Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană: Digitalizarea a făcut ca sistemele de justiție din UE să fie mai accesibile și eficiente în timpul pandemiei

Published

on

© European Commission/ Twitter

Astăzi, 8 iulie, Comisia Europeană a publicat „Tabloul de bord al UE privind justiția din 2021”, o prezentare anuală care oferă date comparative privind eficiența, calitatea și independența sistemelor judiciare din toate statele membre ale UE.

Tabloul de bord din acest an se concentrează pe digitalizarea justiției, care a permis menținerea funcționării instanțelor în timpul pandemiei COVID-19 și, în general, a făcut ca sistemele de justiție să fie mai accesibile și mai eficiente, se arată în comunicatul oficial al Executivului.

Vicepreședintele pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Pandemia COVID-19 a evidențiat necesitatea ca statele membre să își modernizeze sistemele de justiție. Tabloul de bord arată că, în majoritatea statelor membre, instanțele utilizează deja diferite soluții digitale în beneficiul cetățenilor, dar mai suny necesare îmbunătățiri semnificative. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că, în unele țări, percepția privind independența sistemului judiciar a continuat să scadă în timpul pandemiei. Politicienii ar trebui să reziste tentației de a folosi pandemia ca scuză pentru a face presiuni asupra judecătorilor independenți.”

„Tabloul de bord al UE în domeniul justiției este un pilon al politicii noastre de asigurare a eficienței sistemelor de justiție în întreaga UE. Acest instrument analitic oferă informații valoroase despre sistemele de justiție din statele membre. Constatările sale vor alimenta, de asemenea, raportul nostru privind statul de drept pe care îl vom prezenta în curând. Tabloul de bord al UE din 2021 privind justiția se concentrează pe digitalizarea sistemelor de justiție și pe independența judiciară, doi factori-cheie ai politicii noastre în domeniul justiției. Noutățile din ediția din 2021 identifică oportunitățile și riscurile, permițând o dezbatere politică mai semnificativă privind politica în domeniul justiției în Uniune. Acest lucru este mai necesar ca niciodată”, a declarat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

Principalele constatări ale Tabloului de bord 2021

Digitalizarea sistemelor de justiție: Pentru prima dată, tabloul de bord face un bilanț al gradului de avansare a autorităților judiciare în ceea ce privește transformarea digitală – un aspect care a căpătat multă importanță din cauza pandemiei COVID-19. Constatările arată că în aproape toate sistemele de justiție au fost utilizate sisteme de videoconferință și că, în marea majoritate a statelor membre, personalul poate lucra de la distanță într-un mod sigur. În ceea ce privește utilizarea soluțiilor digitale, cum ar fi lanțul de blocuri sau inteligența artificială, majoritatea statelor membre le utilizează deja, însă în grade diferite.

Provocările în ceea ce privește percepția independenței judiciare persistă: În două treimi dintre statele membre, percepția publică a independenței judiciare s-a îmbunătățit din 2016. Cu toate acestea, în comparație cu anul trecut, percepția publicului cu privire la independență a scăzut în aproximativ două cincimi din toate statele membre. Interferențele sau presiunile din partea guvernului și a politicienilor au fost motivul cel mai des invocat pentru percepția lipsei de independență a instanțelor și a judecătorilor.

Independența judecătorilor Curții Supreme naționale: În tabloul de bord există doi noi indicatori care prezintă o imagine de ansamblu a organismelor și autorităților implicate în numirea judecătorilor Curții Supreme. Curțile supreme, în calitate de instanțe de ultim grad de jurisdicție, sunt esențiale pentru a asigura aplicarea uniformă a legii în statele membre. Statele membre trebuie să organizeze procedura de numire într-un mod care să asigure independența și imparțialitatea acestora. În acest sens, dreptul european impune statelor membre să se asigure că, odată numiți, judecătorii sunt liberi de orice influență sau presiune din partea autorității de numire atunci când își îndeplinesc rolul
Etapele următoare

Informațiile conținute în tabloul de bord al UE privind justiția contribuie la monitorizarea efectuată în cadrul mecanismului european pentru statul de drept și alimentează viitorul raport al Comisiei privind statul de drept, cu informații privind garanțiile pentru independența structurală a sistemelor judiciare.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen: UE acordă un sprijin de 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să gestioneze actuala criză energetică

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar de 60 de milioane de euro pentru Republica Moldova să facă față problemei aprovizionării cu gaze, a anunțat șefa instituției europene, Ursula von der Leyen, după o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.

Întrevederea a avut loc în contextul reuniunii Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova care este programată să se desfășoare joi, la Bruxelles. “În acest context, Comisia Europeană pune la dispoziție 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să gestioneze actuala criză energetică”, a spus von der Leyen.

Anunțul șefei Comisiei Europene vine după o convorbire telefonică pe care a avut-o marți cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu. Cu acea ocazie, von der Leyen a asigurat Republica Moldova de sprijinul Uniunii Europene.

Republica Moldova a solicitat acum două săptămâni ajutor ţărilor Uniunii Europene după ce gigantul rus Gazprom şi-a redus livrările către acest stat. Oficialii de la Chișinău nu sunt dispuşi să accepte noi termeni în contractul cu Gazprom, ce ar include preţuri semnificativ mai mari și doreşte aprovizionarea cu gaze prin România. Aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova a scăzut cu aproximativ o treime, în timp ce preţurile au crescut de la 550 de dolari la mie de metri cubi luna trecută la 790 de dolari luna aceasta, de aproape cinci ori mai mult decât media plătită de ţară anul trecut.

Drept urmare, președintele Klaus Iohannis a solicitat Uniunii Europene să sprijine Republica Moldova în asigurarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică, dublând astfel demersul diplomatic în acest sens. Solicitarea lui Iohannis a urmat unui demers similar efectuat și de ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Șeful diplomației române a solicitat instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre să sprijine Republica Moldova, ”cu experți și asistență financiară”, în eforturile sale de a depăși criza alimentării cu gaze naturale astfel încât ”Guvernul de la Chișinău să implementeze procesul ambiţios de reforme la care s-a angajat după alegerile de pe 11 iulie“.

Relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova au căpătat o nouă dinamică după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte și după alegerile din 11 iulie 2021, în urma cărora partidul pro-european al șefei statului a obținut majoritate absolută în legislativul de la Chișinău. De altfel,  Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se va reuni miercuri pentru a discuta despre cooperarea economică, justiția și reformele politice.

Pe 19 octombrie, Comisia Europeană a publicat un raport privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, care concluzionează că, deși în a doua jumătate a anului 2020 Moldova a înregistrat un regres în ceea ce privește standardele statului de drept și reformele, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au oferit un mandat clar și puternic forțelor pro-reformă pentru a implementa o agendă ambițioasă privind combaterea corupției și sărăciei, un sistem judiciar îmbunătățit, în conformitate cu angajamentele asumate de Moldova în cadrul Acordului de asociere.

Amintim că Uniunea Europeană a acordat recent Republicii Moldova 745 de milioane de lei ( aproape 36 de milioane de euro) din planul de redresare economică al UE pentru această țară a Parteneriatulu Estic și o altă tranșă de 50 milioane de euro asistență de la UE ca urmare a “progreselor remarcabile” în domeniul politicilor publice.

Comisia Europeană a anunțat la începutul lunii iunie un plan de redresare economică pentru Republica Moldova, în valoare de 600 de milioane de euro, axat pe șase piloni infrastructura, gestionarea finanțelor publice și guvernanță economică,economie competitivă, comerțul și IMM-urile,educația și capacitatea de inserție profesională, statul de drept și reforma justiției.

Investițiile vor fi realizate pe baza unei abordări de tipul “mai mult pentru mai mult”, progresele înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, în special în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției, fiind o condiție prealabilă pentru acordarea de asistență financiară.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Exporturile UE au crescut în 2020 cu 5,4 mld. euro datorită unei implementări și aplicări mai stricte a acordurilor comerciale și a normelor globale

Published

on

© European Communities, 1996

Punerea în aplicare și respectarea efectivă a acordurilor comerciale ale UE și a normelor comerciale internaționale au adăugat 5,4 miliarde EUR la exporturile UE în 2020. Acest lucru confirmă faptul că eforturile Comisiei Europene dau roade, potrivit unui comunicat. 

Rezultatele tangibile variază de la eliminarea barierelor comerciale până la abordarea practicilor comerciale neloiale și luarea de măsuri privind comerțul și dezvoltarea durabilă. De asemenea, în cursul anului trecut, Comisia a elaborat noi instrumente juridice pentru a consolida capacitatea UE de a-și apăra interesele esențiale și de a-și proteja autonomia strategică deschisă.

Primul raport anual cuprinzător al Comisiei privind punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației, publicat astăzi, 27 octombrie, descrie acțiunile întreprinse de Comisie, în parteneriat strâns cu întreprinderile, statele membre și părțile interesate din UE, pentru a menține piețele deschise și pentru a se asigura că partenerii comerciali ai UE își respectă angajamentele. Raportul acoperă patru domenii prioritare: (1) Utilizarea deplină a oportunităților oferite de acordurile comerciale ale UE; (2) Sprijinirea adoptării acordurilor comerciale de către micile întreprinderi; (3) Abordarea barierelor comerciale; (4) Asigurarea respectării angajamentelor comerciale prin soluționarea litigiilor.

Acțiunile concrete întreprinse de Comisie în ultimul an au continuat să faciliteze exporturile UE, precum și să apere interesele cheie ale UE. În special:

Comisia a eliminat 33 de bariere comerciale în 22 de țări partenere.

  • În 2020, întreprinderile europene au exportat 4 miliarde EUR în plus față de ceea ce ar fi realizat fără eliminarea barierelor în ultimii 5 ani.
  • Comisia a lansat platforma sa online premiată Accesul la Piețe, care oferă sprijin esențial pentru 584 000 de IMM-uri, astfel încât acestea să poată exporta mai ușor și mai rapid. Pe parcursul anului trecut, s-a constatat un apetit uriaș din partea întreprinderilor pentru informații clare și practice privind modul în care se poate face comerț dincolo de frontierele UE, peste 1,5 milioane de vizitatori utilizând platforma în doar un an.
  • Ghișeul Unic de Intrare pentru reclamații, instituit în noiembrie 2020, a transformat modul în care întreprinderile și părțile interesate pot semnala Comisiei barierele comerciale sau încălcările angajamentelor în materie de comerț și dezvoltare durabilă de către țările partenere. Acesta a avut deja ca rezultat 29 de plângeri oficiale pe care Comisia le investighează.
  • Comisia a înregistrat progrese în ceea ce privește mai multe acțiuni de soluționare a litigiilor, inclusiv în ceea ce privește drepturile lucrătorilor, fie la OMC, fie în cadrul acordurilor comerciale ale UE. Printre partenerii comerciali și sectoarele vizate se numără Turcia și produsele farmaceutice, Indonezia și materiile prime, precum și Ucraina și industria lemnului. În ianuarie 2021, Comisia a avut câștig de cauză în primul său litigiu bilateral privind aspecte legate de dreptul muncii în cadrul acordului comercial dintre UE și Coreea de Sud, ceea ce a determinat Coreea de Sud să ia măsuri pentru a ratifica și a pune în aplicare convenții importante ale OIM pentru a proteja drepturile lucrătorilor.

În ultimul an, Comisia a luat, de asemenea, măsuri decisive pentru a-și aplica drepturile și a-și apăra valorile mai asertiv, pentru a-și apăra mai bine interesele. De asemenea, Comisia finalizează o legislație importantă pentru a consolida în continuare aplicarea și punerea în aplicare a:

  • Noului Mecanism de monitorizare a investițiilor străine directe, în vigoare din octombrie 2020, permite statelor membre ale UE și Comisiei să ia cunoștință de tranzacții, să coopereze și să își coordoneze acțiunile cu privire la aceste investiții străine. De asemenea, statele membre își pot împărtăși opiniile cu privire la potențialul impact asupra securității și/sau a ordinii publice de pe teritoriul lor al investițiilor care au loc într-un alt stat membru. Comisia poate face același lucru în cazul în care consideră că investițiile individuale pot afecta securitatea sau ordinea publică din mai multe state membre sau dacă este posibil ca acestea să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniune din motive de securitate sau ordine publică.
  • În septembrie 2021, au intrat în vigoare normele actualizate ale UE privind controlul exporturilor. Noul cadru consolidează capacitatea de a controla exportul de tehnologii cu dublă utilizare și permite Uniunii o mai mare autonomie în acest sens.
  • Comisia pregătește o propunere legislativă pentru un nou instrument de combatere a practicilor de constrângere, care va permite UE să răspundă încercărilor altor țări de a forța UE sau țările sale să aducă modificări de politică.
    Comisia a propus un Instrument Internațional pentru Achiziții Publice care va contribui la asigurarea unor condiții de concurență echitabile pe piața mondială a achizițiilor publice. Această propunere se află în prezent la Parlamentul European și la Consiliu (sau similar).
  • În mod similar, este în curs de elaborare un nou instrument pentru a aborda potențialele efecte de denaturare a subvențiilor străine pe piața unică. Noul instrument este conceput pentru a aborda în mod eficient subvențiile străine care provoacă denaturări și afectează condițiile de concurență echitabile pe Piața Unică în orice situație de piață.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană a aprobat României un ajutor de stat de 358 de milioane de euro pentru IMM-urile afectate de pandemie și restricțiile impuse de autorități

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

Comisia Europeană a aprobat miercuri o schemă românească în valoare de 358 de milioane de euro (1,772 miliarde de lei) pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii afectate de epidemia de coronavirus și de măsurile restrictive pe care guvernul român a trebuit să le implementeze pentru a limita răspândirea virusului.

Potrivit unui comunicat al executivului european, sprijinul public a fost aprobat în temeiul Cadrului temporar pentru ajutoarele de stat.

În cadrul acestei scheme, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru investiții în activități productive, în limita unei sume maxime de 1 milion de euro (4934,3 RON) per beneficiar.

Schema va fi deschisă IMM-urilor care activează în sectoare afectate în mod special de epidemia de coronavirus, cum ar fi industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea.

Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să fi fost înființate în România până la 31 decembrie 2018 și să fi înregistrat profit operațional pe parcursul anului 2019. Se estimează că de această schemă vor beneficia 4.000 de companii.

Comisia a constatat că schema din România este în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar.

În special, ajutorul (i) nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar; și (ii) va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2021.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în cadrul temporar.

Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.6 hours ago

Olaf Scholz promite că guvernul său va face o ”reorganizare industrială rapidă” pentru ca Germania să nu aibă ”probleme de aprovizionare cu energie”

Dragoș Pîslaru7 hours ago

Dragoș Pîslaru: Băncile, un aliat indispensabil al Guvernului. Ele trebuie să joace un rol activ în implementarea PNRR

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Ursula von der Leyen: UE acordă un sprijin de 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să gestioneze actuala criză energetică

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Bloomberg: Lumea cumpără cantități record de grâu european. România devansează Rusia pe piața din Egipt

Daniel Buda8 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda: Statele membre trebuie să vină cu mecanisme de sprijin pentru a proteja femeile care activează în agricultură, acestea fiind indispensabile pentru dezvoltarea mediului rural

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul vizitei de stat din Egipt, sprijinul României pentru consolidarea dialogului dintre Uniunea Europeană și Republica Arabă Egipt

U.E.9 hours ago

Eurobarometru: 53% dintre români, cel mai mare procent din UE, cred că “virusurile au fost produse în laboratoarele guvernamentale pentru a ne controla libertatea”

ROMÂNIA9 hours ago

Virgil Popescu: Prețul gazelor naturale a fost plafonat la 0,37 lei KWh și la 1 leu KWh la energie electrică. Românii nu vor plăti iarna aceasta mai mult decât în decembrie 2020

U.E.10 hours ago

Eurostat: 41% dintre deșeurile din plastic au fost reciclate în 2019 în UE. România, peste media europeană, cu un nivel de reciclare de 43%

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Exporturile UE au crescut în 2020 cu 5,4 mld. euro datorită unei implementări și aplicări mai stricte a acordurilor comerciale și a normelor globale

Dragoș Pîslaru7 hours ago

Dragoș Pîslaru: Băncile, un aliat indispensabil al Guvernului. Ele trebuie să joace un rol activ în implementarea PNRR

Daniel Buda15 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene ”să vină cu abordări pragmatice, ancorate în realitate” pentru a diminua impactul PAC asupra schimbărilor climatice

GENERAL1 day ago

Dragoș Pîslaru, despre digitalizarea pieței muncii: PNRR poate așeza România în avangarda Europei prin reformele sistemice pe care le propune

ROMÂNIA2 days ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO5 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN6 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi7 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Team2Share

Trending