Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană aprobă patru noi programe Interreg, la care participă România și alte nouă țări UE, Ucraina și R. Moldova, în valoare de 533 de milioane de euro, pentru perioada 2021-2027

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Comisia Europeană a aprobat patru noi programe Interreg, la care participă 10 state membre UE, între care și România, Ucraina și Republica Moldova, în valoare de 533 de milioane de euro din fondurile UE pentru perioada 2021-2027, obiectivul fiind provocarea cooperării transfrontaliere, impulsionarea tranziției ecologice și sprijinirea asistenței medicale și a educației.

Potrivit unui comunicat al instituției europene, aceste programe vor beneficia de o finanțare consolidată, având în vedere decizia Comisiei din martie de a suspenda cooperarea cu Rusia și Belarus în urma invaziei Ucrainei de către Rusia și de a transfera 26,2 milioane de euro, alocate inițial acestor două țări, pentru a îmbunătăți cooperarea cu Ucraina și Moldova.

215 milioane de euro pentru cooperarea transnațională în regiunea Dunării în domeniul inovării și al energiilor regenerabile

Programul Interreg pentru regiunea Dunării va investi în cooperare pentru a face regiunea Dunării mai inovatoare și mai durabilă. Acesta va sprijini investițiile ecologice pentru a spori utilizarea energiilor regenerabile, pentru a îmbunătăți gestionarea apei și pentru a conserva biodiversitatea prin coridoare ecologice. De asemenea, va investi în acțiuni comune pentru a gestiona riscurile legate de schimbările climatice. Programul va sprijini, de asemenea, o piață a muncii favorabilă incluziunii, cu un accent deosebit pe grupurile vulnerabile și dezavantajate.

187 de milioane de euro pentru cooperarea transfrontalieră între Polonia și Ucraina în domeniul conservării naturii, al asistenței medicale și al gestionării frontierelor

Programul Interreg NEXT Polonia-Ucraina va investi în adaptarea la schimbările climatice, gestionarea durabilă a apei (inclusiv dezvoltarea infrastructurii de canalizare) și protecția naturii și a biodiversității. Acesta va consolida unitățile regionale de asistență medicală, va îmbunătăți accesul la medicina de specialitate și de urgență și va sprijini asistența medicală pe termen lung. De asemenea, programul va sprijini cooperarea între autoritățile publice pentru a îmbunătăți guvernanța locală, inclusiv în domeniul gestionării frontierelor.

54 de milioane de euro pentru cooperare transfrontalieră între România și Ucraina în vederea îmbunătățirii educației, asistenței medicale și conservării naturii

Programul Interreg NEXT România-Ucraina va investi, în principal, în educație incluzivă (de exemplu, infrastructură, planuri educaționale, parteneriate între instituții) și în asistență medicală de calitate (de exemplu, înființarea și modernizarea serviciilor de urgență și a centrelor mobile de screening). Investițiile în adaptarea la schimbările climatice și în protecția naturii și a biodiversității vor aborda probleme comune, cum ar fi incendiile de pădure, eroziunea solului, alunecările de teren, seceta și inundațiile care afectează terenurile agricole. Programul va sprijini, de asemenea, rețeaua mare de parcuri și rezervații naturale.

77 de milioane de euro pentru cooperare transfrontalieră între România și Republica Moldova pentru o mai bună educație, asistență medicală și conservarea naturii

Programul Interreg NEXT România-Moldova va investi în prevenirea riscurilor de dezastre naturale și în creșterea rezilienței. De asemenea, programul va ajuta la conservarea biodiversității, contribuind în același timp la dezvoltarea economică a comunităților locale. Programul va investi în educație și formare (de exemplu, construirea sau modernizarea școlilor și universităților, modernizarea echipamentelor digitale). Accesul la asistență medicală va fi finanțat pentru a aborda disparitățile dintre serviciile medicale rurale și urbane din România, în timp ce Moldova va primi noi echipamente medicale de înaltă calitate. În cele din urmă, programul va investi în turism și cultură, îmbunătățind accesul la monumentele istorice din zonă.

Interreg este unul dintre instrumentele-cheie ale UE care sprijină cooperarea transfrontalieră. Acesta abordează provocări comune și găsește soluții comune în domenii precum sănătatea, mediul, cercetarea, educația, transportul și energia durabilă.

Pentru perioada 2021-2027, Interreg dispune de un buget total de aproape 10,1 miliarde de euro care acoperă 86 de programe și patru direcții de acțiune: transfrontalieră (Interreg A), transnațională (Interreg B), interregională (Interreg C) și integrarea regiunilor ultraperiferice (Interreg D).

Noile programe de cooperare Interreg NEXT pentru perioada 2021-2027 se concentrează pe cooperarea dintre UE și țările partenere de-a lungul frontierelor externe ale UE.

Cooperarea are loc în domeniile dezvoltării economice și sociale, protecției mediului, serviciilor de sănătate publică, măsurilor de siguranță și securitate, conectivității, sprijinului acordat întreprinderilor mici și mijlocii și antreprenoriatului.

Interreg NEXT dispune de o alocare totală de 1,1 miliarde de euro din Fondul european de dezvoltare regională, din Instrumentul de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională și din Instrumentul de preaderare.

Pentru perioada 2021-2027, aproape 665 de milioane de euro vor fi acordate pentru șase programe Interreg, pentru a sprijini activitățile de cooperare transfrontalieră și transnațională între statele membre și Ucraina și Republica Moldova.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, anunță Marcel Ciolacu: „Trei investiții care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii”

Published

on

© Print screen live video Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Economiei Bogdan Ivan au anunțat marți decizia Comisiei Europene de a aloca 615 milioane de euro pentru finanțarea a trei proiecte strategice care vor contribui la dezvoltarea economiei românești. Aceste proiecte, ce vor avea loc în județele Gorj, Hunedoara și Bihor, vizează exploatarea unor minerale extrem de valoroase pe piața globală, precum grafit, magneziu și cupru, resurse pentru care marile puteri economice ale lumii concurează intens.

„Comisia Europeană va finanţa cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, la Gorj, Hunedoara şi Bihor. Este vorba de trei investiţii care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii. Vorbim aici de grafit, de magneziu și de cupru. Aceste materii prime esenţiale și critice, totodată, sunt folosite în primul și în primul rând în energie, aviație și industria de apărare”, a precizat Marcel Ciolacu.

La rândul său, Bogdan Ivan a subliniat că proiectul de 200 de milioane de euro al SalRom, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei şi Digitalizării, este 100% românesc. Acesta va asigura exploatarea anuală a 15.000 de tone de grafit, care va fi utilizat în industriile auto, de apărare, precum și pentru stocarea de energie.

Citiți și: Comisia Europeană selectează 47 de proiecte strategice, inclusiv din România, pentru a asigura și diversifica accesul la materii prime în UE

 „Este un proiect care vine într-un context în care Europa are o nevoie tot mai mare de această resursă, iar această resursă se mai găsește în România și încă într-o țară din UE. De asemenea, atunci când vorbim despre verde magneziu, vorbim despre o investiție de 115 milioane de euro, vorbim despre o materie critică care este folosită în industria aeronautică și care poate fi utilizată și în industria farmaceutică”, a adăugat ministrul Economiei. 

Bogdan Ivan a subliniat că acest proiect completează faptul că România este singura țară din UE care va exploata această resursă extrem de valoroasă. De asemenea, el a menționat că este cel mai mare dintre cele trei proiecte, având o valoare de 300 de milioane de euro, ce vizează extragerea și rafinarea cuprului și aurului din subsolul României, care va aduce automat o reducere a dependenței întregului ciclu pe tot ceea ce înseamnă procesarea finală a cuprului față de importuri.

„În momentul de față, România depinde de importurile de cupru din state din afacerea UE. Odată cu acest proiect, care va produce anual 20.000 de tone de cupru concentrat, vom asigura atât necesarul economiei românești pe tot ce înseamnă industrie prelucrătoare, cât și o parte semnificativă din cea europeană. Vom crește cu 2,3% producția la nivel european în materie de cupru, esențial în tot ce înseamnă microconductori, în tot ce înseamnă industria automotivelor, industria aerospatială și apărare. Vreau pe această cale să îi mulțumesc domnului prim-ministru pentru suportul dat în aceste proiecte și comisarului european Stéphane Séjourné”, a continuat ministrul Economiei. 

În final, premierul Marcel Ciolacu a precizat că, la ultima întâlnire cu vicepreședintele Comisiei Europene Stéphane Séjourné, a discutat toate cele trei proiecte. 

„Noi am avut șapte proiecte depuse, dintre care aceste trei au fost selectate. Automat, ele vor genera mii de locuri de muncă și vor contribui la dezvoltarea pe orizontală a întregii industrii”, a concluzionat prim-ministrul. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană va plăti parțial cea de-a treia cerere de plată din cadrul PNRR, după ce România nu a îndeplinit 6 jaloane

Published

on

euro bani moneda
© Calea Europeană-Zaim Diana

Comisia Europeană a emis o evaluare preliminară pozitivă a jalonului-cheie din cea de a treia cerere de plată a României în ceea ce privește reducerea regimului fiscal special pentru microîntreprinderi. Până în prezent, 68 dintre cele 74 de jaloane și ținte au fost evaluate pozitiv în cadrul acestei cereri, care se ridică la 2 miliarde euro (fără prefinanțare) în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, elementul central al NextGenerationEU, informează comunicatul oficial

Evaluare preliminară pozitivă a tuturor jaloanelor, cu excepția a șase jaloane

A treia cerere de plată a României include etape-cheie în 37 de reforme și 17 investiții menite să genereze schimbări pozitive pentru cetățeni și întreprinderi, cu accent pe tranziția verde și cea digitală, transportul durabil, renovarea energetică, impozitarea și pensiile, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația, precum și gestionarea deșeurilor de apă și a pădurilor.
Printre măsurile emblematice din prezenta cerere de plată se numără:

  • Reforma pieței energiei electrice: În prezent, este în vigoare un nou cadrulegislativ pentru stimularea investițiilor în eficiența energetică în industrie. Aceasta elimină barierele din calea contractelor de performanță energetică, introduce supravegherea pieței și stabilește noi standarde pentru eficiența energetică și instrumentele financiare ecologice.
  • Reforma regimului fiscal special pentru microîntreprinderi: O nouă lege reduce treptat regimul fiscal special, creând un sistem fiscal mai echitabil, mai simplu și mai transparent pentru microîntreprinderi.

Investiții în eficiența clădirilor: Au fost semnate contracte pentru renovarea în vederea eficienței energetice și renovarea integrată a clădirilor rezidențiale și publice.

Activarea procedurii de suspendare

De asemenea, Comisia Europeană a constatat că jalonului 215 („Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale” ) nu este îndeplinit în această etapă.

Acest jalon se adaugă altor cinci jaloane din cea de a treia cerere de plată a României, pe care Comisia le-a evaluat ca fiind nesatisfăcătoare în comunicarea sa din 15 octombrie 2024.

Aceste repere includ investiții pentru modernizarea infrastructurii feroviare și dezvoltarea rețelei de transport subteran din București și Cluj-Napoca, precum și reforme pentru managementul bazat pe performanță în domeniul transporturilor, îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor energetice de stat și operaționalizarea politicilor de guvernanță corporativă pentru întreprinderile de stat.

Prin urmare, Comisia activează procedura de „suspendare a plăților”, astfel cum se subliniază în Regulamentul privind MRR. Această procedură oferă României mai mult timp pentru a îndeplini aceste jaloane restante, primind în același timp plăți parțiale pentru jaloanele care au fost finalizate cu succes.

Comisia Europeană a transmis evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor și a țintelor atinse Comitetului economic și financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a-și da avizul.

În același timp, Comisia Europeană a informat România cu privire la motivele pentru care consideră jalonul 215 nesatisfăcut. România are la dispoziție o lună pentru a-și prezenta observațiile Comisiei.

După primirea avizului CEF și examinarea observațiilor României, Comisia va adopta o decizie de plată, declanșând plata către România. În cazul în care Comisia, după examinarea observațiilor României, își menține evaluarea potrivit căreia anumite jaloane nu sunt îndeplinite, o parte din plată va fi suspendată.

Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei pentru suspendările plăților (prezentată în anexa II la comunicarea publicată la 21 februarie 2023), care se aplică tuturor statelor membre. Din acel moment, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini obiectivele de etapă restante. La sfârșitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă aceste jaloane au fost atinse în mod satisfăcător. În caz afirmativ, aceasta va ridica suspendarea și va efectua plata sumei suspendate.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România beneficiază de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) . Documentul acoperă 66 de reforme și 111 investiții (177 de măsuri), fiind structurat în jurul a 16 componente. Planul revizuit conține 518 ținte și jaloane.

Reformele din PNRR pot contribui la îndeplinirea obiectivului țării de a adera la OCDE, depunându-și cererea de accedere cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ministrul Marcel Boloș: România negociază cu Comisia Europeană relocarea în cadrul PNRR a două miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică

Published

on

© Marcel Boloș - Facebook

România negociază cu Comisia Europeană relocarea în cadrul Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) a două miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică, a afirmat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, potrivit Agerpres

Ministrul a menționat că „surpriza plăcută” va viza IMM-urile, deoarece fondurile rezultate din relocările prevăzute în cadrul PNRR, ca urmare a investițiilor cu ritm scăzut de implementare, vor fi propuse pentru redirecționare către sectorul de competitivitate economică. Se așteaptă ca propunerea să fie evaluată de Comisie pentru a vedea în ce măsură va fi acceptată.

„Peste două miliarde de euro vor fi propuse spre relocare. Am fost atenți și vom continua să fim atenți cu privire la partea de dezvoltare economică, deoarece considerăm că sprijinul pentru dezvoltarea economică a României și pentru susținerea competitivității economice este esențial în această perioadă, când toate statele membre ale UE își pregătesc mediul de afaceri pentru tranziția verde și digitală. Pilonii principali ai problemelor orizontale pe care le întâmpinăm în legătură cu mediul de afaceri sunt tranziția verde și digitală”, a spus Marcel Boloș. 

De asemenea, el a menționat că, în cadrul politicii de coeziune, Ministerul va propune din nou două scheme de finanțare pentru IMM-uri. „Tocmai în contextul acesta în care activitățile de producție pe care noi le considerăm relevante sunt cele care trebuie să dea greutate sprijinului pe care îl alocăm pentru IMM-uri și pentru mediul de afaceri în general”, a explicat Marcel Boloș.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că, luni, a trimis primul draft de modificări către Comisie, ca urmare a discuțiilor avute cu premierul și cu fiecare coordonator de reformă și investiție.

„Sperăm să închidem în luna aprilie aceste discuții, astfel încât să putem avea forma oficială aprobată a modificărilor sau renegocierii PNRR-ului undeva în luna iunie, din păcate, deoarece procedurile de la nivelul Comisiei Europene sunt destul de greoaie, iar întregul proces de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență nu poate fi derulat rapid. În ceea ce privește politica de coeziune, unde avem propunerile pentru sprijinirea mediului de afaceri, cu încă 500 de milioane de euro, modificările programelor vor fi probabil mai rapide. Astfel, undeva în aprilie-mai vom avea aceste aprobări, pentru ca noile scheme de finanțare, orientate în principal spre IMM-uri și activitățile de producție, să poată fi lansate cât mai curând posibil”, a menționat Marcel Boloș.

Acesta a subliniat că a avut o serie de discuții foarte importante cu reprezentanții Comisiei Europene, atât în cadrul vizitei pe care au făcut-o în perioada 11-14 februarie 2025, cât și în prezent.

„Aproape zilnic avem aceste discuții privind renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență și chiar mâine (miercuri) ne vom deplasa la Bruxelles pentru a continua aceste discuții, inclusiv în privința deblocărilor de care avem nevoie, mai ales pentru cererile de plată III și IV, pe care le păstrăm în formatul clasic,  la termenul scadent din luna iunie. Apoi, prin renegocierea PNRR-ului, încercăm să restructurăm cererile de plată astfel încât, până la 31 august 2026, să putem depune întreaga documentație necesară pentru accesarea celor 28 miliarde de euro” a adăuhat Marcel Boloș. 

Citiți și: Ministrul Marcel Boloș se va deplasa la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene despre un program de sprijin dedicat industriei de prelucrare și investițiilor inovatoare în tehnologii avansate

El a amintit că  România are 113 obiective de investiții pe care le derulează prin Planul Național de Redresare și Reziliență. „Acestea beneficiază de 28,3 miliarde de euro alocați, iar din păcate, până acum am făcut plăți de patru miliarde de euro, în timp ce încasările din cele două cereri de plată depuse, împreună cu prefinanțarea necesară, au trecut de 9 miliarde de euro, mai precis 9,2 miliarde de euro”, a mai spus ministrul. 

În ceea ce privește cererea de plată III, ministrul a afirmat că speră ca în aceste zile să primească scrisoarea oficială cu sumele pe care Comisia Europeană le suspendă și cele pe care le plătește.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România beneficiază de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) . Documentul acoperă 66 de reforme și 111 investiții (177 de măsuri), fiind structurat în jurul a 16 componente. Planul revizuit conține 518 ținte și jaloane.

Reformele din PNRR pot contribui la îndeplinirea obiectivului țării de a adera la OCDE, depunându-și cererea de accedere cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO12 hours ago

Ministrul român al apărării, primit la sediul NATO de Mark Rutte: Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și apărarea NATO pe flancul estic

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Zelenski acceptă armistițiul în Marea Neagră și avertizează: Dacă Rusia îl încalcă, îi voi arăta lui Trump dovezile și voi cere sancțiuni și arme

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Casa Albă anunță că Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu pentru o încetare a focului în Marea Neagră

PARLAMENTUL EUROPEAN13 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România devine un jucător strategic în domeniul metalelor rare, consolidând securitatea economică a Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI14 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene să precizeze ce măsuri are în vedere pentru asigurarea unor servicii de educație și îngrijire timpurie de înaltă calitate pentru toți copiii din UE

ROMÂNIA14 hours ago

Oficial: SUA revizuiesc desemnarea României în programul Visa Waiver. Premierul Ciolacu, convins că este o “măsură strict tehnică”. Precizările MAE

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Premierul Danemarcei critică administrația Trump pentru că exercită „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei: „Ne vom opune”

EUROBAROMETRU15 hours ago

Eurobarometru: Tinerii din România, printre cei mai optimiști din UE cu privire la viitorul proiectului european. Ce aștepări au de la Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, anunță Marcel Ciolacu: „Trei investiții care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii”

euro bani moneda
COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Comisia Europeană va plăti parțial cea de-a treia cerere de plată din cadrul PNRR, după ce România nu a îndeplinit 6 jaloane

POLITICĂ6 days ago

Marcel Ciolacu: România nu-și permite experimente. Crin Antonescu este singura garanție reală că tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace va continua

INTERNAȚIONAL1 week ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE1 week ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE1 week ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ2 weeks ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN3 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Trending