Conferința Cyber Intelligence Europe 2017, co-organizată de Strategikon și Intelligence-sec, va analiza, miercuri si joi, demersurile guvernelor si ale sectorului privat în vederea atenuării riscului atacurilor cibernetice, oferind soluții în acest sens.
Cea de-a 5-a conferință și expoziție anuală Cyber Intelligence Europe va reuni lideri ai sectorului public, experti si companii de profil, care vor discuta despre planurile lor de securitate cibernetică, strategiile și capacitățile actuale, se arată într-un comunicat de presă remis Calea Europeană.
Conferința va discuta studii de caz aprofundate privind infractiunile informatice recente și reacțiile / contramăsurile împotriva acestora. Atacurile cibernetice care vizează infrastructura au potențialul de a perturba economiile și societățile noastre; astfel, statele trebuie să creeze legile necesare, să promoveze implementarea unor practici de securitate rezonabile, gestionarea incidentelor și mecanismele de partajare a informațiilor.
”În baza expertizei și a capabilităților sale tehnologice, România poate deveni un pol de stabilitate și un regulator al securității cibernetice în regiune. Suntem onorați sa găzduim, împreună cu Intelligence Sec, pentru a treia oară, acest eveniment internațional la București”, a declarat Radu Magdin, vicepreședinte Strategikon și moderator al conferinței.
Eugen Valeriu Popa, vicepreședinte Strategikon și coordonator al departamentului de securitate internațională, a afirmat că: ”unul dintre elementele cele mai problematice ale securității informatice este caracterul rapid și constant al evoluției riscurilor de securitate. Abordarea tradițională s-a concentrat asupra componentelor cibernetice de nivel înalt. Acest tip de abordare a lăsat guvernele, infrastructura critică și datele cu caracter personal insuficient protejate. O astfel de abordare este insuficientă în mediul actual și trebuie schimbată, noi ne vom axa pe soluții”.
Strategikon, primul think tank român de limbă engleză, cu conexiuni globale, își propune să promoveze dialogul dintre factorii de decizie și mediul academic oferind soluții de politici publice în materie de Securitate Internațională, Afaceri Europene și Bună Guvernare.
Intelligence-Sec, inițiatorul global al conferinței Cyber Intelligence Europe, este o companie britanică integrată care organizează conferințe și expoziții din domeniul securității. Având experiența operării pe piețe internaționale, Intelligence-Sec se asigură că fiecare subiect abordat este bine documentat cu bune practici globale.
.




