Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Comisia pentru Justiție și Libertăți Civile a adoptat 11 rapoarte redactate de europarlamentarul Monica Macovei

Published

on

11 rapoarte redactate de Monica Macovei au fost adoptate de Comisia pentru justiție și libertăți civile (LIBE)

macovei2Potrivit unui comunicat de presă remis CaleaEuropeana.ro, cele 11 rapoarte, adoptate cu o largă majoritate, se referă la descărcarea de gestiune pentru 2014 a Agențiilor europene care se ocupă de securitatea frontierelor Uniunii Europene, de cooperarea judiciară și de protecția datelor.

Verificările efectuate pentru redactarea rapoartelor au arătat că multe din aceste Agenții europene nu respectă regulile.

Frontex, de pildă, a avut peste 1.000 de proceduri de achiziții publice în 2014, însă în foarte puține cazuri contractele sunt publice. În aceeași situație se află și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Am mai constatat că Frontex, Europol și EU-LISA nu au adoptat reguli împotriva conflictelor de interese și le-am solicitat să le adopte și să le publice până la sfârșitul lunii martie 2016”, a declarat europarlamentarul Monica Macovei, raportor.

Monica Macovei (ECR) a cerut Agențiilor să publice CV-urile și declarațiile de interese ale membrilor Consiliului de Administrație, personalului de conducere și ale experților externi și interni cu care lucrează.

Sunt surprinsă că Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a transmis instituțiilor europene că CV-urile unora dintre angajați fac parte din “viața privată” și, ca atare, trebuie să rămână confidențiale și să nu fie publicate pe paginile lor de internet. Este inadmisibil ca, în secolul XXI, CV-urile să rămână confidențiale, mai ales în privința unor persoane angajate pe bani publici”, a spus Monica Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei a constatat, în calitate de raportor, și inexistența unor prevederi pentru protecția angajaților care reclamă nereguli și ilegalități, precum și folosirea așa numitei practici a „ușilor turnante”, când angajați ai unor Agenții europene pleacă din instituții și se angajează imediat la companiile cu care au avut contracte acele Agenții. 

De pildă, dacă un angajat de la Agenția Frontex pleacă la o companie care apoi licitează pentru un contract cu această Agenție, ar putea să ofere acelei companii informații confidențiale care să o ajute să câștige contractul cu Frontex.”, a mai declarat Monica Macovei.

Pentru redactarea celor 11 rapoarte, au fost verificate:

a). contractele de achiziție a unor servicii și bunuri, inclusiv dacă sunt publice;

b). modul de angajare a personalului;

c). planificarea bugetară;

d). situația conflictelor de interese, mai ales că, din 2013, la propunerea europarlamentarului Monica Macovei, Comisia Europeană a publicat ghiduri privind gestionarea conflictelor de interese;

e). protecția acelor angajați care reclamă nereguli și ilegalități din instituțiile în care lucrează (whistle-blowers) și dacă se aplică interdicțiile de a lucra cu clienții agențiilor la care au fost angajați. 

Agențiile cu activitate în domeniul libertății, securității și justiției sunt: Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (EU-LISA), Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), Oficiul European de Poliție (Europol), Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex), Colegiul European de Poliție (CEPOL), Eurojust, Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT), Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD).

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu a organizat în Parlamentul European un eveniment dedicat rezultatelor proiectului PULSAR privind identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportor al Parlamentului European pentru Cerul Unic European, a organizat miercuri, în legislativul european, un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele proiectului PULSAR, în contextul importanței cercetării și inovării pentru decarbonizarea aviației și atingerea obiectivelor de mediu.

”Echipa proiectului și-a propus să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile aviației, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și asupra calității aerului local”, a precizat Marinescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

În descrierea proiectului se amintește că sectorul aviației se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi realizarea de progrese tehnologice, reducerea impactului său asupra mediului și creșterea competențelor forței de muncă din acest sector, respectând în același timp noile politici și priorități ale UE, cum ar fi Pactul verde european, noua politică industrială europeană, precum și strategia digitală europeană. Sectorul aviației europene are nevoie de un cadru de cercetare și inovare orientat spre politici pentru a facilita progresele tehnologice, pentru a minimiza amprenta sa asupra mediului și pentru a adera la noile politici și priorități ale UE.

Pentru a îndeplini aceste obiective, proiectul PULSAR, finanțat de UE, asistă factorii de decizie europeni în identificarea inițiativelor cruciale de cercetare în domeniul aviației după 2050. Aceste eforturi abordează obiectivele de mediu, reglementările asociate și așteptările cetățenilor europeni.

În plus, PULSAR urmărește să dezvolte o foaie de parcurs europeană de cercetare și inovare în domeniul aviației, luând în considerare diverse aspecte de mediu, cum ar fi zgomotul și emisiile de aviație, precum și impactul acestora asupra schimbărilor climatice și a calității aerului la nivel local.

Mai mult, proiectul de cercetare finanțat prin programul Horizon Europe stabilește o foaie de parcurs educațională care vizează să ghideze formarea viitorilor experți în domeniul aviației durabile, comunicând în același timp în mod eficient inițiativele de mediu ale industriei către cetățeni.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Victor Negrescu, negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE 2025, a început negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene și Consiliului UE: Trebuie să trecem de la programe pe hârtie la acțiune în teren

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Eurodeputatul Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2025, a început discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene privind acest dosar.

Acesta a dat asigurări că va susține cu tărie ”necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetățenilor în jurul a trei principii cheie”:

  • finanțarea programelor prin care creștem nivelul de trai al cetățenilor și dezvoltăm componenta socială prin care nu lăsăm pe nimeni în urmă;
  • asigurarea că banii europeni ajung acolo unde este nevoie de ei, printr-o mai bună implementare, flexibilizarea și simplificarea regulilor, combaterea corupției și prioritizarea finanțărilor şi către obiective noi de finanțare;
  • protejarea modului de viață european, prin creșterea investițiilor în zone de siguranță și de securitate, pornind de la apărarea comună a UE până la reziliența societății pe componente precum combaterea traficului de droguri sau investițiile în educație și sănătate

”Liderii europeni trebuie să înțeleagă că așteptările de la Uniunea Europeană sunt consistente și îndreptățite”, a semnalat Negrescu.

În consecință, el i-a explicat comisarului european pentru bugete că ”trebuie să trecem de la teorie la practică, de la programe pe hârtie la acțiune în teren pentru ca oamenii să simtă beneficiile apartenenței la UE”.

La mijlocul lunii martie, Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru anul viitorul propuse și susținute de negociatorul-șef al acestei instituții pentru bugetul UE, eurodeputatul Victor Negrescu.

Citiți și: Victor Negrescu, negociator-șef al PE, prezintă prioritățile pentru bugetul UE 2025: Trebuie să alocăm resurse financiare pentru o Europă echitabilă care nu lasă pe nimeni în urmă

Parlamentul European a aprobat prioritățile bugetare pentru 2025 prezentate de Victor Negrescu, negociatorul-șef pentru bugetul UE

Prioritățile negociate de europarlamentarul social-democrat au fost adoptate cu 380 de voturi pentru din 582 de eurodeputați prezenți.

Comisia Europeană este așteptată acum să facă următorul pas, în contextul în care Consiliul Uniunii Europene și-a stabilit deja orientările pentru bugetul pentru 2025, considerând că acesta ar trebui să fie unul realist și să asigure o finanțare prudentă și să lase suficiente marje în cadrul plafoanelor cadrului financiar multianual (CFM) pentru a face față unor circumstanțe neprevăzute și pentru a aborda provocările Uniunii.

Cel mai probabil, executivul european va prezenta propunerea de buget pentru următorul an în vara lui 2024.

Bugetul pentru 2025 trebuie să fie convenit între Consiliu și Parlament până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Rectificarea bugetului UE pentru 2024 propusă de Siegfried Mureșan a fost adoptată de comisia de specialitate din PE: Voi reuși să obțin un vot final înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru 2024, document care aduce 4,8 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucraina și fonduri suplimentare pentru întărirea siguranței în UE, a fost votat de Comisia pentru bugete din Parlamentul European.

”Ca negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, am solicitat astăzi votul colegilor din Comisia pentru bugete pe prima propunere de rectificare a bugetului anual al UE. Prin revizuirea Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 – 2027, aprobată în luna februarie, am decis să alocăm mai multe fonduri pentru noile priorități ale Uniunii Europene: protecția securității externe, siguranța și apărarea în interiorul UE, precum și pentru crearea Facilității pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro”, a amintit acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

El a continuat prin a spune că ”aceste alocări nu au putut fi incluse de la început în Bugetul UE 2024 pe care l-am votat anul trecut fiindcă nu existau suficiente resurse de finanțare în forma inițială a Cadrului Financiar Multianual (CFM) al UE pe baza căruia se adoptă bugetele anuale”.

”Forma inițială a CFM a fost votată în 2020, înainte de apariția noilor priorități europene cauzate în mare parte de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. De aceea a fost nevoie de revizuirea CFM, care a fost adoptată în februarie, la trei luni după adoptarea bugetului anual”, a mai amintit Siegfried Mureșan.

După votul de luni, raportul va fi adoptat pe 25 aprilie, în ultima sesiune plenară a Parlamentului European din actuala legislatură.

”Mă bucur că voi reuși să obțin un vot final pe această rectificare înainte de începerea campaniei pentru alegerile europene. Ne asigurăm, în felul acesta, că banii ajung cât mai repede acolo unde este nevoie de ei”, și-a exprimat europarlamentarul satisfacția.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
COMISIA EUROPEANA47 mins ago

Comisia Europeană reiterează sprijinul pentru România în implementarea cadrului financiar multianual 2021-2027 în cadrul unei întâlniri între ministrul Adrian Câciu și director general interimar al DG EMPL

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Klaus Iohannis, vizită în Coreea de Sud, la invitația omologului său: Va fi adoptată Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral

ROMÂNIA2 hours ago

Proiectele de parteneriat public-privat sunt viitorul, subliniază ministrul Marcel Boloș în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai FMI și Băncii Mondiale

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Emiratelor Arabe Unite: Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securității în zonele noastre va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Argentina cere să devină “partener global” NATO: Ministrul argentinian al apărării i-a înmânat lui Mircea Geoană o scrisoare de intenție în acest sens

SUA3 hours ago

“Mișcă-te Europa!”: Donald Trump cere Europei să furnizeze mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina

SCHENGEN4 hours ago

Schengen: Comisia Europeană a propus Consiliului UE să stabilească data eliminării controalelor la frontierele terestre pentru România și Bulgaria

ROMÂNIA DIGITALĂ13 hours ago

Digital Innovation Summit Bucharest 2024 marchează o nouă etapă în colaborarea dintre sectoarele public și privat pentru a modela un viitor digital mai sigur și mai prosper

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

CONSILIUL EUROPEAN17 hours ago

Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre

ROMÂNIA20 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending