spot_img

Comisia Europeană mulțumește României, Norvegiei și Austriei pentru sprijinul acordat Italiei: Medicii care și-au părăsit căminele pentru a ajuta “sunt adevărata față a solidarității europene”

O echipă europeană de medici și asistenți medicali din România și Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, a fost trimisă neîntârziat la Milano și Bergamo pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta pe care acestea o duc împotriva coronavirusului, a informat marți Comisia Europeană printr-un comunicat, anunțând că executivul european va coordona și va cofinanța această asistență europeană.

La rândul său, Austria a oferit Italiei peste 3 000 de litri de dezinfectant prin intermediul aceluiași mecanism, mai precizează Comisia.

“Acești asistenți medicali și acești medici, care și-au părăsit căminele pentru a-i ajuta pe colegii lor din alte state membre, sunt adevărata față a solidarității europene. Întreaga Europă este mândră de dumneavoastră. Comisia face tot posibilul pentru a ajuta Italia și toate statele membre în acest moment în care ajutorul este atât de necesar”, a declarat, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

La rândul său, Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a mulțumit României, Norvegiei și Austriei pentru sprijinul acordat Italiei în vremuri atât de grele pentru întregul continent.

“Acțiunile lor sunt o dovadă palpabilă a solidarității europene. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE lucrează ceas de ceas și zi de zi, împreună cu toate statele membre, pentru a avea siguranța că ajutorul disponibil este direcționat către cei care au cel mai mult nevoie de el”, a spus Lenarčič.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în urma unei şedinţe de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, că România va trimite o echipă de medici și specialiști în Italia, țara cu cele mai multe decese înregistrate la nivel european și mondial din cauza răspândirii noului coronavirus.

“Am avut o discuție legată de felul în care România își arată solidaritatea față de alții și pot să vă spun că am decis împreună ca România să trimită o echipă de medici și asistenți medicali în Italia. Ei vor merge acolo, în zona Milano, vor pleca cel târziu mâine – o echipă formată din 11 medici și șase asistenți medicali”, a spus președintele, în ceea ce reprezintă primul gest de solidaritate europeană din partea României.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare