Comisia Europeană a lansat procedura de infringement împotriva Poloniei cu privire la reforma judiciară

Comisia Europeană a lansat sâmbătă o procedură de infrigement împotriva Poloniei după publicarea unei noi legi care, în viziunea conducerii de la Bruxelles, subminează independența tribunalelor de drept comunin din statul polonez, informează AFP, citat de Agerpres.

“Comisia Europeana a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, printr-o scrisoare de confirmare oficială, în urma publicării în Monitorul Oficial polonez a legii privind organizarea instanțelor de drept comun vineri, 28 iulie“, menționează aceasta într-un comunicat.

Executivul european a dat o lună termen Poloniei pentru a răspunde procedurii respective, care poate să conducă la sancțiuni financiare.

Președintele polonez Andrzej Duda a promulgat marți o lege privind reforma tribunalelor de drept comun în baza căreia președinții acestora vor fi numiți de ministrul justiției, informează agențiile internaționale de presă, care menționează că aceasta este una din cele trei legi adoptate de legislativul polonez în cadrul unei controversate reforme judiciare, criticată atât de Uniunea Europeană cât și de opoziție, în opinia cărora va afecta independența justiției.

Promulgarea acestei legislații vine la o zi după ce Duda a anunțat că va bloca două proiecte de lege – reforma Curții Supreme și a Consiliului Național al Magistraturii – privind reformarea sistemului judiciar din Polonia, după ample proteste pe străzile Varșoviei și ale marilor orașe ale țării și după ce opoziția politică și Uniunea Europeană au condamnat reforma ca pe un atac împotriva independenței instanțelor.

Legea promulgată de președintele Poloniei va permite ministrului justiției să-i numească pe judecătorii tribunalelor de drept comun fără să se consulte cu adunările generale ale judecătorilor și nici cu Consiliul național al magistraturii și fără a da explicații, ceea ce, potrivit opoziției, va duce la subordonarea justiției față de executiv.

Guvernul polonez ”nu va accepta nicio formă de șantaj din partea oficialilor UE” în legătură cu reforma justiției, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, după ce Brexellesul a amenințat Varșovia cu sancțiuni, urmare a controversatei reforme judiciare ce a provocat ieșirea în stradă a zeci de mii de polonezi.

Comisia Europeană anunțase încă de la jumătatea lunii iulie că urmărește cu preocupare evenimentele recente din Polonia, țară cu care executivul european a lansat încă de anul trecut o procedură de dialog structurat. Acest cadru adoptat de Comisie urmărea să prevină, printr-un dialog cu Varșovia, ca o amenințare sistemică la adresa statului de drept să necesite inițierea de către executivul european a mecanismelor cuprinse la articolul 7 din tratatul UE, cel cu privire la drepturile de vot ale unui stat membru.

În situația invocării articolului 7 al Tratatului Uniunii, potrivit căruia un stat care încalcă puternic valorile europene de bază, precum democrația, statul de drept și drepturile omului, acesta își pierde dreptul de a participa la crearea legislației europene.

Pentru ca o astfel de prevedere să fie invocată și adoptată este necesară unanimitatea membrilor Consiliului European, mai puțin statul anchetat. Cu toate acestea, intenției Comisiei Europene ar urma să i se împotrivească Ungaria. “Este în interesul Ungariei, este în interesul Europei și al prieteniei ungaro-polone ca această inchiziție împotriva Poloniei să nu fie una încununată de succes“, a declarat premierul ungar Viktor Orban duminică, acuzând UE că duce o ”inchiziție” la adresa Varșoviei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare