Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Comisiile TRAN și ITRE din Parlamentul European au adoptat acordul provizoriu privind Mecanismul pentru interconectarea Europei, obținut de Marian-Jean Marinescu în negocierile interinstituționale

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Comisia pentru transport (TRAN) și cea pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European au adoptat acordul provizoriu privind Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), obținut de eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), care a condus negocierile interinstituționale, alături de alți europarlamentari, din calitatea de raportor al Legislativului european.

Acordul provizoriu convenit de cele două instituții cu rol de co-legislator, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, a fost aprobat de cele două comisii parlamentare europene cu 94 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă și 9 abțineri, potrivit unui comunicat al Legislativului european.

”A fost o muncă intensă de negociere cu Consiliul, în principal pentru a asigura o finanțare echilibrată a proiectelor europene de infrastructură. Sunt mulțumit că în urma acestui efort am reușit să asigurăm finanțarea necesară pentru modernizarea și extinderea conectării europene la nivel de transport, energie și digital. Sunt proiecte de care vor beneficia toți cetățenii europeni, proiecte care produc locuri de muncă și creștere economică”, a transmis europarlmanetarul român într-un mesaj publicat în urma acestui moment.

Această decizie a celor două comisii vine în urma acordului provizoriu la care au ajuns Marian-Jean Marinescu și ceilalți negociatori ai Parlamentului European cu cei ai Consiliului Uniunii Europene cu privire la cea de-a doua ediție a programului emblematic al UE, și anume Mecanismul pentru interconentarea Europei, care va continua să finanțeze proiecte-cheie în domeniile transporturilor, digitalului și energiei.

Citiți și:
Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Mecanismul pentru interconectarea Europei, având un buget total de 33.71 miliarde euro

Acest program va funcționa în perioada 2021-2027 și dispune de un buget semnificativ în valoare de 33,71 de miliarde de euro.

Bugetele pentru fiecare sector vor fi (în prețuri curente):

  • transporturi: 25.81 miliarde euro (inclusiv 11.29 miliarde euro pentru țările beneficiare ale fondurilor de coeziune)
  • energie: 5.84 miliarde euro
  • sectorul digital: 2.06 miliarde euro

În domeniul transporturilor, MIE 2.0 va promova rețele interconectate și multimodale în scopul dezvoltării și al modernizării infrastructurii feroviare, rutiere, maritime și a căilor navigabile interioare, precum și în scopul mobilității în condiții de siguranță și securitate.

Se va acorda prioritate continuării dezvoltării rețelelor transeuropene de transport (TEN-T), punându-se accentul pe verigile lipsă și pe proiectele transfrontaliere cu valoare adăugată pentru UE. Suma de 1.56 miliarde euro din bugetul pentru transporturi va fi utilizată pentru a finanța proiecte feroviare majore între țările beneficiare ale fondurilor de coeziune.

De asemenea, MIE 2.0 va asigura faptul că, atunci când infrastructura va fi adaptată în vederea îmbunătățirii mobilității militare în interiorul UE, ea va putea avea o dublă utilizare, satisfăcând atât nevoile civile, cât și pe cele militare. Mobilitatea militară va avea un buget separat în cadrul pachetului pentru transporturi, în valoare de 1.69 miliarde de euro.

În sectorul energiei, programul urmărește să contribuie la integrarea în continuare a pieței europene a energiei, îmbunătățind interoperabilitatea transfrontalieră și transsectorială a rețelelor energetice, facilitând decarbonizarea și asigurând securitatea aprovizionării.

De asemenea, va fi disponibilă finanțare pentru proiecte transfrontaliere în domeniul generării de energie din surse regenerabile. La definirea criteriilor de atribuire a contractelor va fi luată în considerare coerența cu planurile UE și planurile naționale din domeniile energiei și climei, inclusiv cu principiul „eficiența energetică pe primul loc”.

În domeniul conectivității digitale, sfera de aplicare a programului a fost extinsă pentru a reflecta faptul că transformarea digitală a economiei și a societății în ansamblu depinde de accesul universal la rețele de mare și foarte mare capacitate fiabile și accesibile ca preț. Conectivitatea digitală este, de asemenea, un factor decisiv în reducerea discrepanțelor economice, sociale și teritoriale.

Pentru a fi eligibil să primească sprijin din partea MIE 2.0, un proiect va trebui să contribuie la piața unică digitală și la obiectivele de conectivitate ale UE. Se va acorda prioritate proiectelor care asigură o arie mai mare de acoperire, inclusiv pentru gospodării.

MIE 2.0 accentuează sinergiile dintre sectoarele transporturilor, energiei și economiei digitale, pentru a îmbunătăți eficacitatea acțiunilor UE și a minimiza costurile de punere în aplicare. Acesta va promova activitatea transsectorială în domenii precum mobilitatea conectată și automatizată și combustibilii alternativi.

De asemenea, programul urmărește să integreze acțiunile climatice, ținând seama de angajamentele UE pe termen lung privind decarbonizarea, cum ar fi Acordul de la Paris.

Acordul provizoriu are nevoie de aprobarea miniștrilor UE și a Parlamentului European. Odată adoptat Regulamentul Mecanismului pentru interconectarea Europei va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al UE.

Acesta se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2021.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu, distins cu Premiul de Excelență pentru contribuția la realizarea Mecanismului pentru Interconectare a Europei: România este o voce care trebuie să se audă mai puternic în UE

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a primit Premiul de Excelență pentru contribuția la realizarea Mecanismului pentru Interconectare a Europei (Connecting Europe Facility – CEF), în cadrul galei ”Împreună protejăm România”, organizată miercuri de grupul de presă MediaUno și Institutul Național de Statistică, sub egida Academiei Române.

”M-am bucurat să particip la Gala Excelenței „Împreună protejăm România”, organizată sub egida Academiei Române, de către Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică. Am fost onorat să mă număr printre câștigători, la categoria transport, pentru munca depusă la Mecanismul de conectare a Europei. <<Împreună protejăm România>> este o deviză care se potrivește foarte bine activității pe care o desfășor în Parlamentul European, încercând să găsesc și să promovez în legislația europeană cele mai bune prevederi, care să asigure României posibilitatea de a se dezvolta în viitor. România este o voce care trebuie să se audă mai mult și mai puternic în Europa”, a precizat Marinescu, raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul pentru Interconectare a Europei, în valoare de 33,71 de miliarde de euro, din care România va beneficia de aproape 2 miliarde de euro.

Parlamentul European a adoptat la 6 iulie 2021 programul reînnoit al Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în valoare de 33,71 miliarde de euro care va finanța proiecte cheie pentru îmbunătățirea conexiunilor de transport și a rețelelor energetice, precum și a serviciilor digitale și conectivității în Europa.

Mecanismul de interconectare a Europei urmărește stabilirea unor punți între sectoarele transportului, energiei și digital. Bugetul pentru fiecare dintre aceste sectoare va fi:

  • Transport: 25,81 miliarde de euro
  • Energie: 5,84 miliarde de euro
  • Digital: 2,07 miliarde de euro

Se va promova interconectarea, dezvoltarea și modernizarea căilor ferate, a infrastructurii rutiere, fluviale și maritime, cât și asigurarea unei mobilități în condiții de siguranță.

Continuarea dezvoltării rețelelor de transport transeuropene (TEN-T) va reprezenta o prioritate.

Noul program va garanta că adaptarea infrastructurii pentru îmbunătățirea mobilității militare în interiorul UE va răspunde atât nevoilor civile cât și celor militare. Un total de 1,69 miliarde de euro din bugetul transportului va fi direcționat către mobilitatea militară.

Vor fi alocate fonduri pentru proiecte transfrontaliere privind sursele de energie regenerabilă, decarbonizare în susținerea Pactului Verde european și a ambițiilor UE legate de climă. Totodată se vor aloca fonduri pentru a garanta siguranța aprovizionării.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava militează pentru calea diplomatică în vederea soluționării tensiunilor dintre Occident și Rusia privind Ucraina: România se bucură de solidaritatea UE și NATO

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE) militează pentru calea diplomatică în vederea soluționării tensiunilor dintre Occident și Rusia privind Ucraina, considerând că ”suntem departe de vremurile în care chestiunile se rezolvau prin încordatul mușchilor și arătatul tancurilor”.

”Suntem în NATO și UE, asta înseamnă solidaritate. Ceea ce cred că ar trebui făcut: mai multe discuții. Cred că suntem departe de vremurile în care se rezolvau foarte multe chestiuni prin încordatul mușchilor și arătatul tancurilor”, a menționat Hava în cadrul unei intervenții la Digi24.

Acesta și-a arătat dezamăgirea față de faptul că ”din păcate, parte din Europa, este legată foarte mult de gazul rusesc.”

”Trebuie să discutăm și acea solidaritate de care vorbesc trebuie să fie în Europa. Din păcate, parte din Europa, este legată foarte mult de gazul rusesc. Acesta poate să fie marele război. Nu cred că va fi război așa cum vedem în filme. Însă acel război, prin închiderea unui robinet, poate să fie făcut”, a completat eurodeputatul, aluzie la faptul că energia a devenit o armă politică pe care Rusia o folosește pentru a-și atinge obiectivele naționale.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat miercuri un plan de măsuri care prevede pregătirea României pentru orice scenariu în contextul crizei de securitate dintre Ucraina și Rusia.

De asemenea, membrii săi au decis continuarea demersurilor pentru creșterea prezenței NATO și a SUA pe teritoriul țării noastre.

”Actuala criză dovedește o dată în plus ceea ce am spus constant la nivel aliat încă de la începutul primului meu mandat: consolidarea prezenței Aliate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în țara noastră, este foarte importantă pentru stabilitatea regională, dar și pentru securitatea Alianței în ansamblul său și a cetățenilor din statele aliate”, a precizat președintele Klaus Iohannis la finalul reuniunii CSAT.

Alarma a sunat în Cancelariile occidentale după ce Rusia a comasat aproximativ 127.000 de soldați la granița cu Ucraina, potrivit serviciilor secrete ucrainene, și a desfășurat o forță considerabilă în Belarus pentru ceea ce Moscova și Minsk spun că vor fi exerciții militare rapide.

Statele Unite și NATO se tem că acumularea militară s-ar putea traduce prin pregătiri pentru o potențială invazie, lucru pe care Moscova îl neagă.

]n acest context, președinții american și francez, Joe Biden, respectiv Emmanuel Macron, și-au arătat deschiderea de a consolida flancul estic al NATO prin creșterea prezenței militare în România, gest salutat de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă

În plus, consilierul pentru securitate al liderului de la Casa Albă, Jake Sullivan, a dat asigurări că SUA vor continua coordonarea strânsă cu aliații “București 9” în eforturile de apărare ale NATO, acesta fiind un ”semnal clar și ferm al angajamentului puternic al Statelor Unite și NATO pentru securitatea flancului estic”, potrivit aprecierilor ministrului de externe, Bogdan Aurescu

În egală măsură, Spania a luat decizia de a trimite nave de război care să se alăture forțelor navale NATO din Mediterana și Marea Neagră, în vreme ce Franța va desfășura nave și avioane în proximitatea României.

Desfășurarea acestor nave de război și avioane în estul Europei au drept obiectiv descurajarea, nicidecum unul ofensiv, conform explicațiilor ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles.

De asemenea, Spania și Țările de Jos și-au preluat sâmbătă misiunile de supraveghere aeriană în Bulgaria care, alături de România și celelate state  care au aderat la NATO după 1997, sunt vizate de garanțiile de securitate pe care Moscova le cere Occidentului, și anume ca Alianța să nu se mai extindă către Est şi să își retragă trupele şi a echipamentelor militare desfăşurate în aceste țări, o aluzie explicită la scutul de la Deveselu,  temă discutată de ambasadorul României la Washington cu Bonnie Jenkins, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Trebuie specificat că scutul de la Deveselu este pur defensiv, după cum amintea și secretarul general adjunct al NATO

România a reacționat promt la solicitările Rusiei și le-a calificat drept inadminisibile și lipsite de orice fundament. Părerea este împărtășită și de Alianța Nord-Atlantică care, prin vocea secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și purtătorului de cuvânt, Oana Lungescu, a exclus orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membre din Europa de Est.

În egală măsură, și preşedintele bulgar Rumen Radev a descris insistenţa Moscovei cu privire la o retragere a trupelor NATO din Bulgaria drept ”inacceptabilă şi fără sens”. ”Ţara noastră nu acceptă cereri tranşante din partea nimănui”, a subliniat Radev.

Continue Reading

S&D

Victor Negrescu a fost reales vicepreședinte al Comisiei pentru educație și cultură din PE: Voi continua să militez pentru accesul la educație de calitate pentru toți

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD, S&D) a fost reales în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație, Cultură, Tineret, Media și Sport (CULT) din Parlamentul European. 

„Voi continua să militez pentru accesul la educație de calitate pentru toți, pentru dezvoltarea sectorului cultural și creativ, pentru ca vocea tinerilor să fie auzită, pentru ca media să fie sprijinită în a rămâne independentă și pentru ca sportul să fie cu adevărat susținut”, a scris deputatul european, pe Facebook.

„A fost o onoare să prezidez ședința constitutivă de astăzi. Le mulțumesc colegilor din comisie și din grupul social democrat pentru sprijin”, a mai spus europarlamentarul. 

Victor Negrescu, fost ministru delegat pentru afaceri europene, a preluat la 1 februarie 2020 mandatul de europarlamentar.  Este membru în Comisia pentru bugete, Comisia pentru afaceri constituționale, activând în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European.

Comisia pentru educație și cultură din Parlamentul European este responsabilă de toate aspectele culturale ale Uniunii, cum ar fi diseminarea culturii, patrimoniul cultural, diversitatea culturală și lingvistică, precum și educația, politica audiovizuală, politica în domeniul informației și al mass-mediei, aspectele culturale și educative ale societății informaționale, tineretul și sportul.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE9 mins ago

Solidaritate franco-germană cu România: Ministrul de externe francez vine la București după o vizită la Kiev împreună cu ministrul de externe german

NATO10 hours ago

NATO și SUA au trimis Rusiei propunerile lor ca răspuns la documentele Moscovei: Principiile securității europene includ dreptul fiecărei țări de a-și alege alianțele

NATO12 hours ago

Germania trimite avioane de luptă la Marea Neagră și respinge solicitările Rusiei de retragere a forțelor NATO din România: Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană aprobă un ajutor de restructurare al României de până la 2,66 miliarde de euro pentru Complexul Energetic Oltenia

NATO14 hours ago

Ministrul francez al forțelor armate vine la București la o săptămână după anunțul lui Emmanuel Macron privind o prezență militară a Franței în România sub egida NATO

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Marian-Jean Marinescu, distins cu Premiul de Excelență pentru contribuția la realizarea Mecanismului pentru Interconectare a Europei: România este o voce care trebuie să se audă mai puternic în UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava militează pentru calea diplomatică în vederea soluționării tensiunilor dintre Occident și Rusia privind Ucraina: România se bucură de solidaritatea UE și NATO

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis: Planificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei este accelerată. România se pregătește să gestioneze efectele situației de securitate

ROMÂNIA15 hours ago

AmCham: Includerea României în grupul țărilor cu care OCDE deschide discuțiile de aderare este un succes și deschide noi oportunități

NATO16 hours ago

Klaus Iohannis: România are un dialog permanent cu NATO, SUA, UE și OSCE. Acțiunile Rusiei încearcă să modifice în mod inacceptabil arhitectura europeană de securitate

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis: Planificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei este accelerată. România se pregătește să gestioneze efectele situației de securitate

NATO16 hours ago

Klaus Iohannis: România are un dialog permanent cu NATO, SUA, UE și OSCE. Acțiunile Rusiei încearcă să modifice în mod inacceptabil arhitectura europeană de securitate

NATO16 hours ago

Klaus Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență NATO crescută pe teritoriul României. Suntem în contact cu SUA și Franța în acest sens

NATO16 hours ago

Klaus Iohannis: CSAT a adoptat un plan de măsuri ca România să fie pregătită pentru orice scenariu. Ca membru al NATO, ne bucurăm de toate garanțiile de securitate

ROMÂNIA2 days ago

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu: Vom continua să condamnăm public, fără ezitare, orice încercare de a nega sau distorsiona Holocaustul

ROMÂNIA2 days ago

Președintele Klaus Iohannis: Suntem un model de bune practici în regiune prin extinderea și consolidarea programelor educaționale despre istoria evreilor și a Holocaustului

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda7 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

Advertisement

Team2Share

Trending