ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a dat asigurări ieri că gazoductul rusesc Nord Stream 2 va fi pus în funcţiune înainte de sfârşitul anului 2020, în ciuda sancţiunilor americane împotriva companiilor asociate construcţiei sale, relatează Agerpres

Nord Stream 2 este aproape de finalizare, rămânând să mai fie amplasați doar 160 km de conducte, și urmărește în mare parte traseul conductei Nord Stream existente, care livrează deja gaz din Rusia în Germania pentru distribuire mai departe în Europa. Se preconizează că noua conductă va dubla capacitatea de gaz la 110 miliarde de metri cubi anual. Proponenții susțin că gazul va înlocui cărbunele din amestecul de energie din Europa și va oferi o rezervă pentru surse regenerabile, precum energia eoliană și solară.

În 2017, Gazprom şi-a majorat exporturile de gaze naturale spre Europa cu 8,1%, până la valoarea record de 193,9 miliarde de metri cubi, în contextul în care dependența Uniunii Europene de importul gazelor naturale este în creștere și, potrivit evaluărilor europene, această tendință este așteptată să continue. 

Parlamentarii americani au criticat în repetate rânduri proiectul, spunând că acesta va permite Moscovei să evite tranzitul de gaze prin Ucraina și va oferi gigantului energetic Gazprom un monopol pe exportul către piețele energetice europene, spre deosebire de promotorii săi care îl consideră ca fiind strategic pentru aprovizionarea Europei.

În acest context, preşedintele american Donald Trump a promulgat vinerea trecută legea care impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2, proiect aflat în miezul unei bătălii economice şi geopolitice între SUA şi Europa, informează AFP.

Sancţiunile vizează companiile care colaborează la construirea în Marea Baltică a acestui gazoduct, care ocoleşte în special Ucraina – ţară aliată Occidentului, şi prin care trece până acum o mare parte din gazul rus, informează AFP, potrivit Agerpres.

Măsurile punitive, care fac parte dintr-o lege mai cuprinzătoare vizând bugetul apărării americane pentru anul fiscal 2020, prevăd îngheţarea activelor şi revocarea vizelor americane antreprenorilor implicaţi în realizarea proiectului. 

Legea oferă administrației Trump 60 de zile pentru a identifica acele companii și persoane care furnizează astfel de servicii și permite revocarea vizelor pentru SUA și blocarea proprietăților deținute de aceste persoane. De asemenea, acordă 30 de zile celor vizați de sancțiuni pentru a-și opri operațiunile.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

EFFIS: 2022 ar putea stabili un record la incendiile de vegetație în UE. România, Spania și Portugalia, printre țările cele mai afectate de secetă

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană este pe cale să înregistreze un sezon record de incendii de vegetație, avertizează Sistemul European de Informare privind Incendiile Forestiere (EFFIS), potrivit POLITICO.

Valurile de căldură succesive – parte a unei tendințe de încălzire determinată de schimbările climatice – și lipsa persistentă de precipitații au transformat o mare parte din Europa într-o adevărată torță în această vară, permițând incendiilor să se răspândească cu ușurință.

De la începutul anului 2022, flăcările au devastat aproape 660 000 de hectare de terenuri din UE – o suprafață de peste două ori mai mare decât Luxemburgul -, potrivit celei mai recente actualizări a EFFIS.

În 2017, anul cu gravitatea cea mai ridicată în privința numărului de incendii de vegetație din UE, aproximativ 420 000 de hectare fuseseră arse până la jumătatea lunii august, înainte ca o lună octombrie devastatoare să dubleze această cifră la 988 087 de hectare pentru întregul an. În condițiile în care sezonul incendiilor este departe de a se fi încheiat, EFFIS a avertizat că anul acesta ar putea stabili un nou record.

Anul acesta, până în prezent, este „chiar sub 2017″, a declarat duminică coordonatorul EFFIS, Jesús San-Miguel, pentru AFP. „Situația în ceea ce privește seceta și temperaturile extrem de ridicate a afectat toată Europa în acest an, iar situația generală din regiune este îngrijorătoare, în timp ce ne aflăm încă în mijlocul sezonului de incendii”.

Spania, România și Portugalia sunt țările membre UE cele mai afectate de secetă, potrivit Comisiei Europene. Franța a fost, de asemenea, grav afectată, cu peste 60 000 de hectare arse până în această săptămână, depășind cu mult recordul anterior al țării, de 43 600 de hectare pentru întregul an 2019.

Însă, odată cu încălzirea Europei, incendiile izbucnesc din ce în ce mai des și mai la nord. San-Miguel (EFFIS) a declarat că, începând din 2010, s-a înregistrat o tendință de intensificare a incendiilor în Europa Centrală și de Nord.

Odată cu atenuarea valului de căldură din această săptămână și cu ploile care au adus o oarecare ușurare, EFFIS a declarat duminică că situația incendiilor de vegetație arată o oarecare îmbunătățire, deși riscul rămâne ridicat pentru Peninsula Iberică și pentru estul Franței, Belgia și Germania.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE și alte peste 40 de țări, printre care și România, cer retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie

Published

on

© European Union, 2019/Source: EC - Audiovisual Service

UE și alte peste 40 de țări, printre care și România, cer retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie din Ucraina, se arată într-o declarație comună semnată la 12 august, informează Serviciul European de Acțiune Externă. 

„Îndemnăm Federația Rusă să își retragă imediat forțele militare și tot personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie, din împrejurimile imediate ale acesteia și din întreaga Ucraină, astfel încât operatorul și autoritățile ucrainene să își poată relua responsabilitățile suverane în interiorul granițelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei, iar personalul de exploatare legitim să își poată îndeplini sarcinile fără interferențe externe, amenințări sau condiții de lucru inacceptabil de dure. Acest lucru va permite, de asemenea, AIEA să își desfășoare verificarea în conformitate cu obligațiile asumate de Ucraina în materie de garanții în condiții de siguranță și securitate și în timp util”,  afirmă grupul de ţări în declarația comună. 

Semnatarii subliniază că prezența forțelor militare rusești la centrala nucleară Zaporojie împiedică operatorul și autoritățile ucrainene să își îndeplinească obligațiile în materie de securitate nucleară și de securitate radiologică în conformitate cu convențiile internaționale și cu standardele de securitate ale AIEA și împiedică AIEA să își îndeplinească mandatul privind garanțiile.

De altfel, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, a afirmat joi, în fața Consiliului de Securitate al ONU că situația de la centrala nucleară ucraineană s-a deteriorat rapid până în punctul în care a devenit „foarte alarmantă”, arată un comunicat al organizației.

„Aceste acțiuni militare în apropierea unei instalații nucleare atât de mari ar putea duce la consecințe foarte grave”, a declarat Grossi în cadrul reuniunii solicitate de Rusia, care a fost marcată de apeluri răsunătoare pentru a permite experților tehnici ai Agenției să viziteze zona, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de securitate.

Oficialul a cerut ambelor părți să coopereze cu agenția atomică a ONU.

„Este un moment important, un moment greu, iar AIEA trebuie să i se permită să își desfășoare misiunea în Zaporojie cât mai curând posibil”.

Declarația citată a fost emisă în numele Australiei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Croației, Ciprului, Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Franței, Georgiei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Islandei, Italiei, Japoniei, Letoniei, Liechtensteinului, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Muntenegrului, Țărilor de Jos, Noii Zeelande, Macedoniei de Nord, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Republicii Coreea, Republicii Moldova, României, Slovaciei, Sloveniei, Spaniei, Suediei, Turciei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, precum și al Uniunii Europene.

Continue Reading

U.E.

UE recomandă Georgiei în raportul anual privind punerea în aplicare a Acordului de asociere să fie ”conștiincioasă” în consolidarea statului de drept, având în vedere regresele înregistrate

Published

on

© European Union, 2019/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a publicat raportul anual referitor la punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Georgia. Documentul analizează implementarea reformelor cuprinse în acest acord de către Tbilisi, în timpul anului trecut.

”Georgia și-a continuat calea reformelor în circumstanțe dificile, în contextul redresării sale socio-economice în urma COVID-19, al unui mediu politic tensionat și al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, am asistat la regrese în domeniile-cheie precum statul de drept, guvernanța și drepturile omului. Pe măsură ce Georgia se avântă în noua etapă a relațiilor sale cu UE, cu perspectivă europeană, Georgia trebuie să adopte o abordare responsabilă și conștiincioasă, care să corespundă obiectivelor sale declarate și aspirațiilor cetățenilor săi”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, care a reiterat sprijinul UE față de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.

”În urma deciziei Consiliului European de a acorda Georgiei perspectiva de aderare la UE și a disponibilității sale de a acorda statutul de candidat odată ce vor fi abordate prioritățile identificate în avizul Comisiei, mingea este acum în terenul Georgiei. Un angajament serios față de consolidarea democrației, reformele judiciare, consolidarea statului de drept, precum și lupta împotriva corupției și a criminalității organizate vor fi esențiale. Uniunea Europeană va continua să sprijine Georgia în eforturile sale de a aborda aceste priorități. De asemenea, vom continua să sprijinim dezvoltarea și redresarea economică a țării prin intermediul Planului economic și de investiții pentru Parteneriatul estic”, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi.

Potrivit unui comunicat al Serviciului European pentru Acțiune Externă, principalele constatări ale raportului sunt următoarele:

Cel mai recent raport, elaborat de Serviciul European de Acțiune Externă și de serviciile Comisiei Europene, arată că Acordul de asociere UE-Georgia a continuat să fie un motor al reformelor. În general, procesul de aliniere a legislației naționale la legislația UE, ca parte a Acordului de asociere, inclusiv a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (DCFTA), este pe drumul cel bun și progresează.

Cu toate acestea, în 2021, provocările au amenințat să submineze fundamentele democratice ale țării și au existat regrese în ceea ce privește statul de drept. Acest lucru demonstrează necesitatea unui angajament reînnoit și serios față de consolidarea democratică, de reformele judiciare și de acțiunile de reducere a polarizării politice și de consolidare a statului de drept, precum și de garantare a unui spațiu mediatic profesionist, pluralist și independent. ”Acestea sunt priorități esențiale pentru ca Georgia să avanseze pe calea sa europeană”, este subliniat în comunicatul mai sus amintit.

UE a continuat să sprijine suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, inclusiv prin continuarea eforturilor reprezentantului special al UE, prin angajamentul său în calitate de co-președinte în cadrul discuțiilor internaționale de la Geneva și prin prezența susținută pe teren a misiunii de monitorizare a UE.

UE și-a intensificat în continuare sprijinul pentru capacitatea de reziliență a Georgiei, inclusiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

În plus, în 2021, împreună cu instituțiile financiare europene și cu omologii guvernamentali georgieni, a fost pusă o bază solidă pentru materializarea proiectelor emblematice pentru Georgia în cadrul Planului economic și de investiții pentru Parteneriatul estic.

Acordul de asociere dintre UE și Georgia, care include o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, a intrat pe deplin în vigoare la 1 iulie 2016. Acesta promovează aprofundarea legăturilor politice, consolidarea legăturilor economice și respectarea valorilor comune și reprezintă baza cooperării UE-Georgia și a sprijinului UE pentru reformele din Georgia.

La 3 martie 2022, Georgia a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. La 17 iunie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului, prin avizul înaintat, să acorde Georgiei o perspectivă europeană.

Comisia a recomandat, de asemenea, ca Georgiei să i se acorde statutul de țară candidată după ce vor fi abordate o serie de priorități specificate în aviz.

La 23 iunie 2022, Consiliul European a aprobat această recomandare. Acesta a recunoscut perspectiva europeană a Georgiei și și-a exprimat disponibilitatea de a acorda statutul de candidat odată ce prioritățile vor fi abordate.

Începând cu 2023, Comisia Europeană va prezenta un raport privind punerea în aplicare a priorităților ca parte a pachetului de extindere. În plus, până la sfârșitul anului 2022, Comisia va prezenta evaluarea sa privind capacitatea Georgiei de a-și asuma și de a pune în aplicare în mod eficient obligațiile care decurg din calitatea de membru.

Continue Reading

Facebook

MAREA BRITANIE2 hours ago

Regatul Unit, prima țară care aprobă un vaccin bivalent anti-COVID dezvoltat de Moderna

ROMÂNIA2 hours ago

Lucian Bode: România contribuie consistent la securitatea UE, de aceea aderarea țării noastre la spațiul Schengen reprezintă o „urmare firească”

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Iranul va răspunde până la miezul nopții coordonatorului UE cu privire la textul final al proiectului de acord nuclear revitalizat

INDIA5 hours ago

Narendra Modi: India trebuie să se transforme într-o țară dezvoltată în 25 de ani, cu politici pentru a susține producția internă, apărarea și tehnologia digitală

U.E.6 hours ago

EFFIS: 2022 ar putea stabili un record la incendiile de vegetație în UE. România, Spania și Portugalia, printre țările cele mai afectate de secetă

INDIA7 hours ago

La cea de-a 75-a aniversare a independenței Indiei, Joe Biden susține că această țară este un „partener indispensabil” pentru SUA

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA8 hours ago

Ministrul Apărării, convins că anul viitor Forțele Navale Române vor fi mai bine echipate la nivelul provocărilor de securitate actuale și viitoare

ROMÂNIA8 hours ago

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Marinei Române: Îi felicit pentru profesionalism și dăruire pe toți marinarii care și-au legat destinele de mările și oceanele lumii

ROMÂNIA9 hours ago

Nicolae Ciucă, de Ziua Marinei: Conflictul din apropierea granițelor subliniază necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generație

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Din 2023, vom face un efort pentru a crește bugetul Apărării de la 2% din PIB la 2,5%

ROMÂNIA4 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA2 weeks ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

Team2Share

Trending