Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană alocă 120 de milioane de euro pentru 11 proiecte noi ce vizează combaterea COVID-19 și a variantelor virusului

Published

on

© European Parliament

Comisia Europeană a selectat 11 proiecte noi în valoare de 120 de milioane de euro din programul Orizont Europa, cel mai mare program european de cercetare și inovare (2021-2027), pentru a sprijini și a facilita cercetări urgente vizând coronavirusul și variantele acestuia.

Potrivit unui comunicat al instituției, această finanțare face parte dintr-o gamă largă de acțiuni de cercetare și inovare întreprinse în scopul combaterii coronavirusului și contribuie la acțiunea generală a Comisiei care urmărește prevenirea și atenuarea impactului virusului și al variantelor sale, precum și răspunsul la acest impact, în conformitate cu noul plan european de pregătire în domeniul bioapărării, denumit Incubatorul HERA.

Cele 11 proiecte selectate implică 312 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 38 de participanți din 23 de țări din afara UE. România participă la proiect intitulat ”COVend” alături de alți 17 parteneri din țări precum Germania și Franța.

”Uniunea Europeană a luat măsuri puternice pentru a combate criza provocată de pandemia de coronavirus. Astăzi ne intensificăm eforturile de cercetare pentru a răspunde provocărilor și amenințărilor pe care le prezintă variantele coronavirusului. Prin sprijinirea acestor noi proiecte de cercetare și prin consolidarea și deschiderea infrastructurilor de cercetare relevante, continuăm lupta cu pandemia și, totodată, ne pregătim pentru amenințările viitoare”, a transmis comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Majoritatea proiectelor vor sprijini studii clinice pentru tratamente și vaccinuri noi, precum și dezvoltarea unor cohorte și rețele la scară largă în domeniul coronavirusului dincolo de granițele Europei, creând legături cu inițiativele europene.

Alte proiecte vor consolida și vor extinde accesul la infrastructurile de cercetare care furnizează servicii sau care sunt necesare pentru schimburile de date, de expertiză și de resurse de cercetare dintre cercetători, cu scopul de a permite cercetarea în domeniul coronavirusului și al variantelor sale.

Printre aceste infrastructuri se numără cele care sunt deja active, precum Platforma europeană de date privind COVID-19 și infrastructurile europene relevante de cercetare în domeniul științelor vieții.

Consorțiile de succes vor colabora cu alte inițiative și proiecte relevante la nivel național, regional și internațional pentru a spori la maximum sinergiile și complementaritatea și pentru a evita redundanța eforturilor de cercetare. Ele vor contribui la instituirea Autorității UE pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), care îi va permite UE să anticipeze și să combată mai eficient viitoarele pandemii.

În luna februarie, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat lansarea unui plan european de pregătire în domeniul bioapărării, denumit Incubatorul HERA, care vizează pregătirea Europei pentru amenințarea tot mai mare reprezentată de variantele coronavirusului. Incubatorul HERA va reuni oamenii de știință, industria și autoritățile publice și va mobiliza toate resursele disponibile astfel încât Europa să poată răspunde acestei provocări.

În aprilie, Comisia a anunțat noile cereri de propuneri pentru cercetări urgente vizând variantele coronavirusului, cu un buget inițial de 123 de milioane EUR, mobilizat ca parte a primei finanțări de urgență din cadrul programului Orizont Europa.

Deși finanțarea celor 11 proiecte este condiționată de o decizie finală a Comisiei și de semnarea acordurilor de grant Orizon Europa în lunile următoare, echipele de cercetare se pot apuca deja de lucru.

Comisia a avut un rol primordial în sprijinirea cercetării și inovării, precum și în coordonarea eforturilor de cercetare la nivel european și mondial, inclusiv în ceea ce privește pregătirea pentru pandemii.

Ea s-a angajat să aloce 1,4 miliarde de euro pentru Răspunsul mondial la criza provocată de coronavirus, din care 1 miliard de euro provine din Orizont 2020, programul precedent al UE pentru cercetare și inovare (2014-2020). Noile proiecte le vor completa pe cele finanțate anterior în cadrul programului Orizont 2020 pentru combaterea pandemiei.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună

Published

on

© European Union 2021/ Source: EC - Audiovisual

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, face apel la populația României să se vaccineze, potrivit declarației de presă susținută luni, 27 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu ocazia vizitei sale pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență. 

„Vaccinarea este extrem de importantă. Vaccinarea salvează vieți, vă protejează pe dvs., dar și pe cei dragi. În Uniunea Europeană avem norocul de a avea acces la vaccinuri în momentul de față, ceea ce reprezintă un avantaj enorm pentru a ne proteja cetățenii europeni, dar și pentru a reduce riscul de a răspândi boala și ca alte variante îngrijorătoare să apară. Vă încurajez, dacă nu ați profitat de ocazie, să o faceți. Profitați de ocazie și vaccinați-vă”, a transmis șefa executivului european.

De asemenea, Ursula von der Leyen a menționat că decizia legată de convingerea oamenilor de a se vaccina ține de competența națională. 

„Din experiența mea este nevoie de comunicare bună. Este foarte important faptul că 73% din populația adultă din Uniunea Europeană este deja vaccinată, iar lucrurile evoluează în sens pozitiv. Consecințele virusului nu mai sunt atât de grave. Știm că vaccinul a salvat vieți. Încurajez pe toată lumea să se vaccineze”, a punctat aceasta. 

Tot în acest sens, premierul Florin Cîțu a reamintit că instituția Comisiei Europene a ajutat foarte mult România prin faptul că a avut acces la vaccin în același moment ca toate țările din Uniunea Europeană.

„Sunt mai multe variante în UE şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Am spus de fiecare dată – singura soluţie pentru a depăşi pandemia o reprezintă vaccinarea. Orice altă măsură nu face decât să încetinească, dar nu elimină pandemia. Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici”, a spus el. 

Președintele României, Klaus Iohannis a menționat că fără implicarea Ursulei von der Leyen România nu ar fi beneficiat de un număr important de doze de vaccin.

„Doamna președintă a avut inițiativa, a riscat și a pus pe picioare un mecanism prin care întreaga Uniune Europeană beneficiază de doze foarte multe de vaccin. Sănătatea nu este o competență a Comisiei Europene. Sănătatea este de competență națională, dar această chestiune, fără intervenția și fără sprijinul Comisiei nu ar fi putut să fie rezolvată. Sprijinul Comisiei constă în dozele de vaccin care vor veni în continuare în România”, a declarat acesta. 

„Au fost folosite peste 10 milioane de doze de vaccin în România, fiind aproape 5 milioane și jumătate de români care sunt vaccinați cu schema completă. În timp ce noi avem mii și mii de cazuri zilnice și internați la ATI și decese, în Danemarca s-a renunțat la toate restricțiile pentru că s-au vaccinat aproape toți. Împreună cu premierul convenit să ne întâlnim încă din această săptămână se reevaluăm campania de vaccinare și să vedem cum putem să o repunem pe roate. Avem arma cu care putem să terminăm pandemia, dar nu o folosim”, a adăugat Klaus Iohannis.

Uniunea Europeană a atins la finalul lunii august o etapă crucială în privința imunizării împotriva COVID-19, 70 % din populația adultă europeană fiind în prezent vaccinată complet. 

Comisia Europeană atrage atenția că vaccinarea rapidă și completă a tuturor populațiilor vizate – în Europa și la nivel mondial – este esențială pentru a controla impactul pandemiei.

UE este în continuare lider în ceea ce privește răspunsul multilateral. UE a exportat jumătate din vaccinurile produse în Europa către alte țări din lume, adică aceeași cantitate pe care a furnizat-o cetățenilor săi. Team Europe a contribuit cu aproape 3 miliarde EUR la mecanismul COVAX pentru a contribui la asigurarea a cel puțin 1,8 miliarde de doze pentru 92 de țări cu venituri mici și medii inferioare. În prezent, COVAX a furnizat peste 200 de milioane de doze în 138 de țări.

Comisia Europeană a rezervat până în prezent 4,6 miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 și sunt în curs negocieri pentru doze suplimentare. Comisia colaborează, de asemenea, cu industria pentru a spori capacitatea de producție a vaccinurilor.

În același timp, ea a demarat activități de abordare a noilor variante, cu scopul de a dezvolta și de a produce rapid vaccinuri eficace împotriva acestor variante pe scară largă. Incubatorul HERA contribuie la răspunsul la această amenințare.

În prezența președintei Comisiei Europene, a președintelui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Florin Cîțu, care au semnat simbolic PNRR, România a devenit cea de-a 20-a țară din Uniunea Europeană care a primit undă verde din partea executivului european pentru planul său de redresare.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

Published

on

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la București pentru aprobarea planului național de redresare și reziliență (PNRR), a declarat că există relații de lucru excelente și multă încredere între administrația pe care o conduce la Bruxelles și cea din România.

„A fost o muncă grea pentru a pune în aplicare acest plan, ca în cazul oricărui alt stat membru, dar există multe inovații și multe subiecte noi. Și este o muncă grea pentru a corela reforma cu investițiile și cu etapele pe care am convenit să le îndeplinim. Și vă mulțumim foarte, foarte mult pentru cooperarea excelentă care a existat. Și există un motiv pentru care am menționat acest lucru, deoarece, bazându-ne pe experiența pe care personalul nostru administrativ din Comisie și din administrația română au avut-o împreună, știm, de asemenea, că până acum există condiții și relații de lucru excelente și există multă încredere între cele două administrații. Așa că am trecut prin suișuri și coborâșuri cu dezvoltarea planului și știm exact ce este necesar”, a declarat Ursula von der Leyen, în conferința de presă comună la care au participat președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu.

 

De asemenea, șefa Comisiei Europene a asigurat decidenții din România de sprijinul instituției pentru îndeplinierea obiectivelor și etapelor din PNRR care coincid cu primirea unor tranșe din cele 29,1 miliarde de euro alocate țării, necesare implementării reformelor și investițiilor pentru redresare și modernizare.

„Acum, privind înainte, există un motiv pentru care există obiective de etapă în fiecare plan, deci și în planul românesc, care trebuie îndeplinite pentru ca următoarea tranșă să fie plătită. Și aici, încă o dată, vă oferim tot sprijinul și toate sfaturile posibile și, dacă este cazul, și dacă este necesar, pentru a ne asigura că îndepliniți etapele, că implementați măsurile necesare, că îndepliniți obiectivele, astfel încât următoarea tranșă să poată fi plătită. Așadar, este un sistem foarte bun de verificări și echilibre care asigură că banii contribuabililor europeni sunt investiți în mod corect”, a mai afirmat Ursula von der Leyen.

Formal, Comisia Europeană a adoptat luni, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), informează un comunicat publicat de instituția de la Bruxelles.

Citiți și

Klaus Iohannis salută aprobarea PNRR în prezența Ursulei von der Leyen și îi cere lui Florin Cîțu implementarea reformelor și investițiilor: Este șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată

Premierul Florin Cîțu: Faptul că PNRR-ul României a obținut 10 calificative A din 11 arată aprecierea Comisiei Europene

Ursula von der Leyen, la București: PNRR-ul României este un plan foarte bun, orientat către viitor. Aștept să lucrăm împreună la implementarea sa

Ca imagine de ansamblu, PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toţi cei 6 piloni prevăzuţi la nivel european, cuprinde 507 de jaloane și ținte, 171 de măsuri (dintre care 64 de reforme și 107 investiții).

Potrivit Comisiei Europene, cele 29,2 miliarde de euro alocate României prin NextGenerationEU vor avea un impact pozitiv, de la o creștere preconizată a PIB-ului între 1,8% și 2,9% până în 2026.

Ca parte a procedurii, Consiliul Uniunii Europene, care reunește statele membre, va avea acum la dispoziție patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei. Aprobarea planului de către Consiliu, așteptată spre finele lunii octombrie, ar permite plata a 3,6 de miliarde de euro către România sub formă de pre-finanțare. Această sumă reprezintă 13% din suma nerambursabilă alocată României și ar putea fi primită până la finalul anului în curs, în perioada noiembrie – decembrie.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, reverență pentru ”medici, infirmiere și întreg personalul spitalicesc” din România: Vă mulțumesc pentru profesionalismul și dedicarea de care ați dat dovadă

Published

on

© captură video/ EBS

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mulțumit și felicitat pe ”medici, infirmiere și întreg personalul spitalicesc” de la Spitalul Universitar de Urgență București pentru ”profesionalismul și dedicarea de care ați dat dovadă”, într-un gest de reverență față de toți medicii din România.

”A fost impresionant să văd ce ați realizat, dar și planurile de inovare și investiții enorme care vă așteaptă. Vă datorăm foarte mult, vă mulțumesc și mă bucur că NextGenerationEU poate contribui la unele dintre ideile dumneavoastră care merg în direcția bună”, a transmis von der Leyen personalului spitalicesc prezent la conferința de presă organizată alătură de președintele Klaus Iohannnis și de premierul Florin Cîțu în cadrul căreia a fost aprobat, în mod simbolic, Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 29,2 miliarde de euro, din care 2,45 de miliarde de euro vor fi direcționați către domeniul Sănătății.

Președinta Comisiei Europene, aflată în prima vizită în România, a salutat că România dorește să consolideze ”sistemul de sănătate” și să îl digitalizeze.

”Viitorul este digital și putem să ne imaginăm ce va aduce viitorul în sectorul medical. Acest plan va face serviciile publice mult mai accesibile și mai eficiente pentru poporul român, pentru că va exista un nou cloud guvernamental și cărți de identitate electronice de exemplu, va conecta țara, este extrem de important pentru o țară mare. Va ajuta și școlile românești să fie digitalizate. Până la urmă, instrumentul se numește NextGenerationEU. Mă bucur că al treilea pilon în care ați ales să investiți se referă la un sistem de sănătate mai puternic. Digitalizarea sectorului de sănătate face ca serviciile de sănătate să fie oferite la distanță, indiferent unde te afli în țară și este cheia accesului la îngrijiri de calitate. Mă bucur că planul dumneavoastră prevede apropae 2 miliarde de euro pentru spitale moderne, inclusiv aici. Spitalul Universitar de Urgență București”, și-a arătat mulțumirea Ursula von der Leyen.

Citiți și:
Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro
Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici
Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București
Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună
Klaus Iohannis salută aprobarea PNRR în prezența Ursulei von der Leyen și îi cere lui Florin Cîțu implementarea reformelor și investițiilor: Este șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată
Premierul Florin Cîțu: Faptul că PNRR-ul României a obținut 10 calificative A din 11 arată aprecierea Comisiei Europene

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, în mod simbolic, Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro, granturi și împrumuturi, pentru a-și redresa economia și a-și construi reziliența ca urmare a pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală. 

Formal, Comisia Europeană a adoptat luni, 27 septembrie, o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR).

Domeniul sănătății din PNRR include 3 reforme și 2 tipuri principale de investiții cu un buget total de 2,45 miliarde euro. Prin acestea, vor fi adresate mare parte din problemele și provocările cu care se confruntă sistemul de sănătate din România. Bucureștiul urmărește astfel să reformeze: 

  • gestionaarea fondurilor publice din sănătate;
  • managementul fondurilor destinate investițiilor în sănătate;
  • managementul sanitar și a resurselor umane din sănătate.

Rezultatele pe care România le dorește sunt:

  • 200 de centre comunitare construite sau renovate, care au dotări noi și personal;
  • 3.000 de (asocieri de) cabinete de asistență medicală primară dotate/dotate si renovate, prioritizand cabinetele din mediul rural;
  • 26 compartimente/secții de terapie intensivă nou-născuți dotate, inclusiv cu ambulanță transport nou-născuți (pentru centrele regionale);
  • 30 de ambulatorii/unități medicale publice/alte structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie reabilitate/modernizate/extinse/dotate;
  • 25 unități sanitare publice/spitale publice care beneficiază de infrastructură nouă;
  • 10 unitati medicale mobile – pentru zonele cu acces limitat la servicii de asistență medicală specializată;
  • 1.000 persoane care au beneficiat de programele de formare în managementul serviciilor de sănătate.

România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei șase piloni prevăzuți în Regulament: tranziția verde; transformarea digitală; creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; coeziunea socială și teritorială; sănătate, reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru noua generație. 

Până în prezent, 25 din cele 27 de state ale Uniunii Europene au trimis la Bruxelles documentele aferente PNRR-urilor. 20 dintre acestea, inclusiv al României, au primit aprobare pentru planurile lor din partea Comisiei Europene, iar 13 au primit prefinanțarea prevăzută pentru a demara reformele din cadrul planurilor naționale de redresare și reziliență. Singurele state care nu au depus planurile naționale de redresare sunt Bulgaria și Țările de Jos. 

13 state membre UE au pornit deja pe calea redresării post-COVID-19. 

Comisia Europeană a început să efectueze primele plăți începând cu data de 3 august, când fonduri din Mecanismul de redresare și reziliență au mers către:

  • Belgia: 770 milioane de euro granturi;
  • Luxemburg: 12 milioane de euro granturi;
  • Portugalia: 1,8 miliarde granturi + 350,9 milioane împrumuturi. 

La distanță de aproape o săptămână, pe 9 august, Grecia s-a alăturat celorlalte trei țări, primind 2,3 miliarde de euro din cele 17,8 miliarde de euro granturi și 1,7 miliarde de euro din cele 12,7 miliarde de euro împrumuturi. Prefinanțarea ajunge astfel la valoare de 4 miliarde de euro.

Italia, țara cea mai puternic afectată de pandemia de COVID-19, completează tabelul țărilor care au demarat deja procesul de redresare. La 13 august, Comisia Europeană a anunțat că deblochează prefinanțarea de 24,9 miliarde de euro, bani ce sunt împărțiți astfel: 9 miliarde de euro din cele 68,9 miliarde de euro și 15,9 miliarde de euro din 122,6 miliarde de euro, ce iau forma împrumuturilor.

Data de 17 august a reprezentat momentul în care Spania și Lituania au primit prefinanțarea din partea Uniunii Europene:

  • Spania: 9 miliarde de euro sub formă de granturi;
  • Lituania: 289 de milioane de euro granturi.

Două zile mai târziu, la 19 august, Comisia Europeană avea să anunțe că Franța va putea începe implementarea măsurilor pentru ”digitalizarea zonelor rurale și a serviciilor de sănătate” cu ajutorul celor 5,1 miliarde de euro, cuprinse în prefinanțare, sub formă de granturi.

Germania s-a alăturat și ea acestei parade către revenirea economică. La 26 august, Comisia Europeană a plătit Berlinului 2,25 miliarde de euro granturi sub formă de prefinanțare, echivalentul a 9% din alocarea financiară a acestei țări din cadrul Mecanismului de Redresare și de Reziliență (RRF).

Să nu uităm de altfel, că Germania și Franța, prin liderii săi, Angela Merkel și Emmanuel Macron, și-au unit forțele, lansând un apel comun pentru crearea unui plan de relansare pentru Uniunea Europeană de 500 de miliarde de euro, un precursor al NextGenerationEU.

Lista este completată de Danemarca. Aceasta a început toamna (2 septembrie) cu deblocarea prefinanțării în valoare de 201 milioane de euro, urmată de Cipru, care a primit la 9 septembrie 157 milioane de euro prefinanțare din totalul de 1,2 miliarde de euro. și de Letonia, care a demarat investițiile și reformelor după deblocarea, la 10 septembrie, a prefinanțării de 237 de milioane de euro din totalul de 1,8 miliarde de euro.

Cea mai recentă țară care s-a alăturat grupului este Slovenia care, la 17 septembrie, a primit  231 milioane de euro din cele 2,5 miliarde de euro prevăzute în PNRR.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA13 mins ago

Ursula von der Leyen face apel la populația României să se vaccineze anti-COVID-19: Convingerea oamenilor de a se vaccina ține de autoritățile naționale. Este nevoie de comunicare bună

COMISIA EUROPEANA16 mins ago

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

Dragoș Pîslaru21 mins ago

Dragoș Pîslaru salută adoptarea PNRR și explică cum a obținut România calificative maxime la 10 dintre cele 11 criterii de evaluare a planului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA24 mins ago

Ursula von der Leyen, reverență pentru ”medici, infirmiere și întreg personalul spitalicesc” din România: Vă mulțumesc pentru profesionalismul și dedicarea de care ați dat dovadă

Cristian Bușoi34 mins ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, despre aprobarea PNRR: Un efort diplomatic susținut la nivelul instituțiilor europene, care deschide un capitol istoric pentru România

Daniel Buda44 mins ago

Eurodeputatul Daniel Buda salută aprobarea PNRR: Să lăsăm generațiilor viitoare o Românie modernă și sustenabilă

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

FONDURI EUROPENE56 mins ago

Klaus Iohannis salută aprobarea PNRR în prezența Ursulei von der Leyen și îi cere lui Florin Cîțu implementarea reformelor și investițiilor: Este șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Florin Cîțu: Faptul că PNRR-ul României a obținut 10 calificative A din 11 arată aprecierea Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA16 mins ago

Ursula von der Leyen, despre implementarea PNRR: Există relații de lucru excelente și multă încredere între Comisie și administrația de la București

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Klaus Iohannis a primit-o pe Ursula von der Leyen la Palatul Cotroceni. Președinta Comisiei Europene este în România pentru a semna PNRR

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI9 hours ago

Rareș Bogdan a fost ales prim-vicepreședinte al PNL pentru comunicare și relații internaționale: România are nevoie de reforme. Nimeni nu ne va ierta dacă nu facem investiții

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI22 hours ago

Gheorghe Falcă a fost ales vicepreședinte al PNL pentru fonduri europene și dezvoltare regională: Modernizarea României, al treilea mare proiect de țară, după aderarea la UE și NATO

POLITICĂ2 days ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU5 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru5 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU5 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

Team2Share

Trending