Connect with us

Daniel Buda

Comisia Europeană, răspuns la întrebarea eurodeputatului Daniel Buda privind conservarea fructelor ecologice: Executivul european sprijină astfel de tehnologii prin politica agricolă comună

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Comisia Europeană sprijină dezvoltarea activităților de formare pentru conservarea fructelor ecologice prin intermediul politicii agricole comune, a afirmat vineri eurodeputatul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, în baza unui răspuns pe care l-a primit din partea comisarului european pentru agricultură.

Daniel Buda a adresat recent o întrebare comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski pe marginea tehnologiilor de păstrare a fructelor ecologice.

“Tehnologiile de păstrare a fructelor ecologice în atmosferă controlată au la bază utilizarea amestecurilor de gaze în diferite concentrații, precum și a temperaturilor scăzute și a valorilor ridicate ale umidității relative. În urma cercetărilor, oamenii de știință au observat că fructele depozitate în atmosferă controlată au putut fi păstrate o perioadă mai îndelungată comparativ cu cele depozitate într-un depozit frigorific normal. De asemenea, calitatea a fost superioară, păstrând în același timp vitaminele, mineralele și antioxidanții specifici. Fructele depozitate în astfel de condiții au fost: mere, prune, afine, aronia, căpșuni şi cireșe. Se dorește, astfel, ca fructele produse în sistem ecologic, fără pesticide și îngrășăminte chimice, să fie puse la dispoziția consumatorilor pe tot parcursul anului, fie proaspete, fie minim procesate prin tehnologii „curate“, în armonie cu mediul, contribuind astfel la sănătatea populației”, a spus Buda, în argumentele sale.

Europarlamentarul român i-a solicitat comisarului european Janusz Wojciechowski să comunice instrumentele prin care Comisia Europeană poate sprijini proiectele în vederea instruirii, dar și dezvoltării de tehnologii de păstrare a fructelor ecologice, care să respecte legislația europeană în domeniu.

În răspunsul primit, Comisia Europeană a precizat că regulamentele UE actuale și viitoare privind produsele ecologice prevăd necesitatea de a autoriza orice produs sau substanță utilizate pentru conservarea produselor ecologice.

“Există diferite produse și tehnologii pentru conservarea fructelor, inclusiv tratamente după recoltare. (…) În plus, conservarea produselor ecologice trebuie să fie în conformitate cu obiectivele și principiile producției ecologice a UE, cum ar fi utilizarea responsabilă a energiei, producția de produse de înaltă calitate și restricționarea utilizării factorilor de producție externi. UE poate sprijini dezvoltarea activităților de formare pentru conservarea fructelor ecologice prin intermediul politicii agricole comune și al sprijinului financiar pentru cercetare, formare și schimb de bune practici. Acestea sunt acțiuni care beneficiază de contribuția financiară a UE în cadrul punerii în aplicare a programelor operaționale aprobate de către organizațiile de producători recunoscute. Rețeaua tematică BIOFRUITNET, „Stimularea inovării în producția de fructe ecologice prin intermediul unor rețele mai puternice”, finanțată în cadrul programului Orizont 2020, colectează și sintetizează cunoștințele practice și științifice existente cu privire la cultivarea fructelor ecologice, cu obiectivul de a asigura o distribuție largă în UE. În plus, alte două proiecte în curs din cadrul programului Orizont 2020 — FOX „Innovative down-scaled FOod processing in a boX” (Procesarea inovatoare a alimentelor la scară redusă în cutie) și SHEALTHY „Non-Thermal physical technologies to preserve fresh and minimally processed fruit and vegetables” (Tehnologii fizice netermice pentru conservarea fructelor și legumelor proaspete și cu un nivel minim de prelucrare) contribuie la prelucrarea minimă a fructelor și legumelor, inclusiv a celor ecologice. Activitățile lor acoperă, de asemenea, formarea”, a 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda participă la Bruxelles la discuțiile comisiilor de specialitate ale PE pe tema programului de acțiune al UE pentru mediu și implicațiilor comerciale ale COVID-19

Published

on

© European Union 2014 - Source EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), participă săptămâna aceasta, la Bruxelles, la discuțiile comisiilor de specialitate ale Parlamentului European privind, printre altele programul de acțiune al UE pentru mediu și implicațiile comerciale ale COVID-19. Acesta va participa, de asemenea, la reuniunile grupului PPE.

În cadrul Comisiei AGRI, Daniel Buda informează că se vor examina și supune la vot amendamentele aferente rapoartelor: Programul general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030 și Aspectele și implicațiile comerciale ale epidemiei de COVID-19. De asemenea, vor avea loc informări cu privire la situația actuală a negocierilor în curs din cadrul trilogurilor în ceea ce privește Planurile strategice PAC, Regulamentul orizontal și organizarea comună a pieței.

Mai departe, în cadrul Comisiei JURI, vor avea loc schimburi de opinii în contextul dialogului structurat cu Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală și cu Věra Jourová, vicepreședintă a Comisiei Europene pentru valori și transparență. De asemenea, va fi realizată o prezentare de EAVA pe tema „Un statut pentru asociațiile transfrontaliere și organizațiile non-profit europene – evaluarea valorii adăugate europene”.

În ultimul rând, Daniel Buda va participa la reuniunea Comisiei de Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European, în cadrul căreia va avea loc o audiere pe tema Noi tehnici pentru produsele modificate genetic și impactul lor asupra sănătății și mediului.

 

Continue Reading

Daniel Buda

Europarlamentarul Daniel Buda, mesaj de Ziua Europei: De 14 ani, România este parte a acestui proiect european și ne bucurăm că putem contribui la menținerea Europei unite

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, a participat duminică la Cluj-Napoca, alături de primarul Emil Boc și de oficialități locale și județene, la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Europei, a Zilei Independenței de Stat și a Zilei Victoriei Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Cluj-Napoca este un oraș cu adevărat cosmopolit dar mai ales european, nu doar prin prisma fondurilor europene care au fost absorbite și investite eficient de administrația condusă de domnul primar Emil Boc, dar și prin dimensiunea sa medicală, universitară, culturală, artistică și de business, motiv pentru care, Ziua Europei este cu adevărat o sărbătoare importantă pentru comunitatea clujeană”, a transmis acesta pe pagina sa de Facebook. 

„Ziua Europei reprezintă peste 70 de ani de solidaritate europeană, peste 70 de ani de când Robert Schuman a făcut celebra sa declarație, unind țările europene. Scopul său a fost să aducă pace și solidaritate de durată între statele membre, astfel încât acestea să nu se mai întoarcă niciodată la ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Actuala criză de sănătate îi aduce pe europeni în punctul în care trebuie să facă aceeași alegere, de solidaritate și sprijin între state”, a adăugat europarlamentarul.

De asemenea, Daniel Buda a punctat că Ziua Europei este o zi a păcii, a unităţii în diversitate, a comunităţii din care toţi cetăţenii Uniunii Europene fac parte, o zi marcată de o puternică încărcătură istorică, în care trebuie să ne amintim, în primul rând, de toţi cei care, prin eforturi diplomatice consistente, au reuşit să construiască acest proiect european în care fiecare se identifică într-un fel sau altul.

„În actualele momente pe care le-am traversat și le traversăm cu toții, avem datoria de a fi parte la continuarea proiectului european care, de peste 70 de ani, s-a consacrat drept una dintre cele mai puternice structuri economice şi politice din lume şi care a generat pace, libertate şi prosperitate pentru cei peste 500 de milioane de cetăţeni ai săi”, a afirmat acesta. 

Daniel Buda a subliniat că, de 14 ani, România este parte a acestui proiect european şi contribuie la menţinerea Europei unite şi puternice, capabilă să gestioneze cele mai mari provocări ale secolului XXI.

„Tot astăzi, gândurile și inimile noastre trebuie îndreptate către eroii români care, prin patriotismul și vitejia lor, au reușit acum 144 de ani, să redea independența României față de Imperiul Otoman. Fără lupta acestor eroi, poate acum nu vorbeam despre România ca stat democratic, modern dar mai ales stat membru al Uniunii Europene, care s-a aliniat valorilor și crezurilor europene, ca expresie a voinței poporului român”, a conchis europarlamentarul în mesajul său. 

Citiți și Ziua Europei: 71 de ani de la Declarația Schuman. Ce propunea documentul de la 9 mai 1950, piatra de temelie a Uniunii Europene de astăzi

Astăzi se împlinesc 71 de ani de când ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman, rostea textul declarației ce îi poartă numele și prin a cărui însemnătate ziua de 9 mai a devenit Ziua Europei pentru a celebra momentul de debut al construcției unificatoare europene.

La un an distanță de când celebra exclusiv virtual și de la distanță Ziua Europei, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Uniunea Europeană marchează acest moment fundamental în istoria sa sub semnul unor noi începuturi. Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a convenit asupra celui mai mare buget și pachet de redresare economică din istorie (1.824 de miliarde de euro), care presupune asumarea unor datorii comune, și a devenit “farmacia lumii“, fiind cel mai mare exportator de vaccinuri anti-COVID-19. Astăzi, animată de cadrul festiv al Zilei Europei, liderii Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului UE și președintele Franței vor deschide lucrările Conferinței privind Viitorul Europei, un demers privit drept un exerciţiu de democraţie deliberativă fără precedent, deschis şi incluziv care să le ofere cetăţenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce aşteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcţiei viitoare a UE şi a politicilor sale.

Totodată, astăzi se împlinesc doi ani de când șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană s-au reunit în România, la Sibiu, în ceea ce a reprezentat primul summit european din istoria UE organizat chiar în solemna zi în care este celebrată Declarația Schuman, și dând naștere “Spiritului de la Sibiu” care statuează proejarea unei singure Europe, de la nord la sud și de est la vest.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda: Fără implicarea cetățenilor și eurodeputaților în procesele de consultare, CE nu poate propune politici ferme pentru un viitor consolidat al UE

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) a participat astăzi, 7 mai, la conferința „Solidaritatea UE în vremuri dificile. Decidem viitorul împreună”, organizată de Biroul Parlamentului European în România, iar cu acest prilej deputatul european a reiterat importanța implicării cetățenilor în procesul decizional al Uniunii Europene.

„Aș sublinia necesitatea ca opinia publică să fie implicată în aceste procese de consultare din partea Comisiei Europene cu privire la felul în care își doresc ei să arate Uniunea Europeană pe de-o parte, și pe altă parte de a-și accesa europarlamentarii sau politicienii din zonele lor imediate. Și noi ca europarlamentari, sau ca politicieni este foarte important să avem un dialog permanent și continuu cu cetățeanul european pentru a putea să vedem care sunt nevoile, care sunt așteptările, și împreună să vedem care sunt soluțiile. Fără să ne implicăm în aceste procese de consultare va fi complicat pentru Comisia Europeană să vină cu politici ferme și eficiente pentru a putea să creioneze un viitor consolidat al Uniunii Europene”, a precizat Daniel Buda în intervenția sa.


 

Reamintim că Parlamentul European este instituția cea mai democrată și transparentă din rețeaua de instituții europene. Cetățenii europeni au posibilitatea de a-și alege direct, prin vot, deputații europeni care să îi reprezinte în Legislativ. Parlamentul European este considerat „marele câștigător” al Tratatului de la Lisabona. Prin funcția legislativă și bugetară, Parlametul European, alături de Consiliul Uniunii Europene, negociază, modifică și adoptă propunerile legislative ale Comisiei Europene care au efecte asupra sutelor de milioane de cetățeni europeni.

Potrivit eurodeputatului liberal, Parlamentul European trebuie să își intensifice autoritatea în procesul decizional al UE: „Este clar că Parlamentul European trebuie să-și consolideze rolul în acest eșafodaj al deciziilor politice. Suntem ancorați cel mai bine în ceea ce înseamnă realitățile din teren. Cred că este foarte important să subliniem beneficiile pe care le avem prin apartenența noastră la Uniunea Europeană.”

De asemenea, reprezentanții Parlamentului European, Consiliului și Comisiei au aprobat regulamentului de procedură al conferinței, care stabilește regulile referitoare la participarea cetățenilor la grupurile de dezbatere și relația cu principiile și domeniul conferinței. Fiecare grup va cuprinde 200 de cetățeni și va include cel puțin o femeie și un bărbat din fiecare stat membru. Cetățenii vor fi aleși aleatoriu, pentru a înființa grupuri reprezentative pentru diversitatea UE, în ceea ce privește originea geografică, sexul, vârsta, profilul socio-economic și nivelul de educație. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani vor reprezenta o treime din fiecare grup.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

NATO7 hours ago

Declarația Summitului București 9, adoptată în prezența lui Joe Biden: “NATO rămâne piatra de temelie a securităţii euro-atlantice, iar rolul SUA în securitatea Europei este indispensabil”

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

ROMÂNIA8 hours ago

Ludovic Orban, întrevedere cu președintele Poloniei: Vizita este o foarte bună oportunitate pentru menținerea și consolidarea relației bilaterale și pe dimensiunea parlamentară

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

CE revine cu precizări asupra declarației comisarului Thierry Breton: Contractul semnat cu AstraZeneca rămâne în vigoare după luna iunie până la îndeplinirea angajamentelor asumate

ROMÂNIA9 hours ago

Anca Dragu, la reuniunea președinților Parlamentelor din UE: Digitalizarea are potențialul de a îmbunătăți modul în care cetățenii se conectează la instituțiile fundamentale ale democrației

POLITICĂ10 hours ago

Cristian Diaconescu, mesaj de Ziua Regalității: Monarhia României s-a aflat întotdeauna de partea bună a istoriei, a domnit întru legea țării și pentru binele nației noastre

ROMÂNIA11 hours ago

Ludovic Orban a transmis președinților parlamentelor din UE că digitalizarea României este unul din pilonii Planului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Raport: Țările G7 trebuie să investească anual 1.000 de miliarde de dolari pentru a asigura o redresare economică solidă în urma pandemiei

Dan Motreanu11 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu, solicitare către statele UE: Agricultorii care aplică practici mai stricte pentru protecția animalelor trebuie să fie sprijiniți financiar

NATO7 hours ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO8 hours ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO12 hours ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN1 day ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Marian-Jean Marinescu subliniază că cea mai importantă armă a UE împotriva populiștilor este ”conținutul activității noastre” și cere statelor membre să se implice pentru a câștiga ”bătălia comunicării”

Advertisement
Advertisement

Trending