Connect with us

U.E.

Comisia Europeană: Cetățenii britanici ar putea plăti câte 7 euro pentru a intra în țările UE, după Brexit

Published

on

Cetățenii britanici ar putea plăti câte 7 euro pentru a intra în statele membre ale Uniunii Europene, după Brexit, dacă nu va exista un acord al separării Marii Britanii de blocul comunitar. Potrivit documentului citat de The Guardian, taxa ar putea intra în vigoare la momentul încetării aplicării principiului librei circulații.

FOTO: European Commission/ Facebook

Un purtător de cuvânt al președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat că, după Brexit, britanicii vor care vor să călătorească în alte state ale UE vor trebui să completeze un formular online și să plătească 7 euro pentru în locul obținerii vizei și care ar fi valabilă timp de trei ani.

„Da, #ETIAS se va aplica și pentru #UK ca țara terță post-Brexit – 7 euro pentru o autorizație de 3 ani de pre-călătorie”, a declarat Natasha Berthaud, pe Twitter. „O formă simplă, ca #ESTAS pentru SUA, dar mult mai ieftin”, a completat aceasta.

Uniunea Europeană pregăteşte un nou sistem electronic de scutire de vize care să intre în vigoare cel târziu în 2021, în scopul întăririi securităţii. Comisia Europeană a propus exceptarea cetăţenilor Marii Britanii de la obligativitatea vizei dacă părţile vor conveni un acord înaintea retragerii Londrei din UE, programată la 29 martie 2019.

Sistemul European de Autorizare și Informare privind Călătoriile, sau ETIAS, va fi similar sistemului ESTA din Statele Unite şi se va aplica ţărilor din afara UE ai căror cetăţeni pot călători în Uniune fără vize. În prezent, 61 de state beneficiază de acest statut, arată Agerpres.

De această taxă vor fi scutite persoanele cu vârste sub 18 ani sau de peste 70 de ani. ETIAS va acoperi şi statele membre ale Spaţiului Schengen, dar care nu fac parte din UE, ceea ce înseamnă că britanicii vor trebui să plătească taxa pentru a călători în Norvegia, Islanda, Elveţia sau Liechtenstein. În schimb, sistemul nu va acoperi statele UE care nu sunt membre ale Spaţiului Schengen. 

.

U.E.

Eurostat: Veniturile obținute din taxe de mediu în Uniunea Europeană au totalizat 325 miliarde de euro în 2018

Published

on

© European Environment Agency/ Facebook

În 2018, veniturile obținute din taxe de mediu în Uniunea Europeană (UE) au totalizat 324,6 miliarde de euro, ceea ce a reprezentat o creștere de 3% în termeni nominali față de anul precedent și cu 49% mai mari decât în 2002, informează Eurostat.

Potrivit datelor, taxele pe energie au reprezentat cea mai mare pondere (77,7%) a veniturilor pe mediu impozitate în anul 2018, la nivelul UE, urmate de taxele de transport (19,1%) și impozitele pe poluare și resurse (3,3%).

Contribuția taxelor de mediu la veniturile guvernamentale totale din impozite și contribuții sociale a variat semnificativ în 2018 în statele membre ale UE, cele mai mari cote înregistrate fiind în Letonia (10,9%), Bulgaria (9,8%), Grecia (9,5%), Slovenia (9,4) %) și Croația (9,3%).

În ceea ce privește România, ponderea taxelor de mediu din veniturile guvernamentale totale din impozite și contribuții sociale era de 8%.

La polul opus, cele mai mici ponderi au fost observate în Luxemburg, (4,4%), Germania (4,5%) și Suedia (4,8%).

 

Continue Reading

U.E.

Carnavalul de la Veneția, suspendat din cauza numărului în creștere de infectări cu coronavirus

Published

on

© European Union, 2014

Ultimele două zile ale Carnavalului de la Veneția, care atrage turiști din întreaga lume, au fost anulate din cauza numărului în creștere de infectări cu coronavirus (Covid-19), informează Euronews

Guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia a declarat reporterilor că evenimentele programate duminică în orașul-lagună vor continua conform planurilor, dar „începând din această seară, Carnavalul de la Veneția va fi suspendat, împreună cu toate evenimentele asociate, până la 1 martie inclusiv”.

Anterior acestui anunț, liderul regional a raportat primele două cazuri de coronavirus în Veneția.

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate în Italia a ajuns duminică la peste 133, autorităţile estimând că bilanţul va creşte în continuare în ciuda eforturilor de a ţine epidemia sub control, informează Agerpres.

Bilanţul include şi două decese. Virusul a dus la moartea unui bărbat de 78 de ani din Vo’, în provincia Veneto, şi o femeie de 77 de ani în Lodi, din provincia Lombardia.

Măsura vizează 10 oraşe din provincia Lodi, la circa 60 de kilometri sud-est de Milano, unde locuiesc circa 50.000 de persoane, şi oraşul Vo’, cu aproximativ 3.000 de locuitori.

Italia se confruntă cu cel mai grav focar de Covid-19 din Europa. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Germania are 16 cazuri, Franţa – 12 cazuri, un deces, iar Marea Britanie – trei.

În context, amintim că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a dispus constituirea unui task force la nivelul Ambasadei României la Roma pentru monitorizarea potențialelor cazuri de infectare cu coronavirus în rândul cetățenilor români. 

 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE) explică ce așteptări are Parlamentul European de la Bugetul UE pentru perioada 2021-2027

Published

on

© European Union 2019 – EP/photographer

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei ITRE,  explică ce așteptări are Parlamentul European de la Bugetul UE pentru perioada 2021-2027. 

Într-o postare pe Facebook, Cristian Bușoi precizează că bugetul pe termen lung al UE ajută „milioane de studenți, mii de cercetători, orașe, companii, regiuni și ONG-uri, contribuind, de asemenea, la sănătatea cetățenilor și siguranța alimentelor, drumuri noi și mai bune, căi ferate și aeroporturi, un mediu mai curat și o mai bună securitate la frontierele externe ale UE”.

 

Astfel, pentru bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, Parlamentul European dorește să finanțeze adecvat noile inițiative ale UE (de exemeplu, combaterea schimbărilor climatice sau a sărăciei în rândul copiilor), să mențină finanțarea pentru agricultură și susținerea regiunilor mai sărace, precum și să stimuleze programele pentru cercetare, studenți și IMM-urile.

Bugetul UE pe termen lung stabilește limite pentru utilizarea finanțării, nu doar în general, ci și în anumite domenii politice, pe o perioadă de șapte ani. 

Menționăm în acest context că Parlamentul European s-a declarat dezamăgit de eșecul Consiliului European de a găsi un acord cu privire la următorul cadru financiar multianual și la resursele proprii

Parlamentul propune un buget multianual echivalent cu 1,3% din venitul național brut (VNB) al UE, ceea ce se află cu mult peste propunere respinsă a președintelui Charles Michel, care a înaintate liderilor europeni o propunere de finanțare de 1,074% din VNB. Acest proiect cuprindea tăieri de 11 miliarde de euro la politica de coeziune și de 14% la politica agricolă, două politici tradiționale pe care Parlamentul European le susține puternic și asupra cărora nu dorește să facă concesii. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending