Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a Ursulei von der Leyen și noul președinte al Consiliului European și-au preluat oficial mandatele. În aceeași zi, UE aniversează 10 ani ai Tratatului de la Lisabona

Published

on

© European Union 2019

Noua Comisie Europeană, prima din istorie condusă de o femeie, precum și noul președinte al Consiliului European și-au preluat oficial prerogativele duminică, 1 decembrie, cu un program care se anunţă foarte încărcat şi cu mai multe propuneri concrete în primele 100 de zile de la preluarea mandatului. Preluarea acestor mandate coincide și cu un alt capitol de istorie europeană, aniversarea a 10 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, actul de funcționare al Uniunii Europene prin intermediul căruia, de pildă, a fost creată instituția Consiliului European.

Noii lideri ai celor două instituții UE, succesori ai lui Jean-Claude Juncker și Donald Tusk, Ursula von der Leyen și Charles Michel vor fi prezenți duminică la Casa Istoriei Europene de la Bruxelles, alături de președintele Parlamentul European David Sassoli și președinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde, la o ceremonie de marcare a unui deceniu de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Ursula von der Leyen și Charles Michel au devenit președinții Comisiei Europene și Consiliului European în urma unui acord între șefii de state sau de guverne. Spre deosebire de Michel, care a trebuit validat doar de liderii europeni, von der Leyen a trecut printr-un amplu proces de învestire în funcție, de la un vot majoritar fragil de alegere în funcție în Parlamentul European, la formarea echipei de comisari europeni și audierile complexe și prelungite ale acestora în comisiile PE și până la votul consistent din 27 noiembrie. Prima Comisie Europeană condusă de o femeie și de un german după 52 de ani a fost validată cu 461 de voturi, 157 împotrivă, 89 abțineri. 


În lipsa unui comisar desemnat al Marii Britanii, împotriva căreia a fost lansată o procedură de infringement, noua Comisie Europeană este formată din 27 de comisari, între care și comisarul pentru transporturi nominalizat de România, Adina Vălean. Structura Comisiei Europene 2019-2024 este următoarea:

Președinte: Ursula von der Leyen (Germania, PPE);

Trei vicepreședinți executivi: Frans Timmermans (Olanda, PES – responsabil Pactul Ecologic European); Margrethe Vestager (Danemarca, Renew Europe – responsabil o Europă pregătită pentru era digitală); Valdis Dombrovskis (Letonia, PPE – responsabil pentru o economie în serviciul cetățenilor și comisar pentru servicii financiare)

Cinci vicepreședinți: Josep Borrell (Spania, PES – Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate); Věra Jourová (Cehia, Renew Europe – valori și transparență); Margaritis Schinas (Grecia, PPE – promovarea modului nostru de viață european; Maroš Šefčovič (Slovacia, PES – relații interinstituționale și prospectivă); și Dubravka Šuica (Croația, PPE -Democrație și demografie).

Alți 18 comisari europeni, după cum urmează: Johannes Hahn (Austria, PPE – portofoliul pentru buget și administrație); Didier Reynders (Belgia, Renew Europe – portofoliul pentru justiție); Mariya Gabriel (Bulgaria, PPE – portofoliul pentru inovație, cercetare, tineret, cultură și educație); Stella Kyriakides (Cipru, PPE – portofoliul pentru sănătate); Kadri Simson (Estonia, Renew Europe – portofoliul pentru energie); Jutta Urpilainen (Finlanda, PES – portofoliul pentru parteneriate internaționale); Thierry Breton (Franța, Renew Europe – portofolil pentru piață internă, politică industrială, industira de apărare și spațiu); Olivér Várhelyi (Ungaria, PPE – portofoliul pentru vecinătate și extindere); Phil Hogan (Irlanda, PPE – portofoliul pentru comerț); Paolo Gentiloni (Italia, PES – portofoliul pentru economie); Virginijus Sinkevičius (Lituania, Verzii – portofoliul pentru mediu, oceane și pescuit); Nicolas Schmit (Luxemburg, PES – portofoliul pentru locuri de muncă și afaceri sociale); Helena Dalli (Malta, PES – portofoliul pentru egalitate); Janusz Wojciechowski (Polonia, ECR – portofoliul pentru agricultură); Elisa Ferreira (Portugalia, PES – portofoliul pentru coeziune și reforme); Adina Vălean (România, PPE – portofoliul pentru transporturi); Janez Lenarčič (Slovenia, Renew Europe – portofoliul pentru gestionarea crizelor); Ylva Johansson (Suedia, PES – portofoliul pentru afaceri interne).

Mai multe despre noua Comisie Europeană aici.

Citiți și Ursula von der Leyen pentru Calea Europeană: Fondurile pentru coeziune și agricultură vor fi integrate în conceptul mai larg al Pactului Ecologic European și al digitalizării. Va trebui să ajustăm bugetul
Citiți și Ursula von der Leyen pentru Calea Europeană: Europa nu va fi niciodată o alianță pur militară. Uniunea Europeană a Apărării va fi întotdeauna complementară cu NATO

Politico Europe: Care sunt provocările noii Comisii?

Printre promisiunile pe care le-a făcut în Parlamentul European înainte de votul de confirmare din iulie sunt propunerea unui Pact ecologic european în urma aplicării căruia Europa ar urma să devină primul continent neutru din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050, propunerea unui instrument legal privind instituirea unui salariu minim corect la nivelul UE, propunerea de măsuri de transparenţă privind salarizarea menite să asigure echitatea de gen, precum şi iniţierea unei legislaţii asupra “implicaţiilor umane şi etice” ale inteligenţei artificiale.

Într-un articol intitulat “Provocarea reală de 100 de zile a Ursulei von der Leyen”, Politico Europe prezintă calendarul primelor 100 de zile ale noii Comisii Europene, în care, pe lângă sarcinile asumate de preşedinta sa, echipa executivului european va trebui să gestioneze şi numeroase alte chestiuni aflate sau nu în afara controlului său.

Deşi mandatul oficial al noii Comisii a început pe 1 decembrie, prima întâlnire oficială a Colegiului Comisarilor va avea loc pe 4 decembrie, în care vor fi luate mai multe decizii birocratice, printre care metodele de lucru, inclusiv ordinea de succesiune în executiv, respectiv ordinea în care vicepreşedinţii îi vor prelua atribuţiile în absenţă.

Pe 11 decembrie se aşteaptă deja ca Ursula von der Leyen să-şi prezinte Pactul ecologic european sau “European Green Deal”, un pachet foarte ambiţios de propuneri pentru combaterea schimbării climatice, care se anticipează că va fi piesa de rezistenţă a preşedinţiei ei.

von der Leyen speră ca liderii UE, care se vor aduna la Consiliul European pe 12 decembrie, se vor pune de acord asupra obiectivului de neutralitate din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. Mulţi militanţi ai cauzei susţin că sunt necesare obiective şi mai ambiţioase, dar liderii UE nu au adoptat nici măcar obiectivul referitor la 2050 la summitul din luna iunie din cauza opoziţiei unor ţări din Europa Centrală şi de Est.

Iar a doua zi, la Consiliul European, se aşteaptă o discuţie tensionată privind noul Cadru Financiar Multianual, care se va aplica pe o perioadă de şapte ani începând cu 1 ianuarie 2021. Ursula von der Leyen şi echipa ei vor depune eforturi pentru a schimba gândirea liderilor statelor membre pentru a face loc priorităţilor ei politice, care nu au fost luate în considerare când Comisia Europeană şi-a prezentat propunerea ei iniţială de buget, în mai 2018.

Înainte de finalul anului, Comisia von der Leyen, împreună cu experţii naţionali în securitate cibernetică, trebuie să finalizeze o listă de măsuri pe care ţările le pot lua pentru a reduce riscurile asupra reţelelor 5G.

31 ianuarie, ziua a 62-a dintre primele o sută ale mandatului ei, ar putea fi ziua Brexitului sau a unei noi amânări. În funcţie de evoluţiile din Marea Britanie, Ursula von der Leyen şi echipa ei ar putea începe în sfârşit negocierile privind un acord comercial cu Londra, dacă nu cumva liderii UE vor fi acceptat o nouă amânare.

Politico Europe mai notează că după primele 100 de zile, chiar dacă va reuşi să mobilizeze majorităţi în Parlamentul European și depășească diviziunile şi tensiunile între capitalele europene, şi chiar să treacă peste capcana Brexit-ului şi pericolele sale, noua şefă a a Comisiei Europene tot va mai avea în faţă 94% din mandat şi o sumedenie de probleme.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

UE se pregătește pentru deceniul digital: Comisia Europeană va crea spațiul european al educației până în 2025 și a adoptat noul plan de acțiune pentru educație digitală

Published

on

© European Union, 2020 / Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a adoptat miercuri două inițiative care vor consolida contribuția educației și formării la redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus și vor sprijini construirea unei Europe verzi și digitale, informează executivul european într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Creionând o viziune asupra Spațiului european al educației care va prinde formă până în 2025, Comisia a propus noi inițiative, mai multe investiții și o cooperare mai strânsă între statele membre pentru a-i ajuta pe toți europenii, de toate vârstele, să beneficieze de oferta bogată pusă la dispoziție de UE în materie de educație și formare.

Comisia a adoptat, de asemenea, un nou Plan de acțiune pentru educația digitală, care reflectă învățămintele desprinse din criza provocată de coronavirus și schițează planul unui ecosistem educațional digital de înaltă performanță, cu competențe digitale dezvoltate pentru transformarea digitală.

Comunicarea privind Spațiul european al educației prezintă modalitățile prin care cooperarea poate îmbogăți și mai mult calitatea, caracterul incluziv și dimensiunea digitală și ecologică a sistemelor educaționale ale statelor membre. Documentul prezintă acțiunile prin care statele membre pot crea un Spațiu european al educației bazat pe libertatea celor care studiază și a cadrelor didactice de a învăța și de a lucra pe întregul continent și pe libertatea instituțiilor de învățământ de a se asocia între ele în Europa și dincolo de granițele acesteia.

Spațiul european al educației are la bază șase dimensiuni: calitatea, incluziunea și egalitatea de gen, tranzițiile verzi și digitale, cadrele didactice, învățământul superior și o Europă mai puternică la nivel mondial. Inițiativele vor analiza, printre altele, diferite modalități de îmbunătățire a calității, în special în ceea ce privește competențele de bază și cele digitale, de a dezvolta caracterul incluziv al educației școlare și atenția față de aspectele de gen, precum și de a ameliora rezultatele școlare. Totodată, ele vor contribui la o mai bună înțelegere a schimbărilor climatice și a sustenabilității, vor încuraja ecologizarea infrastructurii educaționale, vor sprijini profesia de cadru didactic, vor dezvolta în continuare universitățile europene și vor consolida conectivitatea dintre instituțiile de învățământ și de formare.

Comunicarea descrie, de asemenea, mijloacele și etapele necesare pentru crearea Spațiului european al educației până în 2025, cu sprijinul Planului european de redresare economică (Next Generation EU) și al programului Erasmus+. În același timp, ea propune un cadru de cooperare cu statele membre și cu părțile interesate din domeniul educației, inclusiv o structură de raportare și de analiză, cu obiective educaționale stabilite, pentru a încuraja și a urmări reformele. Eforturile de creare a Spațiului european al educației vor merge mână în mână cu Agenda pentru competențe în Europa, cu politica reînnoită de educație și formare profesională și cu Spațiul european de cercetare.

Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027) propune un set de inițiative pentru o educație digitală de înaltă calitate, incluzivă și accesibilă în Europa. Este un apel la acțiune pentru o cooperare mai strânsă între statele membre la nivel european, precum și între părțile interesate, pentru a face ca sistemele de educație și formare profesională să fie cu adevărat adecvate pentru era digitală. Criza provocată de coronavirus a plasat învățarea la distanță în centrul practicilor educaționale. A ieșit astfel în evidență nevoia presantă de a îmbunătăți educația digitală, ca obiectiv strategic esențial pentru un proces de predare și de învățare de înaltă calitate în era digitală. Acum, după ce s-a depășit faza de urgență impusă de izbucnirea pandemiei, avem nevoie de o abordare strategică și pe termen mai lung în ceea ce privește educația și formarea digitale.

Planul de acțiune are două priorități strategice pe termen lung: (i) promovarea dezvoltării unui ecosistem educațional digital de înaltă performanță și (ii) dezvoltarea competențelor digitale pentru transformarea digitală. Pentru a consolida cooperarea și schimburile în domeniul educației digitale la nivelul UE, Comisia va crea un Pol european pentru educația digitală, care va promova colaborarea și sinergiile dintre domeniile de politică relevante pentru educația digitală, va crea o rețea de servicii naționale de consiliere și va consolida dialogul dintre părțile interesate din sectorul public și din cel privat.

Ambele inițiative vor alimenta, de asemenea, cel de al treilea Summit european pentru educație, pe care Comisia îl va găzdui online în data de10 decembrie și care va reuni miniștrii și principalele părți interesate pentru a discuta despre modalitățile prin care educația și formarea pot fi adaptate erei digitale.

Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat că „educația și formarea au suferit perturbări majore din cauza epidemiei de COVID-19 și a unei treceri rapide la învățarea online și la distanță. Utilizarea în masă a tehnologiei a scos la iveală lacune și puncte slabe. Totodată, acesta este un bun prilej pentru a reseta educația și formarea în spiritul erei digitale. 95 % dintre respondenții la consultarea publică referitoare la Planul de acțiune pentru educația digitală consideră criza ca fiind un punct de cotitură în ceea ce privește modul de utilizare a tehnologiei în educație și formare. Este un moment foarte bun pentru a da o nouă formă educației și a o moderniza pentru era digitală.”

„Educația este un element esențial al modului de viață european. Viziunea noastră pentru Spațiul european al educației este fondată pe valorile libertății, diversității, drepturilor omului și justiției sociale. Alături de Planul de acțiune pentru educația digitală, propunem noi inițiative pentru a învăța și a munci împreună pe întregul continent. Pentru tinerii noștri, pentru cetățenii noștri, pentru prosperitatea noastră”, a completat și Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a conchis: „Spațiul european al educației și Planul de acțiune pentru educația digitală sunt esențiale pentru redresarea și creșterea economică viitoare la nivel european. Ele stabilesc o viziune comună asupra viitorului educației, care este legată de angajamentele noastre privind tranzițiile verzi și digitale. Acum trebuie să ne concentrăm asupra punerii în aplicare și asupra creării de sinergii între acestea.”

Context

Spațiul european al educației are la bază decenii de cooperare în domeniul educației la nivelul UE. Cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020) a contribuit la consolidarea încrederii și a înțelegerii reciproce pentru a sprijini primele inițiative ale Spațiului european al educației.

În 2017, șefii de stat și de guvern au discutat despre educație și formare la summitul social de la Göteborg, pornind de la comunicarea Comisiei care prezenta viziunea asupra creării unui Spațiu european al educației până în 2025. În decembrie 2017, au urmat concluziile Consiliului prin care statele membre, Consiliul și Comisia erau îndemnate să dea curs agendei de la Göteborg. Au fost elaborate deja numeroase inițiative. Pe baza acestei moșteniri bogate, comunicarea de astăzi prezintă o viziune pentru Spațiul european al educației, alături de o abordare consolidată în vederea creării acestuia până în 2025. Spațiul european al educației este, de asemenea, legat de Next Generation EU și de bugetul pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

În acest context, Planul de acțiune pentru educația digitală este o piatră de temelie a eforturilor Comisiei de a sprijini tranziția digitală în Europa. El se bazează pe primul Plan de acțiune pentru educația digitală, adoptat în ianuarie 2018, care se încheie la sfârșitul acestui an. Este mai ambițios în domeniul său de acțiune, în special în ceea ce privește educația formală, și are o durată mai lungă, desfășurându-se până în 2027.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Primul raport UE privind statul de drept: Țările care se opun aderării României la Schengen, considerate “cele mai puțin corupte țări din UE”

Published

on

Situația statului de drept în Franța, Germania și Olanda, trei țări fondatoare ale UE și principali critici la adresa derapajelor de la valorile UE în statele din est, între care Polonia, Ungaria și România, se distinge printr-un nivel general de apreciere cu privire la Germania și Olanda și prin limbaj moderat referitor la Franța, se arată în primul raport anual privind statul de drept din istoria Uniunii Europene prezentat miercuri de Comisia Europeană. De asemenea, Olanda și Finlanda, țări care s-au opus aderării României la spațiul Schengen, sunt considerate a fi printre cele mai puțin corupte țări din UE.

La șase ani distanță de la publicarea primului și singurului raport pe corupție din toate țările UE, executivul european a prezentat miercuri primul raport privind statul de drept care analizează situațiile din fiecare stat membru și care constată existența unor standarde înalte în materie de respectare a statului de drept în multe state membre, dar apreciază că, la nivelul UE, persistă totuși provocări importante în această privință. Primul raport realizat vreodată de Comisia Europeană cu privire la situaţia statului de drept în ţările membre evidenţiază provocări pentru media şi sistemul judiciar ca riscuri esenţiale pentru susţinerea standardelor democratice.

Germania: Un fel de “statul de drept este la el acasă”

“Sistemul de justiție german este în cea mai mare parte eficient, deși unii indicatori au arătat o scădere a performanței generale”, afirmă Comisia Europeană, care precizează că în Germania, țara ce deține președinția Consiliului UE, sunt în curs eforturi speciale pentru a dezvolta în continuare digitalizarea sistemului de justiție, ceea ce ar contribui la sporirea eficienței și calității acestuia.

Raportul privind statul de drept în Germania, țară care susține acest demers și care promovează ideea unui mecanism european de condiționare a fondurilor UE de respectarea statului de drept, arată că libertatea mass-media este consolidată de reglementările în vigoare și că percepția cu privire la independența sistemului judiciar este una “ridicată”.

“Sunt promovate discuții regulate cu privire la subiectele statului de drept, atât din perspectiva internă, cât și din cea europeană, inclusiv printr-o campanie de informare la nivel național desfășurată în 2019 în contextul „Pactului pentru statul de drept”, axat pe comunicarea semnificația statului de drept și garanțiile pe care le oferă pentru cetățeanul individual, precum și pentru o societate democratică”, consemnează raportul cu privire la Germania (pagina 9 din document).

Franța continuă procesul de îmbunătățire a sistemului său judiciar

Cu privire la Franța, pe ale cărei valori democratice și de drept este constituită și Uniunea Europeană, raportul Comisiei Europene subliniază că un număr recent de inițiative au fost adoptate pentru a îmbunătăți independența, calitatea și eficiența sistemului de justiție francez.

“Nivelul de percepție privind independența judiciară este ridicat în rândul companiilor și mediu în rândul publicului larg”, se arată în raportul.

Comisia Europeană precizează, de asemenea, că “Procuratura Financiară Națională a stabilit un bilanț bun în ceea ce privește asigurarea condamnărilor în cazuri la nivel înalt de corupție și delapidare de fonduri publice” și arată că “Franța are un cadru legal și instituțional bine stabilit care sprijină pluralismul mass-media”. (pagina 14 din document)

Olanda și “cultura statului de drept”: Una dintre cele mai puțin corupte țări din UE și din lume

Cât privește Olanda, țara care s-a opus în repetate rânduri aderării României la spațiul Schengen pe motive de corupție și de lipsă a independenței justiției, Comisia Europeană menționează că “sistemul de justiție olandez este caracterizat printr-un nivel ridicat de percepție privind independența judiciară și printr-o atenție specială acordată promovării calității justiției”.

“Mai mult, sistemul de justiție se caracterizează printr-un nivel constant ridicat de eficiență. Potrivit sondajelor, Olanda este percepută ca una dintre cele mai puțin corupte țări din UE și din lume. Există o puternică cultură a integrității în administrația publică. Cadrul juridic și instituțional pentru combaterea corupției este în vigoare și există mai multe inițiative în curs de consolidare a cadrului de detectare, investigare și urmărire penală a corupției, în special în ceea ce privește sectorul financiar”, se arată în raport (pagina 23 din document).

Nu în ultimul rând, concluziile raportului cu privire la Olanda subliniază existența “unei culturi dinamice a statului de drept”.

Austria: Există îngrijorări privind procedurile de numire. Finlanda: Una dintre cele mai puțin corupte țări din UE și din lume

Țări cu viziuni similare ca ale Olandei în ce privește aderarea României la Schengen și situația statului de drept în țara noastră, Austria și Finlanda se bucură de o percepție ridicată cu privire la independența sistemului judiciar, dar cu particularități notabile.

“Nivelul de percepție privind independența sistemului de justiție austriac este ridicat”, se arată în raport (pagina 24 din document).

În același timp, Comisia Europeană consemnează că în Austria “au fost exprimate îngrijorări cu privire la procedurile de numire a președinților de instanțe administrative, precum și la dreptul ministrului justiției de a instrui procurorii în cazuri individuale”.

Cât privește sistemul de justiție finlandez, acesta “este caracterizat de un nivel constant ridicat de independență judiciară percepută atât în rândul întreprinderilor, cât și al publicului larg”, arată raportul Comisiei.

“Conform sondajelor, Finlanda este percepută ca una dintre cele mai puțin corupte țări din UE și din lume”, subliniază executivul european (pagina 30 din document).

Raportul publicat miercuri de Comisia Europeană, primul din istorie cu privire la statul de drept, surprinde critici puternice la adresa Poloniei și Ungariei, state împotriva cărora instituțiile UE au activat procedurile prevăzute la articolul 7 din Tratatul Uniunii. Referitor la România, raportul consemnează că “societatea civilă a avut un rol important în apărarea statului de drept” și că “în 2020, Guvernul a restabilit calea reformei judiciare după declinul din 2017-2019”.

Este de așteptat ca acest raport să joace un rol decisiv în viitoarele negocieri dintre statele membre, Comisia Europeană și Parlamentul European cu privire la condiționarea acordării fondurilor UE de criteriul statului de drept, cunoscută fiind opoziția Varșoviei și a Budapestei pentru un astfel de mecanism, dar și susținerea Germaniei, Olandei, Finlandei sau Austriei pentru implementarea acestei pârghii de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Situația statului de drept în UE: Comisia Europeană, îngrijorată pentru pluralismul mass-mediei din Ungaria. Protecția jurnaliștilor din Polonia, ”problematică”

Published

on

În ultimii ani, independența justiției din Ungaria și Polonia, dar și independența mass-mediei în cele două state au stârnit îngrijorarea instituțiilor UE.

În primul raport publicat astăzi de către Comisia Europeană privind situația statului de drept în Uniunea Europeană, Executivul European a reiterat, pentru fiecare stat membru, principalel teme care sunt încălcate sau respectate, dar care sunt deosebit de relevante pentru situația statului de drept: sistemele naționale de justiție, cadrele anticorupție, pluralismul și libertatea mass-mediei, precum și alte aspecte instituționale legate de sistemele de control și echilibru, care sunt esențiale pentru funcționarea eficace a sistemului de guvernanță democratică. 

În cazul Ungariei, cadrul instituțional anticorupție este împărțit între diferite organisme. Există mecanisme de control independente deficitare și interconectări strânse între politică și anumite întreprinderi naționale propice corupției: „Atunci când apar acuzații grave, există o lipsă de acțiuni determinate pentru investigarea și urmărirea penală a cazurilor de corupție care implică oficiali de nivel înalt sau persoane din cercul apropiat al acestora.”

Independența și eficacitatea Consiliului media sunt în pericol: „Transparența proprietății media nu este pe deplin garantată. Concentrarea mass-media prin crearea conglomeratului „Fundația pentru presă și mass-media din Europa Centrală” (KESMA) a crescut riscurile pentru pluralismul mass-media. Guvernului exercită o influență politică indirectă asupra mass-media. Mass-media independente se confruntă cu intimidări sistematice, în timp ce o tendință de preluare economică a acestor mijloace de informare creează o îngrijorare suplimentară”, a mai explicat Comisia Europeană în raportul pentru Ungaria.

Protecția jurnaliștilor rămâne o chestiune problematică și în cazul Poloniei, potrivitul raportului.

„Cadrul legal privind transparența proprietății mass-media nu se aplică în mod egal tuturor actorilor mass-media. În ceea ce privește protecția jurnaliștilor, incriminarea insultării funcționarilor publici rămâne problematică.”


© multimedia.europarl.europa.eu

„Fiecare cetățean merită să aibă acces la judecători independenți, să beneficieze de o mass-media liberă și pluralistă și să aibă încredere că drepturile sale fundamentale sunt respectate. Doar când toate aceste deziderate vor fi atinse vom putea să ne considerăm cu adevărat o uniune a democrațiilor”, a declarat vicepreședintele pentru valori și transparență, Věra Jourová.


Reformele de justiție din Polonia din 2015 au fost o sursă majoră de controverse, atât pe plan intern, cât și la nivelul UE și au ridicat îngrijorări serioase, dintre care mai multe persistă. Acest lucru a determinat Comisia să lanseze procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE în 2017, care este încă în curs de examinare de către Consiliu.

În 2019 și 2020, Comisia a lansat două noi proceduri de încălcare a dreptului comunitar pentru a proteja independența judiciară și Curtea de Justiție a UE a acordat măsuri provizorii de suspendare a competențelor Camerei disciplinare a Curții Supreme în ceea ce privește cazurile disciplinare referitoare la judecători.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a menționat că în Polonia există un cadru juridic și instituțional dezvoltat pentru a preveni corupția și a promova transparența. Un program dedicat guvernului anticorupție se concentrează pe furnizarea de instruire și îndrumare pentru oficiali. Însă, există de asemenea, îngrijorări cu privire la independența principalelor instituții responsabile de prevenirea și combaterea corupției, având în vedere în special subordonarea Biroului Central Anticorupție către executiv și faptul că ministrul justiției este în același timp procuror general.

Polonia are o societate civilă vibrantă și asociații profesionale puternice de judecători și procurori, care participă la dezbaterea publică. Cu toate acestea, organizațiile au fost supuse declarațiilor nefavorabile ale politicienilor.


Comisia Europeană a publicat astăzi primul raport privind statul de drept în UE. Raportul publicat astăzi include contribuții din partea fiecărui stat membru și abordează atât evoluțiile pozitive, cât și cele negative care s-au înregistrat în acest domeniu în întreaga UE. Raportul constată existența unor standarde înalte în materie de respectare a statului de drept în multe state membre, dar apreciază că, la nivelul UE, persistă totuși provocări importante în această privință. Raportul analizează, de asemenea, evoluțiile pe care le-au antrenat măsurile de urgență luate de statele membre în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Citiți și: Comisia Europeană a publicat primul raport privind situația statului de drept în toate state membre UE în vederea consolidării unei ”uniuni a democrațiilor”

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL12 mins ago

Este oficial: Cristian Diaconescu, propus de România pentru poziția de secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa

PARLAMENTUL EUROPEAN15 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor consideră retragerea navelor turce de explorare un ”moment important” pentru tensiunile din Mediterana de Est

JUSTIȚIE15 hours ago

Klaus Iohannis: Sunt hotărât ca România să ajungă un exemplu de urmat privind statul de drept. Sunt de acord ca fondurile europene să fie condiționate de statul de drept

JUSTIȚIE15 hours ago

Klaus Iohannis, despre primul raport UE pe statul de drept: România susține de multă vreme că de așa ceva avem nevoie în locul MCV-ului care ne discriminează

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Brexit: Eurodeputatul Vlad Nistor, despre proiectul de lege care încalcă Acordul de retragere a Regatului Unit, țară ”construită pe respectarea cuvântului dat”: Ar avea consecințe de lungă durată pentru evoluția relațiilor internaționale

Vlad Nistor15 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor: Deteriorarea relațiilor UE-SUA în cazul unui nou mandat al lui Donald Trump nu este ireversibilă datorită valorilor profunde care ne unesc

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Marian-Jean Marinescu, președintele Intergrupului Cer și Spațiu din PE: Fără sprijinul UE, industria aero-spațială riscă să își piardă competitivitatea

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

UE se pregătește pentru deceniul digital: Comisia Europeană va crea spațiul european al educației până în 2025 și a adoptat noul plan de acțiune pentru educație digitală

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

MEP Vasile Blaga: The new Pact on migration and asylum presented by the European Commission is not “perfect”

RUSIA16 hours ago

Președintele francez, Emmanuel Macron, despre normalizarea relațiilor cu Rusia: La fel ca la tango şi pentru un dialog este nevoie de doi parteneri

SUA3 days ago

Alegeri prezidențiale SUA: Ambasadorul Adrian Zuckerman explică procedura de vot prin corespondență pentru cetățenii americani din România

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Uniunea Vamală: Comisia Europeană, nou plan de acțiune care să creeze condiții mai bune de funcționare, inovare și eficiență pentru vămile din UE

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține reducerea emisiilor de carbon în toate domeniile, dar cu condiția protejării locurilor de muncă în zonele afectate

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA2 weeks ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș2 weeks ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

Advertisement
Advertisement

Trending