Colegiul Național al PMP s-a reunit online, pentru a dezbate subiectele politice și sociale, la zi și a luat o serie de decizii organizatorice în ceea ce privește Liga Aleșilor Locali, organizarea și comunicarea politică.
„Constatăm că situația actuală, în ceea ce privește actul de guvernare, este critică, lipsind voința politică privind formarea unui guvern eficient care să rezolve problemele sociale și economice, generate de pandemia de coronavirus”, a transmis PMP într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Astfel, Colegiul Național al PMP a hotărât să solicite Parlamentului României să înceapă, în regim de urgență, consultările și dezbaterile pentru o nouă lege a sănătății, pornind de la proiectul depus de PMP în Legislativ, la finalul anului 2020: „Sănătate publică reprezintă un obiectiv de interes social și de securitate națională.”
Reamintim că PMP a depus la finalul anului trecut, în Parlamentul României, un proiect privind o Nouă Lege a Sănătății, care urmărea șase direcții esențiale: organizare, finanțare, politica medicamentului, asistență primară, servicii spitalicești și resurse umane: „Este revoltător că, în decurs de un an și, în contextul pandemiei, acest proiect de lege nu a fost trimis nici măcar la Comisiile de Specialitate”, a mai transmis conducerea PMP.
Potrivit Partidului Mișcarea Populară, Proiectul de lege PMP privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate românesc a fost elaborat de cei mai buni specialiști români în managementul sănătății și are ca obiectiv corectarea problemelor vechi, cu care sănătatea românească se confruntă: „Totodată, această nouă lege a sănătății poate aduce creșterea finanțării sistemului și a transparenței actului medical, dar, mai ales, ar însemna depolitizarea sistemului și eliminarea risipei banilor.”
Proiectul de lege poate fi consultat aici.
„Considerăm că sistemul de sănătate românesc a ajuns într-un punct critic, oameni nevinovați mor arși de vii în spitalele care ar trebui să îi vindece. Întreaga clasă politică, împreună cu medicii și întreg personalul medical, avem obligația imediată să acționăm pentru a asigura românilor servicii medicale de calitate în spitale moderne, bine dotate”, a conchis PMP.
Sistemul de sănătate din România se confruntă cu probleme la nivel de guvernanță. Nu există o evaluare sistematică a performanței, iar transparența, în general, lipsește. Au avut loc schimbări frecvente la nivel de conducere, numărul miniștrilor sănătății în ultimul deceniu depășind cifra de 16, precum și schimbări frecvente la nivelul conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Acest lucru afectează stabilitatea, coordonarea și progresul reformelor, semnala încă din 2019 Comisia Europeană.
Citiți și: 10 priorități europene pentru noul Ministru al Sănătății