Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană pregăteşte o agendă europeană în materie de migraţie care prevede securizarea graniţelor externe

Published

on

CE a început să lucreze la o agendă europeană cuprinzătoare în materie de migraţie, Colegiul comisarilor stabilind, miercuri, domeniile de acţiune în acest sens: sistem comun de azil politic, o nouă politică privind migraţia legală, combaterea migraţiei ilegale şi securizarea frontierelor externe.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, în cadrul Colegiului comisarilor a avut loc, miercuri, o primă dezbatere orientativă cu privire la acţiunile-cheie pentru intensificarea eforturilor UE de punere în aplicare a instrumentelor şi cooperării existente privind gestionarea fluxurilor de migraţie din ţările terţe.European-Union-flags-007

“O bună gestionare a migraţiei reprezintă o provocare pentru Europa, în ansamblu. Acum este momentul să avem o nouă abordare privind modul în care colaborăm: trebuie să utilizăm mai bine şi mai coerent toate instrumentele de care dispunem, să convenim priorităţi comune şi să sporim resursele alocate la nivelul UE şi la nivel naţional, să realizăm o solidaritate reală şi o mai bună partajare a responsabilităţilor între statele membre. În mai vom prezenta o agendă nouă în materie de migraţie, care va prevedea intensificarea guvernanţei în vederea consolidării sistemului comun de azil, va stabili un program viabil privind migraţia legală, va acţiona cu mai multă fermitate împotriva migraţiei ilegale şi va garanta o mai mare securitate a frontierelor”, a declarat cu această ocazie prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans.

Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a precizat că europenii trebuie să abordeze “cauzele profunde ale migraţiei, începând de la crizele care se extind la frontierele noastre, în principal în Libia”. “Acesta este motivul pentru care intensificăm cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit, cu scopul de a oferi protecţie în regiunile de conflict, de a facilita relocarea şi de a elimina rutele de trafic”, a subliniat Mogherini.

Dezbaterea din cadrul Colegiului comisarilor a stabilit cele patru domenii principale în care sunt avute în vedere acţiuni în Agenda europeană în materie de migraţie: un sistem comun de azil politic, o nouă politică europeană privind migraţia legală, combaterea cu mai multă fermitate a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane şi securizarea frontierelor externe ale Europei.

În ceea ce priveşte sistemul comun de azil politic, CE precizează că Uniunea Europeană dispune de unul dintre cele mai avansate cadre legislative la nivel mondial pentru a oferi protecţie celor care au nevoie de aceasta, subliniind că trebuie pus în aplicare pe deplin şi în mod coerent Sistemul european comun de azil adoptat recent.

“Comisia va depune toate eforturile pentru ca divergenţele existente în practicile naţionale din cadrul politicii în materie de azil să dispară. Aprofundarea cooperării cu ţările terţe va fi, de asemenea, esenţială pentru abordarea cauzelor profunde ale migraţiei, precum şi pentru integrarea migraţiei în conceperea strategiilor de dezvoltare”, se arată în comunicat. În plus, Comisia se angajează să înregistreze progrese în ceea ce priveşte intensificarea eforturilor UE în domeniul transferului şi al relocării, printr-un dialog strâns cu statele membre şi cu ţările terţe care primesc un număr mare de refugiaţi.

Printr-o nouă politică europeană privind migraţia legală, UE îşi propune să atragă talente pentru a fi mai competitivă la nivel mondial. “Acest demers reprezintă un efort pe termen lung, a cărui pregătire trebuie să o începem acum. Iată motivul pentru care Comisia Europeană va lansa o revizuire a Directivei UE privind cartea albastră. Va fi un proces dificil şi pe termen lung, care poate funcţiona doar prin discuţii cu statele membre, inclusiv cu privire la o abordare mai orizontală a politicii în domeniul migraţiei legale”, conform comunicatului CE.

Referitor la combaterea cu mai multă fermitate a migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, Executivul european informează că, în prezent, elaborează un pachet cuprinzător de acţiuni împotriva introducerii ilegale de migranţi şi doreşte, totodată, să dezvolte în continuare instrumente concrete care vizează ţările şi rutele prioritare, în strânsă colaborare cu ţările terţe, inclusiv prin intermediul acordurilor de readmisie şi al cadrelor de cooperare existente.

Pregătirea agendei europene în materie de migraţie va viza şi securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

“Un spaţiu fără frontiere interne şi o politică solidă în materie de azil şi de migraţie pot fi susţinute numai în condiţiile în care Europa îşi gestionează frontierele externe, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale. Gestionarea frontierelor este o competenţă partajată între UE şi statele membre, iar consolidarea supravegherii frontierelor externe ale UE reprezintă un interes vital pentru toţi”, afirmă Comisia.

Totodată, CE apreciază că pregătirea agendei europene în materie de migraţie va fi o oportunitate pentru a se dezbate dacă şi în ce măsură Agenţia europeană de cooperare la frontiere – Frontex are nevoie de o majorare a bugetului, de mai multe instrumente operaţionale şi de un număr mai mare de resurse umane, astfel încât să poată răspunde mai bine evoluţiei provocărilor existente la frontierele externe ale UE.

“Dacă dorim cu adevărat să consolidăm activitatea Frontex şi să punem în acţiune echipele europene de poliţişti de frontieră, va trebui ca statele membre să pună în comun resurse suplimentare”, avertizează Comisia Europeană.

 

.

 

.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană oferă acces deschis la soluțiile sale de software în beneficiul întreprinderilor, al inovatorilor și al domeniilor de interes public

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 7 decembrie, noi norme privind software-ul cu sursă deschisă, care vor permite ca soluțiile sale software să fie accesibile publicului ori de câte ori acestea prezintă potențiale avantaje pentru cetățeni, întreprinderi sau alte servicii publice, informează un comunicat

Studiul recent al Comisiei privind impactul software-ului și hardware-ului cu sursă deschisă asupra independenței tehnologice, competitivității și inovării în economia UE a arătat că investițiile în surse deschise permit obținerea, în medie, a unui randament de patru ori mai mare. Serviciile Comisiei vor putea publica mult mai rapid și cu mai puține formalități codul sursă al software-ului pe care îl dețin.

Comisarul pentru buget și administrație, Johannes Hahn, a făcut următoarea declarație: 

„Sursa deschisă oferă avantaje importante într-un domeniu în care UE poate avea un rol de lider. Noile norme vor spori transparența și vor ajuta Comisia, precum și cetățenii, întreprinderile și serviciile publice din întreaga Europă, să beneficieze de dezvoltarea de software cu sursă deschisă. Punerea în comun a eforturilor de îmbunătățire a unui software și crearea în comun a unor noi caracteristici reduc costurile pentru societate deoarece astfel beneficiem, de asemenea, de îmbunătățirile aduse de alți dezvoltatori. În plus, acest lucru poate îmbunătăți securitatea, întrucât specialiștii externi și independenți verifică dacă software-ul prezintă erori și deficiențe de securitate.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat:

Comisia își propune să fie un exemplu în tranziția digitală a Europei. Prin noile norme, Comisia va oferi o valoare adăugată semnificativă întreprinderilor, întreprinderilor nou-înființate, inovatorilor, cetățenilor și administrațiilor publice, prin punerea la dispoziție a sursei deschise a soluțiilor sale software. Această decizie va stimula inovarea ca urmare a accesului la codul sursă al Comisiei, pus la dispoziția publicului larg.”

Un exemplu de beneficii ale difuzării de software cu sursă deschisă este semnătura electronică, un set de standarde, instrumente și servicii gratuite care ajută administrațiile publice și întreprinderile să accelereze crearea și verificarea semnăturilor electronice care sunt valabile din punct de vedere juridic în toate statele membre ale UE.

Un al doilea exemplu este LEOS (Legislation Editing Open Software), software-ul utilizat în cadrul Comisiei pentru redactarea textelor juridice. Scris inițial pentru Comisie, LEOS este în prezent în curs de dezvoltare în strânsă colaborare cu Germania, Spania și Grecia.

Toate software-urile cu sursă deschisă ale Comisiei disponibile într-un singur loc

Comisia va pune la dispoziție soluțiile sale software ca software cu sursă deschisă, acestea fiind disponibile într-un singur registru pentru a facilita accesul și reutilizarea. Înainte de a fi lansat, fiecare software va fi verificat pentru a se evita riscurile legate de securitate sau de confidențialitate, aspectele legate de protecția datelor sau încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale terților.

Prin această decizie vor fi facilitate și îmbunătățite numeroase acțiuni:

  • Difuzarea de software în baza unei licențe de sursă deschisă nu va mai necesita o decizie a Comisiei.
  • În situațiile în care este posibil, serviciile Comisiei vor revizui treptat toate software-urile dezvoltate înainte de adoptarea acestor noi norme și le vor identifica pe cele care au potențialul de a aduce o valoare adăugată în afara Comisiei.
  • În prezent, Comisia permite dezvoltatorilor săi de software să contribuie la proiectele cu sursă deschisă prin îmbunătățiri pe care le-au dezvoltat în cadrul activității lor.

Comisia a pus deja la dispoziție sute de proiecte de software cu sursă deschisă, inclusiv software dezvoltat pentru Mecanismul pentru interconectarea EuropeiEurostat, Programul Europa Interoperabilă (Programul privind soluțiile de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene, întreprinderi și cetățeni, denumit anterior Programul ISA²), precum și pentru Centrul comun de cercetare.

Strategia digitală europeană urmărește ca transformarea digitală să funcționeze pentru cetățeni și întreprinderi, contribuind, în același timp, la atingerea obiectivului UE de a crea o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Președinta Ursula von der Leyen a făcut din digitalizarea Comisiei o prioritate, pentru a contribui la stimularea tranziției digitale și pentru a se asigura că, prin puterea exemplului, Comisia va deveni un lider în domeniu.

Aceste norme urmează Strategiei Comisiei pentru 2020-2023 privind software-ul cu sursă deschisă care a prezentat, în cadrul temei „Gândiți deschis”, o abordare prin care se dorește încurajarea și mobilizarea puterii transformatoare, inovatoare și de colaborare a surselor deschise, precum și principiile și practicile de dezvoltare ale acesteia. Strategia contribuie la obiectivele Strategiei digitale globale a Comisiei și ale Programului Europa digitală.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană propune un cod de cooperare polițienească pentru a consolida colaborarea între autoritățile de aplicare a legii din statele membre

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană propune un cod al UE de cooperare polițienească pentru a consolida cooperarea între autoritățile de aplicare a legii din statele membre și pentru a le oferi polițiștilor din UE instrumente mai moderne de schimb de informații.

Necesitatea acestuia apare în contextul în care mulți infractori operează transfrontalier, prin urmare polițiștii din UE trebuie să poată colabora rapid și eficient.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, codul de cooperare polițienească – care include o recomandare privind cooperarea polițienească operativă și noi norme privind schimbul de informații – va contribui la îmbunătățirea operațiunilor transfrontaliere, va oferi canale și calendare clare pentru schimbul de informații și va conferi un rol mai important agenției Europol.

În plus, normele revizuite privind schimbul automatizat de anumite categorii de date vor contribui la stabilirea într-un mod mult mai eficace a unor legături între infracțiuni în cadrul investigațiilor din întreaga UE.

Acest lucru va contribui la eliminarea lacunelor existente în materie de informații, va intensifica acțiunile de prevenire, depistare și investigare a infracțiunilor în UE și va promova securitatea tuturor cetățenilor europeni.

Tot astăzi, Comisia Europeană prezintă un raport cu privire la progresele înregistrate în cadrul Strategiei UE privind o uniune a sănătății.

”Infractorii nu ar trebui să poată scăpa de poliție deplasându-se pur și simplu într-un alt stat membru. Astăzi propunem norme care să îi ajute pe polițiștii din întreaga UE să colaboreze pentru a-i prinde pe infractori. Prin canalele clare de care va dispune pentru a face schimb de informații, poliția va putea identifica rapid suspecții și colecta informațiile de care are nevoie pentru derularea anchetelor”, a transmis Margaritis Schina, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european.

La rândul său, comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a dat asigurări că ”propunerile Propunerile noastre de astăzi vor rezolva probleme transfrontaliere foarte practice cu care se confruntă zilnic polițiștii din Europa. De exemplu, problema normelor care se aplică în cazul în care poliția trebuie să treacă o frontieră internă pentru a continua să urmărească un infractor. În prezent, poliția se confruntă cu norme naționale diferite și complexe, însă, prin propunerile prezentate astăzi, va putea acționa într-un cadru european clar. Poliția va dispune, de asemenea, de instrumente mai bune pentru a face schimb de informațiile necesare pentru investigații, astfel încât cetățenii să fie protejați de o criminalitate din ce în ce mai sofisticată”, a completat aceasta.

Printre măsurile propuse se numără:

  • O recomandare privind cooperarea polițienească operativă, care instituie standarde comune pentru cooperarea dintre polițiștii care participă la patrule comune și care își desfășoară activitatea pe teritoriul unui alt stat membru. Se prevede o listă comună a infracțiunilor pentru care se pot derula urmăriri transfrontaliere și se creează instrumente de mesagerie securizate pentru ca polițiștii să comunice cu colegii lor atunci când desfășoară operațiuni în alte țări ale UE. Operațiunile polițienești și anchetele penale rămân în responsabilitatea statelor membre, aceste standarde comune facilitând doar activitatea polițiștilor în alte țări ale UE. Recomandarea va promova, de asemenea, o cultură comună la nivelul UE a activităților polițienești prin formare comună, inclusiv cursuri de limbi străine sau programe de schimb.
  • Noi reguli privind schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii din statele membre: polițiștii dintr-un stat membru ar trebui să poată avea un acces echivalent la informațiile aflate la dispoziția colegilor lor din alt stat membru, în aceleași condiții. Statele membre ar trebui să instituie un punct unic de contact, operațional 24/7, dotat cu personal adecvat și acționând ca un „ghișeu unic” pentru schimbul de informații cu alte țări ale UE. Informațiile solicitate ar trebui să fie puse la dispoziție în termen de 8 ore (pentru cazurile urgente), cu un termen maxim de 7 zile. Aplicația de rețea pentru schimbul securizat de informații (SIENA), gestionată de Europol, ar trebui să devină canalul de comunicare implicit.
  • Norme revizuite privind schimbul automatizat de date pentru cooperarea polițienească în cadrul mecanismului Prüm, pentru a îmbunătăți, a facilita și a accelera schimbul de date și a contribui la identificarea infractorilor. De exemplu, adăugarea de imagini faciale ale suspecților și ale infractorilor condamnați și de caziere judiciare la schimbul automat de date și introducerea unui router central la care să se poată conecta bazele de date naționale, înlocuindu-se astfel multitudinea de conexiuni dintre bazele de date naționale. Europol va fi în măsură, de asemenea, să sprijine statele membre într-un mod mai eficient, verificând datele provenind din țări terțe din bazele de date ale statelor membre, ceea ce va permite identificarea infractorilor cunoscuți de țările din afara UE.

În prezent, Parlamentul European și Consiliul trebuie să examineze și să adopte propunerile de directivă privind schimbul de informații și de regulament privind schimbul automatizat de date. Propunerea de recomandare a Consiliului privind cooperarea polițienească operativă este pe masa Consiliului pentru a fi discutată și adoptată, după consultarea Parlamentului European. Recomandarea ar urma să servească ulterior drept bază pentru ca toate statele membre să își actualizeze acordurile naționale sau bilaterale existente.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană propune un nou instrument pentru a contracara utilizarea măsurilor economice coercitive de către țările terțe

Published

on

© Ursula von der Leyen - Twitter

Comisia Europeană a propus miercuri un nou instrument pentru a contracara utilizarea măsurilor economice coercitive de către țările terțe, instrumentul juridic reprezentând un răspuns la faptul că, în ultimii ani, UE și statele sale membre au devenit ținta unor presiuni economice deliberate, informează comunicatul oficial. 

Instrumentul juridic îi va permite Uniunii Europene să se apere mai bine pe scena mondială. Scopul este de a descuraja țările terțe să restricționeze sau să amenințe să restricționeze comerțul sau investițiile pentru a determina o schimbare a politicii UE în domenii precum schimbările climatice, fiscalitatea sau siguranța alimentară.

Instrumentul anti-coerciții este conceput să detensioneze relațiile economice și să determine stoparea unor măsuri coercitive specifice prin intermediul dialogului, ca prim pas. Orice contramăsuri luate de UE ar fi aplicate numai în ultimă instanță, atunci când nu există nicio altă modalitate de a contracara intimidarea prin măsuri economice, care poate lua multe forme.

Acestea variază de la instrumente explicite de coerciție și de apărare comercială îndreptate împotriva UE utilizate de unele țări, la controale selective la frontieră sau controale în sfera siguranței alimentare vizând produsele dintr-o anumită țară a UE, până la boicotarea unor produse cu o anumită origine. Scopul contramăsurilor este de a menține dreptul legitim al UE și al statelor membre de a face alegeri și de a lua decizii în materie de politici în mod suveran, precum și de a preveni interferențele grave în suveranitatea Uniunii sau a statelor sale membre.

 „Într-o perioadă de tensiuni geopolitice tot mai accentuate, comerțul este din ce în ce mai mult utilizat ca armă, iar UE și statele sale membre devin ținte ale intimidării economice. Avem nevoie de instrumente adecvate pentru a răspunde în mod corespunzător. Prin această propunere, transmitem mesajul clar că UE își va apăra cu fermitate interesele. Principalul obiectiv al instrumentului anti-coerciții este de a acționa ca un factor de descurajare. Dar de acum dispunem de mai multe instrumente atunci când suntem nevoiți să acționăm. Acest instrument ne va permite să răspundem provocărilor geopolitice din următoarele decenii, menținând Europa puternică și flexibilă”, a transmis Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț. 

Cu acest nou instrument, Uniunea Europeană va fi în măsură să răspundă măsurilor economice coercitive într-un mod structurat și uniform. Un cadru legislativ dedicat asigură previzibilitate și transparență; el evidențiază aderarea UE la o abordare bazată pe norme, inclusiv la nivel internațional.

Mai mult, UE va colabora direct cu o țară în cauză pentru a pune capăt intimidării economice. Dacă intimidarea economică nu se oprește imediat, noul instrument va permite Uniunii să reacționeze rapid și eficient, oferind un răspuns personalizat și proporțional pentru fiecare situație, de la impunerea de tarife și restricționarea importurilor din țara în cauză, la restricții vizând serviciile sau investițiile sau la măsuri de limitare a accesului la piața internă a UE.


Propunerea Comisiei vine în urma solicitărilor inițiate de Parlamentul European și de mai multe state membre. Ea a fost făcută cunoscută într-o Declarație comună a Comisiei, a Consiliului și a Parlamentului European privind un instrument pentru descurajarea și contracararea acțiunilor coercitive desfășurate de țări terțe, emisă în 2 februarie.

Propunerea a fost elaborată în urma unei consultări publice laborioase desfășurate la nivelul UE (inclusiv a unei evaluări a impactului), în cadrul căreia multe dintre părțile interesate – în special întreprinderile, asociațiile industriale și grupurile de reflecție – au semnalat problema intimidării economice și a măsurilor coercitive îndreptate împotriva intereselor UE și au sprijinit elaborarea la nivelul UE a unui instrument disuasiv.

În prezent, propunerea trebuie discutată și aprobată de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Ea va fi luată în considerare în cadrul procedurii legislative ordinare, prin care Parlamentul și Consiliul își vor elabora pozițiile la nivel intern înainte de a negocia între ele în cadrul discuțiilor din cadrul trilogului, cu participarea Comisiei. În următoarele două luni, părțile interesate și cetățenii pot oferi puncte de vedere suplimentare cu privire la care Comisia va prezenta un raport Consiliului și Parlamentului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 mins ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Angela Merkel, un cancelar creștin-democrat care a condus Germania cu determinare și fermitate

U.E.26 mins ago

IMAGINEA ZILEI în Europa. Fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel i-a predat ștafeta lui Olaf Scholz și se retrage din politică

CHINA40 mins ago

UE reacționează în cazul tensiunilor comerciale dintre China și Lituania: Suntem pregătiți să ne opunem măsurilor coercitive îndreptate împotriva oricărui stat membru

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană oferă acces deschis la soluțiile sale de software în beneficiul întreprinderilor, al inovatorilor și al domeniilor de interes public

ROMÂNIA1 hour ago

Klaus Iohannis, întâlnire cu ambasadorii statelor membre la București: Reiterez sprijinul puternic al României pentru parcursul european al Republicii Moldova

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe Olaf Scholz după alegerea sa în funcția de cancelar al Germaniei

U.E.2 hours ago

Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier îl îndeamnă pe noul cancelar Olaf Scholz ”să își ia în serios marea responsabilitate care atârnă pe umerii” săi în combaterea pandemiei

U.E.2 hours ago

Emmanuel Macron îl primește vineri la Paris pe Olaf Scholz, în prima vizită externă a noului cancelar german: Să scriem împreună cooperarea franco-germană pentru Europa

Alin Mituța3 hours ago

Europarlamentarul Alin Mituța: Românii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate la același nivel cu ceilalți europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Prin Fondul Social pentru Climă trebuie să finanțăm infrastructura de transport pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă

SUA6 hours ago

UE-SUA lansează un dialog comun privind politica de concurență în domeniul tehnologiei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE1 week ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

Team2Share

Trending