Connect with us

U.E.

Comitetul European al Regiunilor a lansat grupul de lucru ”Green Deal Going Local”, implicând direct 13 aleși locali și regionali în implementarea noului Acord ecologic european

Published

on

© Green Deal

Comitetul European al Regiunilor a lansat grupul de lucru ”Green Deal Going Local”, care este alcătuit din 13 de reprezentanți aleși la nivel local și regional, iar obiectivul său este de a garanta că orașele și regiunile din UE sunt direct implicate în definirea, punerea în aplicare și evaluarea numeroaselor inițiative din cadrul Acordului european ”Green Deal” și în strategia de creștere durabilă a UE pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

”Acum este momentul să investim împreună și să accelerăm tranziția către o economie curată, durabilă și neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Prin pachetul de redresare al UE și prin Acordul european Green Deal, trebuie să capacităm și finanțăm orașele și regiunile să își consolideze reziliența și să își revină din criza CODVI-19. Acesta este principalul mesaj care vine în urma primei reuniuni a grupului de lucru ”Green Deal Going Local”. Grupul de lucru își începe activitatea, deoarece Comisia Europeană a introdus un nou instrument de recuperare de 750 miliarde de euro și a consolidat elementele legate de climă în bugetul pe termen lung propus de 1,100 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027”, transmite noul grup de lucru în comunicatul oficial al CoR.

Juan Espadas (PES), primarul orașului Sevilia și președintele grupului de lucru, a declarat: ”lumea se confruntă cu cea mai gravă recesiune din memoria vie, dar nu trebuie realizăm că provocarea reprezentată de schimbările climatice nu a dispărut. Acordul european verde este cel mai bun instrument de care dispunem pentru a aborda ambele crize împreună. Este o ocazie de a investi în mijloace de transport public curate, în energie din surse regenerabile, în locuințe izolate la prețuri accesibile, în agricultură durabilă și în protejarea biodiversității. Este o revoluție pozitivă, dar nu poate fi realizată fără implicarea deplină a orașelor și regiunilor și a sprijinului european. În calitate de președinte al grupului de lucru, doresc să mă asigur că solicitările noastre sunt ascultate în mod clar și răspicat.”

Grupul de lucru „Green Deal Going Local”  are obiectivul de a asigura că atât Acordul Ecologic European, cât și strategia de redresare a UE se transpun  efectiv în proiecte concrete și finanțare directă pentru autoritățile locale și regionale.

Grupul de lucru are trei obiective specifice: 

  • Să reunească punctele de vedere ale orașelor și regiunilor din cadrul CoR cu privire la numeroasele inițiative politice din cadrul Acordului european „Green Deal” și să se asigure că vocea lor este auzită.
  • Facilitarea cooperării dintre instituțiile UE pentru a plasa orașele și regiunile în centrul politicilor de promovare a neutralității emisiilor de dioxid de carbon.
  • Să facă față provocărilor cu care se confruntă autoritățile locale și regionale în punerea în aplicare a tranziției verzi la nivel local și să le evidențieze realizările și cele mai bune practici, astfel încât să faciliteze replicarea lor în Uniunea Europeană. 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul Uniunii Europene este pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu privire la măsurile pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în UE, după ce a convenit asupra poziției sale.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, odată adoptată, noua directivă, denumită ”NIS2”, va înlocui actuala Directivă privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS).

UE depune eforturi constante pentru a consolida reziliența la amenințări cibernetice din ce în ce mai mari și pentru a menține siguranța și securitatea societății și economiei noastre digitale.

”Am constatat o creștere rapidă a numărului de atacuri cibernetice asupra sectorului public și privat și asupra cetățenilor noștri și am remarcat impactul semnificativ pe care aceste atacuri îl au asupra societății noastre, mai ales pentru că trăim într-o lume din ce în ce mai digitalizată. Miza este mare, iar noua Directivă NIS va juca un rol foarte important în consolidarea securității noastre cibernetice. Va arăta, de asemenea, că Europa este lider în ceea ce privește legislația în materie de securitate cibernetică”, a transmis Boštjan Koritnik, ministrul sloven al administrației publice, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

O mai bună cooperare în materie de riscuri și incidente și o mai bună gestionare a acestora

NIS2 va stabili nivelul de referință pentru măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică și pentru obligațiile de raportare în toate sectoarele reglementate de directivă, cum ar fi energia, transporturile, sănătatea și infrastructura digitală.

Directiva revizuită vizează eliminarea divergențelor privind cerințele în materie de securitate cibernetică și punerea în aplicare a măsurilor de securitate cibernetică în diferite state membre. Pentru a realiza acest lucru, directiva stabilește norme minime pentru un cadru de reglementare și mecanisme pentru o cooperare eficace între autoritățile relevante din fiecare stat membru. Aceasta actualizează lista sectoarelor și a activităților care fac obiectul obligațiilor în materie de securitate cibernetică și prevede căi de atac și sancțiuni pentru a asigura punerea în aplicare.

Directiva va institui în mod oficial Rețeaua europeană a organizațiilor de legătură în materie de crize cibernetice, EU-CyCLONe, care va sprijini gestionarea coordonată a incidentelor de securitate cibernetică de mare amploare.

Un domeniu de aplicare mai larg al normelor, astfel cum au fost modificate de Consiliu

În temeiul vechii directive NIS, statele membre erau responsabile de stabilirea entităților care îndeplinesc criteriile pentru a se califica drept operatori de servicii esențiale. În schimb, noua directivă NIS2 introduce o regulă privind plafonarea după criteriul de dimensiune. Aceasta înseamnă că toate entitățile mijlocii și mari care își desfășoară activitatea în sectoarele reglementate de directivă sau care furnizează servicii reglementate de directivă vor intra în domeniul de aplicare al acesteia.

Poziția Consiliului menține această regulă generală, dar include dispoziții suplimentare pentru a asigura proporționalitatea, un nivel mai ridicat de gestionare a riscurilor și criterii clare privind nivelul critic pentru stabilirea entităților vizate.

Textul Consiliului clarifică, de asemenea, faptul că directiva nu se va aplica entităților care desfășoară activități în domenii precum apărarea sau securitatea națională, siguranța publică, asigurarea aplicării legii și sistemul judiciar. Parlamentele și băncile centrale sunt, la rândul lor, excluse din domeniul de aplicare.

Dat fiind că administrațiile publice sunt adesea ținta atacurilor cibernetice, NIS2 se va aplica entităților administrației publice din cadrul administrațiilor centrale. În plus, statele membre pot decide ca aceasta să se aplice și entităților la nivel regional și local.

Alte modificări introduse de Consiliu

Consiliul a aliniat textul la legislația sectorială, în special la Regulamentul privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (DORA) și la Directiva privind reziliența entităților critice (REC), pentru a oferi claritate juridică și a asigura coerența dintre NIS2 și aceste acte.

Un mecanism voluntar de învățare reciprocă va spori încrederea reciprocă și învățarea din bune practici și experiențe, contribuind astfel la atingerea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică.

De asemenea, a raționalizat obligațiile de raportare pentru a evita raportarea excesivă și crearea unei sarcini excesive pentru entitățile vizate.

Statele membre vor avea la dispoziție doi ani de la intrarea în vigoare a directivei pentru a transpune dispozițiile în legislația lor națională.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană anunță câștigătorii premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din UE întocmite în cadrul politicii de coeziune

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a anunțat joi câștigătorii ediției din 2021 a premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din întreaga UE întocmite în cadrul politicii de coeziune, ediția din acest an înregistrând un număr record de candidaturi, 214, iar 14.156 de persoane au votat în categoria „Alegerea publicului”, se arată în comunicatul oficial

Premiile se acordă în cadrul a cinci categorii și includ un premiu al publicului.

  • Pentru „Europa inteligentă: Creșterea competitivității întreprinderilor locale într-o lume digitală” (1-a categorie), premiul a fost acordat proiectului Integrarea imprimării 3D a metalelor, din Belgia. Proiectul sprijină punerea în aplicare a tehnologiei de imprimare 3D a metalelor în întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) printr-o abordare integrată foarte inovatoare a cunoștințelor și a tehnologiei. Ideea este ușor de transferat în alte contexte cu tradiție industrială.
  • Pentru „Europa verde: Comunități verzi și reziliente în mediul urban și rural” (a 2-a categorie), premiul a fost acordat proiectului ICCARUS (Gent knapt op) pentru punerea la dispoziție a unui sistem financiar unic de renovare a locuințelor, de care au beneficiat 100 de proprietari vulnerabili de locuințe din Gent, Belgia. Acest proiect are o componentă socială puternică și este ușor de transferat, atât în alte locuri, inclusiv în regiuni mai puțin dezvoltate, cât și în alte sectoare.
  • Premiul „Europa echitabilă: Promovarea incluziunii și combaterea discriminării” (a 3-a categorie) a fost acordat proiectului TREE – Formare pentru integrarea refugiaților în Euroregiune, care facilitează integrarea refugiaților prin dezvoltarea unui program de formare bazat pe necesitățile celor care se ocupă în mod practic de refugiați și de migranți și a unui program de calificare pentru interpreți sociali. Câștigătorii provin din Țările de Jos, Germania și Belgia.
  • Fabrica de conserve solidară itinerantă a primit premiul în cadrul celei de-a 4-a categorii, „Europa URBANĂ: Promovarea sistemelor alimentare verzi, sustenabile și circulare în zonele urbane funcționale”. Proiectul oferă persoanelor defavorizate acces la alimente sănătoase și rezonabile la prețuri accesibile pe tot parcursul anului. În același timp, el dezvoltă o nouă gamă de profesii axate pe producția, valorificarea, logistica și comercializarea produselor locale, dar și a produselor nevândute din supermarketuri sau a recoltelor excedentare. Câștigătorul este din Belgia.
  • În cadrul temei anului: „Consolidarea mobilității verzi în regiuni – Anul european al căilor ferate 2021” (a 5-a categorie), câștigătorul este Centrul de transport multimodal din nord-vest, din Regatul Unit și Irlanda. Acest proiect oferă o capacitate feroviară sporită, un echilibru puternic al serviciilor pentru ciclism, pentru transportul public și pentru utilizatorii activi ai mijloacelor de transport din Londonderry, precum și un transfer modal încurajator de la transportul rutier la transportul public.
  • La final, premiul „Alegerea publicului” se acordă proiectului BEGIN, un proiect care reunește orașe, cetățeni și părți interesate prin crearea în comun a unor de proiecte de infrastructură albastră și verde în 10 orașe din Țările de Jos, Regatul Unit, Suedia, Belgia, Norvegia și Germania. Proiectul vizează reducerea riscului de inundații cu până la 30 % și îmbunătățirea calității vieții. Alte proiecte favorite ale publicului au fost Drumul Balcanilor (categoria 1), Baltazar (categoria a 3-a), Digital Farming Specialist (categoria a 4-a) și Transporte A Pedido (categoria a 5-a).

„Felicitări mele călduroase pentru cei 10 câștigători din 2021 care au întocmit proiecte în cadrul politicii de coeziune a UE. Ei sunt modele pentru toți cei care doresc să îmbunătățească viața oamenilor prin utilizarea fondurilor UE. Sper că ei îi vor inspira pe mulți alții de pe întregul continent. Cu siguranță, cu ajutorul premiilor REGIOSTARS am învățat că excelența și inovarea sunt ubicuitare în Europa. Trebuie doar să le căutăm și să le evidențiem așa cum merită. Vom continua să le căutăm și să le susținem”, a transmis comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.


Premiile REGIOSTARS se acordă în urma unui concurs anual organizat de Comisie începând din 2008: ele au devenit marca de excelență a Europei pentru proiectele finanțate de UE în cadrul politicii de coeziune și demonstrează abordări inovatoare și incluzive ale dezvoltării regionale.

În fiecare an, sute de proiecte concurează în cinci categorii: „Europa inteligentă”, „Europa verde”, „Europa echitabilă”, „Europa urbană” și tema anului. Publicul poate participa în categoria „Alegerea publicului” votând pentru proiectul preferat din rândul tuturor finaliștilor.

Prin oferirea de soluții la provocările comune și prin valorificarea celor mai semnificative oportunități, Premiile REGIOSTARS au inspirat regiunile să obțină rezultate concrete cu impact tot mai mare în cadrul politicii de coeziune a UE.

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a atras atenția miniștrilor că Guvernul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR, subliniind că actul normativ trebuie aprobat cât de repede posibil.

”Al treilea subiect este legat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ieri, Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare, este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru ţara noastră. Eu doresc doar să subliniez că, revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Ceea ce cred că este, de asemenea, foarte important de menţionat este că avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri, din aceste măsuri 64 sunt reforme şi 107 investiţii. Ca atare, suntem în urmă cel puţin cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR. Aş dori să avem o dezbatere să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă să putem să o dezbatem şi să o aprobăm”, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres. 

Comisia Europeană a transferat joi României 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13 % din totalul de granturi alocate acestei țări în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR). Plata de prefinanțare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în Planul de redresare și reziliență al României.

Se anticipează că cea de-a doua tranșă a prefinanțării, de aproximativ 1,9 miliarde de euro, aferentă împrumuturilor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, va ajunge în țară tot în această lună.

Acest lucru este posibil ca urmare a faptul că România, prin ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a semnat la 27 noiembrie acordul de împrumut prin Mecanismul de Redresare și Reziliență cu Comisia Europeană, de aproximativ 15 miliarde de euro, după ce, anterior, Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. 

De altfel, oficialul român a declarat într-un mesaj publicat pe Facebook că trebuie să punem rapid acești bani la treabă în folosul comunităților din întreaga țară.

Ministrul de Finanțe a precizat că va lucra împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării acestor fonduri.

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a informat joi că va demara, în scurt timp, o serie de informări astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi din alte programe.

Miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, la 28 octombrie, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, după ce, anterior, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde, la București, acestui document prin intermediul căruia țara noastră va putea să-și redreseze economia și să-și construiască reziliența în urma pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală

Citiți și:
PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

Planul cuprinde peste 500 de astfel jaloane și ținte, ce vor fi monitorizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Instituția va trebui să raporteze bianual stadiul implementării reformelor pentru ca Executivul european să deblocheze plățile, ce se vor face tot de două ori pe an.

Așadar, investițiile și reformele prevăzute în PNRR trebuie să contribuie la abordarea eficientă a recomandărilor specifice fiecărei țări și la consolidarea potențialului de creștere economică, a creării de locuri de muncă și a rezilienței economice și sociale.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
REPUBLICA MOLDOVA45 mins ago

Vicepremierul RM, Nicu Popescu, întrevedere cu Antony Blinken: Am primit un puternic mesaj de susținere din partea SUA pentru agenda de reforme inițiate de autorități

COMISIA EUROPEANA46 mins ago

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Comisia Europeană anunță câștigătorii premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din UE întocmite în cadrul politicii de coeziune

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

CHINA2 hours ago

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

ROMÂNIA3 hours ago

Klaus Iohannis: Lupta împotriva discriminării și asigurarea unui trai decent pentru persoanele cu dizabilități trebuie să constituie o prioritate pentru statul român

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Digitalizarea ne obligă să avem un internet sigur, iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Gheorghe Falcă3 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România a primit prima tranșă din PNNR. Țara noastră are șansa dezvoltării prin proiecte durabile și sustenabile

Daniel Buda4 hours ago

Comisia ANIT din Parlamentul European a adoptat compromisul propus de eurodeputatul Daniel Buda care permite continuarea transportului de animale vii către țările terțe

ROMÂNIA2 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending