Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană întăreşte legislaţia împotriva fraudelor cu fonduri europene: Banii UE nu trebuie să intre în buzunarele infractorilor

Published

on

Comisia Europeană a propus miercuri noi reguli penale pentru lupta împotriva fraudei care afectează bugetul european, precum deturnarea de fonduri europene, care a costat circa 600 milioane de euro în 2010, arată datele furnizate de statele membre, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.

Utilizarea inadecvată a fondurilor UE în scopul comiterii de infracțiuni periclitează realizarea obiectivelor UE de a crea locuri de muncă, de a stimula creșterea economică și de a îmbunătăți condițiile de trai. În situația în care în întreaga UE se exercită presiuni asupra finanțelor publice, fiecare euro contează. Prin urmare, Comisia Europeană propune noi norme pentru a combate, prin intermediul dreptului penal, fraudele care aduc atingere bugetului UE, astfel încât banii contribuabililor să fie protejați mai bine. Directiva creează un cadru mai armonizat de urmărire și sancționare a infracțiunilor penale la adresa bugetului UE, astfel încât infractorii să nu mai poată exploata diferențele dintre sistemele juridice naționale, se arată în comunicat.

Vicepreședintele Comisiei, doamna Viviane Reding, comisar al UE pentru justiție, a afirmat:„Banii UE nu trebuie să intre în buzunarele infractorilor. Este esențial să instituim norme de drept penal la cel mai ridicat standard pentru a proteja banii contribuabililor noștri. Obiectivul vizat este clar: garantarea faptului că fraudele împotriva bugetului UE nu rămân nepedepsite, făcând astfel posibilă economisirea banilor contribuabililor. Propunerea pe care o prezentăm astăzi va contribui la depășirea multitudinii actuale de dispoziții ale UE în materie de drept penal, în contextul în care, în unele state membre, o anumită infracțiune este pedepsită cu închisoarea, în timp ce în alte state membre, pentru aceeași infracțiune, nu se ia nicio măsură.”

În scopul remedierii acestei situaţii, Bruxellesul vrea să impună în toate ţările UE sancţiuni minime cuprinse între 6 luni şi 5 ani de închisoare în caz de fraudă majoră şi deturnare de fonduri europene.

Comisia prevede definiţii comune pentru infracţiuni care prejudiciază bugetul UE, precum şi o armonizare a termenelor de prescriere în cazul în care o infracţiune poate da loc unei anchete şi urmăriri în justiţie.

”Banul contribuabilului european trebuie să fie eficient protejat în fiecare stat membru. Odată cu propunerea pe care noi o prezentăm, facem un pas important pe această cale”, a declarat Semeta în timpul unei conferinţe de presă.

În prezent, peste 90 % din fondurile bugetului european sunt administrate la nivel naţional. În 2010, au fost înregistrate 600 de cazuri de presupusă fraudă referitoare cheltuieli şi încasări ale UE. Statele membre au semnalat cazuri de presupusă fraudă în valoare de 600 milioane de euro, reaminteşte Comisia Europeană.

Mai multe detalii AICI.

Înregistrarea conferinţei de presă susţinute de vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie Viviane Reding poate fi urmărită aici.

Foto: yalevantate.blogspot.com

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Corina Crețu în cadrul Forumului de Dezvoltare a zonei Peloponez: Sunt mândră de cât de mult am reușit să ajutăm Grecia prin politica de coeziune

Published

on

Foto: Corina Crețu Facebook

Duminică, 17 februarie, comisarul european, Corina Crețu, a susținut un discurs în cadrul Forumului de Dezvoltare a zonei Peloponez, în orașul Olympia.


,,Sunt mândră de cât de mult am reușit să ajutăm Grecia prin această politică tocmai pentru a le oferi locuitorilor săi o viață mai bună.”

Corina Crețu, Comisar European pentru Politică Regională


Comisarul European, Corina Crețu se află într-o vizită oficială în Grecia  pentru a discuta despre modul în care politica de coeziune poate sprijini în continuare economia greacă și dezvoltarea regională în țară. Aceasta este cea de-a 8 vizită în Grecia, în cadrul căreia a avut deja întrevederi cu Christos Spirtzis, Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Yiannis Dragasakis, vicepremier și ministru al Dezvoltării și cu Stathis Giannakidis, ministrul-adjunct al Dezvoltării.

Foto: Corina Cretu Facebook

Orașul Olympia, un loc simbolic din Grecia ce a lasat o moștenire imensă culturii mondiale, devenind parte a patrimoniului mondial UNESCO. În antichitate, aici aveau loc Jocurile Olimpice, iar sportivii se luptau în fața zeilor și a judecătorilor din Olympia, fiecare dintre ei pornind în competiție cu șanse egale. 

În postarea Comisarului European este explicată importanța politicii de coeziune și scopul acesteia: ,,Exact acesta este și scopul politicii europene de coeziune: crearea de oportunități egale pentru cetațenii europeni și pentru IMM-urile europene care doresc să se dezvolte, pentru crearea de noi locuri de munca și pentru a sprijini creșterea economică.”

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis va candida la prezidențiale în Lituania

Published

on

Foto: European Council

Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis și-a anunțat candidatura la prezidențialele din Lituania, potrivit postării pe contul său de Twitter. Această decizie a fost luată chiar cu o zi înainte de Ziua Națională a Lituaniei.

 


,,Sunt conștien ca va fi nevoie de echilibru și sacrificiu. Știu că va urma mult de lucru. Sunt pregătit”


Comisarul euopean va fi în concediu fără plată din partea Comisiei Europene de la 1 aprilie până pe 13 mai și “dacă este necesar” între 14 mai și 27 mai, în cazul în care există și un al doilea tur. Comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis și-a anunțat vineri candidatura pentru a deveni președintele Lituaniei.

Liderul Partidului Social Democrat din Lituania i-a cerut  lui Andriukaitis să candideze. El a fost fondatorul partidului în 1989 ca urmare a independenței Lituaniei față de Uniunea Sovietică.

El a spus că va depune eforturi pentru a se asigura că ,,numele Lituaniei să fie asociat cu o țară care nu tolerează nivele ridicate de inegalitate, nedreptate, care respectă fiecare persoană și opiniile sale”, a menționat valorile democratice, știința și protecția drepturilor omului ca unele din prioritățile sale de campanie.

De profesie medic, Andriukaitis a fost anterior membru al parlamentului lituanian, vicepreședinte, lider al Partidului Social Democrat și ministru pentru sănătate.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Corina Crețu participă în Grecia la un dialog cetățenesc despre viitorul Europei, alături de comisarul european Dimitris Avramopoulos

Published

on

Reprezentanța Comisiei Europene din Grecia organizează duminică, 17 februarie, în intervalul orar 14:30-16:00, un dialog cu cetățenii despre viitorul Europei, la care participă Corina Crețu, comisarul european pentru Politică Regională și Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie.

Dialogul poate fi urmărit live pe pagina redacției noastre de Facebook, Calea Europeană, dar și pe pagina oficială de Facebook a comisarului european, Corina Crețu.

Comisarul European, Corina Crețu se află într-o vizită oficială în Grecia  pentru a discuta despre modul în care politica de coeziune poate sprijini în continuare economia greacă și dezvoltarea regională în țară. Aceasta este cea de-a 8 vizită în Grecia, în cadrul căreia a avut deja întrevederi cu Christos Spirtzis, Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Yiannis Dragasakis, vicepremier și ministru al Dezvoltării și cu Stathis Giannakidis, ministrul-adjunct al Dezvoltării.

În timpul întrevederii cu Christos Spirtzis, Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Comisarul European  a salutat progresele înregistrate până în prezent de Grecia și a încurajat autoritățile elene din domeniul dezvoltării infrastructurii de transport să-și intensifice eforturile pentru a continua implementarea cu succes a proiectelor finanțate de UE, care vor contribui substanțial la dezvoltarea economică a țării.

Foto: Corina Cretu Facebook

În cea de-a doua întâlnire la Atena cu Yiannis Dragasakis, vicepremier și ministru al Dezvoltării și cu Stathis Giannakidis, ministrul-adjunct al dezvoltării au avut loc discuții despre stadiul actual al implementării proiectelor finanțate prin politica de coeziune în Grecia și ,,i-am încurajat să participe activ la nivel de Guvern la negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene și al politicii de coeziune post-2020 și să înceapă discuțiile cu serviciile Comisiei pentru noua perioadă de programare 2021-2027.”, a menționat comisarul Corina Crețu.

Foto: Corina Cretu Facebook

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending