Connect with us

U.E.

Comitetul European al Regiunilor sărbătorește 25 de ani de la înființare. Președintele CoR, Karl‑Heinz Lambertz, deschide sesiunea plenară cu cel de‑al treilea discurs despre Starea Uniunii Europene

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

La 4 decembrie, președintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), Karl‑Heinz Lambertz, își va ține cel de‑al treilea discurs despre Starea Uniunii Europene: perspectiva regiunilor și a orașelor, în cadrul unei dezbateri la care va participa și președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Sesiunea pleanră va fi transmisă LIVE pe www.CaleaEuropeană.ro și pe pagina de Facebook a redacției.

Discursul marchează cea de-a 25-a aniversare a Comitetul European al Regiunilor și va ”exprima așteptările pe care le au regiunile și orașele în contextul noului mandat al UE”, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeană.ro

Totodată, membrii Comitetului European al Regiunilor vor purta discuții despre modul de consolidare a drepturilor sociale, în prezența noului comisar european, Nicolas Schmit, și vor adopta o poziție cu privire la Pactul ecologic european, în urma unei dezbateri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Comitetului European al Regiunilor sărbătorește 25 de ani de la înființare

CoR își va sărbători cei 25 de ani de existență reflectând asupra trecutului și  viitorului. Mulți foști președinți ai CoR vor participa la dezbaterea purtată în cadrul sesiunii plenare, alături de Luca Jahier, președintele Comitetului Economic și Social, Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei Europene,Eva Maydell, deputată în Parlamentul European și membră a Consiliului de administrație al EU40 și  Monika Wulf‑Mathies, fostă comisară pentru politica regională a UE.

Mâine, 5 decembrie, în cadrul sesiunii plenare, regiunile și orașele își vor prezenta solicitările în contextul Pactului verde al UE

În urma unei dezbateri cu vicepreședintele executiv Timmermans, CoR își va adopta rezoluția „Contribuția regiunilor și orașelor la Pactul ecologic”, care va deveni, probabil, noua politică emblematică privind clima a Comisiei Europene.

În timpul dezbaterii în plen, un grup de tineri politicieni de la nivel local, din întreaga Europă, vor transmite și ei Uniunii propriile solicitări în ceea ce privește schimbările climatice. Grupul celor 27 de politicieni a fost invitat la Bruxelles de către CoR (a se vedea programul). Dezbaterea are loc cu puțin timp înainte ca CoR să se alăture delegației UE la negocierile privind schimbările climatice purtate în cadrul COP 25 de la Madrid.

Tot mâine, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale recent numit,  Nicolas Schmit, se va adresa membrilor CoR, prezentându‑și viziunea asupra viitorului muncii și a modalităților de consolidare a drepturilor sociale, în următorii ani.


Comitetul European al Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali din toate cele 28 de state membre. Înființat în 1994, în urma semnării Tratatului de la Maastricht, Comitetul are misiunea de a implica autoritățile locale și regionale în procesul decizional al UE și de a le informa cu privire la politicile UE. Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană consultă Comitetul în domeniile politice care prezintă interes pentru regiuni și orașe. Pentru a face parte din Comitetul European al Regiunilor, toți cei 350 de membri și 350 de supleanți trebuie să fie titularii unui mandat electoral sau să răspundă din punct de vedere politic în fața unei adunări alese în regiunile și orașele lor de origine. Clic aici pentru mai multe detalii cu privire la delegația din țara dumneavoastră


 

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Traian Băsescu

Eurodeputatul Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova

Published

on

© Partidul Miscarea Populara/ Facebook

Fostul preşedinte și actualul eurodeputat Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova, menţionând că astfel ţara noastră ar deveni o adevărată putere agricolă şi îi va creşte puterea de vot în UE.

“Foarte mulţi vorbesc degeaba despre Moldova pentru că nu înţeleg nimic şi lucrul acesta puteţi să-l vedeţi în abordarea politică din România. Lipsa de înţelegere a ce înseamnă România ciuntită este atât de mare, încât subiectul reunificării ţării este un subiect care mai mult plictiseşte dacă îl aducem în discuţie. (…) Dincolo de asta, avem un act politic extrem de important, rezoluţia Parlamentului European cu privire la Pactul Ribbentrop – Molotov şi pe care eu am considerat că trebuie tratată ca o continuare a declaraţiei Parlamentului României că este gata pentru unirea cu Republica Moldova. Unirea trebuie să rămână obiectivul nostru fundamental: reîntregirea ţării. Dacă privim la realităţile noi, după cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să recunoaştem că singura ţară care nu a lichidat efectiv efectele Pactului Ribbentrop – Molotov suntem noi”, a afirmat Băsescu la Convenţia Românilor de Pretutindeni organizată la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

El a explicat că “poporul român nu-şi va dobândi demnitatea până când nu va rezolva această nedreptate istorică”.

“Adică, atât timp cât stăm pasivi şi ne uităm că trăim după regula lui Stalin şi a lui Hitler, scuzaţi-mă, dar avem o problemă de conştiinţă, de responsabilitate naţională. Eu nu vreau să dau lecţii nimănui, dar românii trebuie să se trezească. Republica Moldova nu este o afacere, este o nevoie de restabilire a demnităţii unui popor. (…) Reunirea nu este posibilă să se întâmple atât timp cât nu există cifra magică a democraţiei: 50 la sută plus un dintre cetăţenii Republicii Moldova trebuie să voteze la un referendum sau în Parlament. Aşa cum s-a făcut România Mare, ea se poate reface prin vot şi democratic”, a mai spus europarlamentarul Băsescu.

Eurodeputatul PMP a apreciat că rezoluţia Parlamentului European invită România să-şi restabilească demnitatea.

Continue Reading

U.E.

Ministrul de externe Bogdan Aurescu: Fără o politică de extindere activă, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie un actor credibil

Published

on

Fără o politică de extindere activă, fără o decizie care să fie luată cât mai curând posibil privind Macedonia de Nord și Albania, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie un actor credibil, a declarat, la Digi24, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, potrivit Agerpres.

Acesta a amintit de dezbaterea din prezent privind metodologia de extindere a UE, ”care se dorește a fi mai eficientă”.

”Tocmai această discuţie cu privire la metodologia de extindere şi modul în care ea poate să fie mai eficientă, aş spune că această discuţie a adus şi mai mult în atenţie chestiunea extinderii şi importanţa ca Uniunea Europeană să aibă o politică coerentă din acest punct de vedere. Fără o politică de extindere activă, fără o decizie care să fie luată cât mai curând posibil privind Macedonia de Nord şi Albania, Uniunea Europeană riscă să nu mai fie un actor credibil”, a afirmat Aurescu la emisiunea ”Paşaport diplomatic”.

Şeful diplomaţiei române a vorbit despre poziţia ţării noastre privind politica de extindere.

”Poziţia noastră – pe care am exprimat-o şi la Consiliul Afaceri Externe, atunci când s-a discutat acest aspect, pe care o promovăm de fiecare dată şi pe care a precizat-o şi preşedintele României (…) – este aceea că putem avea o discuţie despre eficientizarea metodologiei de extindere, dar ea nu trebuie să blocheze sau să prelungească sau întârzie nejustificat procesul acesta de aderare”, a punctat Aurescu.

În luna decembrie a anului trecut, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, a declarat că metodologia revizuită pentru tratativele de extindere, care urmează să fie propună în această lună, va face negocierile de aderare mai ”credibile şi predictibile pentru toate părţile”.

Acesta a adăugat că noul proces de reformă a extinderii UE va garanta că ”dacă o parte îşi respectă obligaţiile, atunci şi cealaltă trebuie să facă la fel”.

În luna octombrie a anului trecut, Franța, alături de Danemarca și Olanda, au blocat lansarea negocierilor Albaniei și Macedoniei de Nord la UE.

Statele consideră că cele două țări care aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene au nevoie de reforme suplimentare în adminsitrație și sistemul de justiție.

În luna noiembrie a anului trecut, Parisul declarat că este nevoie de o reformă a procesului de extindere a UE şi că blocul comunitar ar trebui să se concentreze pe rezolvarea propriilor probleme înainte de a lua în considerare acceptarea de noi membri.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

UE și alte 16 state membre ale OMC, acord pentru înființarea unui organism pentru soluționarea litigiilor comerciale paralel Organului de Apel blocat de SUA

Published

on

© International Trade Department of the EU/Twitter

Uniunea Europeană și miniștrii din 16 state membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au convenit, vineri, la Davos, să dezvolte un aranjament instituțional paralel care să le permită să analizeze apelurile de soluționare a litigiilor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), fără participarea Statelor Unite, potrivit unui comunicat de presă

UE discută de ceva vreme înființarea unei noi instanțe de soluționare a litigiilor fără SUA. Susținătorii planului consideră că președintele SUA, Donald Trump, nu le-a lăsat de ales, deoarece administrația a blocat numirea judecătorilor în Organul de Apel al OMC, în 2017, lipsind statele de un forum în care să-și rezolve disputele comerciale. 

Potrivit comisarului european pentru comerț, Phil Hogan, această declarație atestă importanța ridicată pe care UE și membrii OMC o acordă păstrării unui proces de soluționare a litigiilor în două etape în chestiunile comerciale ale OMC.

„Acordul de arbitraj stabilit între mai multe părți va garanta că membrii OMC participanți vor continua să aibă acces la un sistem de soluționare a litigiilor obligatoriu, imparțial și de înaltă calitate”, a explicat comisarul european, care a subliniat că „aceasta rămâne o măsură de urgență necesară din cauza paraliziei Organului de Apel al OMC”.

Acordul provizoriu multipartit se va baza pe articolul 25 din Înțelegerea OMC privind soluționarea litigiilor (DSU). Acesta va asigura că membrii OMC participanți (Australia, Brazilia, Canada, China, Chile, Columbia, Costa Rica, Uniunea Europeană, Guatemala, Republica Coreea, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Panama, Singapore, Elveția și Uruguay) vor avea parte de un proces eficient  de soluționare a litigiilor în potențialele litigii comerciale dintre aceștia.

Acordul este o măsură de urgență și se va aplica numai până când Organul de Apel al OMC devine din nou operațional. UE consideră că un organ de apel independent și imparțial, care oferă garanțiile necesare privind hotărârile de cea mai înaltă calitate, trebuie să fie în continuare una dintre caracteristicile esențiale ale sistemului de soluționare a litigiilor OMC.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending