Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a avut un schimb de opinii cu privire la Strategia farmaceutică pentru Europa

Published

on

© European Parliament

Comisia pentru afaceri juridice (JURI) din Parlamentul European a avut marți un schimb de opinii cu privire la Strategia farmaceutică pentru Europa, prin care Uniunea Europeană dorește să asigure pentru pacienți medicamente accesibile financiar, sprijinind în același timp competitivitatea, capacitatea de inovare și sustenabilitatea industriei farmaceutice din UE, a anunțat eurodeputatul Daniel Buda într-un mesaj pe Facebook.

Aceste dezbateri de etapă în Legislativul european au loc după ce Comisia Europeană la publicat la finalul lunii noiembrie strategia mai sus amintită, care va permite Europei să își satisfacă nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin intermediul unor lanțuri de aprovizionare solide.

Citiți și:
Comisia Europeană ridică un nou pilon al Uniunii Europene a Sănătății prin adoptarea Strategiei Farmaceutice pentru Europa

În egală măsură, aceasta va contribui la instituirea unui sistem farmaceutic al UE care să fie adaptat exigențelor viitorului și rezistent la crize.

Strategia farmaceutică pentru Europa are patru obiective principale:

  • Asigurarea disponibilității pentru pacienți a unor medicamente accesibile financiar și abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniul rezistenței la antimicrobiene, al cancerului, al bolilor rare);
  • Sprijinirea competitivității, a inovării și a sustenabilității industriei farmaceutice din UE și crearea unor medicamente de înaltă calitate, sigure, eficace și mai ecologice;
  • Îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și răspuns la crize și abordarea securității aprovizionării;
  • Asigurarea unei voci puternice a UE pe plan mondial, prin promovarea unui nivel înalt al standardelor în materie de calitate, eficacitate și siguranță.

Strategia prezintă acțiuni concrete pentru a asigura existența, disponibilitatea și accesibilitatea financiară a medicamentelor. Ea susține lanțuri de aprovizionare diversificate și sigure, asigurând o autonomie strategică deschisă a UE pe plan mondial, și promovează produse farmaceutice sustenabile din punct de vedere ecologic.

Strategia va asigura, de asemenea, faptul că politica farmaceutică a UE continuă să servească sănătății publice într-un mediu în continuă schimbare, caracterizat de transformări științifice și comerciale. Ea va susține inovațiile centrate pe pacienți și va permite adaptarea la schimbările digitale și tehnologice.

Astfel, Strategia farmaceutică pentru Europa marchează începutul unui proces: punerea sa în aplicare include o agendă ambițioasă de acțiuni legislative și nelegislative care vor fi lansate în următorii ani și care vor viza întregul ecosistem al produselor farmaceutice, dar și unele aspecte ale dispozitivelor medicale. De asemenea, Strategia creează sinergii cu Pactul verde și cu acțiunile noastre din cadrul abordării strategice a UE privind prezența substanțelor farmaceutice în mediu, pentru a reduce riscul lor pentru mediu, pentru a aborda poluarea cauzată de reziduurile farmaceutice și pentru a promova fabricarea, utilizarea și eliminarea lor prin metode mai ecologice.

Printre acțiunile emblematice ale strategiei se numără:

  • O revizuire a legislației farmaceutice de bază* (data-țintă pentru o propunere: 2022) pentru ca acest cadru legislativ să fie adaptat exigențelor viitorului și să faciliteze inovarea;
  • O propunere privind o Autoritate a UE pentru răspuns în situații de urgență sanitară (propunere: al 2-lea semestru din 2021);
  • O revizuire a reglementărilor privind medicamentele pentru copii și pentru boli rare;
  • Inițierea unui dialog structurat cu și între toți actorii din industria farmaceutică și autoritățile publice pentru a identifica vulnerabilitățile lanțului global de aprovizionare cu medicamente esențiale și pentru a defini opțiunile în materie de politici menite să consolidez continuitatea și securitatea aprovizionării în UE;
  • Cooperarea între autoritățile naționale în ceea ce privește politicile în materie de prețuri, plăți și achiziții publice, pentru a îmbunătăți accesibilitatea financiară, eficiența în raport cu costurile aferente medicamentelor și sustenabilitatea sistemului de sănătate;
  • Crearea unei infrastructuri digitale solide, inclusiv o propunere privind un spațiu european al datelor referitoare la sănătate (data-țintă pentru o propunere: 2021);
  • Sprijin pentru cercetare și inovare, în special prin intermediul programelor Orizont 2020 și EU4Health;
  • Acțiuni de promovare a abordărilor inovatoare vizând C&D și achizițiile publice de antimicrobiene și de alternative ale acestora, precum și măsuri de restricționare și optimizare a utilizării lor.

Din dorința de a implica publicul și părțile interesate, Comisia Europeană a lansat la 31 martie 2021 procesul de revizuire a legislației farmaceutice generale, unul dintre punctele cheie ale Strategiei farmaceutice pentru Europa, dând acestora posibilitatea să își expună opiniile cu privire la foaia de parcurs și evaluarea impactului inițial al evaluării combinate până la finalul lunii aprilie. 

Citiți și:
Camera Deputaților a adoptat în unanimitate opinia față de Strategia farmaceutică pentru Europa
EXCLUSIV Ministerele Economiei și Sănătății au operaționalizat un grup de lucru dedicat identificării intereselor industriei naționale și poziționării României privind Strategia Farmaceutică a UE

În lunile următoare, Comisia va evalua legislația farmaceutică generală actuală și va evalua impactul oricăror modificări destinate soluționării problemelor prezentate în această foaie de parcurs.

Comisia își propune să prezinte o propunere legislativă pentru revizuirea legislației farmaceutice generale până la sfârșitul anului 2022. Foaia de parcurs va fi accesibilă timp de patru săptămâni până la 27 aprilie 2021.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Vlad Nistor

Vlad Nistor: Concentrarea excesivă a SUA asupra regiunii Indo-Pacific poate duce la creșterea gradului de agresivitate a Federației Ruse

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Concentrarea excesivă a SUA asupra regiunii Indo-Pacific poate duce la creșterea gradului de agresivitate a Federației Ruse, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor (PNL, PPE), într-un interviu pentru caleaeuropeană, pe tema avertismentelor Rusiei față de apropierea reciprocă dintre Ucraina, Georgia și NATO, apelul NATO la dezescaladare sau comasările de trupe de la granița cu Ucraina. 

„Senzația pe care mi-au dat-o întâlnirile de la Washington este că acum o lună, în perspectivă americană, Rusia era o zonă de interes secundar, iar interesul strategic al SUA se concentra în mod prioritar și excesiv, aș îndrăzni să spun, asupra Chinei. Urmărindu-l pe Antony Blinken, în direct la CNN, cu declarațiile sale privind situația de la granița de este a Ucrainei, dar urmărind și reacțiile secretarului general al NATO, am impresia că masările inițiale de trupe ale Federației Ruse la granița de est au făcut ca interesul SUA în această zonă a lumii să se schimbe, să crească și să devină sănătos. Pentru că a mai existat o perioadă în istoria recentă a Europei, când, pentru destul de multă vreme în timpul administrației Obama, SUA s-au concentrat excesiv asupra Chinei și Pacificului, iar rezultatul a fost creșterea gradului de agresivitate a Federației Ruse. În al doilea mandat, Obama a revenit și atunci lucrurile s-au mai calmat. Eu cred că așa riscă să se întâmple și astăzi. Dovadă este reacția de repliere a Moscovei în contextul în care SUA și toți aliații săi au reacționat”, a explicat Vlad Nistor. 

Începând cu 1 noiembrie 2021, în calitate de membru al Subcomisiei pentru Securitate și Apărare (SEDE) din Parlamentul European, eurodeputatul Vlad Nistor a întreprins o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, Vlad Nistor a observat că Republica Chineză este o „obsesie” atât la Departamentul de Stat, cât și la Pentagon, gigantul asiatic fiind principalul contestatar al Statelor Unite pe scena internațională.

În context, Vlad Nistor a subliniat că „pericolul din Rusia nu a murit, ceea ce e adevărat și asupra faptului că consecințele neglijării Rusiei,  văzute în primul mandat al lui Obama, pot avea consecințe nefaste în perioada următoare”. „Oricum ar fi, obsesia chineză este esențială și la Pentagon și la Departamentul de Stat”, a reiterat eurodeputatul român.

Secretarul de stat al SUA i-a transmis omologului său rus, în cadrul întrevederii avute în marja reuniunii anuale a OSCE de la Stockholm, că „Statele Unite și aliații noștri sunt pregătiți” să acționeze dacă „Moscova recurge la calea escaladării militare.” Blinken a transmis totodată Moscovei să caute o cale diplomatică pentru depăşirea acestei crize, prin punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk.

De altfel, oficialul american i-a reconfirmat ministrului ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, angajamentul SUA față de „independența și integritatea teritorială a Ucrainei și a subliniat că punerea în aplicare integrală a acordurilor de la Minsk este cea mai bună cale de urmat.”

Washington a evocat miercuri „probe” care ar arăta că Rusia ia în calcul „importante acțiuni agresive împotriva Ucrainei” şi au promis că Moscova va plăti „un preţ ridicat” dacă va trece la fapte.

Într-o notă similară, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a prezidat reuniunea miniștrilor de externe din cadrul Alianței, desfășurată la Riga, a reiterat că „orice agresiune rusă împotriva Ucrainei va avea consecințe politice și economice grave.”

Relaţiile între Rusia şi Ucraina au escaladat de câteva săptămâni, Moscova fiind acuzată de către Kiev şi Occident de comasarea de trupe la frontiera cu Ucraina în vederea atacării ţării vecine.

Rusia neagă orice planuri belicoase şi acuză în schimb că Ucraina constituie o „ameninţare” pentru ea, dar şi NATO pentru că doreşte să se extindă până la frontiera sa.

Continue Reading

Vlad Nistor

Vlad Nistor: Din perspectiva guvernanților din Republica Moldova, viitorul poporului de pe ambele maluri are Prutului este în UE

Published

on

© vladnistor.ro

Guvernanții din Republica Moldova au o perspectivă clară asupra faptului că viitorul poporului de pe ambele maluri ale Prutului este în Uniunea Europeană, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor, într-un interviu pentru caleaeuropeană.ro, ca urmare a vizitei de lucru la Chișinău, alături de o delegație din Parlamentul European, cu ocazia celei de-a zecea reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

De Ziua Națională a României, pe care eurodeputatul Vlad Nistor a petrecut-o la Chișinău alături de colegii din Parlamentul European, președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe oamenii de ambele maluri ale Prutului să meargă „spre viitor împreună”. Ținând cont de această declarație și de contextul istoric, cultural și lingvistic comun, Vlad Nistor a menționat subiectul sensibil al reîntregirii poporului român, care va fi facilitată, după părerea acestuia, de apartenența, mai devreme sau mai târziu, a ambelor țări la UE.

„Primul lucru pe care l-am observat este că nu au fost interlocutori care să nu ne felicite pentru ziua noastră națională. Al doilea lucru, a fost faptul că este clar din perspectiva guvernanților că viitorul poporului de pe ambele maluri ale Prutului este în UE și că unirea dintre românii din Republica Moldova cu cei din România va avea loc în UE. După această scurtă experiență la Chișinău am convingerea că acest lucru se va întâmpla mult mai repede decât îmi imaginam eu”, a declarat Vlad Nistor. 

În sprijinul acestei afirmații, eurodeputatul liberal a precizat că opțiunea pentru Europa este sprijinită de o largă majoritate parlamentară în Republica Moldova, iar oamenii angrenați în această construcție sunt extrem de dinamici și hotărâți să aducă schimbări în realitatea legislativă cu mare viteză. De asemenea, Vlad Nistor a subliniat că dacă tendința de europenizare continuă în acest ritm, Republica Moldova ar putea chiar „să ia fața” României. 

 

 

Continue Reading

Vlad Nistor

Vlad Nistor, concluzii după vizita în R. Moldova: Opțiunea pentru Europa, sprijinită de o largă majoritate parlamentară, iar viteza cu care se încearcă schimbările, extrem de mare

Published

on

© vladnistor.ro

Opțiunea pentru Europa este sprijinită de o largă majoritate parlamentară în Republica Moldova, iar oamenii angrenați în această construcție sunt extrem de dinamici și hotărâți să aducă schimbări în realitatea legislativă cu mare viteză, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor, într-un interviu pentru caleaeuropeană.ro, în urma vizitei de lucru la Chișinău, alături de o delegație din Parlamentul European, cu ocazia celei de-a zecea reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

„Constatarea mea personală este următoarea: Moldova merge foarte repede pe calea cea dreaptă. Opțiunea pentru Europa este sprijinită și susținută de o largă majoritatea parlamentară, de circa 65%. Dacă continuă să meargă în direcția în care merge astăzi, cu viteza la care merge, Republica Moldova riscă „să ne taie fața”. Pentru că oamenii angrenați în această construcție sunt extrem de dinamici, extrem de hotărâti, iar viteza cu care încearcă să aducă în realitatea legislativă schimbările este una extrem de mare. Oamenii politici sunt tineri și putem observa o reprezentare din partea multor doamne extrem de active și cu o perspectivă foarte coerentă asupra Republicii Moldova”, a declarat eurodeputatul Vlad Nistor. 

Potrivit acestuia, vizita delegației Parlamentului European la Chișinău a fost una „de evaluare” a principalelor probleme și provocări cu care se confruntă Republica Moldova în prezent. Totodată, Vlad Nistor a precizat că participarea a patru europarlamentari români, delegația fiind condusă chiar de Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului PPE, a adus o „ altă perspectivă din punct de vedere al cunoașterii decât s-ar fi întâmplat cu alți parlamentari europeni”.

„Colaborarea cu parlamentarii moldoveni, în Comisia comună a PE cu Parlamentul Republicii Moldova, a fost extrem de utilă pentru că ea a inventariat principalele probleme și provocări pe care țara le are astăzi. De asemenea, precizez că punctele de vedere ale celor două părți au fost absolut consonante. Ne-am întâlnit cu doamna Maia Sandu, care ne-a prezentat perspectiva domniei sale asupra evoluțiilor celor mai recente din Republica Moldova și ne-am exprimat punctele de vedere încercând să aflăm mai mult de la domnia sa; ne-am întâlnit și cu premierul Gavriliță, cu care am abordat aceleași probleme, dar dintr-o perspectivă mai tehnico-administrativă; ne-am întâlnit cu ministrul afacerilor externe și al integrării europene, Nicu Popescu; cu ministrul justiției și cu principalii săi colaboratori, procurorul general interimar și cu unul dintre adjuncții săi; cu ministrul economiei și al finanțelor și cu reprezentanți ai societății civile. La Parlament, am avut întâlniri cu majoritatea, dar și cu grupurile minoritare”, a detaliat Vlad Nistor. 

Eurodeputatul PPE a mai menționat că, în ceea ce privește o poziție de balansare între Est și Vest a Republicii Moldova, șeful diplomației de peste Prut a explicat membrilor delegației Parlamentului European că „interesul Republicii Moldova este de a păstra relații echilibrate cu Moscova și cu UE, având în vedere cât opțiunea clar exprimată a țării este una pro-europeană, dar nu este îndreptată împotriva Federației Ruse”. 

Totodată, Vlad Nistor a precizat că aceeași abordare echilibrată a putut fi observată și în relația dintre opoziție și putere: „Opoziția cere doar un singur lucru, care m-a șocat. Nu este o opoziție agresivă ca în România, distructivă, ci una care are o singură solicitare, normală, de altfel, să fie mai des întrebați atâta vreme cât și ei reprezintă un segment important din populația Republicii Moldova”, a mai explicat eurodeputatul român. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Vlad Nistor10 hours ago

Vlad Nistor: Concentrarea excesivă a SUA asupra regiunii Indo-Pacific poate duce la creșterea gradului de agresivitate a Federației Ruse

Vlad Nistor11 hours ago

Vlad Nistor: Din perspectiva guvernanților din Republica Moldova, viitorul poporului de pe ambele maluri are Prutului este în UE

Vlad Nistor13 hours ago

Vlad Nistor, concluzii după vizita în R. Moldova: Opțiunea pentru Europa, sprijinită de o largă majoritate parlamentară, iar viteza cu care se încearcă schimbările, extrem de mare

U.E.15 hours ago

Înaintea părăsirii funcției de cancelar, Angela Merkel face un ultim apel la germani să se vaccineze împotriva COVID-19

U.E.15 hours ago

Global Gateway: UE și partenerii din G7 stabilesc o nouă abordare și măsuri concrete pentru reducerea decalajului în materie de investiții în infrastructura de la nivel mondial

U.E.18 hours ago

Emmanuel Macron anunță eforturi concertate la nivelul UE pentru deschiderea unei misiuni diplomatice comune în Afganistan

SUA19 hours ago

UE și SUA au agreat o abordare coordonată privind implicarea în Indo-Pacific după primele consultări la nivel înalt cu privire la această regiune

Gheorghe Falcă20 hours ago

Gheorghe Falcă, despre concluziile Consiliului Energie: România a susținut importanța îmbunătățirii cadrului legislativ al pieței de energie electrică și gaze naturale

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Comisia Europeană: Aprobarea cererii de plată de 10 mld. euro către Spania trimite „un semnal de încredere” privind implementarea PNRR-ului său ambițios

SUA24 hours ago

SUA și UE au decis să lanseze la începutul anului viitor dialogul strategic privind securitatea și apărarea: Statele Unite vor fi implicate în inițiativele de apărare ale UE

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE4 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.6 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA7 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending